Odă bucuriei

Pe scena sălii festive din Ebingen (Germania) toți elevii care tocmai încheiaseră cu succes ultimul concert al acestui proiect înălțător de schimb cultural și muzical care a reunit trei țări, precum și profesorii care i-au îndrumat, i-au instruit și le-au fost alături la fiecare pas al acestei împliniri, stăteau în picioare obosiți, dar strălucind de bucurie. În timp ce se împărțeau daruri și cuvinte de laudă și apreciere, iar organizatorii nu mai pridideau cu aparatele de fotografiat și filmat, străduindu-se să imortalizeze acest moment unic, din sală, din rândul publicului tot atât de copleșit de emoție, s-au auzit voci firave care intonau Oda Bucuriei din finalul Simfoniei a IX-a de L. v. Beethoven. În următoarele clipe, scânteia a aprins un torent de glasuri, iar copiii de asemenea, în mod spontan, ca la un singur gând, au luat instrumentele și au acompaniat în aceeași tonalitate, cu același entuziasm, celebra cântare, simbol al păcii și al dragostei. Dacă uneori convingerile sau frustrările vieții ne aduc în pragul îndoielilor, sau chiar al negației, în acele momente cu siguranță l-am simțit cu toții pe D-zeu în inima noastră, i-am simțit îmbrățișarea care a contopit pentru câteva minute credința noastră, a tuturor, în Binele suprem.

La repetiţie

Ideea acestui schimb s-a înfiripat cu un an înainte, la întâlnirea de 50 de ani de la terminarea Liceului de Muzică din Cluj Napoca. Majoritatea foștilor absolvenți au îmbrățișat cariera muzicală, iar pe mulți dintre ei destinul i-a îndreptat spre alte țări, spre alte meleaguri unde fiecare, fără excepție, s-a străduit în felul său să-și desăvârșească menirea. Așa ne-am întâlnit colegi care de decenii se adaptează, își clădesc viața și își dezvoltă profesia în alte țări cum ar fi: Franța, Germania, SUA, sau Israel. Pe acest fond, trei foste colege de clasă, Renate Mușat (Germania), Monica Noveanu (România) și Delia Jacob (Israel) au înfiripat ideea unei întâlniri între tineri muzicieni din cele trei țări. Renate Mușat a fost principalul motor al acestei inițiative, ea fiind dotată cu calități organizatorice excepționale și fiind în același timp director adjunct al unei asociații menite să încurajeze și să sprijine tinere talente din Germania. Schimburi muzicale, culturale și pedagogice, gândite și împlinite de Dr. Monica Noveanu din Cluj-Napoca, România și Delia Jacob din Tel Aviv, Israel s-au făcut deja cu mult succes cu ani în urmă (care au fost subiectul mai multor articole din Revista Baabelhttps://baabel.ro/2013/12/andrea-ghita-elevii-muzicieni-din-tel-aviv-s-au-infratit-cu-cei-din-cluj/, https://baabel.ro/2014/07/monica-noveanu-darul-tarii-sfinte/, https://baabel.ro/2014/12/monica-noveanu-dar-in-prag-de-sarbatori/) , experiență care a creat o motivație în plus pentru realizarea acestui nou proiect, desigur mai complicat, dar cu atât mai pozitiv prin conotațiile complexe și profund umanitare care îl însoțește.

Schimbul internațional care a reunit tineri muzicieni din Germania, România și Israel a avut loc la Albstadt și a durat a nouă zile. În tot acest timp s-au făcut repetiții intensive cu orchestra internațională formată ad-hoc, de asemenea repetiții ale soliștilor, precum și repetiții de muzică de cameră, în vederea pregătirii programelor pentru cele trei concerte care urmau să aibă loc în diferite săli de concert din împrejurimi. Conducerea orchestrei a revenit în special Renatei Mușat, secondată de Bogdan Georgesco (Franța) care și-a prezentat și propria compoziție.

