În urmă cu circa un secol și jumătate Mark Twain spunea: „dacă votul oamenilor simpli ar conta, ei nu ar fi lăsați să voteze”. Actualul papă și-a exprimat de curând o părere opusă, sfătuind alegătorul american să aleagă răul cel mai mic.

O dată la patru ani, alegătorul american trebuie să decidă cui să-i încredințeze puterea. Spre deosebire de alte state, în America decizia este ușurată de faptul că pentru putere concurează numai două partide: democrat (D) și republican (R). În campania electorală reprezentanții acestor partide își prezintă programele, se prezintă pe ei înșiși și se discreditează reciproc.

Candidatul prezidențial (D) este o femeie de culoare, vicepreședinta Kamala Harris, prezentată de media în termeni superlativi, dar generali, fără a face cunoscute rezultatele activității ei, nici măcar ca vicepreședintă. (N-ai activitate, n-ai rezultate! Simplu!)

Este important de remarcat că în campania prezidențială, Harris are sprijinul deosebit de activ al fostului președinte Obama și în măsură ceva mai mică al fostului președinte Clinton, ceva aparent nou în istoria alegerilor americane.

Alegătorului de rând îi este cam greu să accepte că Harris ar fi capabilă să conducă o mare putere mondială într-un viitor previzibil dificil, dacă nu e în stare să câștige prin propriile ei puteri nici măcar o campanie electorală. Și implicit se pune întrebarea „cine conduce?” sau mai corect „cine va conduce?” De fapt, Harris a fost desemnată și nu aleasă democratic către de membrii partidului.

Celălalt candidat, Donald Trump (R), este un miliardar cu o avere care îl situează în partea de jos a listei. Averea lui s-a înjumătățit în cursul cadenței prezidențiale, iar după președinție a fost diminuată de numeroasele procese în care este acuzat, pe drept sau pe nedrept. Trebuie menționat că alții și-au mărit averea în timpul președinției.

Trump are experiența a patru ani de președinție, perioadă în care a încercat să implementeze schimbări favorabile Americii, în timp ce poziția de vicepreședinte a lui Harris (D) o lipsește de orice experiență executivă. Trump este o personalitate complexă care își propune obiective realiste; el însă este și o figură pitorească despre care se pot spune și se spun multe.

Preferința mea pentru candidatul (R) se bazează pe calitățile superioare dovedite de acesta și în egală măsură și pe părerile unor politicieni, economiști și oameni de afaceri pe care îi apreciez și care văd un viitor mai bun pentru America cu Trump ca președinte. Părerile acestora sunt garanția că Trump nu este imatur, imprevizibil, așa cum îl caracterizează media, vocea partidului (D). Unele declarații surprinzătoare ale lui Trump, ca formă, le-aș pune în contextul povestirii lui Andersen Hainele noi ale împăratului, în care adulții recunosc adevărul în afirmația făcută de un copil (Trump, imaturul).

Pentru mine Trump este „răul mai mic”.

Rezultatul alegerilor din noiembrie ne va arăta cât de adultă e America… sau cât de aproape suntem de sfârșitul lumii pe care o știm.

Nu o spun cu patimă ci cu îngrijorare.

Ivan Klein