Helene Lieser stă îmbujorată în fața pictorului, în atelierul lui din Viena, pe un taburet așezat pe un piedestal de lemn, în lumina revărsată prin ferestrele uriașe. Culorile trandafirilor din grădină se reflectă prin geamuri și învăluie atelierul într-o lumină purpurie. Casa e cuprinsă de liniște, departe de tumultul străzilor și al grijilor din oraș. E vara anului 1917. Europa e răvășită de război, americanii încep lupta submarinelor cu Germania, comuniștii câștigă tot mai multă influență în Rusia, monarhia Habsburgilor se află la marginea prăpastiei, într-un colaps moral și financiar. Întreaga Europa este bântuită de boală, foamete și sărăcie. Sau aproape toată lumea.

Fiica unui industriaș bogat din Viena, Justus Lieser, și a unei rafinate filantroape, Henriette Amalia Lieser, pozează de câteva luni, la dorința mamei sale, pentru un portret, care, firește, după moda vremii, va fi expus în salonul apartamentului familiei din Palatul Lanna, în Argentinierstrasse 20a, direct lângă tablourile lui Utrillo, Kokoschka, Rembrandt și Schiele.

Tânără Helene aduce un aer inocent în atelierul lui Gustav Klimt, unde s-au perindat femeile din înalta societate vieneză, Adele Bloch-Bauer, Sonja Knips, Serena Lederer, Gerta Loew, Bertha Zuckerkandl, muzele lui Klimt, Emilie Flöge sau fetele model. Cariera lui Gustav Klimt coincide cu mișcarea de emancipare a femeilor din Austria, dar și cu retorica antisemită și antifeministă. Portretele damelor din înalta societate sunt expuse ca obiecte de prestigiu în saloane palatelor vieneze, plătite de soții înstăriți cu zeci de mii de coroane. Doamnele „sufocate” în ornamente geometrice sau florale sunt un „dublu standard” în raport cu erotismul femeilor din picturile alegorice ale lui Klimt, al modelelor plătite cu câteva coroane pe oră.

Lilly, cum este alintată doamna Amalia Lieser, a plătit un acont de 5000 de coroane pentru tabloul fiicei sale. Frau Lieser este o susținătoare devotată a avangardei artistice din Viena, una din femeile bogate care poate dispune de banii ei cum dorește, pentru că este divorțată. Ea nu este o necunoscută în lumea artei vieneze, e doar o femeie care trăiește discret, chiar dacă a fost unica prietenă a Almei Mahler, pe care a însoțit-o în anii iubirilor ei nebune cu Walter Gropius, Oskar Kokoschka și Franz Werfel, la Viena sau Berlin. Prietenia celor doua femei s-a sfârșit în 1920, iar în biografia sa, Alma o amintește doar într-o simplă notiță. Lilly trăiește retrasă, concentrată pe activitatea de mecenat. Familia compozitorului Arnold Schönberg, aflată la limita subzistenței, locuiește cu susținerea ei financiară în casa ei din cartierul Hietzing, Lilly Lieser fiind considerată de muzicologi o adevărată coproducătoare a muzicii lui Schönberg. Numai cu ajutorul ei Alban Berg își publică și își prezintă opera Wozzeck, dedicată Almei Mahler. Din 1913, ea finanțează Uniunea Academică pentru Literatură și Muzică. Încă ceva: ea este mătușa lui Marcel Prawy, o legendă a vieții muzicale din Viena. 

Dar să ne întoarcem în atelierul pictorului. Alături de Helene, și alte femei, pe pânze uriașe, își așteaptă ultimele retușuri. O tânără își sprijină capul cu ochii închiși pe umărul unui bărbat, al cărui corp este înfășurat în trupurile goale ale altor femei. Dintr-o ramă pătrată privește o femeie cu evantai, într-o rochie ornamentată cu flori și păsări. Înconjurat de fotografii și schițe, așteaptă pe un șevalet și portretul neterminat al nefericitei Ria Munk. Helene încremenește de spaimă, privind pe fereastră, vrând să evite ochii triști și zâmbetul enigmatic al tinerei care și-a pus capăt zilelor din cauza infidelității logodnicului ei. 

Gustav Klimt moare după o scurtă suferință în urma unui accident vascular cerebral în februarie 1918, astfel încât și portretul Helenei rămâne neterminat și nesemnat, la fel ca Femeie cu evantai, portretele Riei Munk și al Amaliei Zuckerkandl, Prietenele și Mireasa. Tablourile neterminate sunt restituite celor care le-au comandat, conform notițelor făcute de Gustav Klimt, iar atelierul pictorului este inventariat și fotografiat minuțios.

În 1925, Otto Kallir dorește să expună tabloul Domnișoara Lieser în Noua Galerie, într-o retrospectivă Klimt. Galeria de artă este cunoscută în Europa ca o platformă pentru avangardă, experiment și curaj în artă, promovând pe Oskar Kokoschka, Richard Gerstl, Munch, Kandinsky, Alfred Kubin și Otto Rudolf Schatz. Tabloul este fotografiat pentru catalogul expoziției și inventariat cu remarca:”1925, proprietar Frau Lieser, IV, Argentinienstrasse 20”. Din motive necunoscute, tabloul nu este expus, dovada fiind catalogul final și planul expoziției; negativul fotografiei și datele de inventar, păstrate în arhiva Bibliotecii Naționale din Viena, rămân singurele dovezi ale existenței acestui tablou. De o sută de ani nu se mai știe nimic de el, pur și simplu este dat dispărut. Doar în cartea editată de Tobias Natter, cel mai bun specialist în pictura lui Klimt, apare una din schițele lui Klimt pentru tabloul Fräulein Lieser, cu mențiunea că schița se află în proprietate privată, dar nu există alte detalii despre tabloul pe pânză – nimic neobișnuit, pentru că numele celui mai important pictor austriac rămâne legat de cele mai răsunătoare procese de restituire, de licitații spectaculoase, de contestata Fundație Klimt din Viena și colecții particulare cu tablouri a căror proveniență este discutabilă. Multe enigme sunt până azi nedeslușite, câteva dintre tablourile lui Klimt fiind considerate dispărute.

Aceasta este și soarta portretului domnișoarei Lieser până în ianuarie 2024, când, la conferința de presă a casei de licitație de artă Kinsky din Viena, este prezentat pentru o licitație internațională tabloul despre care nu se mai știa nimic de un secol.

Cercetările experților în istoria artei, împreună cu biroul de avocatură ce consiliază persoana moștenitoare a tabloului, arată că portretul este un Klimt original, este chiar Fräulein Lieser, din care nu mai rămăsese decât o fotografie alb-negru în arhive. Dilema identificării fetei din portret a dus la cercetării în arhivele de stat și folosirea noilor metode de identificarea a persoanelor prin analizarea unor fotografii din familia Lieser cu ajutorul inteligenței artificiale. Inițial s-a crezut ca persoana din tablou este Margarethe, verișoara Helenei, fiica lui Adolf Lieser, cumnatul lui Lilly. Tabloul nu a fost confiscat de naziști, nu figurează pe inventarul făcut de Gestapo în casa lui Lilly Lieser, nici a cumnatului ei, Adolf Lieser, nici în arhivele VUGESTA (Verwaltungsstelle Jüdisches Umzugsgut der Gestapo) nu există niciun document despre acest tablou. După război nu a fost înregistrată niciodată vreo cerere de restituire a tabloului de către descendenții celor două ramuri ale familiei Lieser. Helene și sora ei Anna au inițiat restituirea bunurilor mamei lor după război, însă portretul nu este menționat și nu este cerut să fie restituit. 

Conform declarațiilor de la conferința de presă, în urmă cu doi ani, actualul proprietar al tabloului a primit ca moștenire de la o rudă îndepărtată o vilă lângă Viena, în salonul căreia era expus tabloul. Acesta s-a decis să vândă pictura, evaluată acum la 30-50 milioane Euro. După cerințele din Agreement of Washington Priciples, au fost căutați moștenitorii familiei Lieser. Moștenitori direcți nu există, Helene și sora ei nu au avut copii. Helene, prima femeie doctor în științe politice și economice din Austria, s-a refugiat în 1938 în Elveția și a decedat în 1962 la Viena.

După 18 luni de negocieri cu moștenitorii familiei Lieser, aceștia au renunțat la orice pretenție de restituire și au acceptat ca actualul proprietar să vândă tabloul, urmând ca ei să fie despăgubiți cu o sumă care nu a fost dată publicității. Cu ajutorul oferit de LGT BANK din Liechtenstein, în luna martie tabloul a fost prezentat la Londra, Hong Kong, Geneva și Zürich, după care s-a întors la Viena. Licitația a avut loc în 24 aprilie 2024.

La conferința de presă din ianuarie prezentarea a fost lapidară și de atunci mulți istorici, proprietari de galerii și jurnaliști au încercat să descifreze enigma: unde s-a aflat tabloul între 1925, de când există documentarea fotografică, portretul găsindu-se în casa lui Lilly Lieser, și mijlocul anilor 1960, când portretul se afla într-o vilă necunoscută de lângă Viena?

Cercetările ziariștilor de la Der Standard, publicate de Olga Kronsteiner în 13 aprilie 2024, încearcă să reconstituie traseul tabloului. Ziarista bănuiește că datele sunt cunoscute atât casei de licitații, cât și biroului de avocatură, dar nu au fost menționate.

După 1938, Lilly a rămas împreună cu sora ei în palatul familiei, sperând că averea o va ajuta să supraviețuiască. Însă regimul nazist a pus sechestru pe conturile ei bancare; mobila, tablourile și covoarele au fost inventariate și scoase la licitație. Și casa unde a locuit Arnold Schönberg a fost vândută. Din câștigul obținut a trebuit să plătească impozite absurd de mari. Lilly a fost nevoită să se mute în subsolul palatului și să vândă rând pe rând puținele bunuri rămase neconfiscate pentru a-și putea duce traiul. Ziariștii presupun că în 1939, ea a încredințat tabloul unuia dintre angajații săi, Franz Jürka, dar nu se știe dacă a fost în schimbul unor alimente, sau pentru a ascunde tabloul de Gestapo și a-l păstra pentru fiica ei. Să fie oare tabloul un cadou generos, contravaloarea unui serviciu făcut de acel angajat sau gajul dat pentru a-și salva viața? În 1942 Lilly Lieser a fost deportată la Riga și a decedat la Auschwitz, în 1943.

Tot aici se menționează că în 1961, în ziarul Die Presse a apărut un scurt articol despre posibila descoperire a unui tablou al lui Klimt, probabil Domnișoara Lieser, cu ocazia mutării unui magazin din centrul Vienei. Istoricul de artă Werner Hoffman, directorul și fondatorul Muzeului Secolului XX (azi Muzeul de Artă Modernă Mumok) din Viena, și-a dorit tabloul pentru muzeul său și a corespondat cu Adolf Hagenauer, proprietarul unui magazin de delicatese în Viena. În corespondența dintre ei, aflată în arhivele Mumok, se menționează proveniența tabloului. Adolf Hagenauer a refuzat să împrumute tabloul pentru a fi expus la muzeu și în ultima lui scrisoare a declarat că îl lasă prin testament fiicei lui. Fiica, la rândul ei, l-a lăsat moștenire unei rude îndepărtate. Hagenauer, membru al NSDAP din 1933, era ginerele lui Franz Jürka, cel căruia Lilly i-a dat tabloul în păstrare.

Fiind de așteptat că tabloul lui Klimt va ajunge într-o colecție particulară din străinătate, mă îndrept spre Palatul Kinsky să o văd pe Fraulein Lieser. Dar nu doresc să o admir ca într-un muzeu, așa cum am privit-o pe Goldene Adele în Galeriile Belvedere, înainte ca portretul să fie transportat definitiv în Statele Unite. Mă așez comod într-un fotoliu, chiar în fața Helenei Lieser. Așa îmi pot imagina cum a pozat tânăra domnișoară în atelierul lui Klimt, în urmă cu peste o sută de ani, într-o vară toridă din Viena, când prin ferestre adia parfumul trandafirilor din curtea casei marelui pictor.

Henriette Amalia Lieser este portretizată în romanul Looking for Lilly de către Anna Amilar, psihoterapeută în Viena, prin povestirile pacienților ei care au cunoscut-o și au supraviețuit Holocaustului.

Simona Fuchs

Surse:

Offene Fragen zu Gustav Klimts Bildnis Fräulein Lieser, Olga Kronsteiner, Der Standard, 13 April 2024 https://www.derstandard.at/story/3000000215644/die-vielen-r228tsel-um-fr228ulein-lieser

Was einmal war – Handbuch der enteigneten Kunstsammlungen Wiens, Sophie Lillie, 2003, Czernin Verlag, Wien

Gustav Klimt, Die Welt in weiblicher Gestalt, Gottfried Fliedl, 1994, Benedickt Taschen Verlag

Klimt and the Woman of Vienna’s Golden Age, edited by Tobias G. Natter