Pentru cei ce intenționează să viziteze municipiul Beer Șeva, site-ul https://www.beer-Șeva.muni.il/Eng/Tourism/Pages/default.aspx este de real folos.

Propunerea mea către vizitator/cititor este să privească spre orașul Beer Șeva așa cum este astăzi – viață, universitate, dezvoltare urbanistică, etc. – prin prisma anilor care au trecut de la bătălia din 31 octombrie 1917: bătălia pentru Beer Șeva. Centrul Memorial ANZAC, un unicat în Israel, se referă la epopeea soldaților britanici din corpul de armată australian și neozeelandez ANZAC, Australian and New Zealand Army Corps, la bătălia pentru cucerirea orașului Beer Șeva din octombrie 1917.

Bătălia pentru Beer Șeva trebuie ancorată în ansamblul general al Primului Război Mondial (28 iulie 1914 – 11 noiembrie 1918), scena de desfășurare fiind Orientul Mijlociu.

Contextul istoric

Început în Europa, Primul Război Mondial a adus pe scenă cele două tabere combatante: Germania, Austro-Ungaria și Imperiul Otoman împotriva Marii Britanii, Statelor Unite, Franței, Rusiei, Italiei și Japoniei. Însă, destul de rapid, a poposit în Orientului Mijlociu.

În vara anului 1914, capitala Imperiului Otoman, Istanbul, se afla departe de evenimentele care au dus la izbucnirea războiului european. Liderii otomani aveau propriile lor probleme. Timp de secole, Imperiul Otoman controlase Mediterana de Sud-Est. Cu timpul, Algeria și Tunisia fuseseră pierdute în favoarea Franței, iar Libia în favoarea italienilor; Egiptul a revenit englezilor – în decembrie 1914, pentru a apăra Canalul de Suez, britanicii au proclamat Egiptul protectorat britanic. În ajunul războiului, Imperiul Otoman mai includea pe lângă Anatolia doar teritoriile actuale ale statelor Irak, Siria, Liban, Israel, o fâșie de pământ în Peninsula Arabă, până în Yemen, precum și malul apusean al Golfului Persic.  

Operațiunea Gallipoli

În primele luni ale războiului, Turcia și-a păstrat neutralitatea, dar în 2 august 1914 a semnat un pact secret cu Germania; curând, două nave de război germane s-au îndreptat spre Istanbul. Cu ajutorul Germaniei, Imperiul Otoman a minat strâmtoarea Dardanele[1], blocând trecerea din Marea Mediterană spre Marea Neagră și paralizând astfel legătura dintre Rusia (care avea ieșire Marea Neagră) și aliații ei. Ca urmare, la începutul lunii noiembrie 1914 Rusia, Marea Britanie și Franța au declarat război Imperiului Otoman.

Spargerea blocadei Dardanelelor presupunea cucerirea strâmtorilor, precum și a Istanbulului, inima Imperiului Otoman. Londra a hotărât trimiterea unei flote franco-britanice în sudul Peninsulei Gallipoli, dar atacul prelungit (19.02.1915 – 09.01.1916) a eșuat lamentabil[2], fiind respins de trupele otomane, conduse de colonelul Mustafa Kemal Atatürk, viitorului fondator al Turciei moderne. Bătălia de la Gallipoli a fost un dezastru în care s-au pierdut mii de vieți omenești.

Canalul Suez, „Autostrada Imperiului Britanic”

După ce planul Gallipoli a eșuat, aliații și-au revizuit planurile, vizând acum periferia Imperiului, respectiv provinciile arabe pe care britanicii le considerau a fi slab apărate. Planul coincidea și cu dorința arabilor de a se debarasa de otomani. Figura 1 prezintă situația geopolitică a Turciei ante- și post-conflagrație: cu excepția Anatoliei, Imperiul dispare de pe harta lumii (ca, de altfel și cel rus, austro-ungar și german), fiind împărțit între învingători și aliații lor.

Canalul Suez, dintre Marea Mediterană și Marea Roşie, era un element strategic vital pentru Imperiul Britanic, drumul cel mai scurt și mai eficient care lega metropola londoneză de coloniile sale asiatice[3], figura 2.

Începând din 1882, Marea Britanie și-a impus controlul total asupra Egiptului, inclusiv asupra forțelor sale militare. În zona Canalului Suez au fost instalate trupe britanice.

În perioada 1914-1922, Egiptul avea statut de sultanat independent sub protectorat britanic. Pentru apărarea intereselor britanice în Egipt, mai ales apărarea Canalului Suez, în martie 1916 a fost înființată Forța Expediționară Egipteană (EEF).

Teatrul de operațiuni militare s-a mutat în peninsula Sinai/Orientul Apropiat: într-un secol în care lupta de împărțire a lumii între cele mai puternice state devenise o realitate cotidiană, Canalul Suez era o verigă de importanță majoră.

Bătălia pentru Beer Şeva

Ne aflăm în anul 1917, în Orientul Mijlociu: Țara Sfântă/Palestina se afla în sudul marelui Imperiu Otoman.

Otomanii aliați cu germanii dețin nu numai flancul sudic al forțelor germane, austro-ungare și turcești, ci reprezintă şi o permanentă amenințare pentru Canalul Suez deținut de britanici și trebuie împinși cât mai departe.

În prima și a doua bătălie, 26.03 și 19.04. 1917, britanicii, împreună cu aliații lor australieni și neozeelandezi, încearcă să rupă liniile otomane din Gaza. Eșec total.

E momentul când un nou general preia funcția de comandant al forțelor britanice din regiune: feldmareșalul Edmund Allenby. El decide să-i surprindă pe turci atacând linia lor la Beer Șeva, oraș aflat la circa 65 km sud-est de Gaza, chiar dacă Beer Șeva și împrejurimile sale dispuneau de o puternică linie de apărare[4].

Lupta pentru Beer Şeva, din 31 octombrie 1917, a fost o bătălie decisivă din campania pentru Sinai și Palestina. Unitățile armate britanice (Forța Expediționară Egipteană, Diviziile de infanterie călare australiană și neozeelandeză, Divizia de cavalerie britanică Yeomanry și Corpul Imperial de cămile) se aflau sub comanda generalului-locotenent Harry Shovel. Armata otomană era comandată de Mustafa İsmet İnönü[5], asistat de ofițeri și unități speciale din armata Imperiului German.

Atacul britanic asupra Beer Șevei a fost o surpriză totală: otomanii credeau că efortul principal britanic se va concentra din nou asupra orașului Gaza. Succesul acestui atac depindea și de viteză – într-un marș forțat nocturn, unitățile britanice de cavalerie au încercuit orașul Beer Șeva; în figura 3 desfășurarea acțiunilor militare.

În zorii zilei de 31 octombrie, artileria britanică a deschis focul împotriva pozițiilor de apărare turcești ale orașului Beer Șeva; ulterior au atacat din partea de est flancul cel mai puțin protejat și au străpuns liniile de apărare otomane. Era important ca turcii să nu izbutească să distrugă rezervele de apă și de hrană (cereale) necesare pentru cai și trupe. Acest deziderat a fost realizat printr-un atac-fulger, în care rapiditatea cavaleriei ANZAC, echipată cu baionete împotriva mitralierelor și a artileriei turcești, și-a spus cuvântul[7]. Succesul trupelor ANZAC a fost deosebit de apreciat de britanici[8].

Încleștarea a fost crâncenă, cu enorme pierderi de vieți omenești de ambele părți, însă succesul de la Beer Șeva a deschis drumul britanicilor și aliaților lor pentru ocuparea Ierusalimului (08-26.12.1917), a Ierihonului (21.02.2018) și apoi a întregului Orient Mijlociu.

Cimitirul militar britanic din Beer Șeva

Cimitirul militar britanic din Beer Șeva a fost înființat la sfârșitul Primului Război Mondial; sunt înmormântați 1.240 de eroi ai Imperiului Britanic (206 aparțin de ANZAC) uciși în timpul conflagrației din Palestina ocupată de Imperiul Otoman[9].

În fiecare an, la 31 octombrie, Beer Șeva comemorează eliberarea orașului de către divizia ANZAC la cimitirul victimelor Primului Război Mondial. Marea Britanie, Australia, Noua Zeelandă, Turcia, Germania și Africa de Sud sunt reprezentate de un ambasador sau de alt demnitar de rang înalt.

În 2002, în apropierea gării turcești a fost inaugurat un monument în memoria martirilor armatei turcești, căzuți pentru apărarea orașului și a avanposturilor din jur.

În 2008, piața unde se află monumentul a fost denumită Piața Kemal Atatürk, în onoarea fondatorului Noii Republici Turce, fost ofițer în armata otomană.

Tot în 2008 a fost deschis publicului Australian Soldier Park, unde se află o statuie impresionantă a unui războinic australian călare, în timpul asaltului din 31 octombrie pentru cucerirea orașului.

Un eveniment deosebit a avut loc în 31 octombrie 2007, la aniversarea a 90 de ani de la cucerirea orașului, în numele Australian Light Horse Club și al Asociației pentru Patrimoniul Primului Război Mondial în Israel. Un grup de 50 de călăreți, membri ai acestui club, în vârstă de 60-70 de ani, au venit în Israel pentru a recrea scene din campania brigăzii ANZAC din octombrie 1917. Oaspeții au venit cu uniforme, centuri și șei tipice acelei perioade, au reprodus traseul de călărie de pe frontul din Gaza până la Beer Șeva. Manifestările s-au încheiat cu un galop demonstrativ din crângul Beit Eșel până la podul turcesc, urmat de parada cavaleriei pe străzile orașului.

