Între controlul pașapoartelor și terminalele de îmbarcare ale aeroportului Ben-Gurion din Tel Aviv este un coridor lung. Fiecare pasager care părăsește Israelul pe cale aeriană trece pe acolo.
Din 7 octombrie 2023, aspectul acestui coridor s-a schimbat. Pe grilajul din partea dreaptă au apărut fotografii cu portretele ostaticilor israelieni din Gaza. Sunt oameni de toate vârstele, în general zâmbitori, privind cu încredere către viitorul care li s-a surpat brusc într-o zi de sâmbătă. Obișnuiam să zăbovesc preț de câteva clipe în fața acestor portrete și să mă gândesc că în spatele fiecărui chip este o mamă sau un fiu, o iubită sau un soț care îi așteaptă să se întoarcă. Cât de mult (sau cât de puțin) am făcut noi ca societate în acest scop? Sigur că în teorie toți am vrea să-i vedem acasă, dar în practică obiectivul acesta nu s-a îndeplinit. Și au trecut 465 de zile de atunci.
La fiecare plecare în străinătate îmi permiteam să zăbovesc mai mult asupra fiecăruia, căci portretele se împuținau, de obicei în circumstanțe nefericite. Din cei 251 de ostatici capturați inițial, 105 au fost răscumpărați printr-un acord și armata israeliană a reușit să elibereze din mâinile Hamasului doar opt ostatici vii. Din păcate, acestora li se adaugă 73 de cadavre. La ora acesta în Gaza au rămas 98 de ostatici israelieni vii sau morți.
În mod paradoxal șansele unui acord au crescut mult odată cu apropiata reinstalare a lui Donald Trump la Casa Albă. În lista de obiective a lui Trump se află terminarea actualului conflict din Gaza. Trump este un om de afaceri care dorește să încheie deal-uri și știe că un climat de război nu este favorabil acestui gen de înțelegeri. Până acum, orice încercare ar fi făcut Netanyahu în direcția unui astfel de acord, el a fost imediat torpilat de partenerii săi de coaliție, extremiștii Ben-Gvir și Smotrich. „Trump este singurul om de pe această planetă de care Netanyahu se teme mai mult decât de Ben-Gvir”, spune analistul politic Ben Caspit și probabil că are dreptate. Din punctul lui de vedere, Netanyahu ar avea baza politică pentru un astfel de acord care este sprijinit de 80% din populația Israelului. Ben-Gvir și Smotrich vor continua să latre, dar caravana va trece ignorându-i. „Dacă Yair Lapid ar fi adus un astfel de acord, m-aș fi împotrivit. Dar nu mă împotrivesc dacă îl aduce Netanyahu. În Bibi am încredere”, declară o reprezentantă a sectei „bibiste” la Canalul 14 al televiziunii israeliene.
Și atunci, bineînțeles, se pune întrebarea de ce nu s-a ajuns mai devreme la un astfel de acord. Câte vieți de ostatici și de soldați ar fi putut fi salvate? Din păcate, aceasta va rămâne o întrebare retorică.
Potrivit acordului care încă nu este semnat, în prima fază vor fi eliberați 33 de ostatici, o parte din ei în viață. Israelul se va retrage din nordul Fâșiei Gaza și va permite ca ajutorul umanitar să ajungă la populația civilă care încă mai există acolo. În a doua fază se preconizează o retragere totală și eliberarea tuturor ostaticilor. Cine va conduce Fâșia Gaza după aceea este o întrebare cam incomodă pentru Netanyahu, deși mașinăria „bibistă” va fi dispusă să-i treacă cu vederea și această scăpare.
S-ar putea ca la următoarea mea excursie în străinătate să nu mai fiu nevoit să mă opresc în fața portretelor ostaticilor. Coridorul acela lung își va relua, sper, înfățișarea de odinioară, iar ostaticii își vor fi găsit liniștea, unii în mijlocul familiilor dragi care îi așteaptă de mai bine de 450 de zile, alții în pământul Israelului unde vor fi îngropați. Bineînțeles că principalul vinovat al acestei tragedii care lovește Orientul este gruparea teroristă Hamas. Dar nu pot să nu mă gândesc că s-ar putea ca în final să se dovedească că acel domn roșcat și puțin coleric care va intra peste câteva zile în Casa Albă este singurul adult responsabil din Orientul Mijlociu.
George Schimmerling
·
3 Comments
Si eu, de multe ori, cand calatoresc pe langa kibuturi din zona si vad cele 100 de stegauri galbene si scaune goale mi se strange inima. Interesant, cea mai purtenica armata din zona, care n-a fost pe pozitie in acea zi blestemata in octombrie, dupa mai bine de un an de lupte crancene si pierderi mari, n-a reusit nici pe departe sa aduca succesul in Gaza, sa elibereze ostaticii si sa stearga Hamasul. Eu am suspiciuni reale si cred ca dupa cum Guvernele Nataniahu si cei de inaintea lui au ajutat Hamasul, acum e randul Hamasului din Gaza sa ajute guvernul Nataniahu si pana la urma nu vor semna acordul, astfel ca partidele conduse de Ben Gvir si Smotrici nu vor iesi din guvern si guvernul va cadea. Americanii n-au prea mare influenta asupra Hamasului din Gaza. Nici, sa nu uitam, nici propunerea americanilor, ca in prima faza a acordului se vor elibera 1000 de teroristi parte ucigasi, contra a 30 de ostatici parte vii, parte morti.
Reiau mirata ce e citat mai sus:”tragedia care loveste Orientul” ?
Nu este vorba de o tragedie care loveste Orientul, este o tragedie care loveste Israelul, in primul rand.In ceea ce priveste “restul” , nu se poate vorbi de o tragedie, ci doar de instaurarea unei situatii geo-politica ale carei consecinte se extind asupra Orientului , ii schimba fata; pe de-o parte, actele temerare incununate de succes ale israelienilor (eliminarea din scena politica a multor figuri jalnice ale dusmanilor Israelului), disparitia unui stat conflictual cu identitati multiple – Siria, dar si deportarea dictatorului Assad intr-o alta tara dictatoriala care ii ofera refugiu, aparitia absurda si neasteptata a unui grup de teroristi din Yemen, care isi pun si ei mintea cu Israelul sub auspiciile Iranului terorist. Orientului i s-a tulburat balanta puterii, dar nu e vorba doar de Orient si desigur nu e o tragedie, este vorba de o zona extinsa, care ajunge inspre peninsula Arabica si Iran.
“Bineînțeles că principalul vinovat al acestei tragedii care lovește Orientul este gruparea teroristă Hamas. ”
Ma mir ca poti scrie aceasta propozitie. Statul Israel, membrii armatei, ai sectiei de Informatii, politicienii inalti sunt cei vinovati de cele intamplate, nu Hamasul.
Hamasul o miscare terorista sprijinita de Netanyahu din cauza unor socoteli politice gresite, orgolioase, lipsite de intelegere politica si pentru care nu si-a asumat nici o raspundere, care doreste disparitia statului Israel au foste executantii unui deziderat pentru care s-au pregatit poate chiar un deceniu sau mai mult, fara ca cineva sa fi sesizat cele ce se intampla.
Iar dupa ce se intampla de cateva saptamani, la a 4-a revenire a armatei in zona nordica a Gazei, cu reluarile cumplitelor explozii, greseli si hotarari ale celor trimisi sa lupte – uneori abia dupa ce si-au terminat serviciul militar – se pune itntrebarea cum se continua acest razboi nenorocit, cum pot muri inca dupa 15 luni, intr-o singura saptamana, 15 copii, care nici nu stiu ce inseamna viata, in aceaste conditii nu Hamasul e de vina, doar guvernul si intr-o masura oarecare purtatorii de decizii actuale in armata israeliana. O tragedie adusa de Israel asupra populatei sale.