„Lucrările lui József Biró au ajuns acasă” – spune Adam Biro, donatorul colecţiei

József Biró (1907-1945) a fost un istoric de artă, pictor şi grafolog. A învăţat pictura de la o vârstă fragedă şi s-a perfecţionat apoi la Şcoala de pictură de la Baia Mare, cu János Thorma. După bacalaureat s-a înscris la Şcoala Superioară de Bele-arte (Szépművészeti Főiskola) din Budapesta, în clasa condusă de István Réti, dar curând a optat pentru cariera ştiinţifică. A obţinut doctoratul cu o teză despre patrimoniul baroc şi neoclasic din Oradea (1932). Şi-a început cariera ca bibliotecar la Oradea, s-a ocupat de catalogarea celor 30 de mii de volume ale bibliotecii Castelului Bánffy de la Bonţida şi a fost director al Bibliotecii Teleki, a lucrat la Biblioteca Universitară din Cluj şi la Arhivele Muzeului de istorie a Transilvaniei. A publicat mai multe cărţi, cele mai importante fiind: A kolozsvári Szent Mihály templom emlékei, [Vestigiile Bisericii Sf. Mihail din Cluj] (1932), Erdély művészete [Arta Transilvaniei] (1941) și Erdélyi kastélyok [Castele din Transilvania] (1943). După ocuparea Ungariei de către trupele germane naziste[1], a reuşit să-şi salveze tatăl de la ghetoizarea din Oradea şi să plece la Budapesta, unde au fost uciși amândoi cu doar câteva zile înainte de eliberare.

Inaugurarea galeriei permanente József Biró

Duminică, 9 iulie 2023, la Centrul Cultural Evreiesc din Cluj a fost inaugurată Sala József Biró în prezenţa unui public numeros. De-acum încolo ea va găzdui lucrările pictorului şi istoricului de artă, martir al Holocaustului.

Colecţia Biró şi-a început drumul către Transilvania natală a pictorului, acum şapte ani, după apariţia cărţii despre istoria evreilor din Oradea, scrisă de Daniel Lőwy[2], în care József Biró este amintit printre personalităţile evreieşti marcante din perioada interbelică, fiind relatat şi destinul său tragic în timpul Holocaustului. Pe marginea acestei cărţi a început corespondenţa dintre Daniel Lőwy şi Adam Biro – nepotul de frate al lui József Biró – istoric de artă şi editor de carte trăitor în Franţa. Treptat a prins contur ideea ca toate lucrările de artă, documentele şi fotografiile aflate în posesia nepotului (unicul moştenitor al familiei Biró) să revină în Transilvania, într-un loc unde să fie în siguranţă şi să poată fi văzute de un public cât mai larg. Existau două alternative: Comunitatea evreilor din Oradea, oraşul natal al lui József Biró şi cea din Cluj, oraşul în care a lucrat şi şi-a elaborat cele mai importante cărţi. Daniel Lőwy a pledat pentru oraşul său natal, Clujul, şi a avut câştig de cauză. După câţiva ani de diligenţe, Donaţia Biró a ajuns la Cluj în 2021, fiind expusă la Muzeul de Artă. Vernisajul a adunat un public numeros, în ciuda pandemiei. Evenimentul, relatat pe larg în revista noastră, a avut ecouri în presa scrisă şi audiovizuală. https://baabel.ro/2021/06/lucrarile-pictorului-martir-jozsef-biro-revin-la-cluj-dupa-aproape-opt-decenii/

Centrul Cultural Evreiesc fiind încă în construcţie, prin generozitatea conducerii Muzeului de Artă din Cluj, colecţia Biró a fost găzduită mai mult timp în incinta Palatului Bánffy, un gest de gratitudine peste timp faţă de József Biró care consacrase un studiu frumosului palat baroc din inima Clujului.

