În urmă cu câteva zile am asistat la scene emoționante de bucurie, de lacrimi – tot de bucurie – manifestate de locuitorii Damascului, pentru că au reușit să doboare dictatura cumplită a familiei Assad, după ce, spuneau ei, timp de 50 de ani au trăit umiliți și asupriți. Oamenii au simțit că viața lor se va schimba, că vor veni zile frumoase pentru ei și copiii lor. Dar oare aceasta să fie perspectivele? Adevărul este că nu putem ști, nu putem deocamdată descifra viitorul într-o țară haotică și sărăcită.

De fapt, nu există o națiune siriană, ea este formată dintr-un conglomerat de etnii și religii. Ca să poată fi condusă, ar trebui să se ajungă la o largă înțelegere, dar cine cu cine? Dacă ne uităm bine, pe teritoriul sirian se luptă mai multe grupări rebele, sprijinite de cinci sau șase state. Da, cu excepția alawiților care sprijineau regimul dominant, toți ceilalți au un scop comun: răsturnarea lui Assad. Dar după aceea?
Să precizăm mai întâi că, deși de-a lungul anilor 13 milioane de sirieni au părăsit țara, eu cel puțin nu am auzit de existența vreunei organizații, mișcări sau grupări de rezistență care să-și fi elaborat un program democratic post-Assad, care să fi luat legătura cu grupări minoritare, etnice și religioase, și să se fi gândit la un front comun. Acum această idee există, teoretic, dar ea a fost lansată numai de grupări care luptă pe teritoriu sirian și nu prea cred că ele dispun de vreun program democratic. De altfel, ele sunt sprijinite de o serie de țări occidentale care, la rândul lor, au interese divergente. Până acum dominante erau, alături de regimul Assad, Iran, Rusia și Hezbollah. Datorită condițiilor complexe la care a contribuit masiv Israelul, cele trei forțe sunt în pierdere, poate în situația cea mai gravă se află Rusia care are două baze militare la Marea Mediterană. În ceea ce privește câștigătorii, aici se includ Turcia, Israel și Statele Unite. Dar aceasta nu înseamnă că grupările de rezistență sprijinite de ele vor fi victorioase.

Ideal pentru Siria, arată analiștii, ar fi înțelegerea despre care am amintit, dar este aproape imposibil de realizat, astfel că se așteaptă un vid de putere și nu știm cine îl va ocupa. La ora actuală principala grupare de rezistență, cu cele mai mari șanse de câștig, este organizația Hayat Tahrir al-Sham (HTS), desemnată grupare teroristă de către Statele Unite, dar susținută de Turcia. Liderul lor, Abu Mohammed al-Jawlani (Jolani / Joulani / Golani), a făcut parte din grupări jihadiste din Siria și Irak și a fost un aliat al lui Abu Bakr al-Baghdadi, fostul lider ISIS. Cei doi nu s-au mai înțeles din cauza tacticilor folosite de Baghdadi și până la urmă au devenit rivali și chiar inamici.

HTS s-a desprins din al-Qaida și de mai mult timp Jawlani încearcă să îi prezinte pe cei 30.000 de luptători ai săi drept o forță naționalistă și nu una fundamentalistă, adoptând un ton împăciuitor față de minoritățile religioase ale Siriei, inclusiv creștinii. El a reorganizat mișcarea, i-a conferit imaginea unui stat moderat cu miniștri și alte instituții statale, menținând în același timp identitatea islamică a membrilor. Rămâne de văzut dacă într-adevăr Jawlani și HTS și-au abandonat cu adevărat rădăcinile extremiste și dacă, după ce vor pune mâna pe putere, nu se vor transforma într-un fel de talibani, Siria devenind un al doilea Afganistan.

Mai există o grupare puternică anti Assad, cea a kurzilor, autoarea de facto a victoriei în războiul împotriva statului islamic. Dar Turcia se teme de o eventuală colaborare a lor cu organizațiile kurde din Turcia, astfel că ea sprijină grupări islamiste anti-kurde. Kurzii au fost susținuți de SUA, dar se pare că președintele Trump va retrage armata americană și îi va abandona pe kurzi. Fapt este că pe sirieni îi vor aștepta încă războaie, iar refugiații vor trebui să mai aștepte până vor putea să se întoarcă.
Din păcate, se constată că nu întotdeauna libertatea se dovedește cea mai bună soluție, dacă nu există condițiile de a o impune. Iar o eventuală transformare a Siriei într-un nou Afganistan ar avea efecte catastrofale în Orientul Mijlociu.
Sursele imaginilor:

https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Huge_demonstration_in_Homs_against_Al_Assad_regime.jpg Bo yaser, CC BY-SA 3.0 https://creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0, via Wikimedia Commons

https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Muhammad_al-Jawlani_(cropped).png U.S State Department, Public domain, via Wikimedia Commons

Eva Galambos