Cu numai câțiva ani în urmă mai călătoream de la Holon la Tel Aviv cu mașina proprie. Drumurile erau aglomerate, dar căutam ore mai liniștite și reușeam să ajungem la destinația dorită.

Între timp perechea mea și cu mine am îmbătrânit, iar mașinile s-au înmulțit mai repede ca șoselele. La orice oră ai încerca, ești nevoit să călătorești ore în șir pentru a parcurge câțiva kilometri – și asta nu numai în centrul țării. Așa am hotărât că pentru a pleca la Tel Aviv vom lua un taxi.

Șeful stației de taximetre din zona noastră ne cunoaște deja după voce și ne trimite un taxi în câteva minute.

Pentru mine lumea șoferilor de taxi este un microcosm al populației Israelului și dacă o cunoști, poți înțelege mai bine diversitatea oamenilor care populează această mică și agitată parte a planetei. Unii sunt intelectuali ieșiți la pensie, alții nu au găsit de lucru în meseria lor, alții și-au ales dinadins meseria de șofer. După accentul cu care vorbesc ebraica, poți adesea ghici țara de baștină a fiecăruia. După felul în care se adresează clientului, mai ales când e vorba de persoane în vârstă, poți constata măsura politeții și a bunăvoinței, ca să nu spun a „educației” lor. După muzica pe care o ascultă, poți afla ce le place, iar după știrile pe care le comentează, care sunt părerile lor politice. Unii șoferi sunt adevărați psihologi și atunci când duc un client la policlinică sau la spital, pot ține prelegeri despre optimism, vârstă, boală și despre viață în general. Nu o dată am învățat din înțelepciunea acestor șoferi.

Deunăzi am fost nevoiți să facem o călătorie la Tel Aviv. Șoferul care ne-a dus avea o mașină în care bancheta din spate era despărțită de cea din față printr-un perete din plastic, obicei rămas de când trăim cu corona. Cu încetineala vârstei, ne-a luat destul de mult timp să ne așezăm pe bancheta din spate, mai ales că și locul era cam îngust. Șoferul a așteptat cu răbdare și când am ajuns la destinație, a declarat pe neașteptate: “Indiferent ce vârstă ai, important este ca în fiecare dimineață să te scoli cu dorința să te bucuri de fiecare lucru pe care îl faci.” Povața lui nu aparținea de loc obligației lui de șofer.

La întoarcere am fost acostați de un șofer. Mașina lui era în stație, iar el se plimba de colo-colo așteptând clienți. Era complet răvășit și ca fizic și ca purtare, era într-o agitație continuă. Amândoi ne-am dat seama că era prea riscant să călătorim cu el și am refuzat, la care el s-a enervat peste măsură și s-a luat după noi, strigând și agitându-și brațele. Noi ne-am cam speriat, dar spre norocul nostru pe drum mai erau și alte taxiuri. Unul s-a oprit la semnul nostru și așa am scăpat de șoferul agitat.

Cel care ne ducea acum era un om relativ tânăr, îmbrăcat îngrijit, foarte calm și sigur la volan. Vorbea la telefon cu alți clienți și imediat am sesizat accentul lui străin. Când am ajuns la destinație, l-am întrebat unde s-a născut. „În Uzbekistan”, a spus el zâmbind. A coborât din mașină și ne-a deschis ușa din spate, ca să putem coborî nestingheriți de circulație.

Un asemenea gest n-am mai văzut de când mă știu. Să fi fost oare educația lui, sau vârsta noastră care a provocat acest comportament? Nu știu. Dar este foarte plăcut, când cineva, oricine pe lumea asta, are un cuvânt bun și o mână care deschide ușa.

Sper să aveți și voi parte.

Eva Grosz

06/07/2022