Când am scris despre evreul maghiar Ferdinand Huszti Horvath, am fost surprinsă, dacă nu chiar șocată cât de greu a fost să găsesc material de referință în limba maghiară despre cel care nu doar că s-a născut în Ungaria și a luptat pentru țara sa în război, dar care a fost un artist atât de desăvârșit, încât ajuns în SUA (după ce și-a dat seama că în patria sa nimeni nu-i acordă importanță și nu poate supraviețui acolo), însuși marele Walt Disney l-a contactat cerându-i să lucreze în studiourile Disney. Repet: nu Ferdinand Horvath a bătut la ușa lui Walt Disney cu umila rugăminte să i se dea o șansă. Nu. A fost contactat cu oferta gata pregătită!
Și despre o astfel de personalitate, un astfel de talent cu care Ungaria s-ar fi putut mândri pe bună dreptate, nici azi nu se prea poate citi în limba maghiară. Nu are nici măcar un articol Wikipedia, decât în franceză! Și celelalte informații provin mai toate din arhivele Disney, din studii referitoare la arta desenului animat, în special în engleză.
Deși acest fapt m-a cam tulburat, mi-am spus: da, probabil cei rămași acasă îi ignoră pe cei care au plecat în lume și s-au făcut remarcați acolo, pe baza calităților care nu au fost apreciate pe meleagurile natale. E un fel de consolare ciudată, un mijloc de a se împăca cu situația, de a-și justifica ignoranța și nepăsarea față de cel care s-a dovedit o valoare inestimabilă pentru omenire – altundeva. Este un mod de a-și spune: simțeam eu că ne va trăda, că ne va părăsi în cele din urmă! De aceea nu i-am acordat importanță!
Dar acum nu-mi mai pot ascunde tristețea. Noi, cei din Bazinul Carpaților (și nu doar maghiarii, după cum veți vedea din exemplele aduse) chiar nu știm să-i prețuim pe cei care ne îmbogățesc viața, indiferent dacă aceștia pleacă sau nu în lume. Și mai surprinzător este că cei din alte țări știu uneori mai mult despre talentele de la noi, inclusiv despre cei care NU au emigrat, decât conaționalii lor…
Nu demult am discutat cu prieteni muzicieni și melomani. Mărturisesc că eu, fascinată mai mult de vioară, sunt destul de novice când vine vorba de pian, pianiști și compoziții pentru pian. Dar doresc să învăț! Drept care m-am bucurat mult, când un amic din Germania a menționat-o în treacăt pe Annie Fischer, o pianistă de origine evreiască, născută la Budapesta, ale cărei înregistrări l-au impresionat în mod deosebit. Am căutat mai multe informații, înregistrări, articole… și am găsit în engleză, în germană, în franceză… Menționez că Annie și-a petrecut aproape întreaga viață la Budapesta, cu excepția anilor 1941-1946 când, din motive lesne de înțeles, a fost în Suedia.
În limba maghiară am găsit un modest articol Wikipedia (din care un sfert este o bârfă despre o presupusă animozitate dintre Annie și un coleg, tot pianist renumit. Ca bibliografie figurau trei articole în limba maghiară. În plus, în versiunea maghiară lipsește lista înregistrărilor ei, prezentă în versiunea engleză, franceză, spaniolă… De altfel, aceste versiuni au o bibliografie mult mai bogată.
Cine vrea să afle mai multe despre arta ei în limba maghiară, trebuie să adauge alte cuvinte-cheie în motorul de căutare. Nu zongora (pian), deoarece majoritatea articolelor propuse vor fi în continuare în engleză. Dacă se adaugă ”Balaton”, lacul unde pianistei îi plăcea să-și petreacă vacanțele, atunci poate vor apărea vreo trei articole din tabloidele vremii. Pentru comparație, dacă scriem ”Fischer Annie piano” (chiar în această ordine, nu Annie Fischer!), chiar pe prima pagină apar titluri din Britannica, Gramophone, Classics Today, Steinway și câteva sugestii de YouTube…
La fel se întâmplă și în cazul compozitorului și profesorului de muzică Leó Weiner, născut la Budapesta într-o familie evreiască. În cazul lui, pe pagina Wikipedia avem o listă a compozițiilor și încă vreo trei fraze. Chiar numele faimoșilor săi discipoli, ca de exemplu dirijorul György Solti și violonistul Tibor Varga, sunt de găsit pe pagina engleză, franceză, germană, spaniolă, deci cam peste tot, mai puțin pe pagina în limba maghiară…) Iar în bibliografia de pe Wikipedia în limba maghiară prima sursă e în germană, a doua în franceză, a treia, a patra și a cincea în engleză, a șasea și a șaptea în germană, a opta în engleză și a noua în germană.
De ce avem nevoie de referințe traduse din engleză, germană, franceză, pentru a afla despre un compozitor născut la Budapesta, care a predat și a creat la Budapesta? De ce trebuie să ne spună cei din lumea largă că aveam un tezaur la noi acasă?
Și nu doar evreii maghiari pățeau (sau pățesc?) așa. Din păcate.
Să comparăm paginile Wikipedia în limba română și germană, bunăoară a tenorului și actorului evreu român Joseph Schmidt. Da, acel Joseph Schmidt, născut în Bucovina, care a fost supranumit Privighetoarea din Cernăuți și Caruso al evreilor.
