Una (și nu neapărat cea mai importantă) din cauzele care au adus la situația dezolantă în care ne aflăm este structura demografică a populației israeliene. Aceste rânduri sunt destinate cititorului de limba română, mai puțin familiarizat cu peisajul demografic al acestei zone[1] și cu multitudinea de fațete ale noțiunii de israelian.
În Israel nu există israelieni[2]. Israelianul se declară israelian doar după ce a trecut de punctul de control al frontierei și atunci de regulă străinilor.
Cu toate acestea, vorbitorii de limbă ebraică cunosc expresia „poporul Israel”, o înțeleg și știu în ce context se folosește, chiar dacă nu toți o pot defini și explica cu ușurință. De asemenea cunosc deosebirea dintre această expresie și expresia „poporul evreu”[3].
În statul Israel trăiesc 9-10 milioane[4] de israelieni, plus câteva sute de mii care trăiesc în străinătate. Presupunând că majoritatea cititorilor cunosc expresia „cetățean român cu domiciliul în străinătate”, cred că e clar la ce categorie de persoane mă refer. Aceștia nu au drept de vot și nici dreptul să fie aleși în parlament sau în consilii municipale sau locale. Dar ei fac armată și plătesc impozite, asigurare națională și medicală – dacă instituțiile relevante reușesc să îi găsească. În aceeași situație sunt și israelienii plecați în excursii în străinătate, așa cum fac mulți tineri și tinere după încheierea serviciului militar obligatoriu și pensionarii care își pot permite.
Deci cine sunt israelienii? Primul și cel mai simplu răspuns ar fi evreii (⁓7 milioane) și arabii (⁓2 milioane) care locuiesc în Israel.
Dar cine este evreu? Cel născut de o mamă evreică. Și cine a născut-o pe prima evreică? Mama primei evreice „legale” a fost o convertită, așa că lărgim definiția și vom numi evreu și pe cel care s-a convertit la iudaism.
Deci acum știm cine este evreu? Nu. Deoarece, spre deosebire de toți antisemiții din lume, statul Israel recunoaște ca evrei doar pe cei convertiți conform regulilor ortodoxe. Ei și? Nu toți evreii din Israel sunt ortodocși: etiopieni (⁓168 de mii), indieni (⁓70 de mii), neologi, reformiști și conservativi (peste 10 mii împreună), negrii din Dimona (⁓5 mii) și probabil și alte feluri de evrei, mai mult sau mai puțin recunoscuți de stat.
Toți aceștia sunt evrei religioși. Ei decid la ce fel de școală își trimit copiii, la care sinagogă merg zilnic, sau numai sâmbăta, sau poate numai de sărbători. Dar există și israelieni, recunoscuți de statul Israel ca evrei, care sunt atei și nu prea merg la sinagogă. Religioșii nu îi acceptă ca evrei. Numărul lor este în scădere, sau poate numărul religioșilor este în creștere. Asta explică parțial de ce problemele dintre religioși sunt mult mai serioase decât cele dintre religioși și atei. Nu e credincios? Poate va deveni cândva religios, el sau copiii lui. Dar o femeie rabin?!
Statul Israel a fost întemeiat de sioniști. Înseamnă că toți israelienii sunt sioniști? Nu! Sunt și evrei anti-sioniști, pe care statul Israel îi recunoaște, dar care nu recunosc statul. Totuși unii dintre ei locuiesc aici și acceptă fără a clipi din ochi drepturile sociale de la statul pe care nu-l recunosc. Există nesfârșite combinații, sioniști religioși și nereligioși, anti-sioniști atei care susțin statul Israel, dar sunt împotriva guvernului, oricărui guvern, și ca răspuns guvernul îi numește uneori antisemiți sau evrei care se urăsc pe sine. Să nu-i uităm pe ultra-ortodocși (peste un milion). Încă o distribuție: evreii așkenazi (⁓3 milioane) și evrei sefarzi (⁓700 de mii), cu un adaos mai puțin acceptat, evrei din Yemen (⁓50 de mii). Acest ultim grup s-a format cu câteva sute de ani înainte ca evreii să fi ajuns în Spania sau Germania – sunt date suficiente în Wikipedia.
În Israel mai trăiesc și cetățeni parțial recunoscuți ca evrei, adică anumite ministere îi recunosc, altele nu. Un cetățean al cărui bunic a fost evreu, atestat cu documente din țara de origine sau de către martori, este destul de evreu pentru ministerul imigrării și absorbției, apărării, finanțelor, educației (parțial), dar nu se poate căsători legal la rabinat. Cu toate acestea, ministerul de interne recunoaște căsătoria civilă din străinătate. Conceptul de căsătorie civilă nu există în Israel. Dar, mai ales, un astfel de evreu (doamne ferește!) nu poate fi înmormântat lângă soția lui evreică în cimitirul evreiesc[5]. În schimb ei au dreptul să aleagă și să fie aleși.
Și la arabi situația este complexă. Nu toți arabii sunt musulmani și nu toți musulmanii sunt arabi. Turcia, Iranul și Indonezia sunt țări musulmane, dar populația nu este arabă. Majoritatea arabilor din Israel sunt musulmani, dar sunt și arabi creștini[6] (⁓120 de mii) maroniți, greco-catolici și greco-ortodocși. O primă distribuție a musulmanilor este între șiiți și sunniți. Hezbollah este o organizație șiită[7], iar Hamas este una sunnită. Arabii israelieni și cei din teritorii[8] sunt în majoritate sunniți. Altă clasificare: arabi israelieni și arabi palestinieni. Sunt și minorități, musulmani care nu sunt arabi, unii mai cunoscuți, alții mai puțin: druzi, beduini și cerchezi. Druzii (⁓150 de mii) se împart la rândul lor în cei care au acceptat cetățenia israeliană și cei care nu au acceptat-o, dar continuă să locuiască în Israel. Dintre beduini (⁓300 de mii) unii sunt semi-nomazi, alții trăiesc în sate neoficiale[9] și, în sfârșit, alții s-au stabilit în așezări înființate de stat. Cerchezii (⁓4-5 mii), musulmani originari din Caucaz, locuiesc de secole în două sate în Galileea, Rehaniya și Kfar Kama.
Peste acest talmeș-balmeș se întinde atitudinea față de armată. Toate aceste persoane, femei și bărbați, evrei sau nu, credincioși sau nu, cu cetățenie sau fără, pot fi împărți în patru grupuri: cei care sunt obligați să facă serviciul militar și vor să-l facă, cei care sunt obligați, dar nu vor, cei care sunt scutiți și totuși vor să facă armata și cei care sunt scutiți și nu vor să o facă. La centrul de recrutare, armata decide pe cine acceptă și cu ce scop. Nu o dată s-a ajuns la tribunal din această cauză. Fete care voiau să devină pilot, tanchist sau soldat în unitățile speciale de comando, invalizi sau autiști au apelat la tribunal pentru a fi admiși. Unii evrei refuză să facă serviciul militar în teritorii, alții, religioși, nu acceptată nici măcar să se prezinte la centrul de recrutare, preferând să facă pușcărie – desigur, militară. În fiecare dintre aceste grupuri pot fi întâlniţi: influenceri, artiști, genii, sportivi, celebrități de toate felurile. În autobuz poți să întâlnești soldați înarmați care vorbesc între ei araba și coboară la intrarea într-un sat arăbesc. Într-o zi, în tren, vizavi de mine stătea o fată-soldat cu armă și cu o imensă valiză roz. Din convorbirea pe care a întreținut-o fără nici o jenă cu mobilul ei am înțeles că era ofițer la tancuri și dădea ordine cuiva care era de serviciu peste weekend.
Al treilea și ultimul grup îl formează cei care nu sunt israelieni, dar trăiesc în Israel. Nu mă refer la turiști și nici la pelerini. Cu ani în urmă am auzit că economia Israelului are nevoie zilnic de 150-250 de mii de muncitori străini. În cele peste patru decenii de când trăiesc aici am cunoscut diverse „valuri” de muncitori străini din Liban, Gaza, România, Turcia, China (populară), Thailanda, Filipine, Republica Moldova, Ucraina, Etiopia, Eritreea, Sudan și, desigur, din teritorii. Bineînțeles și aceștia se împart în legali și ilegali – dar prefer să mă opresc aici.
În industrie, high-tech, IT, finanțe, lucrează mai ales evrei. Pe arabi îi găsești mai ales ca farmaciști, personal medical de toate gradele, de la felcer la medic specialist șef de secție, sau de la portar până la director, în industria turismului, șoferi, lucrători la restaurante și hoteluri, paznici la pușcării, la trupele de „grăniceri” – care sunt de fapt trupele armate ale poliției. Beduinii în armată sunt specializați ca cercetași, ei știu să citească urmele lăsate de cei pe care îi caută armata.
Thailandezii lucrează în agricultură, iar chinezii la construirea tunelurilor pentru tren și metro. În construcții lucrează turci, români, palestinieni (când nu sunt ocupați să omoare israelieni). Pentru a-i îngriji pe bătrâni vin femei din Filipine, India, Ucraina și Moldova. Aduse de proxeneți, ucrainencele și moldovencele ajung adesea în industria prostituției.
Evident, acestea sunt stereotipuri; peste tot există și excepții.
Dacă, având o astfel de structură demografică, conducătorii acestei țări cred în soluții simple pentru problemele interne sau externe, economice sau sociale, se înșală și îi înșală pe alegători. Soluțiile simple, prezentate oamenilor care pe bună dreptate tânjesc ca cineva să le pună în aplicare și după aceea „cu toții vom trăi fericiți până la adânci bătrâneți” sunt sortite eșecului.
Andrei Herzlinger
[1] Zona aparține Orientului Apropiat și Mijlociu. Ea nu este o zonă occidentală, în toate sensurile acestui cuvânt, geografic, istoric, religios, politic, economic sau militar.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Orientul_Apropiat; https://ro.wikipedia.org/wiki/Orientul_Mijlociu;.
[2] Pentru o excepție vezi nota nr. 7.
[3] Declarația de independență începe cu cuvintele „Poporul evreu a apărut în țara lui Israel”, iar peste câteva paragrafe se vorbește despre „Holocaustul care s-a abătut asupra poporului Israel”.
[4] Toate datele sunt de pe net. Am încercat, nu întotdeauna cu succes, să coroborez datele din Wikipedia în limbile pe care le cunosc cu cele de pe site-ul Biroului Central de Statistică din Israel.
[5] Încă o tragedie inutilă s-a produs când un soldat căzut în misiune nu a putut fi înmormântat în parcela militară a cimitirului, alături de tovarășii lui căzuți o dată cu el.
[6] Creștinii nearabi (⁓35 de mii) sunt ruși, ucraineni, polonezi, armeni, români, greci, bulgari etc.
[7] Arab al-Aramshe este un sat de beduini de lângă granița cu Libanul. Zilele trecute am auzit reacția unui localnic, în urma bombardamentului continuu al Hezbollah: „Doar toți suntem israelieni, o să ne ucidă pe toți, pentru că suntem sunniți.”
[8] Fiecare cititor, după opiniile sale politice, poate adăuga adjectivul pe care îl consideră potrivit: teritorii eliberate, administrate, ocupate sau doar „teritorii” – toate formele apar în presa din Israel.
[9] A fi recunoscut de stat înseamnă, de exemplu, a fi conectat la rețelele de apă, canalizare și electricitate.
16 Comments
Articol gândit cu humor pesimist. S-ar putea ca autorul sa nu fi trait dealungul anilor in mijlocul populatiei de origine diferita. Eu am ajuns ìn 1988 si de atunci am dreptul de vot si niciodata nu m-am simtit diferentiat pe motivul ca am cetatenie dubla. Parcurgand articolul am avut impresi ca citesc Efraim Kishon…..
Cand votati, nimeni nu stie ca aveti cetatenie dubla, pentru a participa la alegeri este necesar sa prezentati pasaportul sau buletinul israelian.
Un articol frumos despre situatia demografică in Israel, unde grupuri atît de diverse de oameni trāiesc impreuna ,in general se inteleg si contribuie cu toții la prosperitatea lor si a țārii.
Vreau sa adaug ca la inceputul secolului al XIX- lea , provincia otomana Palestina avea cam 250 mii de locuitori. Crestini, evrei, turci, arabi, dar mai ales o populatie profesīnd o religie sincretica cu elemente din Islam , crestinism. si traditii locale.
In jurul lui 1820, otomanii au stramutat in Palestina 500 mii de arabi, musulmanii adusi din Egipt si crestinii din Liban.. Evrei, poate nu in numar mare, au trait continuu pe aceste meleaguri.
De asemenea, doresc sa precizez ca druzii si beduinii sunt considerati arabi. Beduinii nomazi din deșert, foarte vechi, au imbrâțišat limba araba si Islamul.
Druzii, au o religie proprie a lor, s- au separat de ramura shiita prin anii 1100- 1200.
Monoteiști ferventi, cred in reīncarnare si sunt monogami. Un mare profet al lor este Yetro, socrul lui Moise.
Subsemnata, locuiesc in Haifa, considerat orasul tuturor confesiunilor din Israel .
Aici se gaseste Centrul Mondial al religiei Bahai si o moschee a credincioșlor Ahmadia, ramura desprinsa din Islam in India, la sfîrșitul secolului XIX.
Marica, ar fi interesant sa dai o referinta de unde ai aflat despre ceea ce ai scris mai jos:
“In jurul lui 1820, otomanii au stramutat in Palestina 500 mii de arabi, musulmanii adusi din Egipt si crestinii din Liban.. Evrei, poate nu in numar mare, au trait continuu pe aceste meleaguri.”
Imi pare rau ca nu mai gasesc in Wikipedia informatia despre cei in jur de 500 mii de arabi adusi de Otomani in regiunea noastra. Poate era o informatie eronata.
Ce am gasit acum, la istoricul populatiei , ca in Palestina in 1800 , era 246 de mii de musulmani, ( asa era scris si in articolul precedent unde se vorbea de stramutare), si in 1890, 432 mii de musulmani.
De obicei otomanii nu faceau prea des recensaminte, multi , atît evrei cît si arabi nu se declarau oficial pentru a evita taxele si a nu fi recrutati in armata.
Te rog sa ma scuzi, sigur am citit undeva. Ideea de baza era si prima data, si acum, ca la inceputul secolului XIX, erau in jur de 250 mii de musulmani in Palestina otomana. Cuprinzînd si malul dr vest al Iordanului, Gaza,.
Am cautat si eu, nu exista asa o informatie pentru ca nu este reala. In wikipedia, la titlul
Demographic_history_of_Palestine_(region) este scris clar cum au evoluat migratiile de arabi in Palestina. E recomandabil ca informatii cu caracter general sa indice o referinta bibliografica, pentru veridicitate.
In Wikipedia, in articolul ” L’ ěvolution de la population arabe en Palestine”, este scris :
” Durant la seconde partie de la pěriode ottomane, la rĕgion est nourie par des vagues d’ immigration en provenance du centre de la Palestine et d’ autres provinces de l” Empire ottoman, la Syrie, l’ Irak, l’ Ěgypte , le Liban d’ aujourd’ hui”
Poate informatia cu 500 mii era exagerata prin precizie, si a fost inlaturata.
Din cauza malariei, mortalitatea infantila era 80%.
Chateabriand, Lamartine, Mark Twain si altii, au gasit o țara slab pipulată.
Sunt surprins că autorul nu menționează un fapt care mi se pare deosebit de important. Cel puțin jumătate dintre membrii populației evreiești de astăzi din Israel sunt descendenți ai sutelor de mii de evrei refugiați (adică izgoniți sau fugiți fiindcă erau in pericol) din state musulmane. E remarcabil efortul extraordinar prin care au fost integrați, astfel incât ei și urmașii lor au devenit cetățeni de toată valoarea ai Israelului. E remarcabilă și contradicția cu urmașii celor 700 de mii de neevrei care au fugit sau au fost izgoniț in lupte de pe teritoriul Israelului atunci când statele arabe vecine au atacat noul stat independent. Acestora li s-a refuzat integrarea in statele arabe unde au ajuns, atât in Gaza, preluată atunci de Egipt, cât și in Cisiordania, cucerită de regatul iordanian, cât și in alte state arabe. Aceste state i-au internat in lagăre de refugiați, majoritatea urmașilor lor se află acolo și astăzi și li se refuză dreptul la o viață normală. Am menționat această diferență ca un prim argument că e important să-i amintim pe cei circa opt sute de mii de evrei refugiați din țări arabe, mai ales in contextul in care unii vorbesc de “right of return”. Dar mai există un argument, poate și mai important, de a aminti că peste jumătate din populația evreiască a IsraeluIui provine la origine din țări musulmane. E vorba de faptul că există mulți in stânga antisemită care insistă că IsraeluI e un stat colonial european care ar trebui să dispară ca toți colonialiștii europeni. Cei care, spre deosebire de mine, cunosc foarte multe despre Israel, știu cât de aberantă e această afirmație. Dar atât in România cât și in occident mulți nu cunosc anumite realtăți. Nu degeaba istoricul britanic Simon Sebag Montefiore a considerat necesar să publice in revista The Atlantic, 27 octombrie 2023) un articol in care demontează sistematic “teoria decolonizării”. https://www.theatlantic.com/ideas/archive/2023/10/decolonization-narrative-dangerous-and-false/675799/
inedit mod de a descrie structura populației. nu contrazice afirmatia că majoritatea populației sunt israelieni. diversitatea e faina dacă drepturile tuturor sunt respectate.
Cred ca d-nul Herzlinger nu a fost inteles. Mie mi-a placut scurta recenzie a amalgamului israelian. E scris cu umor si nu are alta intentie decit sa redea fie si partial, complexitatea demografica si cea de atitudine fata de stat si a statului fata de diversitatea populatiei. Micile imprecizii sunt neimportante.
Sunt de acord cu dinsul si cu privire la afirmatia “ israelian doar cind trece granita “. In interiorul tarii Suntem: Romani, rusi, argentinieni, marocani etc, etc. Suntem taxati dupa cum vorbim, ne imbracam, ne comportam.
Deci, bravo domnului Herzlinger!
Dle Herzlinger, cred ca dintre cele pe care le relatati in articol, sunt in parte fantezii de-ale dvs.
Citez din wikipedia in ebraica tradus de google translate in limba romana:
“Aproximativ 169.000 de lucrători străini legali locuiesc, de asemenea, în Israel. Începând cu 2009, 72% din populația evreiască s-a născut în Israel, 20% s-a născut în Europa și America și 10% s-a născut în Asia și Africa”
Deci, cel putin in privinta celor mentionate legate de “israelieni” va dati seama ca nu este o afirmatie reala.
Chiar ce spuneti referitor la cei veniti, care au trecut granita si care se declara imediat dupa aceea israelieni, faceti o generalizare care nu cred a fi valabila. Oare cati dintre cei care au trecut granita, nu mai sunt de mult in Israel pentru ca au dorit sa-si implineasca visurile in alte parti din lume?
O alta afirmatie ce nu corespunde realitatii dupa parerea mea, este fraza dvs de deschidere.
Nici daca ati scris-o inaintea zilei de 7/10, in opinia mea, desigur, nu este valabila.
Cu exceptia acestor catorva lucruri inexacte, aveti o imagine interesanta (insolita – cuvant pe care l-am uitat si pe care il foloseste Andrea) asupra populatiei pe care o intalniti aici, diversa sub multe aspecte pe care le marcati cu un frumos spirit de observatie.
Mi-a plăcut acest mod insolit de a prezenta diversitatea israeliană, un subiect tratat anterior în Baabel, în alte chei – de către Gabriel Ben Meron, Tiberiu Roth, Lucian-Zeev Herşcovici.
”În Israel nu există israelieni[2]. Israelianul se declară israelian doar după ce a trecut de punctul de control al frontierei și atunci de regulă străinilor”.
(citat din articol)
Nu vă cunosc si nu stiu unde trăiți. Dar impresia mea e că daca traiți in Israel nu prea aveti idee de se intamplă în jur.
Eu sunt israelian in Israel si ca mine milioane.
70% din populația Israelului de azi s-a născut in Israel.
Noi suntem israelieni pentru ca trăim (de bună voie si nesiliți de nimeni) in această țară, ne bucuram impreuna si plângem impreuna, și asta in ciuda faptului ca părinții noștri s-au născut fiecare în altă țară.
Din ce in ce mai mulți israelieni se definesc ca fiind de naționalitate israeliana si de religie mozaică/evreiască.
Așa se naște un popor nou, cu o vechime de peste 3500 ani.
GbM
Felicitari.
Subiect interesant.
Felicitari pentru articol.
Desigur demografia este una sursele problemelor Israelului care se alatura altor multe cauze de ordin economic, politic, religios, social, si interese internationale.
Mai exista si alte state cu populatii diverse – unele au rezolvat probleme, altele nu,. Poate conducatorii nostrii sau viitorii conducatori, sa vor inspira din din exemplele pozitive?
Bineînțeles că așa un mozaic demografic este o provocare, dar el are și farmecul său, nu l-aș schimba cu niciun alt loc de pe pământ.