Săptămâna trecută – când o cititoare, nemulţumită de subiectul nu îndeajuns de actual al unui articol din Baabel – a comentat: „Ţara arde şi baba se piaptănă”, m-am întrebat dacă arhicunoscutul proverb are doar o singură interpretare (cea clasică) sau poate fi citit şi în altă cheie.
Navigând pe Internet am observat că nu sunt prima care s-a preocupat de acest subiect[1], ceea ce m-a încurajat să-mi aştern pe foaia virtuală gândurile privitoare la incendiu, babă şi… pieptănat.
Am găsit mai multe tâlcuiri ale acestui proverb care – în esenţă – exprimă acelaşi lucru: indiferența sau preocuparea unei persoane pentru aspecte neimportante sau superficiale, în timp ce în jur se petrec lucruri arzătoare care necesită atenție. [2].
Înainte de a pune la îndoială cele de mai sus am să încerc să clarific termenii implicaţi în proverb.
Ţara – potrivit DEX – are mai multe înţelesuri: 1. stat, provincie 2. regiune, teritoriu, ţinut, 3. mediu rural.
Baba – tot potrivit DEX – 1. femeie în vârstă, femeie trecută de tinereţe, fată bătrână; 2. mătuşă, bunică, moaşă; Celelalte înţelesuri reprezintă piese tehnice din diferite domenii.
A arde – tot potrivit DEX – 1. a lua foc, a se aprinde
A (se) pieptăna – tot potrivit DEX – 1. a aranja, a descurca, a netezi părul sau barba; 2. a coafa.
Analizând proverbul din sistemul de referinţă al observatorului, găsim următoarea situaţie: ţara (teritoriul, provincia, satul) arde (a luat foc, e incendiu) şi ce face baba? Se piaptănă! Adică în loc să sară în ajutor, să stingă incendiul sau să-şi salveze pielea, ea stă să-şi descâlcească să-şi netezească părul – o activitate fără rost pentru că, oricum, este o femeie trecută tinereţe, bătrână şi (probabil) slută. Cine se mai uită la frizura ei?! Se pare că în cazul unei femei tinere observatorul nu ar mai fi fost atât de critic, nu-i aşa?
Judecând din sistemul de referinţă al babei, lucrurile stau diferit. Dacă e foarte bătrână, nu mai are puterea să pună umărul la stingerea incendiului şi atunci poate face orice altceva, chiar să se şi pieptene dacă asta îi face plăcere sau o calmează, în speranţa că vor veni salvatorii s-o scoată din foc. Pieptenele nu o împiedică să ţipe după ajutor.
Pe de altă parte, şi baba are dreptul să decidă singură cât de periculos e incendiul şi dacă mai are timp să se pieptene sau trebuie s-o ia la goană cu părul vâlvoi (care se poate aprinde mai uşor decât dacă e netezit şi pus sub o basma, de pildă).
Cred, totuşi, că proverbul nu se referă la o situaţie atât concretă, de dramatică sau de absurdă precum am zugrăvit-o eu, ci priveşte lucrurile la modul figurat, dar numai din sistemul de referinţă al observatorului, potrivit concepţiei acestuia asupra importanţei unor întâmplări, situaţii sau probleme.
Consider că e important de luat în seamă şi sistemul de referinţă al babei (subliniez: o femeie trecută de tinereţe, o bătrână care nu mai îndeplineşte un rol major în salvarea societăţii). Poate că ceea ce pentru observator pare minor sau lipsit de interes este foarte important, chiar esenţial pentru babă – protagonista acestui proverb foarte exigent faţă de ea deşi o judecă doar sub aspectul fizic.
Cred că raţionamentul e valabil nu numai în cazul babei, ci al tuturor oamenilor.
Nu toată lumea trăieşte la cote maxime situaţiile arzătoare. Unii – dându-şi seama că nu au puterea să contribuie în mod substanţial, să intervină în cursul unor evenimente năvalnice, devastatoare – preferă să se retragă, să contemple, să reflecteze şi să creeze lucruri (aparent) minore care încântă privirea, mângâie sufletul sau chiar îmbogăţeşte spiritul celui care le va lua în seamă. Poate că, după un răstimp, când „pârjolul” se va fi potolit, toate acestea se vor dovedi izvoare de inspiraţie.
În final, aş mai adăuga o circumstanţă atenuantă pentru cazul babei criticate din proverbul cu pricina, pornind de la un alt proverb care zice: „unde baba face, nici dracul nu desface”… Făcând recurs la suratele ei, bătrânele înţelepte[3], cu puteri magice din basme, ne putem imagina că baba, care se piaptănă poate azvârli pieptenele, transformându-l într-un zăgaz împotriva incendiului, într-un „firewall”, salvându-şi astfel ţara de pârjolul mistuitor.
Andrea Ghiţă
[1] https://www.observatorcultural.ro/articol/intersectii-tara-arde-si-baba-se-piaptana/; https://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/de-ce-se-piaptana-baba-cind-tara-arde-633111.html#google_vignette
[2] https://gokid.ro/proverbe-cu-semnificatii-scurte-usor-de-inteles-lista-ordine-alfabetica/18/; https://ro.wikipedia.org/wiki/List%C4%83_de_proverbe_rom%C3%A2ne%C8%99ti
[3] Sfânta Vineri, de pildă
4 Comments
Se pare că deşi au avut loc câteva comentarii cu explicaţii în urma articolului despre Vizita Împăratului Wilhelm al II lea la Ierusalim, la 7 noiembrie 1898, publicat în ediţia de mijloc a baabelului, moderatoarea șefă a revistei baabel :-)) a ratat ideea, că zicala pe care am folosit-o (nu cred că este proverb) nu se referea la articolul scris sau la conținutul său. Zicala se referea exclusiv la publicarea nereuşită (eufemism) a articolului cu supra titlul de “ULTIMA ORĂ”.
De altfel într-o altă ordine de idei defalcarea oricărei zicale sau proverb în cuvintele sale componente este lipsită de semnificaţie, deoarece acea expresie există are sensul folosit numai datorită alăturării cuvintelor şi eliberarea lor de conţinutul lor iniţial.
“unde merge mia merge şi suta”
“cine are carte are parte”
“a umbla teleleu”
“ţandăra nu sare departe de trunchi”
“a ţine hăţurile” – aici folosirea cuvintelor defalcate are cu totul altă semnificaţie decât expresia în totalitate – a ţine pe cineva din scurt
Lista poate continua, putând deveni suficient de lungă ca să justifice cele spuse înainte.
Dacă citeaţi cu atenţie articolul aţi fi observat că nu era vorba despre defalcarea în cuvintele componente, ci despre interpretarea acestuia în diferite sisteme de referinţă. Reiterez, titlul articolului la care aţi făcut referire nu mi s-a părut “nefericit” nici mie şi nici majorităţii covârşitoare a cititiorilor, dar aveţi tot dreptul la opinie, asemeni babei din proverb.
Voi începe cu sfârşitul:
Nu obişnuiesc să mă pronunţ asupra “articolelor” în general şi cu atât mai puţin în particular. Deci “nefericit” este un cuvânt pe care eu nu l-am folosit niciodată. L-a folosit autoarea, “alegerea de a scrie articolul ca „ultimă oră” s-a dovedit nefericită, aproape aș zice de rău augur”
care a inteles se pare mai bine ceea ce am avut de spus prin comentariul facut.
Şi principala remarcă la cele scrise de tine, Andrea, în comentariul de mai sus, este că nu ştiu de ce continui să insişti că
m am.referit la titlul articolului, după ce “dacă erai atentă la cele scrise” , ai fi observat ca nu m am referit nicăieri la titlu, ci doar la încadrarea nepotrivită ca fiind un articol de Ultima Ora. Aceasta de asemenea, indiferent de sistemele de referinţă 🙂
Răspunsul l-a dat (poate involuntar) Ivan Klein. Que sera, sera. Ce-o fi, o fi. Ne resemnăm în fața unei situații pe care nu o putem schimba. Și atunci ce ne rămâne de făcut? Să protestăm public? Nu pare să aibă vreun efect. Are cineva o idee mai bună? Și dacă nu, de ce să nu „ne pieptănăm”?