În această perioadă dr. W. Filderman acționează ca președinte al Federației Uniunilor de Comunități Evreiești (FUCE).

Toate acțiunile Federației poartă amprenta politicii sale. Cu un aparat administrativ redus, cu un buget sărăcăcios, conducerea evreiască de atunci a angajat lupta cu regimul legionar – scrie Matatias Carp. Luptă inegală, în care pe de-o parte erau puterea, bâta și pistolul și de cealaltă conștiința și demnitatea evreiască (…). Sutele de memorii care cuprindeau dureri și suferințe evreiești din toate colțurile țării arătau toatǎ groaza și teroarea lăsatǎ pretutindeni de legionarismul distrugător și ucigător.

În aprecierea lui Filderman întregul program al Gărzii de Fier s-a redus la sustragerea proprietății evreilor, la concedierea acestora de la locul de muncă, la uciderea lor, pentru a se îmbogăți, dar nu prin muncă cinstită, ci prin hoție și crimă.

În contextul politic dat, petiționarea era singurul mijloc de exprimare a doleanțelor sau protestului, scrie istoricul israelian Th. Lavy, era un succes faptul că jalbele erau primite. Petițiile lui W. Filderman erau foarte documentate; erau adevărate studii politico-juridice axate tematic pe analiza legilor și a măsurilor antievreiești în general. În funcție de problematica abordată folosea argumente statistice și istorico-politice. Nu erau simple petiții redactate la voia întâmplării, nici plângeri prin care autorul lor încerca să implore milă; ele dovedeau o concepție și o atitudine politică de respect pentru valorile general-democratice și umanitare.

Printre altele, relevant pentru concepțiile sale este memoriul adresat conducătorului statului la 16 septembrie 1940, două zile după prima audiență care i-a fost acordată. În conținut Filderman formulează rugămintea ca înainte să se ia o hotărâre care ar atinge starea de fapt sau drepturile dobândite de evreii pământeni, să fie consultat și ascultat, fiind un cunoscător al problemei evreiești. Arată că în tot cursul vieții sale a apărat drepturile coreligionarilor săi, subordonând întotdeauna revendicările noastre interesului general al țării și al poporului român, căci numai armonizarea interesului general – Țara – și al majorității – Poporul Român – cu interesele noastre poate fi rodnică. Este de subliniat concepția lui cu privire la relația între revendicările evreilor și interesele țării. Are în vedere faptul că este o dovadă de civilizație pentru țara care acordă drepturi egale tuturor locuitorilor. În lumina acestei poziții, el critică și protestează împotriva legilor antievreiești adoptate de regimul legionar, semnate de conducătorul statului care s-a angajat față de el că nu va adopta măsuri de discriminare, dacă evreii nu vor sabota guvernul.

La 30 septembrie 1940 Filderman arată consecințele aplicării măsurilor de excludere a evreilor din diverse activități economice și profesiuni liberale. Apreciază că peste 45% din populația evreiască, cel puțin 80.000 de suflete rămân muritori de foame. Totodată enumeră abuzurile comise de legionari în diferite localități și consecințele lor asupra procesului de pauperizare a locuitorilor evrei.

La 5 octombrie 1940 Filderman adresează o scrisoare lui D. Lupu, prim-președinte al Înaltei Curți de Casație. Îi prezintă măsurile antievreiești adoptate de Statul Național Legionar, în ciuda declarațiilor conducătorului statului că omul, oricui ar aparține ca religie, tot om este. Arată că au fost eliminați toți ziariștii, artiștii, avocații evrei și se pregătește eliminarea medicilor. Sunt măsuri grave, conchide Filderman, căci învederează o totală instabilitate, o fundamentală contrazicere între vorbe și fapte și o dezastruoasă concepție în repararea rănilor sociale.

La 17 octombrie președintele FUCE se adresează din nou generalului Antonescu informându-l că a fost anunțat de primarul general al capitalei în vederea evacuării imediate a cimitirelor evreiești din București din strada Sevastopol și bulevardul Filantropia. Filderman arată consecințele grave ale acestui ordin, faptul că religia evreilor interzice deshumarea morților. Facem un călduros apel la domnia voastră, se scrie în memoriu, care ați proclamat recent că omul este om și trebuie tratat ca om oricărei religii ar aparține, ca morții noștri să fie respectați și religia noastră de asemenea, căci morții au tot atâta drept la respect cât și cei vii, mai cu seamă că aceste cimitire adăpostesc osemintele ostașilor morți în războiul de independență, în războiul balcanic și în războiul de reîntregire. Ori nu poate fi mai crudă suferință decât inegalitatea între morți, suprimarea cultului morților, degradarea religiei noastre și a noastră ca oameni și credincioși, decât a ne vedea împiedicați să ne îngropăm morții potrivit poruncilor bibliei noastre, atunci când cimitirele tuturor cultelor sunt lăsate să funcționeze atât în centrul orașului, cât și în afară de oraș.(Cimitirul de pe strada Sevastopol a fost desființat.)