Peste un an, în vara lui 2022, picturile lui József Biró au fost expuse la Muzeul Istoriei Evreilor (Sinagoga Aachvas Rein) din Oradea. Baabel a relatat şi despre această expoziţie care a avut ecouri în presa internă şi din Ungaria. https://baabel.ro/2022/07/expozitia-care-atinge-inimi-biro-jozsef-remember-2022/  

Anul acesta, în cea de a treia vară de când şi-a început călătoria din Transilvania, colecţia Biró a ajuns la destinaţia finală: Sala József Biró din incinta Centrului Cultural Evreiesc. La inaugurare a participat şi donatorul, istoricul de artă şi editorul de carte Adam Biro, împreună cu soţia sa Karen şi cele două fiice, Christine și Yael Biro.

Istoricul de artă Adam Biro, donatorul colecţiei, vorbeşte publicului reunit la inaugurarea galeriei permanente József Biró

De ce a ţinut Adam Biro ca lucrările unchiului său să revină în Transilvania? „Familia noastră are rădăcini ardelene din secolul al XVII-lea. Chiar dacă lucrările unchiului meu erau expuse în Franţa, fiind cunoscute şi apreciate, mereu se menţiona că este un artist de acolo (de là-bas), adică… de aici. Aici e locul unde el poate fi înţeles şi apreciat cel mai bine”.

„Azi e un eveniment important” – a spus Daniel Lőwy – „o colecţie particulară este expusă într-un loc public, unde va putea fi văzută de clujeni şi nu numai. Am constatat cu bucurie că la cele două expoziţii de la Cluj şi Oradea au venit mulţi tineri. E important ca ei să cunoască lucrările lui József Biró.”

Dr. Daniel Lőwy şi Lucian Nastasă Kovács, managerul Muzeului de Artă din Cluj, evocă figura lui József Biró

Lucian Nastasă-Kovács, directorul Muzeului de Artă din Cluj, a menţionat importanţa monografiei lui József Biró despre castelele transilvane, care conţine descrieri detaliate ale aspectului lor interior şi exterior. Pe baza acestei monografii poate fi reconstituită, de pildă, biblioteca Castelului Bánffy de la Bonţida, incendiată de armata germană în timpul retragerii şi apoi distrusă în timpul regimului comunist.

Daniel Lőwy, artizanul aducerii colecţiei Biró la Cluj, a făcut o prezentare ilustrată a acestui proces care s-a încheiat cu succes odată cu inaugurarea galeriei permanente găzduite de Centrul Cultural Evreiesc.

József Biró – desene

Amintiri despre József Biró

După cel de al II-lea Arbitraj de la Viena şi aplicarea legilor antievreieşti în Transilvania de Nord, datorită realizărilor sale incontestabile pe tărâmul culturii maghiare în perioada interbelică, dar şi a conexiunilor în lumea elitei intelectuale şi aristocraţiei maghiare, József Biró a reuşit să obţină exceptarea de sub restricţiile legilor antisemite. Atunci când a început ghetoizarea evreimii din Transilvania, s-a mutat la Budapesta, unde trăia fratele său, tatăl lui Adam Biró. Situaţia de pe Frontul de Est le dădea speranţe că vor putea trece cu bine răstimpul relativ scurt până la sfârșitul războiului. Adam Biro îşi aminteşte vag de unchiul său.

„În 1944 aveam în jur de trei ani şi jumătate. Tata era în detaşamentul de muncă obligatorie[3] pentru evrei. Mama cu mine, cu bunicul şi unchiul Józsi locuiam în acelaşi apartament. Am o singură amintire foarte vagă legată cu el. Eram în bucătărie, mama îmi dădea să mănânc şi i-am zis ceva unchiului Józsi care mi-a răspuns glumind. Despre bunicul am câteva amintiri, dar despre Józsi una singură.

În schimb amintirea lui m-a însoţit pe tot parcursul copilăriei, pe tot parcursul vieţii. Bunica mea, care a supravieţuit Holocaustului şi în 1952 s-a mutat la Budapesta, plângea noapte de noapte. O întrebam de ce plânge şi-mi spunea: «Îi plâng pe soţul şi pe fiul meu care au murit». Această tragedie am purtat-o cu mine toată viaţa.