Nu întâmplător primul concert a avut loc la Sinagoga Sternenhimmel din Hechingen. Cu această ocazie a fost invitat un istoric care, într-o engleză impecabilă, a prezentat istoria comunității evreiești a acestor meleaguri, sinagoga devenită muzeu fiind mărturia ei grăitoare. La început, orchestra a executat trei cântece Klezmer: Hevenu Shalom Alechem, Rojinkes mit Mandalach și Mazel Tov, iar în finalul concertului s-a cântat lucrarea lui Bogdan Georgescu Rustem, de inspirație pur românească.

Concert în sinagogă

S-au executat lucrări de compozitori români (Dan Voiculescu, Israil Bercovici), lucrări de inspirație evreiască (Bloch, John Williams), dar și J. S. Bach (Allemanda solo), precum șilucrări de mare virtuozitate (Paganini, Pablo de Sarasate), la care s-au adăugat lucrări solo acompaniate de orchestră de J. S. Bach, J. C. Bach și Felix Mendelssohn.

Al doilea concert a avut loc la castelul Stauffenberg din Albstadt-Lautlingen, numele lui fiind legat de atentatul eșuat împotriva lui Hitler și soldat cu executarea inițiatorului și persecutarea familiei acestuia.

Concert la castel

Aici s-au cântat doar lucrări solo (Claude Debussy, Mihail Jora, Eugène Ysaÿe, George Enescu, Jan Diebold), sau cu acompaniament de pian (Manuel de Falla, Serghei Prokofiev, Astor Piazzola, Marc Lavry, Max Bruch, precum și muzică de cameră (Beethoven, Ernst Bloch, Antonín Dvořák).

Al treilea concert și ultimul a avut loc în sala festivă (Festhalle) din Ebingen. Aici tinerii au executat împreună lucrări destinate orchestrei (G.F. Haendel, Béla Bartók, Leonard Bernstein), dar și lucrări solo cu acompaniament de orchestră: Antonio Vivaldi, J. Haydn, G. Ph. Telemann, W. A. Mozart.

Concert la Festhalle

Copiii care au cântat în formații de muzică de cameră și ca soliștisunt:

Emily Diebold, Emilia Rudnitzki, JanLuka Diebold, Selina Deines, Laurens Mauz, Ron Leschiak, Șerban Butuza-Noveanu (Germania)

Naomi Cusursuz, Ana-Maya Brumar, Maya Flavia Bodea, Enya Makusotovici, Petra Drăgan, Marta Lăpuște, Theodor Mihai Mezei, Daniel Rareș Șiclovan, (România)

Shiraz Natanzon, Shira Levy, Shira Hofmann, Aya Sagiv, Yali Mamrud, Eyal Shushan, Guy Ziv Gover (Israel)

Acompaniamentul de pian al soliștilor israelieni a fost susținut cu dăruire și pricepere de pianista Timea Bohm-Grebur (Germania)

La fiecare din aceste concerte am fost răsplătiți cu un public numeros și foarte generos.

Este de neuitat și înălțător modul în care, sub îndrumarea dascălilor lor devotați, acești copii talentați și harnici, veniți din trei țări diferite, și-au unit pasiunea și forțele transmițând publicului prin muzică de calitate, la un înalt nivel profesional, sentimente și emoții unice. Trăirile tinerilor artiști, ale publicului și ale noastre, ale tuturor, contopite într-o vibrație sufletească la unison, înălțată deasupra diferențelor de limbă, religie și mentalitate, ne-au transformat viața pentru câteva momente, sau poate mult mai mult, cu un ecou cu bătaie lungă, într-o adevărată ODĂ A BUCURIEI.

Delia B. Jacob

Israel  

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

3 Comments

  • Tiberiu ezri commented on September 25, 2022 Reply

    O initiativa demna de laude!

  • Eva Grosz commented on September 23, 2022 Reply

    Sunt foarte bine venite aceste întâlniri muzicale .
    Muzica este limbajul care unește cei mai mulți oameni. Cât mai multe proiecte de acest fel, cu atât mai bine ! Felicitări !

  • Andrea Ghiţă commented on September 22, 2022 Reply

    M-a impresionat mult faptul că foştii colegi de clasă de la Liceul de Muzică din Cluj, risipiţi prin lume şi reuniţi la întâlnirea de 50 de ani au iniţiat un proiect care să apropie elevii lor. Minunată această acţiune tripartită care sper că după concertele din Germania, va avea continuare în România şi Israel.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *