Am venit la Bistrița la vârsta de doi ani, cu părinții mei, Lazăr și Ilona-Lili. Locuința noastră de pe strada Ion Luca Caragiale No. 11 am închiriat-o de la Comunitatea Evreiască. Acolo s-a născut sora mea, Helen, în iunie 1949. Tata s-a angajat ca cizmar la Cooperativa Unirea. La vârsta de cinci ani m-am dus la heider (școala evreiască), unde preda cunoscutul Melamed (dascăl) Berenstein.
La șapte ani am intrat în clasa întâi, la Școala Medie Mixtă de pe bulevardul Republicii.
Îmi aduc aminte de prima mea învățătoare, doamna Bârsan, care vorbea perfect românește, dar cu accent rusesc, fiindcă era din Basarabia. Ea ne-a învățat alfabetul românesc cu ajutorul poveștilor. Ea era o învățătoare pedantă și ne cerea să scriem caligrafic literele și cuvintele, până am format propoziții întregi. Cu ea am făcut primii pași în matematică, începând de la 1+1, până am ajuns la tabla înmulțirii. Doamna Bârsan era o învățătoare strictă, iar eu, Iosif cel mic, o ascultam cu multă atenție și seriozitate. Așa am încheiat primul trimestru, iar examenele le-am trecut cu mult succes. Doamna Bârsan m-a chemat la cancelarie, unde m-a anunțat solemn că fotografia mea va fi pusă pe Tabloul de Onoare, împreună cu toți copiii evidențiați în acel an școlar. A doua zi a venit în clasă un fotograf și așa cum eram, îmbrăcat în uniformă, mi-a cerut să mă așez pe un scaun și m-a fotografiat cu o carte în mână.
După câteva zile, pe coridorul unde se afla clasa noastră a apărut Tabloul de Onoare. Fotografia mea cu cartea în mână, înscrisă cu numele meu, Iosif D., se afla la loc de cinste, împreună cu toți evidențiații claselor întâi.
Îmi amintesc cu plăcere despre acele zile minunate, când am fost evidențiat în clasa întâi a doamnei Bârsan.
Tora și fotbal
Încă de la vârsta fragedă de cinci ani am învățat din cărțile iudaice (Tora), la heider. Marele Melamed Berenstein ne-a instruit prin textele ebraice ale religiei evreiești. După orele petrecute la Școala Medie Mixtă și după masa de prânz, plecam la heider, în casa de la capătul curții Sinagogii Mari. Vecinii de acolo erau Marian și familia lui Haim Elisha Vacsman.
În clasă era o masă lungă și în jurul ei erau câteva bănci pe care ședeam noi, elevii, și în frunte ședea Melamed Berenstein. Noi citeam textele de Tora în ebraică, iar el ni le traducea sau ni le explica în limba știută de noi – idiș. În pauză ieșeam în curte să jucăm fotbal. Aveam o singură poartă, delimitată de două pachete de haine, iar eu stăteam între ele pe post de portar.
După pauză ne întorceam la heider, chiar dacă uneori mai întârziam puțin. Domnul Melamed Berenstein ne aștepta lângă ușă și ne striga pe nume. Cine ajungea ultimul primea o pedeapsă. Așa am învățat, încet-încet, cele cinci Humșei Tora ale religiei noastre evreiești (primele cinci cărți ale Bibliei ebraice).
Peste câțiva ani a venit un melamed nou și a deschis încă un heider în aceeași curte. Pe el îl deranja fotbalul nostru și într-una din zile, în pauză, a intrat printre noi în timpul jocului, încercând să prindă mingea și s-o ascundă. Noi însă, ca toți copiii, am driblat cu viteză mare pentru ca el să n-o poată prinde. Când am tras un șut de la poartă spre centrul curții, din greșeală i-am doborât șapca din cap. Domnul Melamed Berenstein a fost obligat să mă pedepsească și nu mi-a permis să ies în pauză de câteva ori.