6 ianuarie 1945 era o zi geroasă şi senină. Unchiul meu a pornit să-şi aducă paltonul lăsat la o cunoştinţă de pe strada Nap. Bunicul a zis că-l însoţeşte, deşi se auzea canonada armatei sovietice care lupta pentru eliberarea Budapestei şi mama mea i-a rugat să nu se ducă. Amândoi au plecat încrezători că afară e frumos şi eliberarea aproape. Pe stradă s-au întâlnit cu un vânzător de ziare din Oradea care i-a recunoscut şi a început să strige: «Ăştia doi sunt jidani!». În scurt timp au sosit membrii organizaţiei extremiste Crucile cu Săgeţi (nyilasok). I-au imobilizat şi i-au dus într-un loc de detenţie din piaţa Oktogon. Bunicului au vrut să-i dea drumul, dar el a spus că rămâne cu fiul său. Pe unchiul meu l-au torturat toată noaptea. A doua zi i-au dus pe amândoi pe malul Dunării, i-au legat unul de altul şi i-au împuşcat. Povestea uciderii lor ne-a fost relatată de un evreu care a scăpat cu viaţă din masacrul de pe malul Dunării.

Budapesta: Memorialul evreilor împuşcaţi în Dunăre în ianuarie 1945. Aici au fost ucişi şi József Biró şi tatăl său, profesorul Márk Biró.

Ani de-a rândul, de 6 ianuarie, mergeam cu bunica şi aruncam flori în Dunărea îngheţată, în amintirea lor”.

Adam Biro, unicul moştenitor al lucrărilor unchiului său, s-a stabilit în Franţa acum mai bine de 60 de ani. Câteva dintre picturile lui József Biró sunt păstrate la Muzeul Evreiesc (Musée d’art et d’histoire du Judaïsme) din Paris şi una este expusă la Muzeul Naţional de Artă (Nemzeti Galéria) din Budapesta. Celelalte lucrări ale sale împreună cu documente şi fotografii au fost păstrate în colecţia privată a lui Adam Biro.

„Era foarte talentat. În calitate de istoric de artă am putut să urmăresc etapele căutărilor lui în pictură, de la impresionismul francez la post-impresionismul german. Era un excelent istoric de artă, dar sunt sigur că dacă nu ar fi fost ucis, ar fi devenit un pictor bun, un pictor foarte bun. Mă temeam că odată cu trecerea timpului va fi din ce în ce mai puţin cunoscut. După ce eu nu voi mai fi, aceste lucrări nu vor mai rămâne împreună şi peste o sută de ani cineva se va întreba (poate în franceză): «Cine a fost acest József Biró?!» Odată cu donarea acestei colecţii comunităţii evreieşti din Cluj, îi pot salva memoria. Toate lucrările, cărţile şi documentele vor fi păstrate în acelaşi loc. Lumea va putea vedea şi consulta opera sa. E un fapt nespus de important pentru mine”.

Înfiinţarea galeriei permanente József Biró este foarte importantă şi pentru Comunitatea Evreilor din Cluj. Amenajarea şi inaugurarea Sălii József Biró este parte din cea de a VIII-a ediţie a ciclului File din istoria evreimii clujene, dedicat artiştilor plastici evrei martiri şi supravieţuitori ai Holocasutului. Ea a fost realizată – asemeni amenajării şi inaugurării Sălii Margot şi Egon Lövith, din incinta aceluiaşi centru cultural – în cadrul unui proiect finanţat de primăria Clujului, în parteneriat cu Muzeul de Artă din Cluj, prin strădania aceluiaşi muzeograf dedicat: Attila Iakob.

Andrea Ghiţă


[1] Anumite categorii de evrei (de pildă invalizii din Primul Război Mondial, posesorii unor decoraţii şi cei care aduseseră servicii importante patriei) erau exceptaţi (kivételezettek) de la prevederile Legii nr. IV din 1939, privind discriminarea rasială a evreilor.

