Eu trăiesc în Israel și de când am emigrat, am fost preocupat de situația noii / vechii mele țări, în special în ceea ce privește pericolul venit din afară.

Treptat, numărul statelor cu adevărat vrăjmașe a scăzut simțitor, pe măsură ce numărul țărilor arabe și musulmane care au recunoscut Israelul ca stat independent a crescut. Un singur subiect a rămas constant pe lista grijilor pe care și le face fiecare israelian – paranoic sau nu – urmărind ceea ce se petrece în lumea sa mai mult sau mai puțin apropiată: Iranul.

Ca să nu mai amintim faptul că un membru al ONU încalcă cu seriozitate și cu încăpățânare articolele Cartei acestei organizații, care declară:

Articolul 2: Toți membrii trebuie să se abțină de a folosi sau a amenința cu forța în relațiile cu alte țări membre, afectând integritatea teritorială sau independența politică a unuia din statele membre.

Articolul 6: Un membru care a violat în mod persistent Principiile Cartei poate fi exclus din Organizație de către Adunarea Generală, la recomandarea Consiliului de Securitate.

Nimeni nu se așteaptă la o asemenea inițiativă, deși Iranul a decis și a anunțat pe toți cei ce voiau să știe că scopul său principal este distrugerea unui alt membru al ONU, ”întâmplător”, Israelul. Există pe lume prea multe state care sprijină regimul iranian, pe față sau prin spate, așa că acest aspect al politicii internaționale poate fi considerată a lost case.

Iată motivul pentru care, în cele ce urmează, mă îndepărtez de aspectul politic internațional și de rolul infam al Iranului în tot ce se întâmplă în Orientul Mijlociu, întrucât ceea ce se petrece în interiorul Iranului nu e cu nimic mai puțin grav.

Astăzi Iranul este un ”stat-model” în care totalitarismul, fundamentalismul, prigoana și minciuna și-au dat mâna în procesul de dominare a unei națiuni de zeci de milioane, care timp de 2500 ani a fost o monarhie, nu – ferească Cel de Sus – un exemplu de democrație și egalitate, dar nici de despotism și cruzime.

Libertatea de expresie, prescrisă în constituția iraniană, dispare atunci când ”afectează principiile fundamentale ale Islamului” (Articolul 24).

Prin urmare, restricțiile includ în primul rând religia: niciun alt grup religios, în afara celui islamic șiit, nu-și poate exercita liber drepturile în țara care se consideră bastionul libertății în Orientul Mijlociu.

Individul poate fi pedepsit pentru homosexualitate, critică publică la adresa regimului și orice abatere de la prescripțiile religioase impuse de un Islam crud, obsesiv, violent și antiuman.

Ca să nu mai vorbim situația femeilor din acest ”bastion al libertăților cetățenești”: prevederi inegale privind divorțul, o minimă responsabilitate privind proprii copii, obligativitatea purtării voalului (jihab) și a rochiei lungi (burka) care lasă la vedere doar fața și mâinile, etc.

Cruzimea nu are limite. Iată câteva cifre, culese de peste tot. În primii cinci ani de la instaurarea Humeinismului, 25.000 – 40.000 de iranieni au fost arestați, 15.000 judecați și 9500 executați. Și de atunci nimic nu s-a schimbat. Anul trecut în Iran au avut loc nu mai puțin de 853 execuții, adică 75% din totalul execuțiilor de pe întreg mapamondul.

Aceste aspecte sunt cunoscute în întreaga lume, dar nimeni nu se sinchisește. Ba mai mult, un sondaj efectuat de PEW Research Center în cca o sută de țări a găsit că doar în patru dintre ele (Vietnam, Ghana, Etiopia și Pakistan) populația este de părere că în Iran lucrurile stau bine din punct de vedere al drepturilor omului. 

Și iată că am ajuns la adevăratul motiv pentru care am decis să discut situația internă a acestei țări, posesoarea unei istorii milenare, a unei culturi demne de invidiat și a unui ”ghinion” pe care nu eu sunt acela care să-l explice.

În cele ce urmează e vorba de un coleg, un medic iranian, Dr. Ahmadreza Djalali. S-a născut în 1971 și a absolvit Universitatea de Medicină din Teheran. E căsătorit și are doi copii.

Din 2017 se află într-o închisoare iraniană și așteaptă să fie executat pentru o crimă inexistentă, dar prea comună ca să provoace ridicări de sprâncene: Dr. Djalali a fost acuzat că a transferat informații confidențiale… Israelului. Sentința de condamnare la moarte include și crima de ”diseminare a corupției în lume” (sic!).

