Trecutul nu dispare, dimpotrivă, în funcție de epoca istorică, revine și de multe ori ne bântuie. Se compune din episoade mai bune și mai puțin bune, pe acestea din urmă vrem să le uităm, dar nu se poate. Ca să ne eliberăm, trebuie să ne confruntăm cu ele și apoi să vedem ce rămâne. Numai că unii nu vor să aleagă alternativa menționată și le consideră în mod nediscriminatoriu pe toate – bune, exemplare, fără să acorde atenție derapajelor.

După 1989 fenomenul a luat amploare. În goana de a șterge cu buretele perioada nefastă a comunismului, au fost scoase în față personalități politice, din viața artistică, științifică, scriitori, filosofi, economiști, oameni de știință cu trecut îndoielnic din punctul de vedere al democrației la care aspirăm. Este adevărat, în domeniul lor au obținut rezultate remarcabile, dar în complexitatea vieții lor s-au strecurat și umbre, de multe ori cu consecințe nefaste. Pentru a nu le pierde, aceste personalități trebuie reconsiderate, aduse la cunoștința opiniei publice împreună cu momentele negative din viața lor. Din păcate, foarte mulți nu o fac și preferă abordarea festivistă, preluată apoi uneori și de ignoranți. Astfel s-a întâmplat ca lideri politici importanți (chiar prim-miniștri) să elogieze legionari care între timp deveniseră luptători anticomuniști, ceea ce nu-i scutește, sau nu ar trebui să-i scutească de consecințele păcatelor tinereții.

Institutul ”Elie Wiesel” se confruntă adesea cu astfel de situații și apelând la legislație – există una foarte bună, dar se aplică rar – a cerut, cu mai mult sau mai puțin succes, renunțarea la inițiativele de preamărire a acestor personaje, la ridicarea unor monumente, sau la botezarea unor școli, biblioteci, străzi cu numele lor. Cel mai dificil demers s-a dovedit prezentarea imaginii reale a unor talente foarte apreciate în cultura română din interbelic. Destrămarea miturilor legate de aceștia s-a dovedit o muncă grea. De aceea, recentul volum editat în comun de Institut și de Polirom: ”Elita culturală și discursul antisemit interbelic” de Alexandru Florian și Ana Bărbulescu ar putea servi ca instrument relevator în efortul clarificării ideilor și pozițiilor celor vizați în volum, personalități de marcă în perioada analizată, dar revalorificate necritic mai târziu.

Dacă autorii au ales antisemitismul drept ideologie nocivă care trebuie combătută, aceasta se datorează consecințelor lui nefaste, pe scurt nimicirea a aproximativ 300.000 de evrei cetățeni români, deportați în lagărele din Transnistria, împușcați, morți de foame, de frig, sau de boli. Având în față acest exemplu, poate nici nu mai este cazul să vorbim despre alte măsuri luate împotriva lor, ca pierderea cetățeniei, a mijloacelor de trai, spolierile, degradarea fizică și morală. A fost o campanie antisemită dusă de la cel mai înalt nivel și alimentată de concepțiile, ideologiile unor intelectuali de renume cu influență asupra populației române.

Concret, în volum sunt prezentați și analizați economistul și filosoful Mircea Vulcănescu, subsecretar de stat în guvernul Antonescu, istoricul Nicolae Iorga, A.C. Cuza și Octavian Goga care împreună au format cel mai antisemit guvern din istoria interbelică, Nae Ionescu și Vintilă Horia, ultimul studiu din cuprins referindu-se la încercările de supraviețuire a radicalismului de dreapta românesc după 1944 în diaspora, recuperarea unor reprezentanți ai curentului în România socialistă și după 1989.

Calitatea volumului constă în studierea aprofundată a pozițiilor politice antisemite – ca în cazul lui Vulcănescu, Goga, Cuza – dar și a ideologiilor lor. Atât Alexandru Florian cât și Ana Bărbulescu au apelat mai puțin la abordarea teoretică și folosesc argumente care se bazează pe analiza de text a autorilor amintiți. Dacă la Vulcănescu, economist, antisemitismul s-a manifestat prin participarea la guvernul Antonescu și susținerea fără nici o ezitare a legislației de spoliere a evreilor, în cazul celorlalte personalități enumerate, citarea de pagini întregi din operele lor sau elucidarea unor falsificări referitoare la iudaism nu lasă niciun fel de îndoială asupra orientării lor ideologice. De fapt, indiferent dacă au fost sau nu membrii unei formațiuni politice de orientare legionară, afilierea la extrema dreaptă a reieșit clar din scrierile lor. Autorii volumului au explicat cauzele unor schimbări de abordare a antisemitismului, cum a fost cazul la Nicolae Iorga, o schimbare temporară. Și chiar dacă Iorga s-a poziționat împotriva Germaniei fasciste și a mișcării legionare, în ultimă instanță a rămas antisemit, a arătat Ana Bărbulescu. Este interesant și cazul lui Vintilă Horia (autorul studiului e Alexandru Florian) care, simpatizant al legionarismului, prin atitudinea sa anticomunistă a reușit să se strecoare în rândul intelectualilor așa-zis ”prigoniți”, a luat chiar premiul Goncourt, retras apoi după ce i s-a dezvăluit trecutul. Vintilă Horia s-a simțit victimă a comunismului, dar faptul că a ales să rămână în Spania lui Franco oglindește clar concepția sa. ”El s-a integrat într-un mediu în care fascismul era la el acasă. A continuat nestingherit același mesaj interbelic de tip reacționar, în care anticomunismul a fost un ingredient alături de antidemocratism, rasism, antisemitism… El nu a abdicat niciodată de la opțiunea ideologică asumată în interbelic, ceea ce, după 1990, în România a devenit un vector pentru eroizarea sa”, constată Alexandru Florian.

Volumul reprezintă o parte din ceea ce am numit la început instrument în confruntarea cu fantomele trecutului. Cu această carte în mână, cei care vor să-i ”albească” pe reprezentanții elitelor culturale ale dreptei radicale din interbelic nu au nici o șansă. Paginile volumului vorbesc de la sine. Totul este să fie și citite.

Eva Galambos