Sărbătorile de toamnă, Rosh Hashana și Yom Kippur, le-am petrecut la o sinagogă din New York, mică, dar plină cu oameni inimoși care, indiferent de profesiile pe care le au în viața de zi cu zi, erau fericiți să se întâlnească și să fie împreună în aceste zile. Printre ei am găsit și câțiva care aveau câte un bunic sau o bunică din România, iar vreo doi își aminteau unele expresii sau refrene ale unor cântece auzite la aceștia. Unul dintre ei, domn în vârstă, la rândul lui bunic, mi-a spus că el se străduiește să fie mai tolerant cu unele idei ale nepoților, așa cum erau bunicii lui cu el la vârsta adolescenței. Tot el și-a amintit că odată, în copilărie, când a rămas cu bunicii în perioada sărbătorilor de toamnă, a fost la ”sinagoga românească” din New York și a fost impresionat de atmosfera de acolo. Sigur, nu era prima dată când pășea într-o sinagogă, mai fusese cu părinții, dar aceea l-a impresionat. Nu își amintea precis ce anume îi crease o impresie atât de puternică, poate lumina sau acustica, dar acea impresie din prima perioadă a copilăriei l-a urmărit toată viața, dar nu a mai regăsit-o niciodată.
Am întrebat unde se află această sinagogă și, din păcate, am aflat că nu mai există, clădirea a fost demolată. Se numea Shaarey Shamoyim (Porțile Cerului) și la vremea ei fusese celebră. Mi-a stârnit curiozitatea, așa că am început să caut să aflu mai multe despre ea.
I-am găsit fosta adresă: Strada Rivington, numărul 89-93 în Lower East Side, Manhattan, New York. I se mai spunea și Romänische Shul. În zilele noastre, la aceeași adresă peisajul este complet schimbat și sinagoga nu mai există decât în amintire. În spatele amintirilor, fotografiilor și documentelor rămase se ascunde povestea unei comunități și poate miile de istorii ale celor care au alcătuit-o.
În inima cartierului Lower East Side din Manhattan, într-o perioadă în care valuri de imigranți soseau pe tărâmul american în căutarea unei vieți mai bune, s-a născut o comunitate vibrantă care avea să devină un punct de referință pentru evreii români din Statele Unite. Era prima Congregație a Evreilor Români din America, cunoscută sub numele de Congregația Shaarey Shamoyim. Sinagoga ei nu a fost doar un loc de rugăciune, ci un adevărat epicentru al vieții sociale, culturale și spirituale pentru mii de evrei români care au emigrat în America la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX.
Sinagoga Shaarey Shamoyim a fost fondată în 1885 de către un grup de evrei sosiți din România, majoritatea originari din Moldova și Transilvania, veniți în America cu speranța de a scăpa de persecuțiile antisemite și de condițiile economice grele din România acelor timpuri.
În acea vreme Lower East Side era un cartier cunoscut pentru comunitățile sale de imigranți din întreaga Europă, iar evreii români au găsit aici un mediu în care își puteau păstra tradițiile și credința.
Ritualurile, cântecele, chiar și limba folosită în timpul serviciilor reflectau o moștenire culturală distinctă, care combina elemente de iudaism cu influențe românești, iar acest lucru a dat unicitate acestei sinagogi.
De-a lungul deceniilor, Shaarey Shamoyim a devenit un pilon central al vieții evreiești pentru românii din America. Mulți dintre cei mai faimoși evrei români au avut legături strânse cu această congregație. Sinagoga era frecventată de personalități precum actorul Edward G. Robinson, cântăreața Sophie Tucker și nu în ultimul rând, marele lider comunitar Samuel Leibowitz. Era un loc unde se întâlneau liderii comunității, unde se țineau evenimente culturale și unde fiecare nou sosit din România putea găsi sprijin și înțelegere.
Serviciile de Shabbat și de sărbători erau momente încărcate de o profundă emoție și spiritualitate. Cântările specifice, însoțite de intonațiile românești, creau o atmosferă deosebită, care reunea comunitatea într-un sentiment de apartenență și identitate. Sărbătorile majore, precum Rosh Hashanah și Yom Kippur, erau marcate de participări masive, sinagoga devenind neîncăpătoare. Atunci când se recitau rugăciunile, vocile celor adunați se ridicau într-un cor colectiv, creând o legătură puternică între membrii comunității și tradițiile strămoșești. Clădirea însăși avea o acustică specială, iar cantorii care au slujit în acest lăcaș au fost mari artiști și cântăreți pe care publicul i-a cunoscut de pe marele ecran sau de pe scenele de pe Broadway.
Faimoasă nu doar pentru serviciile religioase, ci și pentru activitatea socială și comunitară, sinagoga a devenit un refugiu pentru cei care căutau să păstreze legătura cu rădăcinile lor românești. În acest spațiu, evreii români puteau să discute despre problemele lor comune, să împărtășească amintiri din țara natală și să găsească soluții pentru integrarea lor în societatea americană.
În același timp, sinagoga a servit ca o punte de legătură între generații. Cei mai tineri au învățat de la bătrâni despre tradițiile și obiceiurile care se practicau în România, despre istoria lor comună și despre importanța păstrării identității lor evreiești într-un mediu străin. Această legătură între generații a fost esențială pentru supraviețuirea culturală a comunității.
Începând cu anii 1950, mulți membri ai congregației au părăsit Lower East Side și s-au mutat în alte cartiere sau orașe, în căutarea unor condiții de viață mai bune. Numărul participanților la serviciile religioase a scăzut treptat și o parte din coeziunea comunitară care făcuse Shaarey Shamoyim un loc atât de special s-a pierdut. A dispărut treptat și o parte din identitatea comunitară care fusese construită cu atâta efort. Amintirile, poveștile și tradițiile transmise din generație în generație au început să se piardă odată cu dispersarea comunității. Spațiul fizic al sinagogii, deși încă existent, nu mai pulsa de viață și energie ca odinioară.
În general, istoria diasporei românești este puțin cunoscută în țara de origine, probabil că nici povestea acestei sinagogi nu este cunoscută publicului din România. Dar Congregația Shaarey Shamoyim reprezintă un capitol important al istoriei evreilor români și a contribuției lor la viața culturală și spirituală din Statele Unite. Moștenirea acestei sinagogi nu este doar una religioasă, ci și una culturală. Ea ne amintește de puterea comunității, de importanța păstrării tradițiilor și de modul în care identitatea noastră poate supraviețui și înflori chiar și în cele mai dificilecircumstanțe. De asemenea, ne arată cum o comunitate mică, dar dedicată, a putut crea un spațiu care să servească drept casă pentru cei de departe, păstrând în același timp o legătură puternică cu originile lor.
Sinagoga Shaarey Shamoyim rămâne o mărturie a unei epoci trecute, o amintire a unei comunități care a înfruntat provocările imigrației și care a reușit să construiască un nou început într-o țară străină. Este un simbol al rezistenței culturale și al adaptabilității care merită să fie cunoscut și apreciat atât în America, cât și în România și de aceea îmi propun să continui acest subiect cu câteva dintre personalitățile care au activat în cadrul acestei sinagogi.
(Va urma)
Cristina Toma Salomon
Sursa ilustraţiei: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:First_Roumanian-American_exterior.jpg
Tom Fletcher (http://www.nyc-architecture.com), CC BY-SA 3.0 <https://creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0>, via Wikimedia Commons
Bibliografie:
https://en.wikipedia.org/wiki/First_Roumanian-American_Congregation#refGothamCenter
15 Comments
Draga Cristina, intai si intai ma bucura apropierea ta de lumea baabeliana, si totodata tin sa apreciez calitatea exprimarii tale si a interesului pentru legatura pe care o poti materializa la sinagoga la care ai fost de sarbatori. Atunci cand amintirile unui fost “roman:, mai exact evreu din Romania, fac sa se auda, in imaginatia ta auditiva si sentimentala, ecourile ce vin dintr o lume , aproape apusa pt ei, dar vie pt. tine, se tese o imagine, cea a evreului diasporean pe care tu vei incerca s o imbogatesti in continuare.
Sa fie cu succes🍀⚘
Multumesc!
O inițiativa cu totul originală: ascendența româneascâ la evreimea americana.
Un subiect cuprinzator, pentru ca acum Transilvania, Banatul, Maramureşul apartin României, Basarabia, Bucovina de Nord, Transnistria, au apartinut Romăniei. Si muli evrei au trait in aceste ținuturi.
Am ascultat odata si un cintec al evreilor americani, despre pastrama, mămăligă, amintiri din Románia.
Mi- a plăcut articolul dvs: sunteti si un jurnalist talentat, si documentarist, si cercetător istoric si de stiinte sociale, şi bun cunoscător al limbii engleze.
In plus, păstrătoare a tradițiilor.
Sunt foarte multi povesti interesante pe care le descopar.
Caut cumva mai mult oamenii din spatele lor. insa povestea nu se infatiseaza intreaga din prima. Gasesc fragmented din ele unde nu ma astept.
Este interesant faptul că aici în Israel, legăturile dintre evreii români nu sunt manifestate în sinagogi de sărbători, ci prin publicații în limba română și întâlniri cultural-educative și sociale ale unor membri ai comunității.
Aici nu am gasit un cerc sau club al celor proveniti din Romania. Insa am intalnit multi oameni care au un bunicii sau o bunica ori chiar strabunici proveniti din Romania.
Nu ti-este clar? Eu banuiesc ca numarul românilor de generatia noastra, desigur si cei mai tineri, nu calca pragul sinagogilor, precum o faceam in Romania. Fiind departe de “radacinile” evreiesti multi evrei se simt datori sa aiba loc platit la sinagoga si sa fie prezenti de sarbatori. De altfel acesta e si un motiv pentru care multi americani-evrei isi trimit copiii la cursuri de ebraica.
Aceasta este explicatia pe care mi-am dat-o in decursul anilor vazand ce se intampla in jur. Obisnuiam in adolescenta sa fiu de sarbatorile de toamna la Templul Coral, era un mijloc de socializare. Iar cantarea de Kol Nidrei auzita acolo nu am mai auzit-o vreodata la nici una dintre singogile pe care le-am frecventat in decursul anilor :-(,
felicitări, interesant
Multumesc!
Foarte interesante informaţiile despre diaspora evreiască americană, originară din România. Şi eu aştept cu nerăbdare continuarea.
Intr-adevar gasesc aici niste informatii foarte interesanta, unele neasteptate.
Talent în exprimare și alegere de subiecte necontroversate.
Multumesc
Îmi place foarte mult seria de articole despre comunitățile evreiești de altă-dată din SUA. Abia aștept să o continuați.
Multumesc.
Sincera sa fiu si eu sunt foarte curioasa de ce voi gasi.
Caut si niste insemnari si daca pot gasi niste martori directi care sa imi spuna macar o amintire.