De la faimoasa convorbire telefonică Trump-Putin, al cărei conținut nu-l cunoaștem, evenimentele se desfășoară cu o viteză uluitoare. Deşi, teoretic, încheierea războiului din Ucraina ar trebui să fie o veste de bun augur, ceea ce știm până acum despre intențiile președintelui SUA (ce vrea Putin este clar) este de rău augur.

Să precizăm un lucru: nu orice acord de pace este bun, deși în război mor oameni, orașe întregi sunt distruse, case ajung în ruine – vezi imaginile din Gaza, dar și din Ucraina. Poate că înainte de a accepta să te așezi la masa negocierilor, ar trebui să stabileşti niște condiții. Am spus a te așeza la masa negocierilor? Greșit. Se pare că în acest caz, Ucraina, subiectul în cauză, nici măcar nu este prezentă, cel puțin acum, în etapa pregătitoare care se desfășoară în Arabia Saudită.

Partea americană a încercat să-l liniștească pe președintele Zelensky, promițându-i că la negocierile propriu-zise va fi de faţă şi Ucraina, dar deocamdată, așa cum se prezintă lucrurile, mă simt nevoită să evoc conferința de la München din 1938.

Pentru cei din generațiile mai tinere, dar nu numai pentru ei, vreau să amintesc ce s-a întâmplat atunci. Nevrând să se implice într-un viitor război mondial, Marea Britanie a căutat să negocieze cu Hitler, crezând că dacă îi satisface niște pretenții teritoriale, în defavoarea Cehoslovaciei, va putea fi oprit. Astfel, în septembrie 1938 a avut loc o conferință la München cu participarea Germaniei hitleriste, Marii Britanii, Italiei și Franței, fără ca Cehoslovacia să fi fost invitată.

Participanţii la această conferinţă au semnat Acordul de la München, pe baza căruia Germania hitleristă a putut anexa regiunea sudetă, aflată la granița Cehoslovaciei cu Germania, unde trăiau foarte mulți etnici germani. În pofida acordului, peste un an Germania a dorit să anexeze și Coridorul Danzig, teritoriu polonez, motivul invocat pentru a începe cel de-al Doilea Război Mondial. Să facem o comparație: Ucraina nu este invitată, statele europene nu sunt invitate, partea americană declară cu subiect și predicat că Ucraina nici să nu viseze că teritoriile ocupate de Rusia, prin agresiune, vor fi retrocedate.

Poate nu va fi exact ca la München, dar deocamdată nu se cunoaște decât ceea ce au declarat Trump și oficialități americane, prezente recent… tocmai la München (ce coincidență!). Se pare că partea americană încă nu are un plan concret și nici nu i-a cerut Rusiei să-și prezinte condițiile.

Cei care cunosc și au urmărit ideile lui Donald Trump, modul lui de a acționa, în ce condiții vrea să încheie pacea în Gaza și în războiul ruso-ucrainean, constată, și nu pentru prima dată, că în ambele cazuri președintele american vrea să încheie un deal, să abordeze problema de parcă ar fi o negociere de afaceri, în care, bineînțeles, principalul câștigător, chiar dacă nu este direct implicat, să fie chiar el. Cel mai bun exemplu este Gaza, pe care ar dori-o ”americanizată”, administrată de SUA, golită de populația palestiniană și transformată într-o stațiune la mare, un spa, anexată până la urmă la imperiul Trump care are interese foarte serioase de acest gen în țările arabe vecine.

În ceea ce privește Ucraina, pretenția americană se referă la jumătate din bogăția de pământuri rare, în schimbul miliardelor de dolari pe care America le-a oferit deja ucrainenilor sub formă de armament. E drept că niciodată nu s-a vorbit public despre modalitatea în care Ucraina își va achita datoriile față de țările care au sprijinit-o cu arme moderne și eficiente. Nu știm ce înțelegeri s-au semnat, este posibil ca în perioada Biden, o parte din ele să fi fost considerate ajutoare nerambursabile, situație pe care cu certitudine Trump nu ar accepta-o.

Cunoscând aceste premise, nu cred că ucrainenii se pot aștepta la ceva bun de la aceste negocieri de pace, la care s-ar putea întâmpla să nici nu participe. Totuși, presiunea internațională este prea mare pentru ca Ucraina să fie lăsată pe dinafară.

Prima lună a administrației Trump ne-a oferit o mostră de comportament corespunzător viziunii președintelui american. Pentru noi, europenii, este vorba de o altă lume. Felul în care acționează oficialitățile americane prezente în Europa mă face să mă gândesc la expresia „se comportă ca un elefant în magazinul de porțelanuri”. Mă gândesc la reproșurile și criticile formulate de partea americană împotriva europenilor care ani de zile s-au bazat prea mult pe Statele Unite pentru a-şi rezolva apărarea. Nu putem totuși să nu fim de acord și să recunoaștem că, tot de ani de zile, președintele Franței, Emmanuel Macron, a pledat pentru o armată europeană.

În timp ce scriu acest articol, la Paris se desfăşoară o reuniune a principalelor state europene și chiar dacă nu știm încă ce s-a decis, cu siguranță că apărarea comună europeană și distanțarea de Statele Unite, de concepțiile președintelui Trump, au fost pe ordinea de zi.

Revenind la negocierile de pace, trebuie să fim realiști și oricât de mult ne-am fi poziționat de partea Ucrainei, am sprijinit-o și am condamnat războiul de agresiune al Rusiei, trebuie să recunoaștem că dorința fierbinte a ucrainenilor de a recăpăta teritoriile cucerite de ruși este irelevantă. Rusia nu va fi niciodată de acord să retrocedeze Crimeea, deci acest capitol, oricât de dureros este pentru Kiev, nu se va soluționa în favoarea acestuia. Poate că se va obține ceva în cazul celorlalte teritorii, dacă ar insista americanii, ceea ce nu cred că o vor face.

În orice caz, cred că printre puținele lucruri câștigate de Ucraina ar fi pacea și începerea reconstrucției.

Nu știu ce se va întâmpla cu președintele Zelensky. S-a comportat demn, nu a dat dovadă de slăbiciune, dar adevărul este că nu știm ce vor ucrainenii. Cu siguranță nu le va conveni ideea cedării unor teritorii pe care, din păcate, nu le-au putut recuceri. Îi vor reproșa președintelui Zelensky? Îi vor cere capul? Vom vedea în următoarele săptămâni.

Eva Galambos