Djalali ”și-a recunoscut vina”, dar foarte repede a reușit să transmită în afară faptul că ”mărturisirile” sale au avut loc în urma presiunilor, a amenințărilor făcute la adresa mamei sale, aflate în Iran, și a familiei sale, aflate în Suedia.

Suedia?!

Da, Suedia este un punct important în această poveste sumbră.

Dr. Djalali a emigrat în Suedia în 2009, a fost recrutat de celebrul spital Karolinska Institutet din Stockholm și s-a specializat pe ”medicina de dezastru”. A publicat numeroase articole, a devenit cunoscut și a fost rugat să ajute diverse instituții medicale din Italia, Danemarca și Suedia în pregătirile pentru cazul unui cataclism major: accidente nucleare, cutremure, atacuri teroriste etc.

Chiar teza sa de doctorat, prezentată în anul 2003 la Teheran, a avut ca subiect cutremurul din regiunea Bam (Iran, între Golful Persic și Pakistan), soldat cu nu mai puțin de 25.000 victime.

Bineînțeles, succesul său în străinătate l-a făcut foarte cunoscut și în propria sa țară, așa încât invitația făcută de Universitatea din Teheran în 2016, de a reveni în Iran pentru a ține o conferință legată de domeniul activității sale științifice, a fost acceptată cu bucurie.

Doar că imediat după conferință, cunoscutul medic a fost arestat, acuzat, iar în octombrie 2017 a fost condamnat la moarte…

Timp de zece zile după arestare, nu s-a știut nimic despre el, nici măcar dacă mai trăiește. Avocatului său i s-a interzis să participe la proces.

Nimic din ce s-a întreprins în lume nu a ajutat.

Guvernul suedez i-a oferit cetățenia, cerând eliberarea sa imediată, dar Iranul nu recunoaște dreptul la o a doua cetățenie.

ONU, Comunitatea Europeană, Amnesty International, World Medical Association, precum și mai multe universități din lume au cerut imediat eliberarea medicului din închisoarea iraniană. Organizația Scholars at Risk, care include instituții și personalități din întreaga lume, a cerut eliberarea medicului, fără rezultat. ”Criminalul” se află mai departe pe lista condamnaților la moarte prin spânzurătoare.

La un moment dat guvernul suedez l-ar fi putut primi în schimbul a doi cetățeni iranieni deținuți în Suedia, dar a preferat pe alții…

Între timp, în 16 iunie a.c., cunoscutul medic a declarat greva foamei (”singura cale de a-mi face auzită vocea în lume”). Nu e pentru prima oară, în decursul ultimilor ani Dr. Djalali a mai făcut de două ori greva foamei. Ca urmare, a slăbit 24 Kg.

În momentul de față se știe că medicul iranian suferă de mai multe probleme medicale, toate survenite în timpul detențiunii: aritmii cardiace, anemie, scădere extremă a masei musculare.

Cei care cunosc mai multe amănunte despre situația sa consideră că are șanse clare de a dispărea din lumea celor vii înaintea execuției.

*

Având în vedere că detaliile de mai sus sunt larg cunoscute, într-o lume cât de cât normală, decizia logică ar fi fost ruperea relațiilor cu acest stat-demon, a cărui politică pune în pericol stabilitatea întregii lumi.

Ei bine, lucrurile stau complet invers: Iranului i se face curte!

Rusia are nevoie de echipament militar produs în Iran pentru a-și face jocul în Ucraina.

În 2021 Iranul și China au semnat un acord de cooperare pentru 25 ani care include elemente ”politice, strategice și economice”. Președintele Iranului a fost oaspetele de onoare la sărbătoririle Zilei Naționale a Indiei. India a oferit Iranului acces la tehnologia sa militară și a primit dreptul de a folosi baze militare iraniene în caz de război împotriva Pakistanului.

În 2016 un acord semnat între Iran și Comunitatea Europeană prevede o serie de măsuri de cooperare economică, comerț, transport, energie, cultură, și… aspecte umanitare (!).

Singura țară (bineînțeles, în afară de ”Micul Satan”, Israel) care încearcă să diminueze puterea economică a Iranului e America, dar Statele Unite nu au găsit (încă) modul de a reduce capacitatea economică (nemaivorbind de cea nucleară) a colosului care amenință pacea și stabilitatea în lume.

Cât despre drepturile omului în Iran, who cares?!

O singură întrebare rămâne fără răspuns: care va fi soarta doctorului Djalili, va muri în închisoare sau va fi spânzurat? Dar oare răspunsul are vreo importanță? Bineînțeles că nu, medicul iranian demult nu mai e un subiect care se cere dezbătut de opinia publică internațională.

Gabriel ben Meron