Acum e liniște

Ne-am cunoscut la un revelion, pe la începuturile anilor șaptezeci. Era înaltă, frumoasă, cu părul șaten. Ochii ei albaștri ca marea m-au atras din prima clipă. Era timidă și liniștită. De fapt o remarcasem încă din liceu, era prietena unui coleg de clasă. – Îți place să dansezi? – m-a întrebat Silvia zâmbind. Norocul meu a fost că îmi plăcea. Am dansat toată noaptea cu o ființă ușoară ca fulgul. Ne potriveam și de mai multe ori am reușit s-o facă să râdă. Am plecat de la petrecere mână în mână, pe jos, în plină ninsoare. După ce am vizionat împreună filmul despre Thomas More, Un om pentru eternitate, am cerut-o de soție. Spre marea mea surpriză și bucurie, răspunsul a fost un DA mare. – Nu vrei să te mai gândești? – am întrebat-o. – Nu, sunt hotărâtă, mi-a răspuns. În ciuda împotrivirii familiilor noastre, la nouă luni după revelionul de neuitat eram căsătoriți. Eram foarte tineri, ea avea douăzeci și unu de ani, eu douăzeci și trei. Amândoi eram studenți la medicină, cu bani puțini, dar cu o viață senină.

Read more…

Holocaust. Datoria şi povara mărturiei

„Acolo nu v-au dat nici măcar un măr?” – această întrebare i-a fost adresată lui Laci Nussbaum[1], de către rudele sale din Turda, în vara lui 1945, după revenirea lui din deportarea la Auschwitz şi Buchenwald…În 11 aprilie 1945, la auto-eliberarea lagărului de la Buchenwald, Laci Nussbaum avea 16 ani şi o lună. La începutul verii, după un drum sinuos şi îndelungat, cu vaporul pe Elba sau în trenurile ticsite de călători (uneori călătorind pe acoperiş), a ajuns la Cluj, unde nu a mai avea pe nimeni şi fosta locuinţă era devastată. Nu mai avea niciun rost să rămână în oraş şi s-a dus la Turda[2] ,  unde trăiau un unchi şi o mătuşă (fraţii mai mici ai mamei: Jenő şi Zitta Weinberger). Aceştia l-au primit cu multă dragoste pe nepotul supravieţuitor al infernului nazist. La început povestea despre cele îndurate la Auschwitz şi rudele îl ascultau cu multă atenţie, însă le era imposibil să priceapă grozăviile prin care trecuse nepotul lor, acestea păreau să depăşească limita de înţelegere a unui om normal…Read more…

Manolo, Picasso of shoes!

Venise primăvara după o lungă așteptare. Era ca în paradis. Nimeni nu știe bine cum e pe acolo, dar se fac fel de fel de presupuneri. De bine, în general. Fereastra atelierului dădea spre curtea din spatele casei. Ascuns de ochii lumii, o gură de rai. Vorba vine, tot îi tragem cu raiul și iadul. Promisiuni, ispite sau amenințări. Trăim în fond fără ele, cum ne vine la îndemână. Câțiva pomi erau deja în floare. Vișinul de lângă magazia de lemne era cel mai frumos când înflorea. parcă erai în Japonia, când înfloresc cireșii. Ăia care au flori așa frumoase nu produc fructe. Nu e nimic de mâncat, doar de admirat. Vișinul parcă lumina totul în jur. Mai era și un păr, un gutui – florile aveau petale mai mari, le țin minte și acum, ca și gutuii puși în fereastră – și un cais. Era și o cișmea care azi nu mai este. Închid ochii și văd totul ca în palmă. În fond caisul era un zarzăr pus de nu se știe cine – da, și un păr. Părul ăsta, bătrân deja când eram eu copil, era înfipt bine în pământ la stradă. Chiar lângă gard. Făcea pere mari, dar erau viermănoase. Cum se întâmplă, na, afară vopsit gardul, înăuntru leopardul. Eu am apucat vremurile alea, și cu turtă dulce, cu bigi-bigi, zahăr ars, acadele, și, desigur, Zidul Morții. De fumul de la grătare, ce să mai zic. De lanțuri, ei da, lanțurile, ce nebunie, bunica nu mă lăsa, ce mai țipa lumea când se învârteau alea. Dădeau din picioare cum dă lumea azi din gură. Era lumea mai bucuroasă de viață. Păi da.Read more…

”Fetița cu piciorul”

