A wall is damn better than a war. (John F. Kennedy, 1961)
Rezultatele alegerilor europarlamentare din Germania au produs stupoare – partidul de extremă dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD) a ajuns pe locul al doilea, cu 15,9% din voturi. Cum partidul socialist s-a îndepărtat de la temele clasice, ocupând-se mai mult de Wokeness, Cancel Culture, Fridays for Future sau #Me Too decât de temele clasei muncitoare, AfD a preluat o mare parte din electoratul stângii tradiționale. În 23 mai 2024, la propunerea Marinei le Pen, europarlamentarii acestui partid au fost excluși din grupul european, din cauza afirmațiilor unui membru AfD despre activitatea ofițerilor SS în timpul regimul național socialist din Germania.
AfD a apărut pe scena politică în 2013. La început Angela Merkel a declarat lapidar: „trăim în libertate, oamenii pot să se exprime și să voteze liber”, dar mai târziu a avut nenumărate „ciocniri” la scenă deschisă cu parlamentarii acestui partid.
Partidele aflate în tripla coaliție guvernamentală din 2021 (primele alegeri din Germania după retragerea Angelei Merkel) au suferit înfrângeri considerabile, mai ales ecologiștii. Socialiștii au obținut 13,9% din voturi, ecologiștii 11,9% și liberalii 5,2%. La fel ca în Franța, partidele de la guvernare nu au obținut majoritatea.
În ianuarie 2024 a apărut pe scena politică un nou partid, desprins din fostul grup comunist, condus de Sahra Wagenknecht, o cunoscută activistă în stânga spectrului politic german. Partidul ei se întoarce la reformele sociale, tema socialistă tradițională, însă cu un program restrictiv, de dreapta, în tema migrației, obținând 6,2% din voturi.
Cele mai multe voturi la alegerile europarlamentare, 30%, le-a câștigat Partidul Creștin Democrat CDU, partid din grupul popular european, condus timp de 14 ani de Helmuth Kohl, iar din 1999 până în 2019 de Angela Merkel.
După 35 de ani de la unificarea Germaniei, distribuția teritorială a voturilor la alegerile pentru Parlamentul European arată la fel ca harta dinaintea unificării Germaniei. Este o situație paradoxală, în care o țară a ales să se „scindeze” ideologic, fără nicio intervenție din afară. Privind harta am avut impresia că estul Berlinului și fosta RDG pornesc în altă direcție și își creează propriul „zid”.
Am văzut zidul în august 1989, mergând prin Berlinul de Est, din Piața Alexander, prin parcul unde tronau statuile lui Marx și Engels, spre Piața Paris, plină de soldați sovietici. Am zărit Poarta Brandenburg, a fost un moment care nu se poate uita o viață întreagă.
Imaginați-vă că într-o zi ieșiți din casă și nu mai puteți lua drumul obișnuit spre servici sau spre școală, iar intrarea stației de metrou e zidită. V-ați despărțit de vecini, de rude, de prieteni… Casa de alături aparține unei alte ideologii. Niciun oraș din Europa nu păstrează atât de pregnant și fidel istoria secolului XX ca Berlinul și nicio stradă nu are un renume mai tragic ca strada Bernauer din centrul orașului. Fotografiile și filmele cu polițistul care aleargă lângă zidul de sârmă ghimpată și a oamenilor care sar de la ferestrele clădirilor în păturile ținute de pompierii din vestul orașului au făcut înconjurul lumii. Fără voia lor, locuitorii din Bernauer Straße, ale căror locuințe erau în sectorul sovietic al străzii, însă toate ieșirile erau în zona franceză, au fost cei mai nefericiți actori ai istoriei. În noaptea de 13 august 1961, grănicerii din zona de est au început să ridice baricadele și gardurile de sârmă ghimpată. Ferestrele de la parter au fost zidite. Locuitorii au fost evacuați forțat, unele clădiri au fost dărâmate, iar fațadele de la parter au fost încorporate în zidul Berlinului.
În 9 iunie 2024, în mijlocul unui popor separat de două ideologii politice a apărut un alt zid. Voturile au fost determinate în primul rând de îngrijorarea privind războiul din Ucraina și consecințele acestuia. Paradoxal, partidul socialist și cel ecologist, cu un electorat tradițional pacifist, și-au arătat mult mai „vocal” acordul pentru continuarea războiului, pentru susținerea financiară și logistică a trupelor ucrainene. Considerând pericolul extinderii războiului, partidele de dreapta au propus susținerea Ucrainei printr-un program de integrare europeană și aplanarea conflictului pe cale diplomatică.