La 22 octombrie 1940 Filderman se adresează Ministrului Muncii, Sănătății și Ocrotirilor Sociale în legătură cu anteproiectul de lege elaborat de Colegiul Medicilor care propune un nou regim pentru medicii evrei. Ei nu mai pot avea decât clientelă evreiască; sunt obligați să scrie pe firma lor ”medic evreu”; le este interzisă orice activitate științifică; medicii creștini nu vor avea dreptul să îngrijească bolnavi evrei. Concluzia memoriului este că anteproiectul conține nu numai o sentință de condamnare la moarte prin foame a medicilor evrei, dar și a bolnavilor evrei.

La 18 noiembrie 1940, sub semnătura lui Filderman, FUCE se adresează Ministrului de Interne în legătură cu lipirea afișelor pe vitrinele magazinelor evreiești cu inscripțiile: „Magazin jidovesc, prăvălie jidovească. Nu cumpărați de la jidani.” Acest procedeu dăunează în primul rând țării, în consecință poliția de stat prin organele ei să suprime afișele respective.

La 26 noiembrie 1940 FUCE prezintă conducătorului statului fapte de o gravitate excepțională, petrecute pe întreg teritoriul țării. Oameni maltratați, averi confiscate, familii întregi evacuate din locuințe, din localități. Se cere dispunerea unor măsuri eficace pentru curmarea acestor fapte. Rezoluția conducătorului statului: Domnul Filderman să iasă din vag. Îl rog să prezinte toate cazurile cu nume, adresă și cu toate daunele. După aceia voi delibera. La 9 decembrie, ca răspuns la rezoluție se prezintă un rezumat al celor petrecute în 39 de localități. Se arată că numele victimelor nu pot fi indicate, căci riscă să fie asasinate. Același răspuns se dă și cu cele petrecute la București, unde cei ce au suferit, cărora li s-au luat lucruri, bani și bijuterii însumând zeci de milioane imploră să nu li se spună numele, căci se tem de represalii. Totuși se dă o anexă în care sunt enumerate unele cazuri din București: morți în împrejurări necunoscute; temple dărâmate sau ocupate; școli și instituții obștești sechestrate; 19 persoane arestate, maltratate, schingiuite; suprimarea apei la instituții evreiești; locuințe particulare evacuate cu sau fără sechestrarea bunurilor; rechiziții militare de școli, temple și imobile ale comunităților; suprimarea presei evreiești. Cazuri similare au avut loc și la Ploiești. La Brașov au fost confiscări de bunuri ale Cultului și ale Comunității. În diverse localități s-a boicotat și confiscat magazinele evreiești; confiscări de aparate radio.

La 10 decembrie 1940 Filderman se adresează cu un nou memoriu conducătorului statului, arătând că legile antievreiești promulgate de Statul Național Legionar au drept rezultat pauperizarea întregii populații evreiești. La această stare de fapt se adaugă preluarea prin violență a averilor mobile și imobile ale evreilor și zilnicele instigări ale unor publicații de orientare legionară. Cere revizuirea legilor de către consiliul de stat, suspendarea aplicării lor și restituirea averilor jefuite.

La 17 decembrie Filderman se adresează din nou conducătorului. Se referă la rechiziționarea fabricii de azimă (pâinea rituală pe care evreii o consumă de Paște) a Comunității Evreiești din București. Prin această măsură întreaga populație evreiască din capitală și din orașele vecine nu va putea respecta prescripțiile rituale pentru sărbătorirea Paștelui. Totodată s-a rechiziționat și sediul Școlii de Meserii ”Ciocanul” și al grădiniței. Măsura este împotriva legilor în vigoare care opresc rechiziționările instituțiilor școlare și de cult chiar și pentru nevoile armatei. Conducătorul este rugat să dea dispoziții pentru evacuarea imobilelor rechiziționate.

În demersurile sale împotriva violenței legionare și a măsurilor legislative, dr. W. Filderman a comparat situația evreilor din România cu măsurile antievreiești adoptate de celelalte țări din sfera de influență a Germaniei naziste și chiar cu situația din Germania nazistă. Relevant în acest sens este memoriul transmis de el generalului Antonescu în 2 ianuarie 1941. Spre deosebire de majoritatea memoriilor trimise de el în numele FUCE, de data aceasta memoriul este semnat în nume personal, fără să fie adăugată funcția lui de președinte al FUCE. Poate că nu voia să implice Federația în acuzațiile aduse regimului aflat la putere. Scopul principal al memoriului a fost să demonstreze că politica antievreiască promovată de Statul Național Legionar reprezenta un caz unic în privința politicii antievreiești în blocul țărilor fasciste. Legionarii s-au dovedit mai extremiști decât Hitler, Mussolini și Horthy. În ceea ce-l privea pe Antonescu, Filderman considera că se afla pe linia celor trei mai sus menționați.

În opinia lui, în Germania nu au fost adoptate atâtea măsuri antievreiești în cinci ani ca în România Statului Național Legionar în cinci luni (septembrie 1940 – ianuarie 1941). Situația e contrară declarației pe care conducătorul statului a dat-o ziarului italian La Stampa, în care arăta că îi va înlocui treptat pe evrei cu legionari care se vor pregăti între timp. Subliniind aceste concepții din interviul conducătorului, Filderman le compara cu susținerile lui Hitler, căci chipurile Führerul a enunțat ideile fundamentale susținute de Antonescu și anume că pentru înlocuirea evreilor se cere timp și pregătire. În optica lui Filderman această concepție a lui Hitler și-a pus amprenta asupra ritmului de adoptare a măsurilor antievreiești în Germania. Prima etapă s-a înscris între anii 1933-1935, respectiv de la preluarea puterii de către naziști până la adoptarea legilor de la Nürnberg. În această etapă evreii au fost declarați elemente nedorite. Filderman trece peste faptul că în această etapă naziștii au declanșat o puternică campanie antisemită. A doua etapă disociată de Filderman a fost adoptarea legilor de la Nürnberg şi asasinarea diplomatului german von Rath la Paris de către un evreu. În această etapă evreii din Germania au fost transformați din cetățeni în supuși. Dar în învățământ a fost introdus numerus clausus, nu numerus nullus ca în România; cultul mozaic a rămas cult istoric, spre deosebire de România. În Germania, celor care practicau profesiuni intelectuale dinainte de 1914 li s-a permis să continue, în România puteau continua doar medicii şi avocaţii cu merite deosebite în războaie şi numai în relaţie cu coreligionarii lor. Referindu-se la adoptarea măsurilor antievreieşti în Germania, Filderman subliniază că erau represalii la agitaţia antinazistă a evreilor și la asasinarea diplomatului german în Franţa de către un evreu. În ultimă instanţă, asasinarea diplomatului german a fost un pretext binevenit pentru adoptarea unor măsuri de represiune şi excluderea definitivă a evreilor din viaţa socio-economică a țării. Prin idealizarea situaţiei din Germania nazistă şi prin alăturarea lui Antonescu lui Hitler, Mussolini şi Horthy, Filderman ţinea să demonstreze că la data respectivă principalul duşman al evreilor din România era mişcarea legionară, mai înrăită ca naziştii sau fasciştii în Italia. Din interese politice de moment trece peste faptul că toate legile antievreieşti adoptate de Statul Naţional Legionar purtau în primul rând semnătura conducătorului statului. Contrar tuturor declaraţiilor, de fapt demagogice, Antonescu era tot atât de implicat ca mişcarea legionară în ritmul alert de “soluţionare” a problemei evreieşti în România. Aceasta nu excludea respingerea de către membrii mişcării legionare a concepţiilor lui Antonescu în problema evreiască, calificând interviul dat de el ziarului italian La Stampa, în care susținea că evreii vor fi înlocuiți treptat-treptat in diverse funcții, ca fiind de secol XIX – depășit de intențiile lor de „rezolvare” așa-zis rapidă, a problemei evreiești.

Afirmațiile lui Filderman privind “soluţionarea” probleme evreieşti de către Hitler în deceniul al patrulea al secolului XX îi vor deruta pe cunoscătorii evenimentelor. Istoricul Saul Friedländer numeşte perioada 1933-1939 în Germania ”anii persecuţiei”. Totuşi, în ceea ce priveşte ritmul măsurilor antievreieşti în Statul Naţional Legionar, Filderman avea dreptate. Situaţia nu se compara cu Germania: regimul din România s-a ambiţionat să recupereze în cinci luni ceea ce Germania a înfăptuit în cinci ani. Aşadar, memoriul din 2 ianuarie 1941 rămâne unul din documentele cele mai concludente pentru situaţia în care a fost împinsă evreimea şi România în general de către legionari.

Bilanţul pogromului din Bucureşti, 21-23 ianuarie 1941

Efectele violenţelor comise de legionari în zilele pogromului care a însoţit rebeliunea din 21-23 ianuarie 1941 au fost comunicate conducătorului prin memoriile semnate de Filderman în 8 martie şi 4 aprilie 1941. Întârzierea s-a datorat timpului necesar pentru întocmirea unei documentaţii care sǎ reflecte cu exactitate pierderile umane şi materiale suferite de evrei în timpul evenimentelor respective. O analiză a documentelor despre bilanţul pogromului demonstrează că pogromul a fost o încununare a evenimentelor petrecute începând cu septembrie 1940 şi până în 20 ianuarie 1941. Deosebirile erau doar cantitative. În timpul pogromului au fost mai multe asasinate ca înainte, mai multe devastări şi incendieri de sinagogi ca înainte, mai multe devastări de magazine ca înainte, etc. Prin urmare pogromul nu a apărut ex nihilo, ci a fost rezultatul unei înlănţuiri de evenimente. Sau cum a scris Filderman în memoriul FUCE adresat conducătorului în 12 februarie 1941, faptele petrecute în întreaga perioadă a Statului Naţional Legionar culminează în pogromul din 21, 22, 23 ianuarie 1941 constituind un preludiu al acestuia.

În memoriul din 8 martie 1941 Filderman prezintă situaţia la care a ajuns populaţia evreiască în urma măsurilor adoptate. Foarte numeroşi evrei au fost sărăciţi de legionari prin jaful întregii sau a unei părţi importante din averea lor, pauperizarea s-a accentuat prin concedierea fără despăgubire şi fără pensie, inclusiv din întreprinderile particulare; prin lichidarea comercianţilor evrei de la sate; prin obligaţia de a lichida numeroase întreprinderi din oraşe; prin lichidarea dreptului de a profesa în numeroase cariere intelectuale, avocaţi, medici etc., ca şi în meserii şi în unele ramuri de comerţ şi industrie. Pentru sublinierea nedreptăţilor comise prin aceste măsuri, memoriul aminteşte câteva exemple care demonstrau ataşamentul şi serviciile aduse de populaţia evreiască societăţii româneşti: participarea la războaiele României, dovezi de ataşament faţǎ de România şi poporul român ale celor emigraţi, în special în Statele Unite. Pe această bază Filderman considera îndreptăţită cererea unei reparaţii morale şi materiale pentru cei care au suferit pe nedrept consecinţele terorii legionare. A formulat câteva revendicări: acordarea de pensii văduvelor şi copiilor minori ai celor asasinaţi, despăgubirea celor jefuiţi. Despăgubirile erau în spiritul legii în vigoare. Înalta Curte de Casaţie a decis că ori de câte ori statul este culpabil în devastări, este obligat să repare daunele. Cu acest argument Filderman sublinia implicarea Statului Naţional Legionar în violenţele dinainte şi din timpul pogromului. Deci nu plebea, cum le place unora să susţină şi astăzi, a făcut pogromul, ci însuşi Statul Naţional Legionar. Memoriul din 8 martie a fost însoţit de o anexă privind distrugerile din timpul pogromului. Au fost studiate 999 de cazuri. Anexa întocmită pe criterii tematice prezintă arestările, maltratările, uciderile în masă, incendierile, devastările, etc.

La 4 aprilie 1941 Fildermnan prezintă o completare la memoriul din 8 martie. S-au adunat date privind încă 275 de cazuri. La data respectivă se ştia de 120 de morţi, la care se adăuga situaţia gravă a 13 răniţi. Pagubele materiale s-au ridicat la câteva milioane de lei. La baza acestor cronici a suferinţelor evreieşti se află documentarea adunată în epocă sub conducerea lui Filderman.

Adevărata situaţie a evreilor în perioada Holocaustului se dezvăluie în documentele evreieşti. Importanţa lor istorică şi politică nu poate fi subapreciată; faptul că atunci a fost denunţată una din particularităţile Holocaustului, specifice contextului românesc: teroarea legionară. Înlăturarea legionarilor de la guvernare la sfârşitul lunii ianuarie 1941 nu a pus capăt Holocaustului în context românesc, ci a dus la adoptarea unei alte politici specifice acelei epoci, care implica românizare, deportare şi moarte pentru unica “vină”, cum spunea Filderman, de a fi evreu.

(Va urma)

Lya Benjamin