Am 13 ani și îmi verific în fiecare zi cutia poștală. Aștept o scrisoare foarte importantă de la o doamnă din America, pe nume Rașela Welch. Am invitat-o să participe la Bar Mitzva mea. Poate că nu știți ce e aceea o Bar Mitzva? Nici eu nu știam până ce mi-a explicat nenea Herbert. Nenea Herbert era mentorul pe care părinții mei l-au rugat să mă pregătească în vederea ceremoniei. Mi-a zis că e un fel de examen de maturitate.
– Vei urca la amvon în sinagogă și vei citi un pasaj din Tora. Apoi îl vei interpreta. La sfârșit, înainte de cadouri, vei primi cele șapte binecuvântări. Prima e întotdeauna de la părinți. Apoi de la rudele mai apropiate ori mai îndepărtate și de la învățații obștii. Ultima binecuvântare, a șaptea, e de la o persoană pe care o vei alege tu. Căci asta înseamnă de fapt maturitatea: dreptul de a face alegeri.
Și spunând asta, mi-a întins o carte legată în piele și mi-a explicat că acela e Vechiul Testament, cea mai citită carte a lumii.
Erau zile de relativă libertate în urbea noastră, la Capitol rula filmul Cei trei mușchetari cu Oliver Reed și cu diavolița aceea cu buze senzuale și decolteu generos, de care eram îndrăgostiți toți băieții din clasă, din școală, poate din tot cartierul – Rachel Welch, iar eu stăteam în casă și studiam Biblia. Nu era genul de literatură care să mă atragă. Avraham, Yitzhak și Yaakov nu semănau cu Athos, Porthos și Aramis și nici Moise nu era Căpitanul Nemo. Mai erau și personajele feminine, Miriam cea complicată, Lea cu vederea slabă și sora ei, cu un nume duios și cunoscut – și nenea Herbert zâmbește șăgalnic.
– Rachel.
– Ca Rachel Welch??!! – zic, trezit dintr-o lungă hibernare.
– Exact. Ca Rașela Welch. Și să știi că și ea e, da și ea e… înțelegi tu…”
Amărăciunea prelungitelor zile de studiu s-a transformat pe loc în bucuria de a afla că m-am născut într-o religie atât de minunată, căreia îi aparținea și doamna Rașela Welch. I-am scris imediat. Peste câteva zile voi intra în fascinanta lume a adulților prin pericopa care poartă numele tău. Mi-aș dori să-mi fii alături la cea de-a șaptea binecuvântare.
Am 14 ani. După tradiția iudaică sunt deja adult și mă pot confrunta cu crudul adevăr pe care l-am aflat întâmplător din revista Cinema. Rașela Welch nu e… După buletin o cheamă Raquel Tejada și e de-a lor. Dintr-o familie de focoși mexicani. Poate că de aceea nici nu mi-a răspuns la scrisoare. Cât despre Bar Mitzva… Evenimentul nu a mai avut loc. Probabil ai mei au ajuns la concluzia că, în acei ani, nu dădea bine să fii văzut ieșind de la sinagogă. Sincer, nu mi-a părut rău. Fără Rașela Welch, nu mai avea niciun farmec.
George Schimmerling
(preluare de pe blogul autorului
https://georgeschimmerling.com/author/georgeschimmerling/)
9 Comments
Cel mai mult îmi place eroul principal al acestei întâmplări care – categoric – nu este Raquel Welch, ci băieţelul dintr-o ţară comunistă, aflat în prag de Bar Miţva. Nu ştiu de ce mi se pare înrudit cu băiatul, din filmul Once upon in America, care se decide să viziteze o tânără de moravuri uşoare şi, neavând bani suficienţi, cumpără două savarine…
Povestea lui George Schimmerling e fermecătoare!
Ce amintiri frumoase! Filmul a dainuit si in generatia mea, Poate din lipsa de noi filme in cinematograf. Si ce frumoase, ma refer la naturalete, erau actritele odinioara!
Ai in toate povestirile tale (e ok, nu-i asa?) un farmec si un umor deosebit.
Povestea trairilor tale putea sa se intituleze si
Bar mitzvah care nu a avut loc !!
E ciudata totusi situatia in care s-a intamplat, parintii au dorit sa fii pregatit de dl Herbert si totusi au anulat Bar Mitzvah.
Sper ca ai avut alte ocazii sa sarbatoresti Bar Mitzvot copiilor tai.
Multumesc frumos. Da, e un titlu alternativ destul de bun acela Bar Mitzvah care nu a avut loc. Da, situatia e reala in sensul ca parintii si-ar fi dorit , eu mai putin. O frumoasa revansa mi-a oferit-o fiul meu, care spre deosebire de mine atunci, si-a dorit foarte mult sa faca Bar Mitzvah, ceea ce a facut ca sa fiu nevoit sa invat acea pericopa pe care nu am studiat-o la timpul sau.
Adica sunteti nascuti in aceeasi perioada. Daca e asa, asta sa stii ca e un semn “de sus” 🙂
Asa e. Amandoi suntem octombriști
Foarte simpatică povestea!
Trag concluzia că diferența dintre noi este de vreo 12 ani: la aceeași vârstă eu eram la fel de încântată de filmul „Cei trei mușchetari”. Era varianta franceză, cu Gerard Barray și Mylene Demongeot. Și acum mă mai trec fiorii când îmi amintesc! O urmare a filmului a fost că mai târziu am învățat franceza cu foarte multă tragere de inimă.
Aceasta era varianta anglo-americana cu Raquel Welch si Michael York . Despre varianta franceza nu am cunostinta . In orice caz eu sunt nascut in 1962, deci in 1975(cam asa) filmul era in mare voga. Asta imi amintesc cu certitudine. Multumesc pt comentariu
Da, varianta franceză a fost filmată în 1961 și până azi a rămas etalonul după care le măsor pe toate celelalte.