În fiecare an, în luna februarie, comunitatea evreiască sefardă din New York se reunește pentru a celebra Ladino Day (Ziua limbii ladino). Evenimentul, ajuns la cea de-a opta ediție, este un moment de recunoaștere și promovare a limbii care a rămas până astăzi o parte esențială a identității culturale și lingvistice a evreilor sefarzi.

Limba ladino sau judeo-spaniolă a evoluat din spaniola medievală, împrumutând elemente din ebraică și alte limbi cu care evreii sefarzi au venit în contact. După expulzarea evreilor din Spania în 1492, aceștia s-au răspândit în întreaga lume, aducând cu ei limba și cultura lor. Ladino a devenit o parte esențială a identității lor, folosită în viața de zi cu zi, în literatură, muzică și ritualuri religioase.

În acest an, Ladino Day a fost organizată cu sprijinul American Sephardi Federation, American Ladino League, The Sephardic Jewish Brotherhood of America, The Sephardic Foundation on Aging, Foundation for the Advancement of Sephardic Studies and Culture și Shearith Israel League Foundation. Celebrarea a avut loc prin evenimentul Mazal Bueno, găzduit de Sinagoga Tribeca din cartierul cu același nume din Manhattan, cunoscută astăzi la New York ca sinagoga artiștilor și a oamenilor din televiziune și presă.

Organizatorii spectacolului Mazal Bueno au fost două personalități ale culturii ladino: Jane Mushabac, scriitoare și eseistă, care a fost și autoarea textului, și Bryan Kirschen, profesor asociat de spaniolă și lingvistică și președintele Departamentului de limbi și literaturi romanice al Universității Binghampton, precum și co-director al American Ladino League.

În cadrul Ladino Day au avut loc conferințe, confesiuni, lecturi de poezie și proză în limba ladino, care mai de care mai interesante.

Jason Guberman, directorul executiv al American Sephardi Federation, a vorbit despre bogăția culturii ladino și despre munca depusă de cercetători, lingviști și de cei care au crescut cu cântecele și poveștile spuse în dulcea spaniolă a evreilor sefarzi pentru a păstra această limbă care pentru unii a fost și a rămas un fel de ”acasă”.

Vorbitorii care au urmat i-au întărit spusele – trebuie să amintesc măcar câțiva, chiar dacă aș fi vrut să îi amintesc pe toți.

Gloria Ascher, a cărei familie este originară din Izmir, Turcia, vorbește limba ladino din copilărie. Ea este profesor la Tufts University, unde a predat ani de zile limba ladino, a făcut și numeroase traduceri din literatura ladino în engleză. Gloria Ascher este unul din puținii scriitori contemporani de limbă ladino. Ea a scris poeme și a publicat o carte în ediție bilingvă, The Diario: The Daring Escape of Two Brothers to America during World War I. Este jurnalul scris de Alfred Ascher, pe care ea l-a tradus. Ea a explicat ce înseamnă să scrii în ladino și a arătat cum o limbă poate să îți fie sprijin și îți poate da forța de care ai nevoie pentru a crea.

Rachel Amado Bortnick, cunoscută publicului ca un promotor al limbii ladino, a arătat cum poți păstra o limbă, cum poți comunica în ea și cum ea poate să dăinuie și chiar să se dezvolte cu ajutorul internetului. O problemă pentru mulți vorbitori de ladino este că în iureșul vieții de zi cu zi nu este ușor să îți găsești un partener de discuţie, cineva care să te asculte, să râdă împreună cu tine de o glumă, să priceapă un proverb pe care l-ai auzit acasă sau să te consoleze cu cuvinte pe care le știi din copilărie. Ți se poate face dor de o limbă la fel cum îți este dor de casă sau dor de cineva. În 1999 Rachel Amado Bortnick a întemeiat grupul de corespondență Ladinokomunita care reunește online peste 1500 de vorbitori de ladino.

Punctul culminant al serii a fost spectacolul care a dat și numele manifestării: Mazal Bueno – Un portret al evreilor sefarzi prin cântece, pe un text de Jane Mushabac, povestea unei familii sefarde alungate din Spania care se stabilește în Turcia. Spectacolul este un omagiu adus bunicii sale, Djoya Mushabac, care s-a născut în 1877 la Çanakkale, pe malul strâmtorii Dardanele, și a trăit toată istoria zbuciumată a Turciei din prima parte a secolului XX. Femeile din generația ei nu aveau timp să scrie jurnale ori să citească romane, dar știau mii de povești și cunoșteau cântece în spaniolă, turcă, ebraică, arabă și greacă pe care le cântau copiilor în vreme ce își făceau treburile casnice. În 1921 Djoya a părăsit Turcia împreună cu soțul și copiii ei și s-a stabilit în Statele Unite. A crescut opt copii care, ajunși la bătrânețe, și-o amintesc mai ales cântând.

Iar pentru a ilustra viața de familie, precum și aspirațiile și idealurile evreilor sefarzi, au fost 1listrate prin melodii sefarde interpretate de formația de muzică clasică The Western Wind Ensemble, iar povestea a fost spusă cu multă însuflețire de o tânără actriță, foarte cunoscută în lumea music-hall-urilor de pe Broadway.

Ziua limbii ladino, celebrată la New York începând din 2013, nu mai este un simplu eveniment cultural, ci o mărturie a rezilienței și a dorinței de a păstra vie o limbă și o cultură care au supraviețuit secole de persecuție și tulburări sociale. Într-o lume globalizată, unde limbile minoritare dispar într-un ritm alarmant, evenimente precum Ladino Day servesc ca o reamintire a importanței diversității culturale și lingvistice.

Unul din principalele obiective ale Ladino Day este educația. Prin evenimente de genul acesta, tinerii evrei sefarzi sunt încurajați să învețe și să folosească limba ladino, pentru ca ea să nu dispară. De asemenea, evenimentul atrage atenția asupra necesității de a documenta și arhiva lucrări literare și muzicale în ladino și de a le păstra pentru generațiile viitoare.

Printre sefarzii din America au fost și unii care s-au născut sau au trăit perioade îndelungate în România și de aceea sper ca o ediție viitoare sau măcar un eveniment să îi fie dedicat lui Jacob Levy Moreno, creatorul psihodramei ca metodă de terapie, cunoscut ca ca „omul care l-a contrazis pe Freud” sau lui Sabetay Djaen, marele rabin al comunității sefarde din București (1931 – 1944) care a fost și un cunoscut publicist și dramaturg de limbă ladino.

Revenind la Ladino Day, pot spune că este un moment de recunoaștere a importanței păstrării limbii ladino și a tradițiilor asociate, o parte esențială a patrimoniului cultural evreiesc. Participând la astfel de evenimente nu doar că onorăm trecutul, contribuim și la asigurarea unui viitor în care diversitatea culturală și lingvistică, dar și comoara de înțelepciune, umor și istorie este valorizată și protejată.

Cristina Toma Salomon

Bibliografie

https://americansephardi.org/

http://www.sephardicstudies.org/komunita.html

https://americanladinoleague.org/

Foto credit: Cristina Toma Salomon

I