AfD a cerut pur și simplu întreruperea livrării de armament și a finanțării Ucrainei. Partenerul principal al Germaniei din Uniunea Europeană, Franța, a mers și mai departe. Președintele Macron a luat în considerare chiar participarea militară NATO în conflictul ruso-ucrainean. După alegeri s-a dovedit că francezii nu susțin doctrina președintelui lor, iar acum Uniunea Europeană așteaptă rezultatul alegerilor din 7 iulie.
Vizita făcută de președintele american Joe Biden la Paris tocmai înaintea alegerilor europarlamentare a fost un mesaj clar de susținere a partidelor pro-europene, nu numai din Franța. A fost oare această vizită inspirată și momentul bine ales? În 1962, în plin război rece, un alt președinte american a sosit la Berlin. Cuvintele lui John F. Kennedy Ich bin ein Berliner! (Și eu sunt berlinez!), aclamat de 400 000 de locuitori încercuiți în Berlinul de Vest, nu mai este văzut ca un simbol al empatiei și al luptei pentru libertate și democrație. Desecretizarea, în 2013, a unor documente americane din timpul Crizei Berlinului (1958-1962) a inflamat anti-americanismul din Germania. Lozinca Amis, go home! a fost folosită sistematic într-o formă voalată și diplomatică de ambele extreme politice. În timpul războiului rece, prezența trupelor aliate în Berlinul și Germania de Vest era esențială. E posibil, că după o vreme, germanii au considerat că libertatea est-germanilor nu ar fi fost chiar atât de importantă pentru aliaţi.
Scandalul ascultării telefoanelor unor politicieni germani, inclusiv al Angelei Merkel, de către serviciul american NSA, a fost aplanat cu mult tact de Barack Obama, care aștepta un răspuns favorabil din partea UE la negocierile tratatului comercial bilateral. Discuțiile dinaintea călătoriei lui Donald Trump în Europa în 2019, legată de contribuția Germaniei la bugetul NATO, și afirmațiile ambasadorului american la Berlin, privind neplata cheltuielilor soldaților americani staționați în Germania, nu au făcut decât să dea apă la moară autointitulaților „pacifiști” de la extremele spectrului politic.
Tema migrației, mai ales din țările islamice, aflată pe locul al doilea în motivele de vot la europarlamentarele din Germania, a fost vehement dezbătută de partidele de dreapta, criticând politica „de bun venit” a Angelei Merkel.
În 2023, în Germania, 29,7 % din populație are Migrationshintergrund (emigranți și urmașii lor), o treime din ei fiind născuți în Germania din părinți emigranți. Persoanele de religie islamică reprezintă 6,8 % din totalul populației, iar în 2023 numărul emigranților ucraineni l-a depășit pe cel din Orientul Mijlociu.
În ultimii trei ani, în Germania și Austria am observat un fenomen… românesc: cu cât nivelul de trai scade, cu atât se înmulțesc bancurile având ca protagoniști actorii politici. Cu cât crește inflația și se înmulțesc declarațiile nepotrivite ale ministrei de externe, cu atât mai amuzante sunt programele de cabaret.
Polarizarea societății germane și lipsa unității politice atunci când era vorba de demnitate umană și libertate mă face să cred că entuziasmul reunificării Germaniei s-a stins cu timpul. În 9 noiembrie 2019, la sărbătorirea a 30 de ani de la căderea zidului Berlinului, Angela Merkel făcea un bilanț al relațiilor inter-germane, vorbind despre greșeli politice, lipsa dialogului dintre est și vest, dorindu-și mai mult curaj în apărarea libertății de exprimare.
„Ziua de 9 noiembrie este o zi care a schimbat soarta Germaniei în istorie. În această zi comemorăm victimele pogromului din 1938… Ce a urmat a fost crima împotriva umanității. Ziua de 9 noiembrie, în care se reflectă atât momentele tragice, cât și cele fericite din istoria noastră, ne avertizează că trebuie să facem front comun împotriva urii, rasismului și antisemitismului, că stă numai în puterile noastre să apărăm libertatea, demnitatea umană și statul de drept.”
Doresc să vă amintesc zilele căderii zidului Berlinului din două motive: deciziile pripite ale politicienilor pot avea urmări neprevăzute și pericolul oportunismului politic. Crezând că ar putea câștiga timp în fața protestelor de stradă, în dimineața zilei de 9 noiembrie 1989, Biroul politic al Partidului Socialist s-a întrunit de urgență pentru a stabili, cu toată opoziția STASI, noile reguli privind libera circulație a cetățenilor din RDG. Politicienii erau în panică, sute de mii de germani părăseau estul și coloanele de mașini Trabant treceau granița în Cehia, Polonia și Ungaria, sperând să ajungă în Germania de Vest. Egon Krenz, secretarul general al partidului, a înmânat personal lui Günter Schabowski, înalt funcționar din aparatul de represiune, un bilet cu mențiunea gilt ab sofort (intră în vigoare imediat). Luat prin surprindere și necunoscând textul și hotărârile luate, Schabowski a citit confuz și bâlbâit biletul care anunța libertatea de circulație a cetățenilor din RDG. La întrebarea jurnalistului italian despre data de intrare în vigoare a decretului, Schabowski a bâiguit: „Aceasta, după câte știu… intră în vigoare chiar acum, imediat.” Urmarea este bine-cunoscută. Biletul lui Schabowski cu notițele sale se află la Muzeul de Istorie din Bonn și celebra propoziție este scrisă pe linia fostului Zid al Berlinului din Bernauer Straße.
Pentru partidele de extremă stângă, Schabowski a rămas până astăzi un trădător, iar pentru cele de dreapta un „oportunist al schimbării”, o persoană care, fără remușcări pentru trecutul lui, s-a adaptat noilor timpuri. Emblematic este cuvântul german pentru acest tip de politician: Wendenhals (gât care se întoarce, oportunist), pur și simplu un nou Cațavencu. La Berlin a început Campionatul European de fotbal, dar la Bruxelles va începe Campionatul European de Cațavenci, în curând se va da startul negocierilor pentru formarea unei majorități politice.
La muzeul în aer liber, East Side Gallery, pe rămășițele Zidului Berlinului, există o pictură memorabilă a unui artist rus: îmbrățișarea dintre Brejnev și Honecker.
Celebrul sărut tovărășesc are inscripția: „Doamne, ajuta-mă să supraviețuiesc acestei iubiri ucigătoare!” Istoria războiului rece în Europa ar trebui transcrisă pe Tik Tok, lecții pentru tânăra generație care la alegerile Europarlamentare și-a găsit refugiul în extrema stângă sau dreaptă, în căutarea unui panaceu universal.
Simona Fuchs
Surse:
Eva C. Schweitzer, Amerikas Schattenkrieger (Luptătorul din umbră al Americii), 2015
https://www.berlin.de/mauer/orte/gedenkstaetten/gedenkstaette-berliner-mauer
https://results.elections.europa.eu
23 Comments
Cred ca e nepotrivit a spune ca Israelul e un stat slab, dimpotriva in tot ce tine de inzestearea militara si de capacitatea militara, Israelul este un stat puternic.
Razboiul actual a pus Israelul intr o stare de beligeranta neintalnita pana acum, iar ceea ce este slab, as zice mai curand neavenit, este conducerea sa politica, in frunte cu cel pe care, nu de mult il elogiai, dar alaturi de el, persoanele extremist religioase din guvern.
O stare de abureala politica daunatoare, tragica chiar, in care esecul negocierilor nu a fost cauzat doar de Hamas, ci si de aceesi persoana cu titlu de prim ministru, care nu o data, precum presa televizata a declarat, a fost unicul oponent la unele intelegeri privitoare la eliberarea ostaticilor.
Intrebarea dvs e justă: ” Cum poți discuta cu un adversar terorist şi imprevizibil?”
Dar surprinzator este ca acest adversar, Hamas, nu vrea sa discute cu Israel.
De fiecare dată refuză orice acord, pune niste conditii cu totul imposibile. Si America face presiuni asupra guvernului nostru, nu mai furnizeaza arme ca inainte.
Am citit un scurt interviu al doctorului evreu care i- a salvat viata lui Ihya Sinwar cind era detinut pe viata intr- o inchisoare israeliana. Sinwar a declarat atunci ca urăşte evreii, dar nu poate ataca Israelul atîta timp cît este un stat puternic. Asteapta momentul de slabiciune al statului evreiesc si democratic.
Din cauza discordiei interne, a luptelor intercine, a complexității situației securitare, a intereselor personale, statul modern Israel este acum slab.Si a fost invadat pe 7 oct 2023.
Ca sa revin la articolul de baza a d- nei Simona Fuchs, s- a anunțat astazi ca Spania in colaborare cu Quwait cere încetarea focului in regiunea noastra pe baze ‘ corecte’: adica retragerea trupelor din Gaza, infiintatea unui stat palestian cu capitala in Ierusalimul de Est. Propunere deja respinsa de Yaser Arafat.
