Refugiați

Mar 6, 2025By

Cine caută dreptatea să nu o caute în istorie, căci istoria nu e dreaptă. Asta i-am explicat unui prieten cu care discutam despre conflictul israelo-palestinian. Asta i-aș explica și lui Ahmed care se autodefinește ca refugiat din Așkelon, fiind născut în Gaza în 2001. I-aș spune lui Ahmed că istoria nu e dreaptă și pentru asta nu trebuia să mă întrebe pe mine. Ar fi putut discuta cu a cărui întreagă familie a pierit la Auschwitz, refugiat și el din Transilvania horthistă. Dar László a avut puterea să ia lucrurile de la capăt, fără ranchiună și fără ură, ajutat și de iubirea lui pentru muzică, și până la urmă László Roth a devenit un nume pe scenele mondiale de operă. Sau i-aș spune să-l întrebe pe Horst, germanul din Banat care s-a trezit într-o dimineață deportat în URSS, deși el nu avea nicio vină, nu participase în atrocitățile făcute de naziști în al Doilea Război Mondial. Sau i-aș recomanda să-i întrebe pe Yusuf și Yorgos, un turc și un grec din Ciprul măcinat de războiul civilRead more…

Mar 6, 2025 5 comments

Lizzie Adler sau soarta tristă a unei Papieren Kind

Mar 6, 2025By

La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX mulți oameni din Europa, bărbați și femei, familii întregi, oameni săraci în majoritate, cărora soarta nu prea le zâmbise și care, deși munciseră din greu generații de-a rândul, nu reuşiseră să agonisească mai nimic, își părăseau țara și chiar Europa îndreptându-se către Lumea Nouă. De acolo veneau multe povești de succes prin intermediul scrisorilor și fotografiilor. Printre acești oameni disperați, dar și plini de speranță, erau mulți evrei, majoritatea din Europa de Est: Polonia, Ucraina, Rusia, România, Serbia, Bulgaria și chiar Ungaria. Dacă ne-evreii plecau mai ales din motive economice – sărăcie și impozite mari – evreii aveau un motiv în plus: antisemitismul care lua adesea forme violente. Nu am găsit informaţii privind numărul evreilor care au plecat în acea perioadă de pe meleagurile româneşti. Aici, în America, am cunoştinţe care îmi spun: ”Străbunicii au venit din România” sau ”Tatăl străbunicului a venit de la Galați. Știi unde este oraşul acesta din România?” Unii dintre ei mai găsesc printre hârtiile vechi ale familiei fotografii şi scrisori într-o limbă necunoscută lor și, mai rar, chiar jurnale, dar nu le înţeleg. Chiar dacă mulţi dintre cei care părăseau România promiteau că vor veni în vizită sau chiar că se vor întoarce, ajungeau doar să trimită ceva bani, multe scrisori și chiar fotografii despre noua viață pe care începeau să și-o clădească aici puțin câte puțin. Părinții arătau scrisorile rudelor, vecinilor și oricui îi întreba despre copiii plecați. Le arătau și poze să vadă vecinii cât de eleganți erau. În lipsa copiilor, acestea au căpătat denumirea de Papieren Kind – copil de hârtie… Deși scrisorile erau sincere şi chipurile din poze erau zâmbitoare, viața nu era deloc ușoară pentru noii sosiți care nu doar ajungeau într-o lume nouă, cu reguli diferite, greu de intuit, dar şi limba era necunoscută majorităţii dintre ei. Locuiau în condiţii mizere și munceau din greu. Uneori visul pentru o viață mai bună era curmat brusc. Un astfel de caz a fost cel al lui Lizzie Adler.Read more…