[2] Lőwy, Daniel, Az úri város zsidó lakosai. A nagyváradi zsidóság története [Locuitorii evrei ai oraşului domnesc. Istoria evreimii din Oradea] Budapesta, 2016

[3] Serviciul de muncă din Ungaria (munkaszolgálat)

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

10 Comments

  • Maria Feordeanu commented on July 18, 2023 Reply

    Am văzut expoziția József Biró anul trecut la Oradea și o voi vizita când ajung la Cluj.
    Viața lui s-a sfârșit tragic pe malul Dunării la Budapesta, dar amintirea lui trăiește prin aceste expoziții.

  • Monica+Ghet commented on July 15, 2023 Reply

    Articol salutar, ca de obicei, punctând momentul unei binecuvântate aduceri aminte și aidoma donații înfăptuită de Adam Biro noului Centru Cultural Evreiesc din Cluj. A fost o zi fasta cea de 9 Iulie 2023, ce ne îndeamnă la prețuirea unui pictor rar, și la mulțumirile adresate domnilor Daniel Löwi, Adam Biro, Lucian Nastase-Kovacs, neobositei jurnaliste Andrea Ghiță. De menținut și aplaudat proiectele realizate post-mortem ale fostului Președinte al Comunității Evreiești din Cluj, Dr. Robert Schwartz.

  • Elena+Stoican commented on July 13, 2023 Reply

    Prețuiesc mult pe oricine care are ca țel păstrarea memoriei celor dragi pentru mai departe decât le va fi propria existență. E felul ideal pentru a arăta că sacrificiul nu a fost în zadar. Felicitări pentru consistenta documentație, doamnă Andrea Ghiță!

  • Leonid+Eva commented on July 13, 2023 Reply

    A fost cutremurător și în același timp înălțător să participăm la un asemenea eveniment deosebit. Ne-am dat seama că viața nu se termină niciodată dacă lăsăm în urma noastră iubire, frumusețe și creații care să rămână în amintirea urmașilor.

  • Eva+Grosz commented on July 13, 2023 Reply

    Trebuie să împărtățesc cu cititorii acea impresie ,care domina atmosfera urii față de evrei în general ,până la sfârșitul războiului și prăbușirea celui de al treilea Reich , dar care apare în fiecare poveste personală . Doi evrei au îndrăznit să iasă pe străzile Budapestei, dar cineva i-a recunoscut și a strigat : “Ăștia doi sunt jidani !” …și atunci viața lor s-a terminat. Firul de care a depins viața lor după ce evadaseră din alte primejdii. Această ură personală trecuse toate limitele înțelegerii umane !

    • Marica+Lewin commented on July 24, 2023 Reply

      Ma cutremură ura oarba care a dus la moartea a doi evrei, câteva ore inainte de eliberare.. Un mare talent creativ si o opera artistica in desfasurare , dar ma ales, două VIETI au fost distruse pentru totdeauna.

  • Eva+Grosz commented on July 13, 2023 Reply

    Povestea lui József Biró este pe cât de dureroasă pe atât de impresionantă . Faptul că Adam Biro a donat aceată colecție Clujului este demn de admirat ,la fel contribuția lui Daniel Lőwy și a celorlalți care au contribuit la realizarea acestei expoziții .
    Un articol excepțional , Andrea !

  • tiberiu ezri commented on July 13, 2023 Reply

    Poate ORI, organizația evreilor români din Israel ar putea ajuta?
    Poate doamna Rozenberg și domnul Schimmerling au legături cu ei?

  • tiberiu ezri commented on July 13, 2023 Reply

    Impresionant câți artiști și oameni de cultură evrei erau la Cluj și în celelalte orașe mari din România.
    Eu cred că ar merita de luat legătură cu conducătorii evreimii românești din Israel, ca să se expunâ aceste opere de artă într-o expoziție la muzeul diasporei din Tel Aviv, muzeul ANU.

    • Andrea Ghiţă commented on July 13, 2023 Reply

      Ideea e foarte bună, însă punerea ei în aplicare e dificilă. Toate lucrările trebuie să fie asigurate, transportul şi depozitarea să fie sigure. Noi nu avem putere financiară pentru aşa ceva…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *