Samaritenii

Iar mi s-a întipărit în minte un nume ciudat: Abdallah Cohen.  Abdallah înseamnă „robul lui Allah”, iar Cohen denotă un urmaș al tagmei preoțești israelite din antichitate.  Adică cum?  E musulman sau evreu?  Nici una, nici alta!  E un tânăr simpatic, bine educat, de lângă Nablus (Sihem-ul biblic, în ebraică Șhem), în Cisiordania.  Din păcate nu-l cunosc personal, dar am citit câteva interviuri pe care le-a acordat și am vizionat un reportaj, pentru că de la o vreme el a devenit purtătorul de cuvânt al comunității sale etnice și religioase – samaritenii.

Mulți cititori se vor gândi la pilda bunului samaritean (Luca 10: 30-37).  Este posibil că samaritenii de atunci mai există?  Da, dar acest lucru este aproape un miracol – o comunitate veche de aproape 3000 de ani, ei au avut atât de mult de suferit de-a lungul istoriei, încât la începutul sec. XX erau pe cale de dispariție.  Dar ei își păstrează cu înverșunare tradițiile și în ultima vreme comunitatea începe să se refacă, numărând în jur de 800 de suflete, dintre care o parte locuiesc în Cisiordania, lângă Nablus, și o parte în Israel, la Holon.

Cine sunt de fapt samaritenii și de unde se trag?  Depinde pe cine întrebi.  În Biblie scrie: În al nouălea an al [domniei] lui Osea, împăratul Asiriei a luat Samaria și a dus pe Israel în robie în Asiria.  (2Regi 17: 5).  Împăratul Asiriei a adus oameni din Babilon […] și i-a așezat în cetățile Samariei în locul copiilor lui Israel. (2Regi 17: 24)  Deci samaritenii ar fi urmașii unor coloniști străini.

În anul 722 î.e.n. împăratul Sargon al II-lea al Asiriei a cucerit regatul Israel.  Analele lui menționează că 27.290 de localnici au fost luați în robie.  Samaritenii susțin că ei sunt urmașii celor care nu au fost surghiuniți.  Cercetări genetice recente par să le dea dreptate. https://blog.23andme.com/ancestry-reports/more-than-just-a-parable-the-genetic-history-of-the-samaritans/  (Mai târziu, în 597 î.e.n., regatul Iudeei a fost cucerit de Nabucodonosor al II-lea și populația a fost deportată în Babilon.  Cei care s-au întors din exil și au construit al doilea Templu, sunt strămoșii evreilor de astăzi.)

Tradițiile samaritenilor sunt foarte apropiate de cele israelite din antichitate.  Pentru ei, muntele sfânt este Muntele Garizim.  După tradiția lor, acesta a fost inițial locul sfânt al tuturor israeliților.  Într-adevăr el este pomenit în Biblie încă de la cucerirea țării de către Ioșua (în timp ce Ierusalimul a fost cucerit de regele David abia cu vreo 300 de ani mai târziu).

Samaritenii recunosc numai Tora, adică primele Cinci Cărți ale lui Moise, într-o versiune apropiată, dar nu identică cu cea pe care o cunoaștem astăzi.  Sulurile Torei sunt scrise într-un dialect vechi al limbii ebraice, folosind un alfabet propriu, descendent direct al celui ebraic vechi.  (Scrierea ebraică actuală a fost adoptată după întoarcerea din exilul babilonian, în sec. al III-lea î.e.n., și ea se bazează pe alfabetul aramaic, preluat din Asiria.)

Samaritenii țin șabatul și principalele sărbători evreiești – dar nu pe cele care au fost instituite după întoarcerea din exilul babilonian, de exemplu Hanuca.  La fel cum evreii din antichitate veneau de trei ori pe an în pelerinaj la Ierusalim, tot așa samaritenii fac de trei ori pe an un pelerinaj pe muntele Garizim și continuă chiar jertfele de animale, care la evrei au încetat odată cu distrugerea Templului din Ierusalim. 

Cu toată înrudirea dintre evrei și samariteni, de-a lungul istoriei relațiile dintre ei nu au fost prea bune.  Antagonismul dintre nord și sud, dintre Israel și Iudeea, exista chiar înaintea războiului cu Asiria – cea mai bună dovadă este faptul că Biblia (redactată în regatul Iudeii) vede în cucerirea asiriană o pedeapsă divină pentru că locuitorii regatului Israel practicau idolatria.  Dușmănia s-a întețit când regele evreu Ioan Hyrcanus din dinastia Hașmoneilor, în cursul războaielor sale de expansiune, a distrus orașul Sichem și templul de pe muntele Garizim.

Se pare că la apogeul lor, în perioada romană, samaritenii numărau în jur de un milion.  Centrul lor se afla la Nablus / Sichem / Șhem, lângă muntele Garizim. Colonia romană Neapolis („Orașul Nou” – devenit mai târziu Nablus) se poate vedea pe o monedă a împăratului roman Philippus Arabs (198-249).  Orașul este reprezentat printr-o colonadă.  În spate se vede muntele Garizim, cu templul lui Zeus pe culmea din stânga și cu templul samaritean pe cea din dreapta.

Pe mozaicul din Madaba, muntele Garizim apare chiar de două ori!  După tradiția samariteană muntele se află lângă Neapolis / Nablus, iar tradiția evreiască îl plasează lângă Ierihon.  În imagine se vede o parte a cetății Neapolis (NEAΠOΛIC).  În dreapta ei, pe fond negru este scris TOYPΓAPIZIN.  În partea de sus a imaginii se vede un „munte” negru, pe care scrie ΓAPIZEIN.  Alături se văd patru palmieri și deasupra o parte din zidurile Ierihonului.

Și în continuare soarta samaritenilor o oglindește pe a evreilor.  Evreii s-au răsculat împotriva Imperiului Roman în 132-136, răscoala a fost înfrântă, evreii au fost măcelăriți, înrobiți și surghiuniți.  Cu vreo 400 de ani mai târziu samaritenii s-au răsculat împotriva Imperiului Bizantin și urmarea a fost aceeași.  De atunci au intrat în declin.  Cei care au scăpat cu viață și-au pierdut treptat identitatea datorită convertirilor forțate, întâi la creștinism, de către bizantini, și apoi la islam.  Sub dominație musulmană au dus-o și mai rău ca evreii.  Musulmanii îi tolerau pe evrei și pe creștini, pentru că totuși ei se închină aceluiași Dumnezeu, dar pe samariteni îi considerau pur și simplu păgâni. 

În Evul Mediu au existat comunități la Cairo, Damasc, Alep, Gaza etc., dar în urma persecuțiilor, numărul samaritenilor a scăzut tot mai mult și la sfârșitul sec. al XVII-lea toți cei rămași s-au adunat la Nablus – nici nu s-ar fi putut stabili decât într-o așezare unde se aflau deja samariteni, pentru că nu aveau dreptul să cumpere pământ.  Așa se face că la începutul sec. XX mai erau doar patru familii, numărând 141 de persoane.

După 1918, în timpul mandatului britanic, o parte s-a mutat la Jaffa, care le oferea oportunități economice mai bune.  În anii 1950 președintele Ben Zvi le-a alocat samaritenilor din Jaffa o parcelă la Holon, lângă Tel Aviv, și ei s-au stabilit acolo. (Se povestește că în tinerețe Ben Zvi ar fi închiriat o cameră la Jaffa de la un samaritean și între ei s-a format o prietenie trainică.)  Așa a fost întemeiată o nouă așezare a samaritenilor și până în 1967, ei au trăit în două comunități izolate, în două țări aflate în stare de război între ele.

Sinagoga samariteană din Holon

În zilele noastre samaritenii au un statut special: au atât buletin de identitate israelian, cât și palestinian, ceea ce le permite acces liber la muntele Garizim de oriunde ar locui.  Cei din Holon sunt cetățeni israelieni cu drepturi depline, fac și serviciu militar.  Ei vorbesc atât araba, cât și ebraica.  Totuși samaritenii se mai confruntă cu multe probleme.

Trăind într-o zonă de conflict, nu odată se întâmplă să ajungă „între ciocan și nicovală”, evreii îi consideră arabi, iar arabii îi consideră evrei!  De aceea, în 1988, când a început Intifada, samaritenii care se temeau că la Nablus ar putea fi atacați de arabi, au părăsit orașul și și-au întemeiat o așezare proprie, Kiryat Luza, la poalele muntelui Garizim. 

Muzeul samaritean din Kiryat Luza

O problemă nu mai puțin acută este cea demografică.  Populația este mică, varietatea genetică este restrânsă și se înmulțesc cazurile de boli genetice.  Mai rău, numărul bărbaților este mult mai mare ca al femeilor.  În consecință Marele Preot a permis bărbaților să-și caute femei din afara comunității, cu condiția ca acestea să se convertească.  Așa se face că în ultimii ani comunității i s-au alăturat câteva femei musulmane, câteva evreice și vreo zece creștine venite din Ucraina, iar printre copiii din sat au apărut… samariteni blonzi!

Hava Oren

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

10 Comments

  • Asher Shafrir commented on August 15, 2021 Reply

    Articol excelent.
    Eu pregătisem un articol despre aceeași temă, dar nu mai este nevoie. Voi scrie ceva despre epoca modernă și despre legăturile mele personale cu mulți prieteni samariteni.
    Îmi lipsesc cele scrise în Talmud despre samariteni în care ei sunt numiți „Kuti” și sunt văzuți ca un popor care a fost adus din Asia de Asirieni. Sistemul lor era transfer și scimb de populații.

    • Hava Oren commented on August 15, 2021 Reply

      Nu știu de ce răspunsul a apărut la comentariul Veronicăi Rozenberg. Pardon.

  • Veronica Rozenberg commented on August 14, 2021 Reply

    Interesant si erudit, dar mai ales foarte originale informatiile ca si insasi abordarea subectului !!

    • Hava Oren commented on August 15, 2021 Reply

      Cred că ar fi chiar foarte interesant să completați articolul cu informații noi și văzute din alt unghi.

  • Peter Rosenthal commented on August 13, 2021 Reply

    Cu doi ani în urmă am vizitat Israelul de ocazia aniversării de 90 ani a unchiului meu. O zi am petrecut la Nablus vizitînd și așezările Samaritanilor. Se pare că ei ar fi Renegați între Renegați, avînd o situație ambivalentă care îmi amintește puțin de situația multor evrei din diferite Diaspore.
    Poate că chiar aceștia ar putea forma un nucleu de înțelegere.
    Foarte informativ Articol Hava!
    Peter Rosenthal

  • Marina Zaharopol commented on August 13, 2021 Reply

    Nu ştiam nimic despre samariteni, dar continui să mă mir de unversul uman aşa de divers de pe un teritoriu aşa minuscul cum e Israelul. Minunat acest articol instructiv, care oferă şi o lectură plăcută!

    • Hava Oren commented on August 13, 2021 Reply

      Nu știu dacă aici diversitatea este mai mare ca în altă parte. Poate că și în istoria „indienilor” americani există capitole surprinzătoare, dar nimeni nu și le mai amintește. Faptul că pe teritoriul Israelului se află centrul spiritual a trei mari religii a făcut ca istoria acestor locuri să aibă o influență mult mai largă și să fie păstrată.

  • Filaret Cristea, Arad, Romania commented on August 12, 2021 Reply

    Super articolul! Felicitari Hava. Foarte frumoasa documentarea istorica.

  • Andrea Ghiţă commented on August 12, 2021 Reply

    Ca de obicei foloseam automat sintagma “bunul samaritean”, dar habar nu aveam cine erau, de fapt, samaritenii. Mulţumesc pentru articolul lămuritor.

  • Tiberiu Ezri commented on August 12, 2021 Reply

    Articol foarte interesant si instructiv! Pentru romanii care vor vizita Israelul in viitor, samariteni in ebraica se cheama Shomronim. Lucrand la spitalul Wolfson din Holon, am vazut si tratat cativa Shomronim, oameni fini, respectuosi si foarte aratosi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *