Din cauza condițiilor istorice și economice, în perioada interbelică, mai ales după ascensiunea lui Hitler la putere, ideologia nazistă, în primul rând antisemitismul, s-a intensificat și s-a răspândit în toată lumea. Organizațiile evreiești, nu suficient de puternice, au încercat să facă față, dar cu puțin succes, mai ales că regimuri profasciste, pronaziste sau cu simpatii față de ideologia hitleristă, s-au instalat în numeroase țări europene, unde au luat naștere asociații sau organizații care propagau antisemitismul, ura față de evrei. Ele aveau finanțatori care le ofereau fonduri nelimitate, iar sub lozinca democrației, a libertății cuvântului, făceau o propagandă deșănțată în favoarea așa-ziselor ideologii ”naționale”, de extremă dreaptă, emanații ale celei fascisto-naziste. Mai mult decât atât, în unele țări au fost preluate pur și simplu principiile ideologiei ”mamă” răspândite fără nicio opreliște.

În Statele Unite ale Americii, în perioada interbelică și stimulat de anii de criză economică, cu multă sărăcie și tragedii, antisemitismul a crescut vertiginos și în întreaga țară au luat naștere peste 100 de organizații antisemite, sprijinite de populația de origine germană, destul de numeroasă. Ele purtau nume ca Prieteni ai Noii Germanii (Nazi Bund), Cămășile Argintii, Apărătorii Credinței Creștine, Frontul Creștin sau Cavalerii Cameliei Albe. Protejate de Primul Amendament al Constituției americane, organizau adunări publice, mărșăluiau pe străzi cu uniforme naziste și sub stindarde naziste, publicau reviste în care își manifestau deschis ura față de evrei.

Evreii americani erau intimidați, cuprinși de frică. Această stare de lucruri este descrisă de Philip Roth în romanul The Plot against America. Reacția organizațiilor evreiești s-a dovedit timidă, deoarece un răspuns mai viguros ar fi putut intensifica antisemitismul. Surprinzător, a existat totuși un astfel de răspuns viguros și foarte eficient din partea unui segment al populației evreiești care s-a dovedit curajos, fără teamă de consecințe și a cărui brutalitate (binevenită, am putea spune) i-a speriat pe naziștii americani, și anume crima organizată evreiască. Robert Rockaway, profesor la Universitatea Tel Aviv și autorul cărții But He Was Good to His Mother: The Lives and Crimes of Jewish Gangsters (Dar se purta bine cu mama lui. Viața și crimele bandiților evrei) a scris despre ei într-un articol din revista americană evreiască The Tablet.

Se știe că în perioada interbelică în SUA acționau diferite grupuri de crimă organizată, cele mai puternice fiind cele italiene și evreiești. Originea acestora din urmă era Rusia țaristă, cele mai cunoscute fiind organizațiile din Odessa. Cine l-a citit pe Isac Babel, s-a întâlnit cu aceste personaje. Emigrați în America, membrii acestor grupări au devenit o forță în peisajul crimei organizate din Statele Unite.

Când Nazi Bund, cu 20.000 de membri, a decis să organizeze o demonstrație la New York, liderii evrei au dorit să-i pună capăt, dar nu știau cum să facă în mod legal. Atunci Nathan Perlman, judecător și fost congresmen republican, un conducător al evreilor care se pronunța pentru un mai mare militantism, a luat legătura cu Meyer Lansky, cel mai puternic lider al crimei organizate evreiești și i-a cerut ajutorul. Perlman i-a promis bani și asistență legală, dar Lansky a refuzat, i-a solicitat judecătorului doar ca presa evreiască să nu-i critice acțiunile. Singura condiție pusă de Perlman a fost ca măsurile luate de Lansky să nu ducă la pierderi de vieți omenești. Lansky l-a citat pe mobsterul evreu Rockaway care era foarte sensibil cu privire la antisemitism și știa ce le fac nazișii evreilor. ”Eram evreu și m-a îngrijorat soarta evreilor din Europa, care sufereau. Erau frații mei”, a spus el.

Lansky s-a adresat unora dintre asociații lui cei mai duri și demonstrațiile din New York au fost întrerupte. La aceste acțiuni au participat și tineri evrei care nu aveau nicio legătură cu crima organizată, dar Lansky și tovarășii lui i-au învățat cum să-și folosească pumnii și cum să lupte. Oamenii lui Lansky erau profesioniști. Nimeni nu a murit, dar au rupt brațele, coastele, picioarele naziștilor.

Aceste atacuri au durat un an. La un miting cu sute de participanți din Yorkville, un cartier cu locuitori germani din Manahattan, 15 evrei au reușit să-i scoată din sală, cei prezenți au fugit speriați, afară erau așteptați și unii dintre ei s-au făcut bine abia după câteva luni. Lansky a fost foarte nemulțumit de liderii evrei deoarece, în ciuda promisiunilor, presa evreiască l-a condamnat. ”Voiau să acționăm împotriva naziștilor, dar se temeau s-o facă. Am făcut-o eu în locul lor și când s-a terminat, m-au numit gangster. Până atunci nimeni nu mi-a spus așa”, s-a plâns Lansky.

Atacurile membrilor crimei organizate evreiești au dus la reducerea drastică a reuniunilor Bundului Nazist, iar când acesta a cerut protecție primarului La Guardia, acesta a fost de acord, dar cu anumite condiții: bundiștii să nu mai poarte uniforme, să nu-și cânte cântecele, să nu-și etaleze svastica și steagul nazist și să nu mărșăluiască în bătaia tobelor. Marșurile se puteau desfășura doar la Yorkville, iar echipele de polițiști care patrulau trebuiau să fie compuse din evrei și afro-americani.

La Newark, New Jersey, cu o numeroasă comunitate germană, ”problema” a fost soluționată la cererea lui Abner ”Longie” Zwillman, liderul evreu al crimei organizate din localitate, de către Nat Arno, un fost luptător evreu. Acesta a organizat un grup antinazist numit ”The Minutemen”, în amintirea grupului care a luptat împotriva britanicilor în timpul revoluției americane. Grupul a avut grijă ca în Newark și în întregul stat New Jersey să nu aibă loc nicio reuniune a Bundului Nazist. ”Longie” controla de facto poliția locală și de câte ori Bundul voia să organizeze o adunare, poliția îl informa asupra locului și orei și abandona posturile de pază. La un miting din Schwabenhalle, Irvington, grupul de foști boxeri ai lui Nat Arno a aruncat în sală bombe fumigene, iar la ieșire, participanții erau așteptați de oameni înarmați cu bastoane și bare de oțel. La mitingurile unde nu au putut intra, spărgeau geamurile și mașinile parcate.

Atacuri similare s-au desfășurat și la Minneapolis, oraș cu reputație antisemită, unde acționau Cămășile Argintii. După trei atacuri dure, aceștia au renunțat la manifestațiile antievreiești. La fel s-a întâmplat și la Los Angeles, unde erau vocali bundiștii și Cămășile Argintii. Aici contraatacul a fost efectuat sub îndrumarea liderului crimei organizate de pe Coasta de Vest, Mickey Cohen.

Autorul articolului scrie și despre reacția liderilor comunităților evreiești care public s-au delimitat de acțiunile „evreilor răi”, dar în particular au apreciat curajul membrilor crimei organizate care i-au sancționat pe naziști și antisemiți. Dar indiferent de opinia establishmentului evreiesc, scrie Rockaway, membrii grupurilor au câștigat admirația evreilor obișnuiți, mai ales a tinerilor. Larry King, faimosul moderator de televiziune care a crescut în Brooklyn, a declarat: ”Gangsterii evrei erau eroii noștri. Pentru noi, chiar și cei răi erau eroi. Anii 1930, conchide autorul, era o perioadă plină de pericole pentru evrei. Pentru unii membri ai crimei organizate evreiești s-a dovedit a fi o vreme în care au putut să facă ceva pozitiv pentru a proteja comunitatea lor de naziști și antisemiți”

Și ca un post scriptum, merită de menționat că nu numai evreii au făcut apel la crima organizată. La debarcarea în Sicilia, militarii americani au fost ajutați de crima organizată italiană la cererea membrilor ei din SUA.

Articolul, publicat în 2018, poate fi accesat aici: https://www.tabletmag.com/sections/news/articles/gangsters-vs-nazis

Eva Galambos