Acceptarea conditiilor sugerate de Spania inseamna sinuciderea Israelului.
Ne mirăm de revenirea dreptei in Europa ?
Am fost de câteva ori în Suedia, mai precis în orășelul Karlskoga. Este locul în care își petrecea vara, an de an, și unde avea un laborator, devenit muzeu, marele inventator Alfred Nobel. Ceea ce m-a impresionat imediat, mergând pe străzile acestui oraș, a fost că între proprietăți nu există garduri. Animalele din pădurile limitrofe vin prin oraș nestingherite, trecând de pe un domeniu pe altul. Era prima dată când vedeam într-o localitate așa ceva. Atunci am înțeles pentru totdeauna acest lucru: gardul este echivalent cu “al meu și al tău”, iar lipsa gardului este echivalent cu “noi”. Felicitări pentru articol, doamnă Simona Fuchs!
Ma bucur sa aud de acest mod de conviețuire, întîlnit și în satele austriece.Zidul este metaforic o despărțire
Eu am întâlnit aceeași situație în Urbana, Illinois. Nu erau garduri, totul era deschis și mie mi-a dat o senzație plăcută de libertate.
Partidele „socialiste” au mărit taxele, vârsta de pensie, prețurile alimentelor, energiei și combustibilului și vor „să fie urmați”?
Eu cred ca îndepărtarea partidelor socialiste de la temele clasice , sociale și acceptarea unor compromisuri numai de dragul puterii, a trimis electoratul tradițional în brațele partidelor de dreapta
Scindarea care a durat aproape trei decenii a creat diferenţe majore care n-au putut fi nivelate şi şi-au pus amprenta asupra (cel puţin) unei generaţii care votează în consecinţă. În altă ordine de idei, am căutat pe Net, dar, printr-o simplă googlare, nu am găsit unde a rostit J.F. Kennedy propoziţia propusă drept Motto. Mă întreb în ce context a constatat că un zid e mai bun decât un război. De atunci încoace s-au mai ridicat ziduri de separare, apărare, în mai multe ţări. După cum am văzut, toate zidurile sunt sortite să fie dărâmate. Totuşi, se întâmplă ca zidul virtual din spatele zidului real să reziste mult timp după demolare.
“Ich bin ein Berliner” este vestita cuvântare a lui J.F.Kennedy în 26 iunie 1963 în Berlinul de Vest.
https://en.wikipedia.org/wiki/Ich_bin_ein_Berliner
Cartea Evei Schweitzer ( din Surse) menționează contextul relațiilor „încordate“ între SUA și Uniunea Sovietică și „criza Berlinului“, care a durat pina în 1962. Citatul lui Kennedy este din august 1961, un nou conflict armat în Europa ar fi însemnat un război atomic. Apoi a urmat „criza cubaneză“ când lumea a fost din nou la un pas de o conflagrație mondială
Nu cred că situația din Germania și Europa după ultimele alegeri ar putea fi descrisă mai bine și mai succint decât în acest articol al Simonei. Iată doar o mică notă de la mine despre Sahra Wagenknecht: cineva care înființează un partid numit după propriul ei nume pare a fi un adept al bizantinismului ceauşist. Și asta este orice altceva decât laudă. În ceea ce privește orientarea ei ideologică, acesta poate fi numită cu ușurință „național-bolșevic”, și ar trebui respinsă ca un atavism de la începutul secolului al XX-lea.
Prima întîlnire de negociere europeană s-a încheiat fără rezultate. Probabil se așteaptă alegerile din Franța.o vară „fierbinte“ și o toamnă la fel, pe 29 septembrie sunt alegeri parlamentare în Austris
Îmi amintesc că o dată, la începutul anilor 1990, s-a nimerit să fiu la Braunschweig toamna. Tocmai se aniversa unificarea Germaniei și căderea zidului (care pe vremuri trecea prin apropiere), au fost focuri de artificii și o atmosferă de mare optimism. Cine se gândea pe atunci ce avea să urmeze???
Generația entuziasmului unificării, care a știut pe pielea ei si a conștientizat ce înseamnă dictatura, este acum de la 55 de ani în sus.Cred ca e și vina generațiilor în predarea ștafetei libertății și demnității. Apoi crizele care au venit au polarizat societatea spre ideologii de extremă. E foarte simplu să auzi în discursuri ceea ce îți dorești.