Așa îmi amintesc aceste momente importante pe care le-am petrecut la heider împreună cu colegii mei și cu respectatul Melamed Berenstein.
Jossef Avni
10 Comments
Am citit cu multa placere si nostalgie acest articol minunat despre copilaria noastra din frumoasa Bistrita . Dragul meu, iti multumesc din suflet ❤️❤️❤️sora ta, Helen
Helen, asta este zestrea noastră.
Doamna Veronica, cum am scris in răspunsul meu doamnei Andreea vreau sa va scriu ca noi evreii din Bistrita, adulti și copii, aveam Cei 7 Ani De-acasă. Așa ma comport și in Israel și așa am educat și pe cei 3 copii ai mei cu soția mea Lili. Ei au familii și împreuna ne-au adus 8 nepoți in total. Luna aceasta, eu și soția mea Lili încheiem 50 de ani de la căsătoria noastră.
Mazal Tov, sanatate si ani multi si buni impreuna !!!
Acest articol este o impresionantă mărturie despre Bistriţa evreiască despre care mulţi nu mai ştiu nimic. Oraşul săsesc avea o comunitate evreiască bine închegată. În urmă cu 20 de ani am avut prilejul să fac un film despre evreii din Bistriţa. Din păcate protagoniştii primului film au plecat din această lume, chiar şi Fredi Deac, fostul preşedinte al Comunităţii Evreilor din Bistriţa, cel care a dus la bun sfârşit renovarea sinagogii. Peste nouă ani am revenit pentru a prezenta sinagoga renovată.
Vă invit să vizionaţi ambele filme:
1. Pustietatea Străzii Evreieşti din Bistriţa
https://youtu.be/gfwSebm-hmI (e un film vechi, copiat de pe casetă Beta, începe la min.015)
2. Sinagoga din Bistriţa un centru multicultural
https://www.youtube.com/watch?v=8e-WTpl4kCQ&t=275s
Doamna Andrea,cum ați scris ca se recunoaște modestia in scrisul meu, eu vreau sa adaug ca așa am fost noi evreii din Bistrita-oameni educați și modești. Cu aceasta ocazie, vreau sa va mulțumesc din inima pentru publicarea acestui articol.
Eu vă mulţumesc pentru că aţi împărtăşit cititorilor Baabel amintirile d-voastră.
Am vizitat Bistrița în 2019 și mi-a plăcut. Am fost și la sinagogă, unde tocmai avea loc un concert. Și când am întrebat cum ajungem la ea, am remarcat că spre deosebire de alte locuri unde sinagogile nu mai există, sau sunt părăsite și uitate, la Bistrița toți știu de sinagoga „lor” și vorbesc despre ea cu mândrie.
Hava aveți dreptate, Sinagoga din Bistrita e păzită și îngrijită de conducerea orașului și eu le dau toată cinstea pentru aceasta. Azi, Sinagoga e un Centru Cultural și eu cu familia mea am vizitat-o in 2017.
Dle Avni, stiu deja ca sunteti de foarte multi ani israelian, ceva – poate ne povestiti ce – v-a facut sa depanati amintirile copilariei. Se ditinge in scrisul dvs multa modestie, care contrasteaza puternic cu textele altor babeelieni care au scris cand si cand despre copilaria lor. De asemenea, un alt aspect interesant este ca aparent, functionala Bistrita, chiar in primii ani ai comunismului o scoala evreiasca (nu stiu pana cand a functionat, dar poate ca si in alte orase se pastra pe langa sinagogi, invatamantul de la HEDER).
Apoi, se pare ca la scoala de Stat, ati avut parte de colegi nu stiu, dar de o profesoara corecta si sincera, care v-a apreciat si v-a ales sa reprezentati clasa la Panoul de Onoare.
Probabil ca nu mult dupa acesti ani de scoala primara ati luat drumul Tarii Sfante.