În 23 mai 1944 părăsea Clujul primul transport care ducea către Auschwitz 3130 din cei peste 16.000 de evrei aflaţi în ghetoul de la fabrica de cărămizi. Ultimul transport, din cele şase cu aceeaşi destinaţie, avea să plece în 9 iunie 1944.
În 23 mai 2024, doi supravieţuitori clujeni se adresau cercetătorilor participanţi la o prestigioasă conferinţă internaţională având ca tematică Holocaustul din Transilvania de Nord. Cuvintele lor de salut au impresionat audienţa şi au stârnit ropote de aplauze.
În mai 1944, când asupra evreilor clujeni s-a abătut urgia ghetoizării şi deportării la Auschwitz, Judit Mureşan (n. Kertész) şi Vasile (László) Székely aveau 15 ani şi erau elevi la Liceul Evreiesc din Cluj. Astăzi amândoi au 95 de ani.
Iată alocuţiunile de salut rostite de cei doi supravieţuitori:
JUDITH MUREŞAN[1]: PREDAREA ŞTAFETEI
Dragii mei tineri prieteni,
Sunt o supraviețuitoare a Holocaustului, dar încercările prin care am trecut au fost diferite de ale celorlalți evrei din Transilvania de Nord. Familia mea a fost luată numai după ce ghetoul a încetat să mai existe. De ce? Nu știu. Cum pe strada noastră nu locuiau alți evrei, presupun că a fost o greșeală a autorităților, urmată probabil de un denunț. Dar nu știu al cui.
Oricum, în loc să mergem pe drumul bine pregătit spre exterminare, a trebuit să urmăm unul plin de improvizații.
Pe de o parte, această cale nu putea asigura deținuților nici măcar condițiile minime de existență. Pe de altă parte, improvizațiile ne-au dat ocazia să întâlnim oameni, chiar și printre gardienii noștri, care și-au păstrat omenia. Cred că ajutorul unor astfel de oameni a fost principalul motiv pentru care mama și cu mine am supraviețuit. Celălalt a fost că am putut rămâne tot timpul împreună.
Dar tatăl meu nu a supraviețuit. Abia în urmă cu 2-3 ani am aflat cum a fost ucis. Buna mea prietenă Andrea Ghiță a fost cea care mi-a adus actele. Tatăl meu, pe care nu l-am văzut niciodată bolnav, a murit din cauza bolilor de inimă și de plămân (pneumonie și insuficiență cardiacă). Era în ianuarie 1945, într-un lagăr secundar din Buchenwald, Schwalbe, situat în Berga / Elster. A murit curând după ce a ajuns acolo și a început să lucreze în tuneluri. Deținuții au fost puși să curețe rămăşiţele exploziilor și să construiască o fabrică subterană de combustibil sintetic.
Timp de mulți ani, chiar decenii, după încheierea războiului, nu am putut vorbi despre ororile pe care le-am trăit.
Majoritatea supraviețuitorilor au făcut la fel.
Odată ce am trecut peste incapacitatea de a vorbi despre amintirile mele personale, am făcut tot posibilul – din nou, la fel ca toți ceilalți supraviețuitori – să prezint monstruozitatea uciderii a milioane de oameni nevinovați, pur și simplu pentru că aparțineau unui anumit grup etnic. Am considerat că este de datoria mea să nu refuz niciodată ocazia de a întâlni oameni și de a vorbi cu ei. De-a lungul anilor am fost invitată la multe evenimente în diferite locuri, în special în școli. Am simțit interesul deosebit al copiilor, care adesea mă însoțeau acasă, pentru a continua să-mi pună întrebări.
La întâlniri am vorbit nu numai despre suferințele pe care le-am îndurat eu însămi, ci și despre durerea cumplită de a pierde oameni apropiați, precum rude, prieteni, colegi de clasă și alții.
În prezent, practic nu mai există supraviețuitori ai Holocaustului în Transilvania de Nord.
Permiteți-mi să vă explic ce înseamnă pentru mine cuvântul „practic”.
Am 95 de ani și în 1944 aveam 15, exact la fel ca vechiul meu prieten și fost coleg de clasă din liceul evreiesc, Laci Szekely. În afară de mine, el este singurul supraviețuitor al Holocaustului din Transilvania de Nord din Cluj. Anul trecut am fost trei, toți foști colegi de clasă.
Ceilalți, cei care erau mai în vârstă decât noi și majoritatea celor de aceeași vârstă, au dispărut în mod natural. Iar copiii evrei, cei care erau mai tineri decât noi, nu au supraviețuit Holocaustului – cel puțin nu aici, în nordul Transilvaniei – decât în rare cazuri, precum cei care au scăpat cu grupul Kastner, sau cei care s-au ascuns.
Prin urmare, supraviețuitorii în viață sunt acum foarte, foarte puțini și pe zi ce trece sunt din ce în ce mai puțini, gata să dispară complet – iar odată cu dispariția lor, succesul ideii „SĂ NU SE MAI REPETE NICIODATĂ” poate fi în pericol.
Singura șansă de a evita acest lucru este în mâinile voastre. VOI, membrii generațiilor prezente și viitoare, cei care ne călcați pe urme.
Chiar dacă vă va fi mai greu decât ne-a fost nouă, ca martori vii, trebuie să o faceți.
Nu există nici o altă cale.
Vă rog să fiți conștienți de această responsabilitate și să ne iertați pentru această moștenire.
Vă doresc să reușiți!
Mulțumesc pentru atenție.
VASILE SZÉKELY[2]: JURĂMÂNTUL DE LA BUCHENWALD
Stimați participanți la Conferința Internațională,
De curând am revenit de la Weimar, unde mi s-a conferit cetățenia de onoare a orașului.
Pe diploma de cetățean de onoare se menționează că mi s-a acordat acest titlu, în calitate de supraviețuitor care a depus Jurământul de la Buchenwald.
În 19 aprilie 1945, aveam 16 ani, scăpasem cu viaţă de la Auschwitz şi Bochum, şi mă aflam pe Appellplatz, alături de tovarăşii mei din lagărul de la Buchenwald – recent eliberaţi – pentru a depune următorul jurământ:
Noi, deţinuţii din lagărul de la Buchenwald: ruşi, francezi, polonezi, slovaci şi germani, spanioli, italieni şi austrieci, belgieni şi olandezi, luxemburghezi, români, iugoslavi şi maghiari, am luptat împreună împotriva SS, împotriva criminalilor nazişti, pentru eliberarea noastră. Suntem însufleţiţi acelaşi gând: cauza noastră e justă şi vom învinge!
Jurăm în faţa întregii lumi că nu vom renunţa la luptă până ce ultimul vinovat nu va fi adus în faţa tribunalului omenirii!
Jurăm că ţelul vieţii noastre va fi stârpirea din rădăcini a nazismului.
Jurăm că vom acţiona cu toată priceperea şi puterea pentru o lume nouă, paşnică şi liberă!
O viaţă întreagă m-am străduit să respect acestu jurământ care – din păcate – este forte actual și în zilele noastre, când fascismul, rasismul, xenofobia şi antisemitismul sunt din nou în ascensiune.
Consider că munca dvs. ca cercetători ai Holocaustului, prin care dovediți științific fața inumană a fascismului, este tot o formă de luptă împotriva acestei ideologii toxice și este în spiritul jurământului depus de mine acum 79 de ani.
Doresc mult succes acestei conferințe.
De-a lungul timpului ediţiile conferinţei internaţionale „Holocaustul în Transilvania de Nord” au avut loc la Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington, o dată la zece ani – în 1994, 2004, 2014 – fiind organizate de regretatul savant şi profesor Randolph L. Braham (1922 – 2017)[3], autor al unor lucrări de referinţă privind Holocaustul din Ungaria şi Transilvania de Nord.
Cea de a patra ediţie a prestigioasei manifestări ştiinţifice, prima de după decesul lui Randolph L. Braham, s-a desfăşurat în 23 şi 24 mai 2024, la Cluj sub genericul: „Holocaustul în Transilvania de Nord – după 80 de ani”.