Articol de o clarviziune remarcabilă. Panaceu universal, cum bine stim, nu există, ne rămâne înfrigurata așteptare și speranța.
Multumesc, sper sa ieșim cu bine din această vară complicata!, apoi la sfârșitul lunii septembrie sunt alegeri parlamentare în Austris
Dragă Simona, din nou chapeau pentru percepţia ta atât de largă şi bogată e evenimentelor istorice ale Europei, pentru înţelegerea fenomenelor care au însoţit despărţirea Germaniilor, prăbuşirea zidului de beton şi după atâta amar de vreme, reclădirea lui de data aceasta în lumea virtuală a ideologiilor prezente.
Şi totuşi, în prezentarea unei epoci relativ lungi, cronologia prezentării evenimentelor cred că este un factor esenţial în a-i îndruma pe cei care nu au întreaga imagine a lucrurilor atât de fixat în subconştient, precum o ai tu.
Mulţumesc pentru preţioasele informaţii, îţi doresc o vară optimistă, dacă mai există loc pentru optimism, într-o lume inversată, în care Israelul aflat la ananghie îşi zâmbeşte sub mustaţa pădurilor arse, la vederea victoriei mişcărilor de dreapta în bătrâna şi buimăcita Europă.
Multumesc, sper sa ieșim cu bine din această vară complicata!
Veronica, imi place viziunea ta despre țara noastrā,
” Israelul aflat la ananghie iși zîmbește sub mustsța pādurilor arse”
Ne dâdeai un strop de curaj, de optimism.
Astazi? la nici 24 de ore din zîmbetul mucalit al Israelului chiar in miros de fum, nu a mai ramas decīt un aer catrānit: dreapta sau stinga americanâ, ne furnizați arme? Ne mor barbati tineri, unii aproape copii. Si Israel va rezista singur atîtor dușmani?
Cred ca Israelul este in mare pericol. Un pericol cum nu a mai existat de la infiintarea sa, in ciuda revoltei publice, lumea este potolita, iar guvernul ramane pe loc.
Din cand in cand mai trag cate o bomba, in speranta ca vor mai ucide un criminal al Hamasului, intre timp explodeaza blocuri de locuinte, lumea se revolta, e greu de gasit echilibrul unei balante o balanta care sa sa solutioneze tragedia, ai carei vinovati pe partea israeliana, nu isi asuma raspunderea.
Prefer exprimarea la persoana a treia, cred ca e mai apropiata de realitate.
Cu ani in urma au fost doi campioni olimpici la Judo, Yael Arad si Oren Smadja. Fiul celui din urma a devenit si el un “gibor” (adica viteaz) cazut zilele trecute in urma imupscaturii cu niste bombe care inainteaza incet pana isi ating destinatia.
Adeseori ma surprinde faptul ca multi dintre parintii celor cazuti in loc de disperare, revolta, arata mandrie si poate chiar incurajeaza continuarea razboiului. Ma intreb unde ma aflu?
PS. Simona ,scuze pentru interventia nepotrivita
Un comentariu cumplit de sincer…Şi eu mă întreb adesea – de aici, de pe tuşă – ce s-ar putea face? Au trecut aproape opt luni şi nu se întrevede vreo soluţie pentru că, pe de o parte, cum poţi discuta cu un adversar terorist şi imprevizibil, pe de alta cum să învingi o entitate fludă care poate ataca oricând, de oriunde. În acelaşi timp sunt, totuşi, foarte mulţi morţi de partea palestiniană, o lume întreagă e ostilă Israelului, mor şi soldaţii israelieni ( evrei şi nu numai). Un proverb ungureşs spune că cel deştepat cedează şi cel idiot (măgarul) suferă. Cum ar putea ceda Israelul deştept?! Habar nu am…
M-a interesat foarte mult ceea ce ai scris, cred ca toate crizele teritorial considerate „locale“ ar trebui discutate in contextul dorinței noilor state ca India, China, de ce nu și Brazilia, de a stabili o nouă ordine mondială.Chiar mă gândeam să scriu cum se vede conflictul israeliano-palestinian privind din Judenplatz, din Viena. Cu toate protestele sponsorilor Festivalului Viena și a comunității evreiești, un filosof evreu, dar care trăiește în Germania, a ținut un discurs în Judenplatz despre „statul binar“. Trăim intr-o lume total divizată in multe, multe grupuri ce nu pot găsi nici un punct să se apropie.
D- na dr Simona Fuchs,, asteptam cu nerabdare articolul dvs. Ne aduce o viziune noua, cea europeana. Generatia mea s-a
format in cultura europeana.