Ambasadori și miniștri de externe evrei de elită din Germania, Uniunea Sovietică, România și Israel

De-a lungul istoriei, evreii au deţinut funcţii politice importante în diferit ţăril europene, în SUA şi URSS, având un rol major în luarea unor decizii esenţiale pentru viitorul ţărilor lor şi al lumii. Mi-am propus să evoc câteva dintre personalităţile politice de origine evreiască ce au influenţat parcursul ţărilor lor în secolul XX şi începutul secolului XXI. Desigur, au mai fost şi alţi politicieni semnificativi de origine evreiască.

Walther Rathenau s-a născut în 1867 la Berlin, fiul unui proeminent industriaș evreu, fondatorul firmei AEG. A studiat fizica, chimia și filosofia la Berlin și Strasbourg. Originea evreiască și bogăția au dus la ostilitate împotriva sa, într-o perioadă de antisemitism în Germania.

Walter Rathenau (1867-1922)

În 1914-1918 a organizat economia de război a Germaniei. După război a devenit ministrul de externe (februarie-iunie 1922) al Republicii de la Weimar.

Rathenau a declarat: „Sunt un german de origine evreiască. Poporul meu este poporul german, casa mea este Germania, credința mea este cea germană, care stă deasupra tuturor confesiunilor. El a inițiat Tratatul de la Rapallo, deschizând comerțul cu URSS, care sprijinea activ programul secret de reînarmare a Germaniei.

Două luni după semnarea tratatului, Rathenau a fost asasinat de gruparea teroristă de dreapta “Organizația Consul” din Berlin. Unii l-au văzut ca pe un martir al democrației. Mai târziu naziștii au interzis orice comemorare a lui.

Tratatul germano-sovietic de la Rapallo a stabilitit ca ambele părți să renunțe la pretențiile teritoriale și fiscale din Tratatul de la Brest-Litovsk (1918). O parte secretă a tratatului permitea revitalizarea Germaniei, cu contribuția industriei sovietice.

Maxim Maximovich Litvinov s-a născut Meir Henoch Mojszewics Wallach Finkelstein, în 1876, într-o familie avută de evrei lituanieni, la Bialystok. A fost un mare revoluționar rus și sovietic.

Maxim Litvinov, 1876-1951, jucând şah cu fiul său, Mişa

În 1917 a fost numit ambasador la Londra. Întors acasă, a condus delegația sovietică la Conferința Mondială de Dezarmare la Ligii Națiunilor (1927-1930), la Conferința Mondială de Dezarmare, Geneva 1932 și la Conferința Economică Mondială, Londra 1933. Mare susținător al dezarmării, el a propus Protocolul Litvinov (1929), prin care numeroase țări aderau la acordul multilateral Kellogg-Briand semnat în 1928.

În 1930, Litvinov a fost numit Comisar al Poporului pentru Afaceri Externe. El a îndemnat Liga Națiunilor să facă planuri de rezistență contra Germaniei (1934-1938) și a negociat tratate antigermane cu Franța (1935) și cu Cehoslovacia (1935). Litvinov a devenit principala voce sovietică de securitate colectivă împotriva Germaniei naziste.

În 1939 a fost demis ca evreu, dar el a revenit în serviciul activ în 1941, ca ambasador în Statele Unite (1941-1943), apoi Comisar Adjunct pentru Afaceri Extene. S-a pensionat în 1946.

Henry Kissinger s-a născut în Bavaria, Germania, în 1923, într-o familie evreiască. Străbunicul său Meyer Löb a adoptat numele după orașul bavarez Bad Kissingen. În tinerețe Kissinger a jucat fotbal în echipa SpVgg Furth. În timpul naziștilor, Kissinger a fost hărțuit și bătut de bandele Tineretului Hitlerist. Ca urmare a legilor antisemite nu a fost admis la gimnaziu. Familia a fugit din Germania, ajungând la New York în 1938.

