Locuința (1964). La petrecerea organizată de uzină am nimerit la masă cu directorul general P. Auzind că nu avem locuință și stăm la socri, mi-a spus să fac cerere pentru un apartament, iar el a aprobat-o imediat. Fără îndoială, pe lângă lista realizărilor mele a contribuit și farmecul Sandei, dar și funcția tatălui ei…

Baba Ana (1964) Sanda a obținut un nou transfer în comuna Baba Ana, care permitea o navetă zilnică la Ploiești. Distanța de gară la dispensar era de numai… 3 km!

Craiova (1965). Sanda a decis să dea concursul de intrare în oraș. Erau trei locuri: București, Brașov și Craiova. Ea a obținut locul 2. Brașovul era atractiv, dar implica despărțirea de părinți și transferul meu care ,deși traumatic, l-aș fi acceptat. S-a optat pentru Craiova, în speranța că vărul socrului meu Carol era mare ștab acolo și ar fi facilitat imediat transferul ei la Ploiești. Dar nu a fost să fie. Problema s-a complicat, Sanda a obținut transferul după aproape un an. A fost cea mai lungă despărțire, deși ne-am întâlnit periodic.

Daniel (1966). Într-o noapte rece de noiembrie, la poarta maternității din Ploiești, așteptam împreună cu mama Sandei venirea pe lume a primului nostru bebeluș. Abia dimineața ni s-a permis să vedem tânărul moștenitor de la fereastră.

Arestarea mamei (1968). În prima zi după pensionare, mama mea, Golda Toivi, a fost arestată de Securitate pentru un motiv imaginar. Sanda s-a prezentat la colonelul de resort (un Eichmann prahovean!) intervenind energic pentru eliberarea mamei. În final, după intervenția directorului uzinei unde lucram, s-a obținut punerea ei în libertate…

Gabriel (1970). Sanda era gravidă în luna a noua. Să ne grăbim, copilul vrea să iasă! Ajungem la maternitate cu un taxi, sora o examinează și strigă: „Masă sterilă, imediat!” Aștept afară. După mai puțin de 10 minute, sora îmi pune în brațe un prunc superb complet înfășat! „Ai născut ca o țărancă!” o apostrofează sora pe Sanda…

După câteva zile, împreună cu Daniel care ținea un buchet imens de flori, venim sa-i luăm acasă. Îl numim Gabriel, după numele unei celebre rachete israeliene. Daniel explica familiei: „Știți așteptam o surioară, dar a venit… o <<frățioară>>”!

Emigrarea. În ianuarie 1980 am părăsit România pentru Israel și am primit o locuință în Centrul de Absorbție Kiryat Yam.

Primul loc de muncă: Rafael (Mitzpe Ramon, apoi Holon) (1980-1981). Acesta a însemnat o nouă despărțire de mai multe luni. Ne-am văzut săptămânal, până când am obținut transferul la Israel Military Industries din Haifa.

Locuința. În 1982 am cumpărat primul nostru apartament cu trei camere, în apropierea cartierului Kyriat Eliezer, jos în Haifa. Dar era prea mic, sufeream de zgomotul infernal al circulației și de căldura excesivă. În scurt timp, înglodându-ne în datorii (pe care le-am plătit în rate până la pensie), am achiziționat un apartament cu cinci camere, pe muntele Carmel (1985). Pe lângă accesul copiilor la școli de elită, el ne-a asigurat o vedere uluitoare, precum și un climat răcoros în timpul verii.

În schimb noua noastră mașină, Opel Ascona, a fost o sursă permanentă de defecte tehnice.

Despre minunatele călătorii făcute în această perioadă, fie ele de plăcere, în interes de serviciu, sau pentru diverse tratamente, am scris pe larg cu alte ocazii. Dar au fost și călătorii mai puțin fericite.

În 1987, fiind la Varșovia, am aflat despre cutremurul din România. Timp de trei zile de groază nu am avut nicio informație despre situația familiei. La întoarcere, ea m-a așteptat la aeroport, dar abia ne-am recunoscut, amândoi eram trași la față, aproape desfigurați.

În 1989, în cursul unei călătorii de studii în Elveția am simțit dureri de inimă. Am fost internat cinci zile la Lausanne, apoi la Haifa, unde mi s-a făcut o cateterizare a inimii urmată de o operație de bypass coronarian. Sanda a fost mereu alături de mine.

În anul 1911, în drum spre Austria, Sanda a căzut la coborârea din tren. La Salzburg a fost diagnosticată cu o fractură ușoară la mâna stângă și imobilizată cu ghips. Am continuat călătoria fără alte probleme.

Un accident nefericit (2018). Repezindu-se să deschidă ușa, Sanda a căzut și a făcut o fractură de col femural. Au urmat două intervenții chirurgicale de înlocuire de șold, dar cu rezultate mediocre, Sanda se putea deplasa numai cu ajutorul unui cadru de mers.

Tragedia ultimului episod (2021). Sanda are dureri abdominale. De la spitalul Carmel e transferată la Rambam cu diagnosticul de pancreas inoperabil. În aceeași zi sunt diagnosticat cu pneumonie, internat la spitalul Carmel și apoi transferat la spitalul de recuperare Filman. Vorbim zilnic la telefon. Sanda mă liniștește – va urma un tratament de trei zile, apoi va sta trei săptămâni acasă. După scaunul cu rotile trec pe cadru. A doua zi Sanda e supusă unei gastroscopii și după anestezie nu se mai trezește. (Medical malpractice? Nu știu și nu vreau să vorbesc cu păcat…) E diagnosticată cu septicemie și transferată la terapie intensivă. Plâng și mă rog pentru sănătatea ei.

Într-un sfârșit, Daniel mă anunță că Sanda nu mai este. Părăsesc spitalul pentru a o însoți pe tragicul ei drum la locul de veci, unde împreună cu fiii noștri rostesc Kadiș.

Theodor Tovi