În luna iunie, în toiul verii fierbinți, am petrecut o vacanță plăcută și utilă și, printre altele, am participat la lansarea ultimei mele cărți la Cluj. În timpul ceremoniei, studiam publicul din sală și, spre uimirea mea, l-am descoperit pe vechiul meu prieten, Dr. Géza Molnár, unul din personalitățile epidemiologiei românești, pe care nu-l mai văzusem de 37 de ani, de la plecarea mea din România. După terminarea festivității am stat de vorbă cu el cu mare plăcere. Am aflat că fusese invitat de vechea mea prietenă Judit Mureșan (şi ea, autoare în Baabel) pentru a-mi face o surpriză plăcută.

Vorbind cu reprezentanții Comunității Evreiești din Cluj, președintele Dorel Ornescu și vicepreşedintele Gheorghe Eisikovits, am descoperit după mai bine de cinzeci de ani că nu am fost singurul care îi făcusem, cândva, curte unei fete tinere și frumoase… Dar ea nu s-a măritat cu niciunul dintre noi. Ce nu află omul chiar și după zeci de ani!

Întâlnirea anuală a colegilor de liceu, eveniment întotdeauna plăcut, petrecut cu frumoasele mele colege și bunii mei colegi, a devenit o tradiție. Și cu această ocazie am aflat noutăți despre „simpatia” mea din liceu. Știam despre încă doi colegi care nutreau același sentimente pentru frumoasa noastră colegă, fruntașa clasei, dar spre surpriza mea am aflat despre încă trei concurenți. Ea s-a măritat cu vecinul ei, care nu era colegul nostru!

Și de data asta am admirat Clujul care se înfrumusețează în fiecare an, m-am plimbat pe noile străzi pietonale, am descoperit Turnul Pompierilor renovat și am admirat priveliștea orașului văzut de sus. M-au impresionat desenele elevilor cu tematica holocaustului, expuse pe strada Kogălniceanu, vizavi de clădirea Universității Babeș-Bolyai. O altă noutate pentru mine a fost Muzeon, un muzeu modern, interactiv, unde istoria evreilor clujeni este reprezentată prin destinul a trei familii care au supraviețuit Holocaustului. În copia unei liste cu persoanele deportate am găsit numele tuturor membrilor familiei tatălui meu, care au fost trimiși la Auschwitz din ghetoul de la Cluj.

Festivalul internațional de filme TIFF mi-a dat ocazia să vizionez două filme pe care le recomand cititorilor revistei. Unul a fost filmul maghiar Căderea liberă, în regia lui Fésős András, despre un pompier (interpretat de actorul român Bogdan Dumitrache) care salvează viața unor oameni care se pregătesc să se sinucidă. („Cine te crezi tu, Dumnezeu?”, l-a întrebat pe pompier unul dintre sinucigașii care voiau să se arunce de pe acoperișul unei case.) Celălalt a fost filmul austriac în alb negru și mut Orașul fără evrei, în regia lui Hans Karl Bresslauer. Acțiunea se petrece în anii 1920, dar, din păcate, subiectul a rămas actual și în zilele noastre. Într-un oraș austriac, cetățenii îi învinuiesc pe evrei pentru criza economică și îi alungă din țară. Ca urmare, situația economică se agravează și mai mult, iar lumea iese pe străzi cerând întoarcerea evreilor.

Clujul care și așa era plin de restaurante și cafenele, s-a îmbogățit cu restaurante noi, cu mâncare specifică ardelenească: „Zeama”, unde se poate mânca zeamă de picioci (cartofi) cu tarhon, zeamă de chiurechi cu os (lucicoş), dar şi „Roata”, unde se găsesc cei mai gustoși mititei din Cluj.

Am continuat concediul cu o excursie de zece zile în Croația. Dubrovnik m-a impresionat cu imaginile de neuitat, cu turul zidurilor orașului și centrul istoric interesant. Am fost la Split și în sfârșit la rezervația naturală Plitvice, una din minunile lumii. Cei 12 km pe care i-am făcut pe jos, pe o căldură de 37^oC, ca să văd toate frumusețile acestei regiuni, nu mi-au schimbat opinia despre acest loc superb. Am constatat că berea locală din Croația e la fel de bună ca toate mărcile vestite din lume. Întotdeauna am avut rețineri în ceea ce privește oamenii din această țară, datorită antisemitismului manifestat de populația locală și execuțiilor evreilor în timpul celui de al Doilea Război Mondial, dar am întâlnit oameni primitori, care s-au purtat frumos și atunci când le-am spus că sunt israelian. Nu am văzut nici manifestații anti-israeliene, nici afișe cu această temă.

Ajuns acasă am dat tot de căldură, 39^o. Era sâmbătă. Conform obiceiului, seara am ieșit la demonstrațiile de solidaritate cu ostaticii și pentru a cere noi alegeri. În țară nu s-a schimbat nimic.

Într-una din zilele următoare, unul dintre cunoscuții mei m-a întrebat:

– De ce-ți pierzi timpul cu demonstrațiile, nu vezi că nu au nicio influență asupra situației?

– Înainte de a pleca în concediu am urmărit un interviu cu Andrei Kozlov, unul dintre ostaticii Hamasului care a fost eliberat prin acțiunea unei trupe de comando israeliene. Când a fost întrebat ce l-a făcut să nu-și piardă speranța că va fi eliberat din mâinile teroriștilor, Andrei a răspuns: „Am văzut la televizor (hamasnicii ne-au arătat) demonstrațiile a sute de mii de oameni care cereau eliberarea noastră. Asta m-a ținut în viață în cele 250 de zile de captivitate.

În sâmbăta următoare l-am întâlnit din nou pe cunoscutul cu pricina la demonstrație. E cald în țară, e caniculă în întreaga lume, nu numai din punct de vedere a climei ci și din punct de vedere politic. Sper că se va răcori în curând…

Andrei Schwartz

21/07/2024