Ieri, 1 septembrie, s-a publicat numelor celor șase ostatici care au fost executați de “luptătorii pentru libertate” ai Hamasului în tunelurile întunecate din Gaza.
Seara, strada principală a orașului s-a umplut cu o mare de demonstranți care protestau împotriva hotărârii cabinetului de război de-ai jertfi pe ostaticii din Gaza în vederea “victoriei finale asupra Hamasului”. Pentru prima oară de la începutul războiului protestul a luat o asemenea amploare. Numai la Tel Aviv au fost 500.000 de protestanți. Îi priveam pe cei din jurul meu: studenți, elevi, femei, bărbați, oameni cu părul cărunt, infirmi cu cârje și scaune cu rotile, evrei religioși și nereligioși, beduini, toți au ieșit la demonstrația de solidaritate cu cei în captivitate.
Guvernul Netanyahu se încăpățânează să controleze Linia Philadelphi, situată la granița Fâșiei Gaza cu Egiptul. Această decizie este principalul obstacol în calea unui armistițiu și prin care s-ar obține și eliberarea ostaticilor care sunt în pericol de a fi uciși, numărul lor scade cu fiecare zi care trece (Am folosit intenționat cuvântul “linie” la fel ca Linia Maginot a francezilor din al Doilea Război Mondial – amândouă s-au dovedit la fel de inutile.) Hamasul profită de atuul pe care îl are prin deținerea a 101 israelieni. Negocierile indirecte sunt foarte dificile și necesită compromisuri semnificative, dar nimic nu poate fi mai important decât salvarea vieților omenești. În ziua de astăzi, Never again a rămas doar o legendă. Acei ostatici care mai sunt în viață sunt deținuți în condiții comparabile doar cu lagărele de concentrare naziste, dar statul evreilor nu le acordă importanță. Netanyahu se poartă ca un dictator: nu ia în seamă părerea serviciilor de informație și a armatei în legătură cu inutilitatea Liniei Philadelphi. El este în conflict cu Ministrul Apărării Galant (chiar dacă cei doi aparțin aceluiași partid, Likud) și cu Șeful Statului Major care consideră eliberarea captivilor mai importantă decât controlul acestei linii. Sondajele de opinie arată că 60% din populație dorește eliberarea ostaticilor, nu o linie. Versetul din Talmud care spune că cel care salvează un om salvează întreaga omenire nu e valabil pentru acest guvern catastrofal. Tradițiile etice ale Armatei de Apărare a Israelului conform cărora nu vor fi lăsați în urmă prizonieri și se va face tot posibilul și chiar imposibilul pentru a-i elibera sunt pur și simplu ignorate. Ce va gândi de acum încolo un nou recrut, care va fi soarta sa dacă va cădea viu în mâna dușmanilor? Netanyahu, care se crede la fel de important precum Churchill în al Doilea Război Mondial, nu a ales Linia Philadelphi din considerente strategice, a făcut-o cu un singur scop: pentru a salva coaliția guvernamentală a cărei componentă de extremă dreaptă amenință să se desprindă din guvern dacă se va încheia armistițiul și Linia Philadelphi va fi abandonată.
Oamenii din jurul meu și-au pierdut încrederea în guvern, în președintele Herzog, în armată și în poliția politizată a ministrului Ben Gvir. Nordul țării e bombardat zilnic, 80.000 de oameni s-au refugiat în zone mai sigure al țării. Coaliția guvernamentală face abstracție de situația din nordul Israelului, insistând asupra distrugerii totale a Hamasului. Conflictul cu guvernul american asupra unui armistițiu în Gaza, atmosfera anti-israeliană din Europa nu-i interesează pe actualii conducători ai țării. Ministrul Justiției împreună cu acoliții săi lucrează pe ascuns la reforma judiciară care va aboli democrația. În cea mai cumplită situație în care se află Israelul de la 1948, de la întemeierea statului, angajat într-un război pe trei fronturi, la conducerea țării se află un guvern incompetent. Am impresia că mi s-a furat țara și nu sunt singurul care gândește astfel. Optimismul meu a dispărut. Lumina din capătul tunelului se îndepărtează. Israelul se va transforma într-o dictatură.
Și totuși, când particip la demonstrațiile care cer eliberarea ostaticilor și alegeri anticipate (alegerile sunt programate pentru 2026), simt că am încredere în acești oameni care nu abandonează principiile democratice pe baza cărora s-a fondat Statul Israel, în ciuda a tot ce se întâmplă în jur, și protestează împotriva hotărârilor actuale ale guvernului. Ei reprezintă pentru mine lumina din capătul tunelului.
Andrei Schwartz
02/09/2024
13 Comments
Ceea ce e scris in a doilea patagraf al articolului de mai sus,
“cabinetul de razboi a hotarat sa – i jettfeasca pe ostatecii din Gaza in vederea “victoriei finale asupra Hamasului” este o exprimare nepotrivita (eufemism), care transforma o neputinta de a lua o hotatare, intr o intentie aproape diavoleasca de jertfire cu buna intentie a israelienilor aflati in prizonierat.
Banuiesc ca acesta a fost o scapare lingvistica neintentionata din partea autorului.
Oricat de politica si neputincioasa este
atitudinea luo Netanyahu si a celorlalti membrii inconjuratori, asa o afirmatie mi se pare inacceptabila.