M-am născut cu șase degete la piciorul drept. Din fericire, degetul în plus, care era lângă degetul mare, spre exterior, mi-a fost tăiat cu o foarfecă, chiar la maternitate, de medicul care ne-a primit, pe mama și pe mine, la câteva ore după ce fusesem născută acasă, în prezența moașei cartierului. Asta a făcut ca în primii ani de viață, după ce schimbasem mersul de-a bușilea cu mersul biped, să mă deranjeze încălțămintea purtată pe piciorul drept. Odată cu creșterea labei piciorului, din rădăcina degetului tăiat crescuse ceva ca un mont bătrânesc. Îmi era tare greu la mers, dar cei apropiați doar bănuiau deranjul, nesimțind pe ”piciorul” lor dificultatea mea. Cel mai comod era când umblam desculță. Pentru că urma să înceapă școala, doctorii i-au recomandat mamei să nu amâne internarea mea într-un spital unde să mi se scoată chirurgical ”montul”. Acest mont era parte a degetului tăiat, adică era ca o rădăcină de plantă, rădăcină care crescuse în continuare, chiar dacă fusese tăiată tulpina.Read more…

Au conștientizat cetățenii germani cuvintele înscrise pe zid?

Zilele trecute, peste 1,4 milioane de germani din marile orașe ale țării au participat la demonstrații de masă împotriva partidului Alternativa pentru Germania, formațiune de extremă dreaptă, populistă și antieuropeană. Această trezire a conștiinței – ”E cam târziu, am așteptat prea mult, ne-am complăcut în indiferență”, a declarat un participant – a fost declanșată de informația potrivit căreia în noiembrie anul trecut reprezentanți ai partidului au participat la o reuniune secretă a unor organizații de extremă dreaptă la Potsdam în care ar fi dezbătut un plan cu privire la relocarea imigranților (remigrație), respectiv expulzarea lor. Nu era vorba de imigranți ilegali, ci expulzări pe criterii etnice, inclusiv ale celor care aveau de-acum cetățenie germană. Dar situația din Germania depășește această problemă, ea este mult mai complexă și întrebarea care se pune este dacă cetățenii germani au știut să interpreteze „cuvintele înscrise pe zid” : mene, tekel, fares – care îi avertizau pe babilonieni de iminența dispariției lor. La demonstrațiile din Berlin, alături de manifestanți s-au aflat reprezentanți ai cabinetului, ai marilor partide democratice, inclusiv cancelarul Olaf Scholz (social-democrat), ministrul de externe Annalena Baerbock (Verzii) și ministrul de interne Nancy Faeser (social-democrat). Cancelarul a lansat un apel populației, cerând să ia poziție cu toții ”pentru coeziune, toleranță, pentru Germania noastră democratică”.Read more…

Consumul de canabis: o problemă globală

Omul este o ființă imperfectă, cu tot felul de slăbiciuni. Ele își au originea ori în obișnuințe primite de acasă, de exemplu mâncarea excesivă sau adicția la dulciuri, ori prin socializare cu prieteni sau colegi, de exemplu fumatul și consumul de alcool. Eu am fumat prima țigară când așteptam cu nerăbdare și emoții rezultatele de la admiterea la medicină. Un viitor coleg care aștepta și el, m-a “corupt” cu o țigară, spunându-mi că ea mă va calma. Așa am început să fumez, dar din fericire am fumat numai trei ani. De-a lungul istoriei, substanțele psihotrope (care acționează asupra creierului) au fost folosite pentru a crea stări de euforie sau calmare, sau în timpul ceremoniilor religioase. Opiul, care de mii de ani a fost folosit împotriva durerii, are și un efect psihotrop. Frunzele de coca au fost folosite de incași și urmașii lor le folosesc până astăzi. Din ele se extrage cocaina, un anestetic local cu efecte toxice care produce adicție. Indienii din America de Sud numesc frunzele de coca “hrană pentru călători” pentru că le creează o stare de euforie și energie. La Cuzco, în Peru, noi am cumpărat în mod legal, pe stradă, câteva frunze de coca, fiindcă ni s-a spus că ele previn boala altitudinii. Nici vorbă! Singurul efect pe care l-au avut asupra noastră a fost insomnia. Ce știm despre canabis care se consumă atât de frecvent aproape în toată lumea? Read more…

