De Franța sunt atașată în cel mai drag mod încă din tinerețe, atunci când se constituia într-un vis care părea irealizabil, Cortina de Fier fiind lăsată bine peste partea aceasta a lumii.

Franța are câte ceva pentru fiecare vizitator al său: peisaje încântătoare și foarte diverse, istorie extraordinar de bogată, cultura care de sute de ani își pune amprenta pe întreaga Europă (aici s-au câștigat cele mai multe premii Nobel pentru literatură), are artă, tehnologie avangardistă, gastronomie (în medie aici se lansează zilnic două cărți de rețete), vinuri, modă (este considerată capitala mondială a parfumurilor), cinema, până și maniere și multe altele, pe alese, asta doar la o trecere în revistă foarte sumară. În plus, această țară mi-a oferit și privilegiul unei prietenii care rezistă de decenii.

Curiozitățile Franței sunt multe, lucruri care o fac interesantă la fiecare pas, fiind cea mai vizitată țară din lume, iar Parisul este cel mai fotografiat oraș. Franța este țara cu cele mai multe fusuri orare din lume, 12, unul pentru Franța metropolitană (France métropolitaine) aflată în Europa și 11 pentru Franța de peste mări (France d’outre-mer) teritoriile franceze aflate pe celelalte continente, unde trăiesc cam 2,5 milioane de francezi pe 20% din suprafața totală a țării.

Limba franceză este limba oficială a mai multor țări: Canada, Belgia, Elveția, Luxembourg, Monaco, Republica Democrată Congo, Madagascar, Camerun, Coasta de Fildeș, Burkina Faso, Niger, Senegal, Mali, Haiti, Togo, Republica Centrafricană, Guineea, Rwanda, Gabon. După limba engleză, franceza este a doua cea mai prezentă limbă străină în unitățile de învățământ din lume și a fost pentru aproape 300 de ani și limba oficială a Angliei. Este o limbă de o muzicalitate aparte, practic lipsită de cuvinte obscene de care francezii au foarte mare grijă s-o păstreze cât mai curată și nepoluată cu expresii sau cuvinte preluate direct din alte limbi. Este o strădanie demnă de toată lauda cu atât mai mult cu cât punerea ei în practică devine tot mai dificilă.

Franța a fost prima țară care a introdus transportul în comun urban. În secolul al XVII-lea, trăsurile făceau parte dintr-un sistem de mijloace de transport care circulau cu orar fix pe trasee care legau diferitele cartiere ale Parisului. Conceptul a fost dezvltat de către matematicianul Blaise Pascal.

Armata franceză este singura din Europa care încă deține porumbei poştaşi. Ținuți la Fort Mont-Valerien, lângă Paris, porumbeii pot fi folosiți pentru comunicații în timpul dezastrelor majore.

În Franța există şase localităţi care au un primar chiar dacă nu mai au locuitori, sate distruse aproape complet în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, iar primarii sunt aleși pentru a se ocupa de conservarea a ceea ce a mai rămas. Localitatea franceză cu cel mai scurt nume este Y, un orășel aflat în departamentul Somme din regiunea Nord-Pas-de-Calais-Picardie. Așezarea are 93 de locuitori, care se numesc „ypsiloni”.

Destinația noastră din toamna trecută a fost pe măsura dorinței noastre de a călători și de a (re)vedea Franța: Saintes, orașul prietenilor noștri Émilie și Pascal. Orașul situat în regiunea numită Nouvelle Aquitaine (Noua Aquitanie), în vestul Franței, foarte aproape de Oceanul Atlantic, se află la aproximativ 2500 km de Oradea. El este străbătut de calmul râu Charente, pe malurile căruia se găsește un amfiteatru galo-roman, datând din secolul I al erei noastre și un arc de triumf al lui Germanicus.

Să ne aplecăm asupra vestigiilor de istorie antică, aflate pe aceste locuri – datorită lor, orașul este vizitat de mulți turiști. Amfiteatrul a fost construit între anii 40 și 50 e.n., în orașul Mediolanul Santorum (Saintes de azi) care era capitala provinciei romane Aquitania, întinsă de la valea Loarei până la Munții Pirinei. Orașul Mediolanum Santorum a fost printre primele în care s-a construit un amfiteatru, pe timpul domniei împăratului roman Claudius, folosit pentru luptele sângeroase dintre gladiatori și fiare sălbatice. La construirea amfiteatrului s-a folosit configurația terenului situat într-o vale, așa încât în construcția având lungimea de 126 metri și lățimea de 102 metri încăpeau câteva mii de oameni, probabil aproape toți locuitorii regiunii. Timp de secole, în Evul Mediu, pe locul fostului amfiteatru roman au fost depozitate gunoaiele orașului, dar în istoria recentă ruinele lui sunt folosite pentru spectacole în aer liber. Din 2021 locul este supus reparațiilor și consolidărilor masive. Lucrările vor mai dura câțiva ani dar, la final, amfiteatrul va fi restaurat.

Cât despre arcul de triumf, acesta a fost construit în anul 18 sau 19 e.n. în cinstea unei triade de lideri romani: împăratul Tiberius, fiul său natural Drusus și fiul său adoptiv Germanicus. Alura lui este destul de simplă, el având inițial un rol funcțional – acela de poartă spre podul peste râul Charente și amplasamentul său era diferit de cel actual. În secolul al XIX-lea, el a fost mutat ca urmare a lucrărilor făcute asupra malurilor râului. Arcul lui Germanicus veghează de două milenii pe malul stâng al râului, pietrele lui închizând cine știe câte povești.

În plimbările noastre prin am cumpărat vederi – fac asta peste tot, sunt de modă veche… Pe standurile aflate pe străzile centrale, se aflau multe ilustrate cu imagini ale unor măgăruși cu picioarele îmbrăcate în pantaloni. Desigur că voiam să aflu povestea lor!

Regiunea Charente Maritime, unde se află și Saintes, se întinde pe coasta Atlanticului și foarte aproape se găsește fermecătoarea Île de Ré. Această insulă este mult vizitată, atrăgând lumea prin aerul ei plin de armonie, prin plajele ei micuțe, mărginite de dune de nisip, prin florile înalte, multicolore de nalbă, prezente peste tot. Cu statura lor înaltă și maiestuoasă au devenit un fel de simbol al acestei insulițe minunate.

Casele localnicilor sunt albe, înconjurate de curți cu ziduri înalte, pline de nalbe. Localnicii se întrec în producția de bunătăți artizanale, ei vând produse bio, cum ar fi scoici de cultură, brânză de capră sau miere, dar și produsele pregătite în casă: dulcețuri, prăjiturele uscate cu migdale, nuci, coji de portocale sau de lămâie, cu nucă de cocos, ciocolată artizanală, pregătite toate după rețete păstrate din vechime în tradiții nestrămutate. Toate acestea au devenit deja faimoase. Dar pe lângă ele, faimoși sunt și măgărușii cu pantaloni din Île de Ré, o curiozitate a locului care face deliciul copiilor.

Aceste animale simpatice, o rasă specială adusă din regiunea Poitou, au apărut pe insulă în 1860, înlocuind caii folosiți pentru muncile agricole. Ei erau folosiți pentru transportul sării de mare obținute pe insulă, sau al algelor de la malul mării. Fiindcă în timpul lucrului țânțarii aflați aici din abundență îi ciupeau pe măgăruși de picioare, se spune că o femeie a avut inițiativa de a le îmbrăca picioarele în mânecile unei cămăși vechi a bărbatului ei. Așa au apărut pe insulă măgărușii cu pantaloni.

Azi mai sunt vreo 300 și nu mai sunt folosiți la muncă, dar nu au fost uitați de localnici și îi poți întâlni într-o plimbare pe Île de Ré, măgărușii făcând parte din folclorul insulei.

Istorie antică, istorie mai recentă și istoria prieteniei mele cu Émilie împletite în această călătorie după care, chiar dacă s-a încheiat deja de câteva luni, încă mă simt încărcată de frumusețe și bucurie statornică.

Bibliografie:

https://www.ville-saintes.fr/decouvrir-sortir/les-incontournables/amphitheatre-gallo-romain/

https://en.wikipedia.org/wiki/Arch_of_Germanicus

Anca Laslo