Aceasta, nu pentru ca apreciez guvernul si pe leaderul sau, dar pentru ca nici una din propunerile de pe tapet n au fost inca negatia acestei afirmatii, iar extremele nu si au locul.
Eliberarea ostaticilor nu este oricum posibila atat de imediat si de simplu, iar sloganurile lui Netanyahu au cazut de mult.
Erorile facute si nepedepsite ar fi trebuit sa i arate lui si multora sageata catre AFARĂ, iar la Rafiah trebuia ajuns in primele saptamani ale razboiului, nu dupa ce s a distrus, bombardat si innebunit fasia, mutat pe oameni de la nord la sud , determinand pierderi de atatea vieti omenesti , distrus soldati, facut greseli inevitabile. Si acum se mai trage cand si cand asupra Israelului. Poate cineva sa si imagineze un final?
Desigur lipseste conducatorul capabil sa ia hotatarile favorabile, daca exista asemenea hotarari dupa erorile momentul este de o incordare extrema, Israelul se apropie de conflictul armat cu Hizbalah si Libanul,
situatia este grava si sacrificiile umane nenumarate.
In aceste momente lui Neyanyahu ii arde sa schimbe pionii ce au dus razboiul din Gaza, nici acesta finalizat, sa dea apa la moara religiosilor extremisti referitor la legea recrutarii acestora, s o minimalizeze, sa schimbe si min apararulii cu un personaj ale carui veleitati militate s ar putea sa fie indoielnice.
Situatia fiind atat de incordata, la victoria finala nu cred ca cineva se mai putea gandi in ziua de azi.
In ziua de azi Israelul e in pericol de existenta, se vorbeste ca nu poate face fata la activitati razboinice simultane pe cateva fronturi si cu intensitatea cu care se reliefeaza posibila actiune militara din nord.
Quo Vadis Israel?
Spero te non auto exitium 😥
Sumt de acord cu doamna Ghiță, dar situația în care am ajuns pare irezolvabilă atâta timp cât cei care nu ne lasă să trăim în pace, vor totul “de la râu până la mare”.
Sunt deplin de acord cu Andrei Schwartz,peste doua saptamani, cand ma intorc in Israel, ma alatur demonstratiilor pentru un Israel pe care l-am avut inainte.
Acum, mai mult ca ori cand, Sinwar are nevoie de mare sprijin. Demonstratiile il sprijina, indeparteaza posibilitatea de schimb/eliberare a ostaticlor. Ajuta-l!!!
De departe îmi permit exprimarea unei opinii/speranțe. Sper ca eu să văd mai bine pădurea decît cei care n-o văd din cauza copacilor și ca evenimentele să se desfăoare în felul următor. Israel să asigure prin forță o viitoare perioadă de liniște. Netanyahu, pe care îl detest de patru decenii, mi se pare omul potrivit, la locul și timpul potrivit după evenimentele din Octombrie 2023. După război el poate fi înlăturat și măturați cu el toți aceia care doresc un Israel diferit de cel imaginat de cei care realmente s-au jertfit pentru el. După război, n-ar trebui limitată vinovăția pentru evenimentele din Octombrie 2023 la cei pe care acestea i-au prin pe vîrf ci extinsă și la precedesorii și precedesorii precedesorilor lor. Aceasta ar asigura o continuă vigilență a celor resposabili de securitatea Israel.
L-am ascultat adineaori pe Naftali Benet. Mi se clatină oarecum aprecierea pozitivă pentru Netanyahu, apreciere limitată la ultimele 11 luni. Totuși, critica neîncetată cred că îi leagă parțial mîinile și oricum nu este recomandabilă schimbarea calului în mijlocul rîului.
Fie ca Israelul să dăinuie așa cum o cere poporul său.!
Faptul că viețile ostaticilor sunt lăsate în mâna criminalilor Hamas, faptul că războiul dus de armata israeliană este unul din cele mai grele din istoria Israelului nu sunt singurele fapte relevate în articol.
Poporul Israelului luptă în ciuda greutății și a represiunii din partea miliției condusă de Ben Gvir, pentru menținerea unui stat democrat și menținerea etosului de a nu lăsa în urmă răniți, prizonieri și uciși.
Lucru aproape imposibil sub conducerea unui guvern teocrat, dictatorial . fanatic. Speranța este în popor. Am Israel hai !
Guvern nu este deloc teocrat, dictatorial si fanatic. Ultimul cuvant la conducerea țarii este al consilierilor juridici si al Curtii suprememe, desi actualul guvern a fost ales democratic cu 64 de mandate.
Evi, sper ca persoana de care amintești să nu fie realeasă la alegerile din 2026.
Tibi, avem dreptul să credem în minuni .
Chiar dacă crunt dezamăgit, Andrei Schwartz îşi încheie articolul cu o rază de optimism. La întrebarea “Quo Vadis?” e greu de răspuns. Israelul trebuie să rezolve simultan atât readucerea ostaticilor (câţi au mai rămas), cât şi anihilarea organizaţiilor teroriste. După cum am văzut de curând în Liban, Israelul a ridicat confruntarea la un nivel aproape de domeniul ştiinţifico-fantastic, întrebarea este ce impact vor avea aceste reuşite asupra confruntării cu organizaţiile teroriste şi încheierea unui armistiţiu, necesar pentru ambele părţi.
Istoric, pana acuma, organizaţiile teroriste n-au respectat nici un armistiţiu.