Centrul Memorial ANZAC

În cadrul aniversării Centenarului Bătăliei de la Beer Șeva, la capătul sudic al cimitirului a fost inaugurat Centrul de comemorare a soldaților ANZAC[10]. Acesta relatează despre venirea lor în Palestina, bătăliile din Gaza și până la cucerirea orașului Beer Șeva. Epopeea cavaleriei ușoare australiene, trupele ANZAC, a rămas legendară.

Înainte de a păși în cimitir, balconul Centrul Memorial ANZAC oferă o vedere generală, figura 4.

Pietrele funerare ale ANZAC și ale soldaților britanici uciși în bătălia pentru Beer Șeva acum peste o sută de ani se ridică în liniște monumentală. Ordinea lor, în rânduri și coloane, precum și curățenia sunt exemplare.

În 1921, cimitirul se afla la capătul orașului, în apropierea Orașului Vechi, spre ieșirea estică din oraș spre Așkelon și Gaza. Actualmente, complexul ANZAC – Cimitirul militar britanic se află în centrul municipiului, la intersecția câtorva artere principale de circulație. Alături, un parc amenajat cu toate echipamentele pentru copii, dar și pentru cei foști copii, care vin cu nepoții. La intrarea principală în cimitir se opresc zilnic autobuze pline cu turiști.

Addendum

În cimitir, în primul rând din dreapta, coloana a II-a, există o piatră funerară pe care este gravată Steaua lui David. Sub ea odihnește Seymour Van den Bergh, figura 5.

Ofițer evreu din cavaleria britanică, fiul lui Henry și al Henriettei Van den Bergh, el este înmormântat alături de ceilalți soldați ai Imperiului Britanic căzuți pentru eliberarea Palestinei de sub dominația Imperiului Otoman în 1917.

Mormântul său este alături de soldații unității Middlesex-Bollen Yeomanry. Cuvintele „atât de departe de casă, dar atât de aproape de cei care îl iubesc”, gravate pe mormântul lui în limba engleză, au fost înscrise de familia și de prietenii săi. Acest monument iese în evidenţă dintre toate celelalte: Seymour este unicul soldat evreu îngropat în cimitirul militar britanic din Beer Șeva.

Strul Moisa

---

[1] Un pasaj îngust în nord-vestul Turciei, care leagă Marea Egee de Marea Marmara.

[2] Victoria otomană a dus la demiterea lui Churchill din funcția de Prim Lord al Amiralității. Turcii au obținut cea mai mare victorie a lor din cursul războiului.

[3] De altfel, constituia calea pe care ajungea ”oxigenul” militar din Noua Zeelandă și Australia, respectiv forța ANZAC.

[4] În majoritatea conflictelor militare de-a lungul istoriei, mobilitatea, îndrăzneala și avantajul surprizei sunt cruciale. Dar Primul Război Mondial a început într-o perioadă în care tehnologiile defensive erau adesea mai eficiente decât cele ofensive. Copiind sistemul din Frontul de Vest, și fronturile din Orient au adoptat un stil tactic asemănător: cele două părți aflate în conflict au construit sisteme de tranșee pe sute de kilometri. În fața șanțurilor au pus sârmă ghimpată, pentru a încetini avansarea trupelor pe tărâmul nimănui dintre cele două părți. În spatele sârmei ghimpate erau două rânduri de tranșee largi, în care soldații vegheau. Acestea erau conectate prin tranșee mai înguste, care permiteau deplasarea soldaților în și în afara liniilor frontului. Mai în spate erau tranșee pentru comunicații, primul ajutor, depozitarea proviziilor, etc. În spatele tuturor era artileria, dotată cu tunuri suficient de puternice pentru a bombarda adâncul liniilor inamice. Sanitația precară, bombardarea constantă și lipsa unui adăpost adecvat au făcut viața mizerabilă pentru soldaților din tranșee.

[5] Înrolat în armata otomană, a devenit cunoscut sub numele de İsmet Pașa. A fost un om politic cunoscut. Printre altele, a fost  al doilea președinte al Turciei (1938-1950), de trei ori prim-ministru etc.

[6]Meinertzhagen’s play din imagine se referă planurile de luptă britanice false, care au ”căzut” în mâinile armatei otomane, inducând în eroare comandamentul militar otomano-german. Autor: ofițerul britanic de contra-informații, colonelul Richard Meinertzhagen.

[7] În istoria militară din epoca modernă, este considerat unul dintre ultimele atacuri care utilizează tactica de infanterie călare.

[8] Australienii mai erau considerați urmașii răufăcătorilor exilați în Australia.

[9] Cimitire militare britanice există la Ierusalim, Ramla, Haifa și Gaza.

[10] Centrul a fost construit la inițiativa primarului orașului Beer Șeva, Rubik Danilovici, în cooperare cu guvernele din Australia și Israel, municipalitatea Beer Șeva, JNF Australia, KKL-JNF și Commonwealth War Graves Comission.