A făcut liceul în Upper Manhattan, împreună imigranți evrei germani, apoi contabilitatea la City College New York. În 1943 a fost recrutat în armată, devenind cetățean american. Încadrat la Divizia 84 Infanterie, s-a remarcat prin cunoștințele de limba germană și a fost repartizat la informații militare. Ca simplu soldat a condus orașul Krefeld. Însărcinat să urmărească ofițerii Gestapo din Hanovra, a primit Steaua de Bronz. 

1946: Predă la Școala Europeană de informații din Kamp King.

1950: Termină doctoratul în științe politice la Universitatea Harvard cu summa cum laude. A introdus conceptul de “legitimitate”, care nu trebuie confundat cu Justiția

1955: Consultant la Consiliul de Coordonare a Operațiunilor de Securitate Națională.

1955-56: Director de studii în domeniul armelor nucleare și al Consiliului pentru Relații Externe. Critică doctrina nucleară a Administrației Eisenhower.

În 1973 Kissinger a depus jurământul ca Secretar de Stat. A lucrat cu Richard Nixon și Gerald Ford. Susținător al Realpolitik, Kisinger a jucat un rol dominant în politica externă a SUA între 1969 și 1977. A promovat destinderea cu URSS și cu China. În 1971 a purtat discuții cu Zhou Enlai. Printru-un acord chino-american a pus bazele unei strategii antisovietice.

În 1973 a primit Premiul Nobel pentru Pace împreună cu Le Duc Tho pentru încetarea focului și retragerea din Vietnam. Deoarece nu s-a ajuns la pace în Vietnam, Kissinger a donat premiul pentru organizații de caritate și nu a participat la ceremonie.

Kissinger și-a imprimat punctul de vedere în politica externă a Statelor Unite în diverse țări și situații conflictuale: Argentina, Bangladesh, Cipru, Cuba, Chile, Vietnam, Iran, Rrodesia, Timorul de Est, Pakistan, Iugoslavia, Irak, Sahara de Vest etc.

În problema conflictului israelo-arab, Kissinger a adoptat o poziție ambiguă. Când s-a declanșat Războiul de Yom Kipur, Kissinger l-a informat pe Nixon cu o întârziere de trei ore și jumătate, pentru a evita o intervenție militară americană.  Mass media israeliană l-a poreclit „Mahomed Ivanovici Kissinger”!

Câteva din onorurile primite:

1973: Premiul pentru cel mai bun serviciu public.

1976: Primul membru de onoare al Harlem Globetrotters.

1977: Medalia Prezidențială a Libertății.

1980: Premiul Național de Carte de Istorie pentru The White House Years

1986: Medalia Libertății.

1995: Ordinul Sf. Mihail și Sf. Gheorghe în grad de Cavaler Comandant.

2000: Premiul Academiei Militare din West Point.

2002: Membru al Comitetului Olimpic Internațional.

2009: Premiul Theodore Roosevelt.

2012: Medalia Președintelui Israelului.

2018: Președinte de onoare la Bloomberg New Economy.

Henry Kissinger cu preşedinţii Gerald Ford şi Leonid Brejnev, la Vladivostok

Vladivostok 1973. Președintele Ford, Secretarul General Sovietic Leonid Brejnev și Kissinger.

Discuții cu Ciu En Lai, în 1971

Ana Pauker s-a născut ca Hannah Rabinsohn, în1983, într-o familie de evrei religioși din Codăești, jud. Vaslui. În tinerețe a fost profesoară la o școală evreiască din București.

În 1915 întră în Partidul Social Democrat, care în 1918 devine Partidul Socialist din România, activând în fracțiunea pro-bolșevică. După congresul din 1921 intră în Partidul Comunist Român. După arestarea din 1924 pleacă în exil cu soțul ei, Marcel Pauker, la Berlin, Paris și Viena. În 1928 Ana Pauker vine la Moscova la Școala Internațională Lenin a Cominternului. Pleacă în Franța ca instructor pentru Comintern. Este implicată în mișcarea comunistă din Balcani.

La întoarcere în România în 1935 este arestată, fiind inculpatul principal într-un proces larg mediatizat și este condamnată la zece ani de închisoare. În 1941 este eliberată printr-un schimb de prizonieri și pleacă în URSS. Soțul a fost victima Marii Epurări sovietice din 1938. La Moscova Ana Pauker devine liderul exilaților comuniști români, cunoscut ca “fracțiunea moscovită”.

Ana Pauker (1893-1960)

În 1944 se întoarce în România împreună cu Armata Roșie, devenind membră a guvernului Petru Groza și Secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Român.

În 1947 Ana Pauker este numită ministru de externe și viceprim-ministru. Ca lideră a PCR și a regimului dictatorial și represiv comunist, și-a câștigat o reputație negativă. Sloganul “Ana, Luca, Teo, Dej bagă spaima în burgheji” arată ordinea importanței acestor conducători  în partid.

Ana Pauker, alături de Gh. Gheorghiu-Dej şi Vasile Luca, la Marea Adunare Naţională din 1951

 

Căderea Anei Pauker a început în 1952. Ea s-a datorat mai puțin manevrelor lui Gheorghiu-Dej și mai ales deciziei lui Stalin de a iniția o epurare politică majoră în România, consolidând stăpânirea lui Gheorghiu Dej asupra țării și Partidului.

Ana Pauker a participat activ la procesul de impunere a comunismului în România prin dictatură și teroare. România a devenit un satelit a Uniunii Sovietice. A fost loială lui Stalin. Biograful ei afirmă că Ana Pauker ar fi dovedit uneori moderație, în ritmul prea alert al colectivizării agriculturii și în anchetarea grupului Lucrețiu Pătrășcanu.

Acuzațiile împotriva Anei Pauker s-au concentrat pe pozițiile ei față de sionism și Israel. Ar fi afișat o atitudine naționalistă privind emigrarea evreilor în Israel

Pauker a fost arestată în 1953 și supusă interogatoriilor și unor forme ușoare de tortură, în pregătirea unui proces-spectacol gen Slansky din Praga.

După moartea lui Stalin a fost eliberată la intervenția lui Molotov și pusă în arest la domiciliu.

Audiată de o comisie de partid în 1956, a susținut că este nevinovată și a cerut, fără succes, să fie reintegrată în partid.

În timpul pensionării forțate a lucrat ca traducătoare la Editura Politică.

Ana Pauker a murit în 1960, de stop cardiac și de o complicație a cancerului.

Silviu Brucan s-a născut în 1918, într-o familie evreiască din București. A urmat Școala Eanghelică și Colegiul Național Sf. Sava. A fost ziarist în publicații comuniste. S-a ocupat de presa ilegală, în principal de Scânteia. A intrat în Partidul Comunist la 19 ani.

În 1944, ca secretar general de redacție la Scânteia, a cerut condamnarea la moarte a lui Iuliu Maniu, Gheorghe Brătianu și Pamfil Șeicaru.

În 1948-49 a fost profesor de ziaristică la Universitatea din București.

În 1955 a fost trimis ca ambasador în SUA și apoi la ONU, între 1959-62.

La propunerea lui Dej, între 1962-66 începe reorganizarea Radioteleviziunii.

Silviu Brucan (1916-2006)

Brucan era un apropiat al lui Gheorghiu-Dej, însă nu îl agrea pe Ceaușescu, pe care îl considera incult și paranoic.

Am vizionat la TV un interviu interesant redat de Brucan:

– Ascultă Brucane, zice Dej, pleci la Moscova cu Primul Ministru Chivu Stoica. Ai grijă să-l înveți ce să vorbească, să nu spună vreo prostie.

– Cum să-l învăț eu ce să vorbească? El este Prim Ministru!

– E Prim Ministru, dar e un bou, răspunde Dej.

– Dacă e bou, de ce l-ați numit Prim Ministru?

– E bou, dar e boul nostru, explică Dej!

În 1987 a făcut declarații critice la adresa politicii conducerii de partid și de stat, reluate de presa occidentală. Anchetat, i s-a impus domiciliu forțat.

La intervenția ambasadei americane și cu ajutorul șefului securității, Iulian Vlad, i s-a permis plecarea pentru șase luni în SUA, unde s-a întâlnit cu diverse personalități, inclusiv cu ambasadorul URSS, Anatoli Dobrînin, care i-a facilitat întâlnirea cu Mihail Gorbaciov.