Conferinţa organizată de Institutul de Studii de Holocaust şi Genocid de la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, în parteneriat cu Institutul Naţional de Studiere a Holocaustului din România „Elie Wiesel” a reunit cadre didactice universitare şi cercetători de marcă din domeniu, din SUA, Germania, Israel şi România.
Andrea Ghiţă
[1] Judith Mureşan a fost profesor universitar la Facultatea de Chimie a Universităţii Babeş-Bolyai
[2] Vasile Székely, inginer feroviar, a fost şeful Diviziei Comerciale a Regionalei Cluj CFR
[3] https://ro.wikipedia.org/wiki/Randolph_Lewis_Braham
17 Comments
Dupa ce pot sa mi exprim respectul pentru dl Szekely, impreuna cu respectiul si deosebita simpatie pentru Dna Juci Muresan, pe care am cunoscut-o personal, folosesc prilejul pentru a pune la dispozitia celor care inca nu au citit, o remarcabila luare de pozitie, fata de actuala situatie mondiala. Aceasta a readus in memoria oricarui evreu, tragismul unor evenimente, despre care s a afirmat, dar din pacate nu s a realizat, “NEVER AGAIN”. Este vorba de scrisoarea deschisa a laureatei premiului Nobel pt. literatura, Herta Muller
https://truthofthemiddleeast.com/herta-muller/
Am citit articolul (bine documentat şi argumentat) al Hertei Müller. Chapeau! Merită citite şi comentariile.
Puţine persoane, care au vorbit în ultima vreme despre Israelul atacat şi aflat în luptă, învinovăţit de tragediile umane de ambele părţi, a reuşit să pună în cuvinte, cu atâta exactitate şi date precise, aşa cum a făcut-o Herta Müller.
Ma las inspirata de alegerea Ralucai Veres din Oradea, pe FB, ca sa mai adaug ca poate cea mai reprezentativa fraza a remarcabilului articol scris de Müller, ar putea fi considerat cel de mai jos:
ISRAEL NEEDS ITS WEAPONS TO PROTECT ITS PEOPLE, WHILE HAMAS NEEDS ITS PEOPLE TO PROTECT ITS WEAPONS.
Formulare genială. Absolut de acord.
Multumesc mult pentru postarea scrisorii deschise a d-nei Herta Muller in susținerea evreilor contemporani. O demonstrație de umanism si democrație, de condamnare a călăilor si a atrocităților comise de ei in vara lui 42 in Polonia si pe 7 octombrie in Israel. Desigur, autoarea s-a limitat doar la anihilarea evreilor, cruda, uneori grotesca.
Chapeau bas, sau Col HaCavod, draga Veronica. Eşti o inspirată.
Eu sunt doar o purtatoare, in cazul acesta a unei luari de pozitie atat de patrunzatoare, multumesc🙂
Impresionantele discursuri ale d-nei Judith Muresan si d-nului Vasile Székely reusesc sa concentreze intr-o scurta prezentare nu numai nenumarate informatii – unele inedite, specifice experientelor lor – dar si continutul afectiv al trairilor lor ca supravirtuitori ai Holocaustului.Nu e de mirare ca acest fior emotiv autentic s-a transmis si audientei, care a izbucnit in aplauze frenetice.
Felicitări sincere d- nei prof Iudith Mureşan si d- lui ing Vasile Szekely pentru alocuțiunile pline de conținut ținute la a 80- a comemorare a Holocaustului din Transilvania de Nord.
Multumesc redactiei Baabel care ni le- a transmis si mi- a făcut cunoscut importantul eveniment.
.
O cunosc personal pe D-na prof. Iudith Mureșan și am o deosebită stimă ptr. domnia sa.
Felicitări d-nei prof și d-lui ing. Vasile Szekely ptr. alocutiunile prezentate la comemorarea a 80 ani de. la Holocaustul din Transilvania de Nord Sunt pline de conținut și de invataminte
GENERAȚIA A DOUA ASUPRAVIEȚUITORILOR HOLOCAUSTULUI TREBUIE SĂ FACĂ CU ACEIAȘI INTENSITATE PREZENTAEA HOLOCAUSTULUI ,CA ȘI PĂRINȚII LOR . EU AM ÎNCEPUT CU NEPOȚII MEI MAI MARI ȘI SUNT INVITAT DE MULTE ORI SĂ VORBESC DESPRE HOLOCAUST LA DIVERSELE CLASE ALE ȘCOLILOR UNDE ÎNVAȚĂ EI.
Doi supraviețuitori care au vorbit în numele milioanelor uciși în lagăre și concentrați la muncă obligatorie . Te trec fiorii.
Să nu uităm niciodată Holocaustul din al doilea război mondial și uciderea și luarea de prinzioneri Israeleni din 7/10/2023.
Bine ar fi să nu uităm și mai ales DE Ce nu trebuie uitat.
O greșeală a cărei motiv este ușor de înțeles este faptul că supraviețuitorii au tăcut ani de zile chiar și aici în Israel, cu riscul ca generațiile următoare să nu știe de existența acelor atrocități. Și totuși, așa cum au arătat doamna Mureşan și domnul Székely, niciodată nu e prea tărziu și dânșii au avut norocul de a fi în perfectă condiție cognitivă ca să transmită în continuare mesajul “Să nu uităm niciodată”!. În schimb, socrul meu Teodor Feldman z.l a făcut tot posibilul ca să povestească totul, la puțini ani după eliberare, verbal, în conferințe (mai ales după ce a ajuns în Israel), depunere de mărturii la Yad VaShem și colecția de documente originale despre Holocaust. Adesea soția sau eu îl urmam la conferințe pe care le-a dat la școli și noi traduceam în ebraică. Prețioasa, dar dureroasa moștenire pe care mi-a lăsat-o am transmis-o și eu colegilor de clasă a nepoatei noastre Lia. Cei 40 de elevi au tăcut chitic la prezentarea de 40 de minute, după care au participat activ la discuții.
Este lăudabil faptul că profesorii universitari au participat la conferințele celor doi supraviețuitori. În schimb este condamnabil că zeci de cadre universitare din Cluj s-au lăsat ademeniți de propaganda mincinoasă a pseudo-studenților palestinieni. Din fericire, asemenea manifestări sunt rare în România, comparativ cu Europa Occidentala și SUA.
În acest sens, discursurile celor doi distinși supravieţuitori clujeni sunt importante și pentru situația actuală, așa cum a precizat și domnul Székely.
Să nu uităm niciodată!
Să nu uităm niciodată!
DIN PĂCATE, S-A UITAT DEJA !!
Conducerea statului Israel a uitat. Altfel nu era posibil ca ofiţeri superiori ai armatei şi mai ales cine stă în fruntea guvernului, să nu fi luat în seamă sub nici o formă şi în nici un fel, luni de-a randul, cele raportate de oamenii cu funcţii mult mai mărunte, observatorii, dar mai ales observatoarele, aflate pe poziţia lor militară, la graniţa sudică
Situaţia populaţiei atinse, în mod direct sau indirect de acest război, este incredibil de dureroasă şi, fără nici o îndoială, o asemenea situaţie nu avea voie să să întâmple. Din păcate, nici pedepsele nu au fost aplicate, cei care au fost afectaţi au fost exclusiv oamenii cei mai nevinovaţi.
Doar vorbe, vorbe, vorbe… Israelul ar avea nevoie să fie adus de undeva “din ceruri” un prim-ministru, aşa cum România l-a adus pe Carol Întâiul ca să conducă ţara.
Acum, fără a fi război, partea nordică a Israelului este de asemenea distrusă, arsă, iar oamenii derutaţi şi împrăştiaţi în toate direcţiile privesc probabil cum munca de zeci de ani, care le-a permis multora să trăiască în acea zonă de graniţă, se duce şi ea pe apa Sâmbetei, pardon, a Iordanului.