Despre mămăligă și miracole

Adesea am citit în Baabel despre istoria medicinei.  De data aceasta vă propun o incursiune în istoria microbiologiei. La începutul lui iulie 1819, în Italia era o căldură înăbușitoare, aerul era umed și apăsător.  În satul Legnaro de lângă Padova s-a semnalat un fenomen ciudat.  În casa unui țăran s-a pregătit un ceaun mare de mămăligă (polenta), familia a mâncat pe săturate și restul l-au pus deoparte.  A doua zi mămăliga era roșie ca sângele!  Fenomenul a apărut apoi și în alte case.  Oamenii erau speriați: era desigur o manifestare a Satanei!  Nu îndrăzneau să stea sub același acoperiș cu „mămăliga însângerată” și l-au chemat pe preot să facă neîntârziat o ceremonie de exorcism și să alunge spiritele rele.  Mai mult, familiile unde apăruse „mămăliga însângerată” erau privite cu suspiciune: poate că acolo se petreceau lucruri necurate?  Agitația a fost atât de mare, încât a fost chemată poliția, iar aceasta a trimis o comisie de anchetă formată din mai mulți profesori ai Universității din Padova. Printre cei care au studiat fenomenul a fost și farmacistul Bartolomeo Bizio din Padova.  El a făcut o serie întreagă de observații și de experimente, publicând un articol în 1823.  Oare cum arăta știința de acum 200 de ani?  Iată concluziile lui: Read more…

Sergiu Segal, un nepot regăsit prin revista Baabel

Nu m-aș fi gândit vreodată că un articol scris de mine pentru Baabel va putea să mă ajute să regăsesc un nepot – fiul unei verișoare. Articolul relativ recent „Patru verișoare cu același nume” a avut acest rezultat. Fiul verișoarei mele Miriam din Montreal, Sergiu Segal, l-a citit, nu știu în ce împrejurări, și s-a adresat revistei. În acest fel el m-a găsit imediat și eu mi-am regăsit acest nepot despre care de foarte mulți ani nu mai știam nimic. Povestea familiei lui este parțial cunoscută din articolul publicat în 17 septembrie 2023. Sergiu, fiul verișoarei mele Miriam, s-a născut în anul 1945 la București și la vârsta de 12 ani a plecat împreună cu părinții în Canada, la Montreal. Acolo locuia și fratele mamei mele, emigrat în 1936, și fratele verișoarei Miriam, Romi, venit via Israel. O mare parte din familia mea locuiește și acum în Canada. Cei mai bătrâni au murit și dintre cei care mai trăiesc, Sergiu e singurul care vorbește românește și, precum am văzut, e interesat să reia legătura cu mine, verișoara mamei lui, din România.Read more…

Tristeți invernale 4

Narațiunea nu ține locul realității. Mass media occidentală s-a făcut de oaie în repetate rânduri. Putin n-a murit, din contră, cu certitudine va deveni noul-vechi președinte al Rusiei în 2024, sancțiunile împotriva Rusiei nu funcționează, Ucraina nu poate învinge și recupera teritoriile cucerite de Moscova. Pe termen mediu, Kievul are șanse să se prăbușească. Deocamdată ajutorul militar american e sistat de Congres, iar celelalte state occidentale care încă n-au întors spatele regimului Zelenski nu au capacitatea militar-industrială să ajute în mod corespunzător armata ucraineană. Aceasta a fost deja nevoită să ocupe poziții defensive pe toată lungimea frontului de circa 1100 de km, iar armata rusă a preluat inițiativa în câteva puncte, obținând câteva câștiguri teritoriale strategice în Donețk. Progresiștii radicali din întreaga lume somează Israelul prin manifestații violente să înceteze imediat ofensiva militară din Gaza și să încheie urgent un armistițiu cu Hamas-ul. Aceiași progresiști neînduplecați susțin „războiul împotriva lui Putin” până la ultimul soldat ucrainean și fac presiuni asupra „regimului democratic al lui Zelenski” ca nu carecumva să încheie un armistițiu cu diavolul de la Kremlin. Superbă dublă măsură, ce sminteli ale rațiunii elementare. Read more…

Parisul revizitat

În articolul meu despre arhitectură spuneam că am vizitat Parisul cu exact 50 de ani în urmă.  Aveam unele motive subiective să nu fiu mulțumită, unele așteptări nerealiste, dar și motive foarte obiective: mi s-a părut prea mare, prea aglomerat, prea cosmopolit, cu prea mulți străini și prea puțini parizieni.  Nu știu de ce mi-a rămas în amintire imaginea unui african, unul din mulți, care încerca să vândă tot felul de mărunțișuri și era insistent, agasant. Afirmațiile mele au stârnit o sumedenie de comentarii, cred că cel al Veronicăi Rozenberg le însuma pe toate.  „Mda, după aprecierile atâtor cunoscători, îți dai seama, Hava, că te-ai grăbit. Eu în locul tău m-aș duce acum la Paris. În zilele noastre putem face turism fără a ne scula de pe scaun.  Așadar am vizionat un film realizat anul trecut de doi vloggeri simpatici, Cristi și Ralu.  Oare ce se va fi schimbat într-o jumătate de secol? Read more…