În 1989 a semnat „Scrisoarea celor șase” împotriva lui Ceaușescu. A primit arest la domiciliu în cartierul Dămăroaia. A fost membru în Consiliul Frontului Salvării Naționale. Vorbele lui: „Pentru a deprinde democrația, românii vor avea nevoie de 20 de ani”, i-au atras porecla ”Oracolul de la Dămăroaia”.

După spusele fostului premier Petre Roman, din 1994, Silviu Brucan insistase ca soții Ceaușescu să fie lichidați în orice fel…

Din 1996 a fost invitatul permanent al emisiunii de analiză politică “Profeții despre trecut”, de la ProTV.

Silviu Brucan a decedat în 2006 la București.

Abba Eban s-a născut la Cape Town, Africa de Sud, în 1915, din părinți evrei lituanieni. În copilărie s-a mutat în Regatul Unit. A studiat cu bunicul său ebraica, Talmudul și literatura biblică. 

Abba Eban a studiat limbi clasice și orientale la Queen’s College, Cambridge, fiind implicat în Federația Tineretului Sionist. Apoi și-a continuat studiile la Pembroke College. În 1939 a lucrat la Organizația Sionistă Mondială în Londra.

A servit în armata britanică în Mandatul Palestinei, pregătind voluntari pentru rezistență în cazul unei invazii germane.

După război a condus Centrul britanic pentru Studii Arabe din Ierusalim,

În 1947 Abba Eban se afla la New York, unde Adunarea Generală ONU examina „chestiunea Palestinei”. În Comitetul Special al Națiunilor Unite pentru Palestina, Abba Eban a reușit să obțină împărțirea Palestinei între evrei și arabi.

Abba Eban (1915-2002)

Între 1950-59 a fost ambasadorul Israelului în Statele Unite și la ONU. Cunoștințele sale de istorie și fluența în zece limbi au făcut ca discursurile sale sa fie apreciate chiar și de publicul sceptic sau ostil.

În 1952 Abba Eban a fost ales vicepreședinte al Adunării Generale a ONU. În 1959 a intrat în Kneset ca membru al partidului Mapai și a fost numit președinte al Institutului Weizmann din Rehovot.

Între anii 1966-1974 Abba Eban a fost ministrul de externe al Statului Israel. După Războiul de Șase Zile a apărat reputația țării cu discursuri fulminante în Adunarea Generală a ONU.

După 1988 se consacră scrisului și predă la universitățile Princeton, Columbia și George Washington.

A murit în anul 2002. Este înmormântat la Kfar Shmaryahu, lângă Tel Aviv.

Theodor Toivi

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

15 Comments

  • Klein Ivan commented on November 20, 2021 Reply

    Voit scriu telegrafic :- primul meu gînd după citirea articolului a fost “nimic nou” . Gîndurile următoare – 1 – asta e valabil pentru mine care fac parte din acea infimă minoritate pasionată de istorie care știe mult mai mult decît ce e expus în articol – 2 – aș putea eu înghesui / selecta / prezenta datele altfel ? Nu .. Am decis să nu comentez articolul …. A apărut comentariul dnei Hava Oren la care am răspuns .Adaug – 1 – nu sunt de acord cu menționarea “MIK” de care nu pomenește nimic Abba Eban în cartea sa . – 2 – nu poți compara / aplica aceleași unități de măsură la de ex. articolele din acest număr , cel al dnei H.O. cu cel al dlui T.T. ( mere cu pere ??!! ) . K.I.

  • Hava Oren commented on November 20, 2021 Reply

    Nu m-ați înțeles!
    Eu cred că un articol are nevoie NU NUMAI de documentare, ci și de o concluzie validă, de un aport personal – care în cazul acesta lipsește.

