În Octombrie 2022 a avut loc a zecea ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT), prima la care am participat și eu, în proaspăta mea calitate de traducător literar. În ultimul an m-am străduit din răsputeri să mă plasez pe acest nou (și foarte vechi) traseu de carieră, iar norocul a făcut ca lucrurile să se potrivească în așa fel încât să am ocazia să vorbesc cu organizatorul acestui minunat festival (aș spune cuvinte ca „prestigios”, însă niciodată nu este vorba de prestigiu când vine vorba de un efort atât de personal și de autentic, născut dintr-o reală iubire pentru cuvânt). De altfel, norocul a făcut ca multe lucruri să se potrivească, de-a lungul unei perioade de cel puțin nouă ani, în așa fel încât persoanele potrivite să fie la locul potrivit pentru conversația pe care am avut-o la FILIT, în urma căreia am primit privilegiul de a traduce din română în engleză o carte a cărei importanță am simțit-o din primul moment.

Festivalul FILIT își propune nu doar să adune scriitori, traducători, agenți literari și cititori din toată țara și de prin lume, ci și să propună la fiecare ediție câte un proiect editorial inedit, prin intermediul editurii Muzeului Național al Literaturii din Iași. În acest an, proiectul cu pricina a fost publicarea unei culegeri de zece povestiri noi inspirate de fotografii de arhivă din timpul pogromului de la Iași din Iunie 1941. Este vorba de șapte fotografii puse la dispoziția scriitorilor de către Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, fotografii care au constituit sursa de inspirație pentru acest proiect editorial, întrucât ele fac parte dintr-o serie de panouri expuse în curtea Muzeului Pogromului de la Iași. Aici, prin fum de țigară și aburi de cafea, se discută pe îndelete și se pune la cale FILIT, an după an. În 2022, prin acea alchimie bizară și miraculoasă care ne face să observăm cu adevărat pentru prima oară lucruri de care suntem înconjurați cine știe de când, s-a iscat ideea lansării acestei provocări la adresa comunității scriitorilor din România – lăsați-vă inspirați de una dintre aceste fotografii (dar de fapt de toate) și scrieți, numai scrieți despre această rană cruntă din istoria Iașiului.

Adrian Cioroianu, Bogdan Coșa, Radu Pavel Gheo, Florin Irimia, Marin Mălaicu-Hondrari, Cătălin Mihuleac, Alina Nelega, Cristian Teodorescu, Tatiana Tîbuleac și Miruna Vlada au răspuns acestei chemări, fiecare dintre ei demonstrând o capacitate de asumare realmente remarcabilă, iar rezultatul acestor exerciții de empatie este volumul „Zece Povestiri – Pogromul de la Iași”.

Înainte însă de a vorbi despre acest volum, cred că e necesar puțin context. Eu am auzit poate pentru prima oară despre pogromul de la Iași în anul 2014. Atunci, îl însoțeam pe directorul Teatrului Municipal Tony Bulandra din Târgoviște la București, în vizită la sediul Federației Comunităților Evreiești din România. Pe drum înspre o sinagogă pe care dorea să ne-o arate, ghidul nostru de la Federație ne-a spus despre cercetările pe care le desfășura în legătură cu acest eveniment. Am fost șocat, rușinat și alarmat, furios chiar, în forul meu interior, atât pentru că nu căutasem eu pe cont propriu mai multe informații, cât și pentru că nu dădusem nici din greșeală peste vreo lecție de istorie despre acest eveniment, nici asumată, nici murmurată, în doisprezece ani de programă școlară despre cum românii n-au făcut rău niciodată nimănui. M-a cuprins atunci o profundă greață legată de modul în care s-a construit o identitate națională și s-a machiat cu atâta vulgaritate o istorie a cărei recuperare abia începe să se realizeze.

Aproape optzeci de ani de dat din colț în colț, optzeci de ani de vină exponențială negată cu dinții scrâșniți, optzeci de ani pentru care terapia abia începe cu adevărat, inclusiv prin intermediul povestirilor din acest volum. Pentru că dacă individul are nevoie de un terapeut pentru a-și gestiona traumele personale, cred că un popor are nevoie de artiști. Günther Grass și Heinrich Bӧll au fost terapeuții Germaniei, acum șaizeci de ani (ambii laureați ai Premiului Nobel și nu doar pentru scriitura excepțională). Cred cu tărie că unele dintre cele zece povestiri incluse în acest volum sunt nu doar un prim pas, ci un efort extraordinar de recuperare prin artă, prin empatie și prin asumare, a unui trecut ignorat mult prea mult, recuperări de o calitate literară remarcabilă, desigur, dar poate mai important, de o necesitate terapeutică inestimabilă.

Adrian Cioroianu deschide volumul cu povestirea „Cu fața la zid (mă gândeam la tine)”, un text în care se simte vocația de istoric a autorului, în vignetele fermecătoare ale vieții sociale și ale moravurilor Iașiului interbelic. Într-o manieră pe care o vom mai întâlni în acest volum de povestiri, orașul însuși devine un personaj, un ecou al corului tragediei antice, învelit însă aici în șarmul acela cu parfum Mouchoir de Monsieur, pe care îl asociem cu bunicii. Brutalitatea irumpe în această povestire, zdrobește sub călcâi oameni, desigur, dar și un întreg stil de viață, un întreg sistem de valori.

Tocmai această brutalitate își întinde oasele în povestirea „Cufărul de lemn” a lui Bogdan Coșa, pusă față în față cu tandrețea și vulnerabilitatea emoțională a unui copil, a unei familii care încearcă să îi facă față cu demnitate, încearcă să îi supraviețuiască luând-o cu binișorul. Speranța pâlpâie pretutindeni în aceste povestiri, tragic, sfâșietor, o temă recurentă a cărei efect cumulativ asupra cititorului este deschis magistral în această povestire.

Radu Pavel Gheo propune o meditație asupra orașului Iași în sine, privindu-l aproape ca într-o radiografie, dând la o parte pielițele așternute de timp peste străzi, linii de tramvai și clădiri, până când toate acestea devin oglinzi ale oamenilor de acum și de atunci. Tot ceea ce s-a pierdut în acea izbucnire amețitoare de rău dintre oameni pare a fi zugrăvit pe trotuar și pe pereți, în golurile dintre clădiri, în crăpăturile din asfalt.

„Ușa” lui Florin Irimia este poate cea mai dureroasă povestire din volum, lucru care nu va surprinde pe nimeni care a citit romanul său „O fereastră întunecată”, roman în care abordează de altfel din nou pogromul de la Iași. Irimia scrie cu o duioșie copleșitoare, atacând poate cea mai cumplită dintre fotografiile documentare propuse ca surse de inspirație – singura în care se distinge clar corpul unui copil ucis în timpul pogromului – fără însă a cădea în melodramă și fără a pierde o anumită cruzime a privirii. Revin din nou la terapie – dacă restul scriitorilor acestor povestiri sunt mai puțin invazivi în abordările lor, Florin Irimia lucrează ca un chirurg: cu privirea ca un bisturiu, cu sângele rece necesar ca mâna să nu tremure, cu impactul terapeutic cel mai profund.

Următoarea povestire, intitulată „Fotografia pe care nu aș fi vrut să o am”, este scrisă de Marin Mălaicu-Hondrari și are ca ax central o tradiție evreiască care capătă un sens cutremurător. Este vorba de credința că o persoană moare de două ori – întâi din punct de vedere biologic, iar mai apoi, atunci când numele îi este uitat. Privită prin această prismă, responsabilitatea aducerii aminte capătă noi valențe, dincolo de politică, dincolo de istorie, dincolo de identitate, redevenind ceea ce a fost mereu: o responsabilitate profund umană.

„Micul Samy nu se mai astâmpără” este povestirea lui Cătălin Mihuleac, construită în jurul fotografiei celei mai puțin ofertante, cel puțin potrivit spuselor autorului în cadrul unei întâlniri cu publicul dedicate acestui volum, în timpul FILIT 2022. Pot fi trasate multe paralele între evenimentele relativ recente ale pogromului de la Iași și unele texte biblice. Istoria pare să se repete ad nauseam, în tot soiul de reflexii. Faptul că românii creștini și-au marcat ușile cu cruci în pregătirea pogromului trimite mai mult sau mai puțin premeditat la însemnarea ușilor cu sânge de miel, descrisă în Exod. Ei bine, Mihuleac reușește într-o manieră surprinzătoare să deschidă spațiu pentru umor, pentru noroc, pentru speranță dulce-amăruie în inima acestui volum de povestiri, fără a știrbi cu nimic din seriozitatea demersului. Copiii reușesc să întoarcă lumea pe dos, indiferent de circumstanțe. Și parcă pe măsură ce situația se întunecă, această capacitate devine cu atât mai miraculoasă.

„Banalitatea răului”, expusă de Hannah Arendt, este una din cele mai influente idei din filosofia politică a secolului 20, iar Alina Nelega reușește să o plaseze subtil la temelia povestirii sale „Eu n-am făcut nimic”. Dramaturgul face pace cu prozatorul în acest text în care ideea neasumării ca focar de infecție morală este exprimată dramatic prin excelenta construcție de personaj.

„Duminica domnului Lehrer”, a lui Cristian Teodorescu, revine la tema impactului dintre brutalitatea oarbă care cuprinde societatea în ansamblul ei în timpul pogromului și demnitatea, verticalitatea și inteligența pe care individul reușește să le păstreze, nu pentru că ar fi eroic, ci pentru că ele sunt inalienabile.

În cazul în care cineva s-ar întreba „cu ce mă privește pe mine, optzeci de ani mai târziu, pogromul de la Iași?”, Tatiana Țîbuleac i-ar putea răspunde foarte elegant și pregnant prin povestirea ei, „Trecerea”.

Iar „Nasturele de chihlimbar” a Mirunei Vlada reprezintă o încheiere potrivită pentru acest volum, datorită valențelor sale meta-textuale, reprezentând parcă o reflexie a tuturor reflexiilor de până acum, un fel de fotografie a întregului caleidoscopic al meditațiilor surprinse de ceilalți autori reuniți în carte.

„Zece Povestiri – Pogromul de la Iași” nu poate fi parcursă cu nonșalanță. De altfel, aș spune că acest volum este ca un fel de test de turnesol pentru empatie. Am dorit cu ardoare să fiu cel care îl traduce în limba engleză, pentru a îl deschide astfel lumii. Pentru aducere aminte. Pentru asumare și responsabilizare. Pentru terapie, atât a individului cititor, cât și a țării acesteia, năpădită de teorii ale conspirației, de negaționism, de relativizare și demagogie. Cred că acest volum este adevărat, într-un mod mai profund, mai uman decât istoria. Cred în continuare că este o carte importantă, atât prin, cât și dincolo de orice considerații literare.

Puteți comanda volumul online aici – https://www.muzeulliteraturiiiasi.ro/produs/zece-povestiri-pogromul-de-la-iasi/

Mircea Laslo