„Acolo nu v-au dat nici măcar un măr?” Această întrebare i-a fost adresată lui Laci Nussbaum[1] de către rudele sale din Turda, în vara lui 1945, după revenirea lui din deportarea la Auschwitz şi Buchenwald…

Părinţii lui Laci – Jenő Nussbaum şi soţia sa Ilona (născută Weinberger) – erau originari din Turda. Acolo s-au născut şi cei doi fii ai lor, László (Laci) şi frăţiorul lui mai mic Sándor (Sanyika). Odată cu ascensiunea fascismului şi adoptarea legilor anti-evreieşti din România, perspectivele de realizare ale tatălui (absolvent al facultăţii de Ştiinţe Economice din Florenţa) au devenit tot mai slabe, astfel încât în 1940, după al Doilea Arbitraj de la Viena, familia s-a mutat la Cluj. La vremea respectivă viitorul din Ungaria li se părea promiţător.

Curând s-a dovedit că nici evreilor din Ungaria nu le mergea mai bine… A început aplicarea legilor antievreieşti din Ungaria şi familia a împărtăşit soarta tragică a evreimii din Transilvania de Nord. În mai-iunie 1944 au fost deportaţi la Auschwitz. Părinţii şi frăţiorul lui Laci au pierit în lagăr…

În 11 aprilie 1945, la auto-eliberarea lagărului de la Buchenwald, Laci Nussbaum avea 16 ani şi o lună. La începutul verii, după un drum sinuos şi îndelungat, cu vaporul pe Elba sau în trenurile ticsite (uneori călătorind pe acoperiş), a ajuns la Cluj, unde nu a mai avea pe nimeni şi fosta locuinţă era devastată. Nu mai avea niciun rost să rămână în oraş şi s-a dus la Turda[2] ,  unde trăiau un unchi şi o mătuşă (fraţii mai mici ai mamei: Jenő şi Zitta Weinberger). Aceştia l-au primit cu multă dragoste pe nepotul supravieţuitor al infernului nazist.

La început povestea despre cele îndurate la Auschwitz şi rudele îl ascultau cu multă atenţie, însă le era imposibil să priceapă grozăviile prin care trecuse nepotul lor, acestea păreau să depăşească limita de înţelegere a unui om normal. Răstimpul cumplit petrecut în Lagărul Copiilor – când a asistat la noaptea lichidării Lagărului Ţiganilor din proximitate – orele nesfârşite de pe Appelplatz, în frig şi ploaie[3], frica de bătăile care puteau fi fatale, foamea cronică păreau mai degrabă izvorâte din fantezia unui copil, decât ceva ce se petrecuse cu adevărat. La un moment dat, una dintre rude l-a întrebat neîncrezătoare: „Şi acolo nu v-au dat nici măcar un măr?”

Cum să explici că „acolo”, unde deţinuţii se hrăneau cu supă chioară de napi, coji de cartofi şi bucăţi mucegăite de pâine (adunate din gunoi), un măr era de neimaginat?!

După această întrebare simplă, nevinovată, Laci Nussbaum şi-a dat seama că nu avea rost să mai povestească despre coşmarul selecţiilor, istoria îngrozitoare a pierderii frăţiorului Sanyika, despre detenţia la Buchenwald, lagărul de muncă de la Niederorschel, marşul morţii şi decesul tatălui său, cu care fusese împreună un răstimp.

Adolescentului de 16-17 ani, călit şi maturizat în iadul concentraţionar nazist, îi era greu să se re-adapteze la statutul unui elev de liceu. (Laci Nussbaum a absolvit ultimele clase de liceu la Turda), aşa cum îşi doreau rudele iubitoare din Turda. Aceasta poate fi şi explicaţia faptului că timp de câteva decenii nu avea să mai povestească despre cele suferite la Auschwitz şi Buchenwald… A absolvit Facultatea de Ştiinţe Ecnomice la Cluj, s-a implicat cu entuziasm în edificarea noii orânduiri care promitea împlinirea idealurilor sale (şi avea să-l dezamăgească), a întemeiat o familie, şi-a crescut copilul, a scris şi a publicat în presa culturală şi, în ciuda nedreptăţii şi vicisitudinilor totalitarismului, s-a străduit să trăiască util şi frumos, să fie de folos celor din jur, să ţină legătura cu fraţii de lagăr de la Buchenwald şi să respecte Jurământul de la Ettersberg[4].