  • theodor toivi commented on November 19, 2021 Reply

    ps: prin e-mail

  • Andrea Ghiţă commented on November 19, 2021 Reply

    Eu consider că trebuie să scriem articole originale şi bine documentate. Iar dacă ne inspirăm de pe Internet, să repovestim “cu cuvintele noastre” ceea ce dorim să transmitem şi să tragem concluzii originale. Altfel, nu mai e nevoie să scriem nimic decât să indicăm linkurile din care ne-am inspirat. Cred că Baabel e o revistă care MERITĂ mai mult de atât,

  • JOHANAN VASS commented on November 19, 2021 Reply

    UN ARTICOL DE SINTEZA VALOROS PENTRU TOTI CARE NE INTERASAM DE ISTORIE.CRED CA MAJORITATEA ARTICOLELOR DE CULURA GENERALA PUBLICATE IN BAABEL S-AU INSPIRAT DIN INTERNET. SI E UN LUCRU BUN. FELICITARI D-LUI TOIVI PENTRU IDEE SI SINTEZA

    • theodor toivi commented on November 19, 2021 Reply

      Multumiri!

  • Veronica Rozenberg commented on November 18, 2021 Reply

    Scrie Hava:

    “Articolul nu prea aduce nimic nou, toate datele sunt ușor accesibile pe internet. Singurul lucru special este că toți au fost evrei.”

    Nu sunt de acord nici cu modul in care ai scris aceasta afirmatie si nici cu continutul ei.

    Cred ca in afara experientelor personale pe care le scriu unii baabelisti, o parte nu tocmai mica din ei, aduc amanunte pe care adeseori pe iau de pe Internet (inclusiv Hava o face), nu e nimic rau in asta, din contra este un mod de a oferi si celorlalti accesibilitatea la informatii, pe care singuri nu au gasit timp, interes, sau altceva ca s-o caute.
    Deci eu cred tocmai ca ideea articolului si informatiile pe care le prezinta sunt interesante, caci banuiesc caci pentru majoritatea detaliile sunt noi.
    Si pa langa aceasta, de ce sa descurajezi?

    • Klein Ivan commented on November 19, 2021 Reply

      Mă alătur celor scrise de Veronica . Articolul d. Toivi descrie sumar evrei care au activat pe tărîm politic în diverse țări . Dacă subiectul interesează pe cititor , acesta se va duce singur de la această primă pagină la pagina 100+ încercînd să afle dacă evreii respectivi au fost valoroși și apreciați pentru activitatea lor sau dimpotrivă . Sînt sigur că d. Toivi , dacă e întrebat , poate răspunde la întrebare , iar un cititor s-ar lămuri în ce țară / perioadă e recomandabil – și dacă – pentru un evreu să dețină o funcție politică . K.I.

      • theodor toivi commented on November 19, 2021 Reply

        multumiri!

  • Hava Oren commented on November 18, 2021 Reply

    Articolul nu prea aduce nimic nou, toate datele sunt ușor accesibile pe internet. Singurul lucru special este că toți au fost evrei.
    După părerea mea toți au în comun faptul că și-au slujit cu credință țările unde trăiau, uneori chiar împotriva intereselor etniei lor („Mahomed Ivanovici Kissinger”). De aceea eu îi văd în primul rând ca cetățeni de nădejde ai țărilor lor, iar faptul că erau evrei mi se pare irelevant.

    • theodor toivi commented on November 19, 2021 Reply

      Articolul este destinat pentru doua categorii de cititori:
      1. Oameni in etate care nu au priceperea sau timpul pe pentru acces pe net.
      2. Mai tinerii care lucreaza 12 ore pe zi in “high tech” sau in alte domenii si nu au categoric timp sa se informeze pe net.

      Ma refer la ambele categorii la care scolarizarea din Romania (sau chiar din Israel) nu le-au oferit informatiile redate…

      • Andrea Ghiţă commented on November 19, 2021 Reply

        Stimate domnule Toivi, am o singură întrebare: Cum pot “oamenii care nu au pricepere pentru Internet” să citească articolele dintr-o revistă de pe internet?!

        • theodor toivi commented on November 19, 2021 Reply

          Eu trimit personal Baabel multor babaci sau tipi din high tech care nu au timpul necesar pentru istorie pe net Exemplu, fii mei care lucreaza in high tech, nu au auzit nici odata de Rathenau , Brucan sau Litvinov…Si nici detalii despre Ana Pauker

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *