Încă dinaintea sărbătorii de Purim, fiica mea, studentă, mi-a spus:
– Vreau să-mi măresc nota la fizică. Mecanica newtoniană, compunerea și descompunerea forțelor, pârghii, scripeți și altele asemănătoare. Trebuie să mă ajuți!
Deci am scos din bibliotecă Culegerea de probleme de fizică a lui Dorin și Silvia Gheorghiu după care învățasem și eu la liceu și „hai cu aducerea aminte”.
Nu a fost ușor. Era în 1976. Cum cartea nu se găsea în magazine, mama mi-a cumpărat-o de la Librăria „Cartea prin Poștă” și timp de o lună și jumătate, până a sosit, m-a ajutat colega Daniela Munteanu care avea un văr student la Facultatea de fizică.
Doamna Florica Naghel, diriginta și profesoara noastră de fizică, nu ținea seamă că nu avem culegeri și ne tot repeta:
– Trebuie să învățați cum puteți!
Neavând nici pile și nici posibilitatea să plătesc 100 lei pentru carte, a trebuit să aștept să sosească prin poștă. Între timp Daniela aducea cartea la fiecare oră de fizică și permitea colegilor să copieze problema dată ca temă de profesoara necruțătoare. Pe acea vreme copiator se găsea doar la Comitetul Orășenesc de Partid, iar celularele încă nu erau nici în vis, astfel că în pauză copiam problema cu mâna. Nu copiam rezolvarea, ci doar enunțul și rezultatul final, ca să-mi pun mintea la contribuție.
Dar uite că m-am luat cu amintirile… Mai bine să revenim la timpurile moderne. Nu mai utilizasem culegerea de la bacalaureat și examenul de admitere la facultate și asta a fost în 1980. Însă „ordinul” fiicei, întărit de mamă, era sfânt! Așadar m-am pus cu burta pe carte. Am început cu lecții de pe YouTube și după un timp am atacat frontal prima problemă din culegerea Gheorghiu.
Deși nu mă prea așteptam, lucrurile au mers relativ ușor și după un timp am început să facem împreună probleme din culegere.
La momentul mult așteptat, domnișoara s-a prezentat la examen. Era un test computerizat format din întrebări cu câte patru răspunsuri posibile, dintre care doar unul corect.
Iar eu așteptam și tot așteptam… De nervi am mâncat o ciocolată întreagă. Am început să-mi rod unghiile. Nu înțelegeam ce se întâmplă. A trecut o oră, apoi încă una… Am terminat și ultimele bomboane fără zahăr. Așteptam cu sufletul la gură un telefon, dar nimic. Fiica nu răspundea la celular, iar nevastă-mea țipa:
– Am ședință video cu un client nemulțumit. Ceva nu-i funcționează în program și nu înțeleg ce, fiindcă la modificare eu n-am atins aceste subrutine.
După patru ore am hotărât să iau taurul de coarne și am telefonat la secretariatul facultății. Mi-a răspuns chiar secretara șefă, Alona, cu care mai vorbisem atunci când transmisesem actele pentru plata studiilor:
– Examenul de fizică s-a încheiat?
– Desigur, de peste două ore.
Râzând:
– Uite că Rachel, profesoara, este lângă mine, bem împreună o cafeluță. Puteți vorbi cu ea.
Nu o cunoșteam pe profesoară. I-am explicat cât de elocvent am putut:
– Știu că examenul este computerizat, dar fiica mea ar avea altă siguranță de sine dacă ar obține un punctaj rezonabil, mai mare decât cele 68% din școală și 71% din armată.
Și uite așa, timp de zece minute mi-am pus la bătaie toată elocvența ca să-i explic că „fiica mea trebuie ajutată”, fără a lua în seamă râsetele din fundal pe care i le atribuiam secretarei Alona și căreia Rachel, profesoara, îi șoptea:
– Taci, dragă, din gură.
La sfârșitul pledoariei, Rachel mi-a explicat:
– Examenul consta din 50 întrebări, iar fiica ta a răspuns corect la 49. Am văzut foile pe care calcula și cred că era pe calea cea bună și cu ultima, dar nu i-a ajuns timpul. Eu nu pot modifica rezultatul, dar voi propune Senatului Institutului să i se acorde încă o jumătate de punct. Oficial a obținut 49 de puncte din 50 posibile. Calculează tu procentul.
Râzând în hohote:
– I-am spus „Aceasta e nota pentru Facultatea de Fizică, nu cea de Educație Fizică” și ea mi-a răspuns: „Bunicul a fost profesor emerit de fizică. Aproape 40 de ani a predat la liceul tehnologic și la școala tehnică postliceală, iar mama îi asculta meditațiile de la vârsta de patru ani.” Acum trebuie să intru la următorul curs. Și să știi, cu așa o elocvență ai fi bun de deputat în Parlament. Bye!
Astfel am ajuns cu gândul la socrul meu care a decedat anul trecut, la venerabila vârstă de 90 ani.
Peste o oră mi-a răspuns la celular și domnișoara:
– Nu credeam că te interesează chiar atât de mult. Am avut curs de sărituri în apă de la trambulina de trei metri.
Între timp afară erau deja 35 de grade la umbră, iar eu mi-am amintit că-mi pusesem niște cuburi de gheață într-un pahar și mi-am turnat și Cola.
Stând liniștit în fotoliu, mi-am amintit o glumă de când eram licean:
Un pacient de la ospiciu vorbește la telefon cu mama sa care îl întreabă:
– Ce faceți voi la spital?
– Sărim de la trambulină în bazinul de înot.
Mulțumită, mama îi spune:
– Deci e frumos. Dar ce ți-a spus doctorul despre tratament? Cum ai progresat? Ți-a explicat ceva?
– Nu, mi-a spus doar că dacă sunt cuminte, îmi pune şi apă în bazin.
Până la următorul examen de mărire a notei, vă doresc tuturor multă sănătate!
Florentino Himelbrand
12 Comments
Domnule F. Himelbrand, numele profesoarei de fizică amintită Florica Naghel, îmi aduce aminte și mie de aceeași persoană rigidă, necruțătoare în privire, cu un caracter foarte rece și îndepărtat de orice elev; nimic de reproșat d.p.v. al cunoștințelor de fizică, dar metodele de comportare erau ”sperietoarea” clasei sau a orelor de predare. Din dorința de a fi totuși la nivelul așteptărilor (fără prea mulți corigenți, repetenți), era dispusă să acorde ore de consultație(gratuite) în afara programului, după amiază, dar cu aceeași ”atmosferă dură” din orele dimineții. Din fericire eram printre elevii buni, care n-aveam nici un fel de probleme cu dumneaei; participam în afară de orele obișnuiite, doar înaintea ”Olimpiadelor” la pregătiri speciale cu dânsa. Eu sunt absolventul promoției 1965, al Liceului Național din Iași (fost Nr. 1, ”M. Sadoveanu”), probabil și dumneata la același școală dar ceva mai târziu (rețin că dna. Naghel venise cînd eram prin cl. a 9-a la L.N.). Se spune că ”așchia nu sare departe de trunchi”…
În 2015, am participat la întâlnirea ”tradițională” de 50 a promoției noastre, la Liceul Național; din totalitatea de circa 90 de absolvenți, atunci au fost vreo 35-40 (Mai participasem anterior în 75 și apoi din Israel în 2000 și 2005). E o poveste mai complicată, dar m-am țintâlnit cu dna. Dir. Adj. al L.N. – prof. Vulpe – Naghel, prof. de fizică, fiica susnumitei Fl. Naghel. Intrasem în biroul ei să-i mulțumesc pt. un serviciu special, care l-am primit noi absolvenții și foștii elevi ai mamei și ai L.N. Nu a fost prea ”impresionată” de gestul meu civilizat și mi-a ”aruncat”, ceva în sensul ”să nu uitați unde ați crescut și ați învățat”…
Deși surprins n-am rămas dator și i-am răspuns:”noi am fost una din cele mai promții a L.N., cu reușita de 86% de absolvenți care au continuat în Universități și au reușit în viață în multe domenii; noi am făcut cinste școlii și profesorilor; promoțiile pe care voi le educați azi, au aceleași rezultate”?
Mai era cineva prezent în birou; n-am vrut să continui polemica …
Si eu am rezolvat probleme de fizica din Culegerea lui Gheorghiu, poate era prima editie. Nu era greu de gasit pe atunci.
Mi- ati facut o bucurie, amintindu- mi de anii de liceu, de prima tinerețe, acum atît de departe incît parca nici nu a existat.
Imi placea mult fizica, dar am avut o profesoara prea severa, de care ma temeam, nu ma inspira. Si cum la vīrsta aceea se confunda materia predata cu profesorul, am ajuns la matematica…
Va felicit ca dupa atīția ani ati reusit sa rezolvati integral partea de mecanica newtoniana din Culegerea Gheorghiu si fiica dvs a avut un succes râsunător…
Mulțumesc foarte mult!
Umor, fizică, parenting, un moment de viață care le împletește pe toate fermecător transmis nouă!
Mulțumesc foarte mult!
Trebuie sa remarc ca discutia pe care dl Himelbrand a purtat-o cu profesoara de fizica mi se pare cam neavenita. Este un exemplu real, sau o gluma?
Daca este un exemplu real, il consider mai mult decat o indrazneala (eufemism).
Ma surprinde cat de binevoitoare a fost profesoara, neavand totusi nici o obligatie, ba chiar din contra, de a-i raspunde unui parinte ingrijorat. Ce s-ar intampla daca toti parintii ingrijorati ar proceda ca si dl Himelbrand? Nu ne putem cred, mira de profesorii de aici, daca parintii incearca sa influenteze notele copiilor lor telefonand profesorilor. As mai indrazni sa spun ca nu prea cred ca in alte tari, parinti ingrijorati ar incerca sa telefoneze profesorului ca sa-i sugereze ce nota ar fi preferabila copilului sau.
In privinta nostalgiilor, daca asa se pot numi,
culegerea de probleme a sotilor Gheorghiu,
avut-o si eu, si a fost una dintre piedicile care m-au determinat la mijlocul clasei a XII-a sa ma retrag de la meditatiile de fizica in grup ale Ing. Faur, unde am rezistat eroic atata timp cat am inteles tot ceea ce este legata de mecanica.
O data cu “sosirea” capitolului de electricitate, am inteles ca eu nu pot prinde pana la “capat” problemele legate de existenta acestui tip de energie, si de aceea locul meu nu este la o facultate tehnica. Am ales Matematica. Era prea tarziu, ca sa indraznesc a depune actele la medicina, am incercat s-o fac la sesiunea din toamna, dar mi s-a comunicat ca nu este permis a ocupa si locul la matematica, in acelasi timp cu incercarea ocuparii unui loc la o alta facultate. Pe vremea aceea, regulile erau desigur altele, iar a pierde un an, mi se parea – ce absurditate – un act irational.
Multe din problemele culegerii Gheorghiu, legate de electricitate, oscilatii, si alte dureri, mi-era greu sa le rezolv.
Nu cred că mecanica teoretică ( Newton) s-a modificat în ultima jumătate de secol.
Mecanica newtoniană nu s-a modificat, dar poate că noi…
Foarte cudat! După părerea internetului, cartea a apărut în 1975, dar eu mi-o amintesc din 1968 sau 69, și atunci nu era greu de găsit. Problemele erau destul de dificile pentru liceu, dar ne-am descurcat. Mă mir că în zilele noastre acesta se consideră material de facultate.
Da, dacă articolul NU e ficţiune, problemele pe care le rezolvam în România în clasa a IX-a sunt materie de facultate în Israel, dar asta nu înseamnă că nu pot fi dificile pentru un părinte cu facultatea făcută…demult. Da, Gheorghiu exista – există şi la mine acasă – din anii 1967-68.
Aha! Deci n-am visat! Chiar sunt curioasă dacă aș mai fi în stare să rezolv o problemă din Gheorghiu. Ar trebui, desigur, să revăd materialul și formulele, dar logica mi-e destul de clară și cred că dacă mi-aș pune mintea, aș reuși. În orice caz, ar fi ceva mai interesant decât jocurile computerizate din zilele noastre.
Aceste probleme se dădeau la Examenul de Admitere în facultăți.
În România 1980