După decenii, ajuns în pragul senectuţii, Laci Nussbaum a avut puterea să se confrunte din nou cu amintirile dureroase, cu rana de nevindecat provocată de Holocaust, şi să-şi exercite îndatorirea de martor. A avut forţa să relateze cele trăite, să găsească modalitatea să fie credibil, povestind despre întâmplări a căror grozăvie era aproape de neimaginat.

An de an, de 11 aprilie, era prezent la Buchenwald, la aniversarea eliberării lagărului, unde nu pregeta să se întâlnească cu tinerii germani şi să le vorbească despre experienţa sa cumplită de Häftling. A fost membru în Comitetul Internaţional Buchenwald Dora, ridicându-şi glasul împotriva antisemitismului şi revirimentului ideologiei fasciste.

Laci Nussbaum a fost un om înţelept şi carismatic care a ştiut cum să abordeze tematica Holocaustului în funcţie de auditoriu, cum să-i sensibilizeze pe tineri faţă de un subiect atât de dificil de receptat. Era un interlocutor spiritual şi degajat, care răspundea tuturor întrebărilorcu competenţă şi, uneori, cu un umor amar. Niciodată nu lungea vorba, scotea în evidenţă esenţialul şi găsea exemplele cele mai relevante pentru auditoriu.

Chiar şi în primăvara lui 2023, anul plecării sale la cele veşnice, în ciuda sănătăţii şubrede, a avut puterea să se deplaseze la festivităţile din aprilie de la Weimar-Buchenwald şi să vorbească acolo în calitate de martor. În acelaşi ultim an al vieţii, lui Laci Nussbaum i s-a conferit titlul de Cetăţean de Onoare al oraşului Weimar [5] – un gest prin care Oraşul lui Schiller şi Goethe, îl onora pe fostul deţinut în lagărul de la Buchenwald, în timpul întunecatei epoci naziste şi îşi ridica glasul împotriva fascismului a cărui fantomă bântuie tot mai mult în Germania zilelor noastre.

Laci Nussbaum a înţeles importanţa covârşitoare a mărturiei supravieţuitorului, chiar dacă asta înseamnă retrăirea dureroasă a evenimentelor cumplite din adolescenţă. A înţeles că supravieţuitorul trebuie să fie capabil să învingă neîncrederea şi îndoiala ascultătorului, pentru a-l convinge de adevărul celor petrecute în timpul Holocaustului, a-l face să înţeleagă cât de toxice sunt ideile rasiste, xenofobe, fasciste, şi ce pericol imens reprezintă ele pentru omenire, în totalitatea sa.

De-a lungul timpului am cunoscut mai mulţi supravieţuitori ai Holocaustului, le-am ascultat (şi uneori înregistrat) mărturiile. Mulţi dintre ei erau oameni cu realizări excepţionale în domeniile lor: savanţi, scriitori, artişti renumiți pe care i-am admirat foarte mult.

Și totuşi cred că, de fapt, calitatea lor cea mai importantă era aceea de supravieţuitor al Holocaustului, de martor, cu îndatorirea esenţială, supremă, de a relata, de a povesti, de a sta de veghe şi a ţine trează neuitarea. De a împiedica din răsputeri repetarea unei astfel de tragedii în istoria oricărui popor – o îndatorire faţă de martirii Holocaustului, dar şi faţă de toţi ceilalţi, oamenii vii, de oriunde ar fi.

(Ilustraţia de frontispiciu: Egon Marc Lövith, Eliberatorii, pastel, Seria Holocaust, 1987)

Andrea Ghiță

---

[1] Vasile (László) Nussbaum (1929-2023), ortografiat în acte şi cu Nuszbaum, de profesie economist, publicist, bibliotecar principal la Biblioteca Universitară din Cluj, a publicat mai multe articole şi în Revista Baabel.

[2] După al Doilea Arbitraj de la Viena, Turda făcea parte din Transilvania de Sud, adică din România. Evreii de acolo au fost supuşi persecuţiilor antisemite şi legilor rasiale, dar nu au fost deportaţi în lagăre de exterminare.

[3] Toate acestea Laci Nussbaum le-a relatat în interviul amplu pentru Survivors of the Shoah https://collections.ushmm.org/search/catalog/vha49793

[4] https://asso-buchenwald-dora.com/le-camp-de-buchenwald/histoire-du-camp-de-buchenwald/le-serment/

[5] https://stadt.weimar.de/de/aktuelle-meldungen/stadt-weimar-trauert-um-ehrenbuerger-lszl-vasile-nussbaum.html