Recent m-am întors din Portugalia. Nu a fost prima vizită în această țară, dar această ultimă călătorie a fost cea care m-a impresionat cel mai mult. Starea de război în care se află Israelul, demonstrațiile pro-palestiniene și antisemite din orașele europene, relatările despre comportarea agresivă a autorităților față de turiștii israelieni din diversele aeroporturi din Europa m-au făcut să fiu îngrijorat, sceptic în legătură cu vizita în Portugalia. Mă temeam de atitudinea ostilă a personalului din aeroportul din Lisabona.

Până la urmă nu am avut niciun fel de probleme nici la aeroport, nici la hoteluri. Totul a decurs normal. Mi s-a sugerat să folosesc pașaport străin și să nu-mi dezvălui naționalitatea. Dar mie nu-mi stă în fire să-mi ascund etnia. Nu am făcut-o pe vremea când eram în România, de ce să procedez altfel în Portugalia? Nu am întâlnit oameni care să se poarte dușmănos. Mă așteptam să mă ciocnesc de demonstrații pro-palestiniene, dar nu am dat decât de defilări cu ocazia Zilei Libertății, sărbătorită în 25 aprilie. Cu patruzeci de ani în urmă a avut loc revoluția care a dus la căderea regimului fascist al lui Salazar, Revoluția Garoafelor Roșii. În orașul Porto, toți oamenii purtau în mână câte o garoafă roșie. Am cumpărat și eu una și am continuat vizita pitorescului oraș Porto cu garoafa în mână. Am întâlnit peste tot oameni prietenoși. Din păcate, am mâncat prea multe prăjituri Nata, specific portugheze, ca să nu mai vorbesc de preparatele din pește proaspăt și de vinul de Porto, și am crescut în greutate.

La colțul uneia din nenumăratele străzi pitorești ale Lisabonei, privirea mi-a fost atrasă de un om îmbrăcat în haine după moda anilor 1920-30: costum albastru cu dungi albe, cămașă albă, cravată colorată cu ac de cravată auriu și pălărie Borsalino. M-am apropiat de el. Omul picta. Alături avea câteva lucrări de culoare cafenie. Nu numai că tablourile erau de culoare cafenie, chiar miroseau a cafea. Era un bărbat între două vârste, cu o mustață à la Clark Gable și cu ochii maronii, exact de culoarea lucrărilor expuse.

– Dumneata pictezi cu cafea? – l-am întrebat.

– Precum vezi, mi-a răspuns într-o engleză fără accent. Folosesc toate felurile de cafea, dar prefer Arabica. Dorești o cafea? – m-a întrebat.

Am dat din cap și el m-a servit cu o cafea turcească pe care a pregătit-o într-un ibric pe o lampă de gaz. Totul îmi amintea de cafeaua de pe vremea când eram concentrat ca rezervist.

– Îți câștigi pâinea cu pictura? – l-am întrebat.

– Nu, sunt doar amator în domeniu, de meserie sunt fotograf, am un studio în oraș. Oricum meseria mea e înrudită cu desenul.

Am ales o lucrare care înfățișa un colț de stradă de pe unul din numeroasele urcușuri ale Lisabonei, am plătit și-am dat să plec.

– Dumneata de unde ești? – m-a întrebat artistul. Arăți ca un italian.

– Nu, sunt din Israel, i-am răspuns.

– Hmmm, a îngânat pictorul, situația din țara dumitale e cam complicată. Nu vreau să te rețin, doresc doar să-ți spun că-i urăsc pe teroriști.

Nici eu nu am mai continuat discuția, i-am mulțumit pentru cafea și mi-am văzut de drum.

În ultima seară am fost la un restaurant cu specific pescăresc. Meniul ales de chelnerița tânără și simpatică ne-a plăcut foarte mult, adăugându-se la impresiile plăcute ale excursiei.

În taxiul care mă ducea la aeroport mi-am dat seama că îmi uitasem laptopul la hotel. I-am explicat șoferului că trebuie să ne întoarcem la hotel. Nu a fost prea încântat, dar a făcut cale întoarsă. Pe drum mi-a povestit că era originar din Brazilia. Din vorbă în vorbă am descoperit că amândoi suntem suporterii echipei de fotbal Real Madrid, am recapitulat numeroasele succese ale acestei echipe și am ajuns cu bine la aeroport.

Din avion am privit încă o dată imaginea nocturnă a Lisabonei, frumosul oraș în care cred că mă voi întoarce oricând cu plăcere.

– Obrigado (mulțumesc), Portugal!

Andrei Schwartz

12/05/2024