Cu motorul de căutare setat să prioritizeze rezultate în limba română, scriind numele cântărețului în Google, prima pagină îmi oferă un grandios total de trei articole în limba română, restul sunt în engleză și germană. Să mă mir în acest context că filmul bazat pe viața lui, Un cântec străbate lumea, a fost realizat în Germania, în 1958? Nu mă mir. Filmul, în care se pot auzi multe cântece înregistrate de marele cântăreț, are de altfel 6 puncte pe IMDb. Un punctaj și mai favorabil, 7.2 s-a acordat filmului intitulat Când ești tânăr, lumea este a ta, o producție austriacă avându-l ca protagonist pe Joseph Schmidt. Google oferă un potop de articole despre aceste filme, și mai multe despre artist într-o droaie de limbi, mai puțin în limba română.
Sau să aduc exemplul lui Constantin Daniel Rosenthal, artistul plastic român de origine evreiască? Toată lumea cunoaște tabloul său România Revoluționară. Dar câți îl cunosc pe autor? Sau România rupându-și cătușele pe Câmpia Libertății, un tablou care nu are nici măcar un link în articolul Wikipedia al artistului. (Am găsit tabloul pe pagina Wikipedia în limba franceză, engleză și italiană.) De altfel, în versiunea în limba română, nu apar detalii privind Pictura şi Opera, deşi aceste categorii există şi în paragraful despre Revoluția de la 1848 se spune: ”În istoria picturii românești, Constantin Daniel Rosenthal împreună cu Barbu Iscovescu și Ion Negulici au alcătuit celebrul grup de pictori revoluționari de la 1848 care au fost promotorii artei în România. Până la ei, pictura românească se limitase, cu rare excepții, la realizarea de portrete convenționale care înfățișau figurile clientelei comanditare. Prin ei s-a simțit o primenire a concepției despre artă în sensul atribuirii acesteia a rolului activ, educator și politic.”
Doar că, din păcate, nu mulți au auzit de aceștia. ”Bine” că știm cu toții, cine sunt doamnele Kardashian… (Iertată să-mi fie ironia amară! Nu am nimic împotriva tendinței din vest de a-și aprecia personalitățile marcante din orice domeniu. Mă supără mult însă faptul că noi, cei din Bazinul Carpaților, nu știm să recunoaștem valorile incontestabile care se nasc aici și mereu ne uităm dacă iarba e cumva mai verde la vecini…)
Ilona Simon
4 Comments
Aş face doar menţiunea că după o cercetare făcută exclusiv pe Internet nu se poate trage o concluzie general valabilă. Wikipedia ( după cum am arătat în articolele în care m-am ocupat de acest subiect) este alcătuită cu mare generozitate şi dedicaţie de foarte, foarte multe persoane de pe mapamond, dar neavând o coordonare ştiinţifică, subiectele sunt alese după preferinţa celor care se încumetă să scrie articole Wikipedia. Poate că personalităţile alese în acest articol nu au stârnit interesul internauţilor, dar e foarte posibil ca în presa scrisă de specialitate, în monografii şi lexicoane, aceste personalităţi să-şi fi căpătat locul meritat. Articolul are calitatea de a le aduce în atenţia cititorilor Baabel, vădind preocuparea constantă a autoarei de a prezenta oameni remarcabili de origine evreiască, din spaţiul carpato-dunărean, care s-au impus pe scena internaţională.
Adevărat! Bibliotecile sunt acele ”depozite de informații” unde omenirea și-a adunat cunoștințele veridice din diferite domenii. Și e destul de dificil bunăoară să-i facem pe tineri să le treacă pragul, dar tot mai multe biblioteci își digitalizează măcar o parte din colecții.
(Cât despre Wikipedia, știm, din păcate, că nu ne prea putem baza pe articolele de acolo, dar mai toată lumea apelează la ele…)
Poate că aveți dreptate, nu știu. Nu am probleme cu concluzia, ci cu raționamentul care a dus la ea.
Citind cu lux de amănunte despre bibliografia articolului dedicat lui Leo Weiner din Wikipedia maghiară, m-am întrebat: dacă 9 referințe sunt în limbi străine, înseamnă că în maghiară nu sunt deloc? Dar iată că în maghiară sunt 18, numai că despre ele nu pomeniți nimic. Dacă alegeți datele în mod tendențios, nu se poate ști dacă concluzia este valabilă sau nu.
Aveţi dreptate. N-am pomenit nimic despre cele 18 referinţe în limba maghiară. (Nici n-am spus că ele n-ar exista! Am vorbit despre faptul că PRIMELE referinţe sunt traduceri din alte limbi.) Dar în ce priveşte aceste referinţe în limba maghiară: din păcate doar cinci dintre ele oferă date despre Weiner Leó. Restul sunt link-uri rupte, rezultă în mesaje de tip “404 Error” sau trimit la articole despre alte persoane, unde numele lui Weiner este menţionat, respectiv sunt informaţii din registrul de stare civilă (despre naşterea şi moartea părinţilor), care de altfel nu se pot accesa, decât dacă ne putem loga pe site-ul respectiv.
Îmi pare foarte rău că nu am detaliat aceste aspecte în articol.