Mar 6, 2025 10 comments

Când se împarte norocul

Mar 6, 2025By

Chiar dacă nu suntem deloc superstiţioşi (ceea ce e o raritate, cred eu) şi considerăm că, potrivit proverbului „norocul şi-l face omul cu mâna lui”, nu putem tăgădui existenţa lui (şi, inevitabil, a ghinionului) care, la prima vedere, (dar nici la o cercetare mai profundă) nu pare a fi rezultatul unor acţiuni şi fapte pe deplin raţionale, călăuzite de mintea şi voinţa umană. De aici şi zicerile „A dat norocul peste el.” sau „Prost să fii, noroc să ai”. Ce este norocul? Potrivit DEX: „Întâmplare neașteptată sau concurs de împrejurări favorabile care asigură reușita unei acțiuni, îndeplinirea unei dorințe” sau „soartă, ursită, destin favorabil”. În cea de a doua ipostază, norocul figurează în majoritatea covârşitoare a urărilor şi dorinţele noastre, una dintre cele mai cunoscute fiind mazel tov-ul evreiesc care coincide cu urarea tradiţională a minerilor „noroc bun!”. De unde vine norocul, cine îl împarte (din păcate în mod inegal) nu ştim, dar cu toţii tânjim după el, aşa cum spune un vechi cântec ardelenesc: Când s-o-mpărțit norocu’,
Fost-am eu dus la lucru
Şi la tăți le-o dat cu caru’,
Numa’ mie cu paharu’
Nici acela n-o fost plin,
Jumătate-o fost venin
În prag de 1 Martie m-am plimbat prin Clujul ticsit cu vânzători de mărţişoare. Oferta foarte bogată, pe toate gusturile, abunda în elementele tradiţionale purtătoare de noroc: coşarul, trifoiul cu patru foi, potcoava şi buburuza, în cele mai clasice sau insolite reprezentări. De-a lungul anilor primisem şi eu astfel de mărţişoare, dar nu mi-am pus întrebarea de ce tocmai ele sunt (sau se spune că ar fi) aducătoare de noroc.Read more…

Mar 6, 2025 16 comments

Aforisme periferice 7

Mar 6, 2025By

1. Puterea celor fără de putere a rămas doar un ideal, pentru cei mulți a rămas durerea. 2. Istoria devine preponderent isterie. Istoria ca isterie, aceasta este cheia contemporaneității. 3. Războiul ideologic, cultural, generat de strategi ticăloși, sfârșește în stradă, dus la capăt de pleava criminală a marginalilor și de declasații periferiilor. Ideile extremiste, radicale se degradează întotdeauna în mod ireversibil în asasinat de masă, ba chiar în genocid. 4. Mulți și-au trădat țara, dar foarte mulți au fost trădați de propria lor țară. 5. Pretutindeni, patrioții contemporani trăiesc excelent din țară și nu pentru țară. În mod cert, niciunul dintre ei nu este dispus să moară pentru țară, cel mult în mass media, în mod virtual și declarativ.Read more…

Mar 6, 2025 3 comments

Lumea cristalelor (1)

Mar 6, 2025By

Într-unul din primele articole pe care le-am pregătit pentru revista Baabel am scris pe larg despre ouăle Fabergé, incredibilele obiecte de artă imaginate și realizate, acum peste un veac, de bijutierul magician din Sankt Petersburg pentru împăratul Rusiei. Vorbeam în acel articol despre nevoia omului de frumusețe alăturată nevoii lui de poveste. Ouăle-bijuterii întruchipează perfect aceste două nevoi, de aceea le-am și denumit fermecate, pentru că în poveștile copilăriei, obiectele pot primi puteri vrăjite asigurându-se de farmec etern. Reiau acum ideea nevoii organice a omului pentru frumusețe, împletită cu nevoia de poveste. Le-am regăsit pe amândouă în locul despre care vreau să vorbesc aici. Acum două toamne am ajuns în alt loc fermecat, la Wattens, un orășel de vreo 7000 de locuitori din Alpii Austriei, unde există din anul 1895 fabrica de cristale Swarovski. Când ne-am plănuit călătoria, fiul meu și cu mine am verificat pe hărți trasee alternative în funcție de ceea ce ne doream să vedem. În Austria eu voiam neapărat să ajung la Salzburg, măcar pentru câteva ore, ca să văd unde s-a născut și unde s-a preumblat prin grădini idolul meu Mozart – amintirea mea s-a și materializat într-un articol găzduit tot de Baabel. Am fost de multe ori la Viena și adesea am intrat în superbul magazin Swarovski, de unde mi-am cumpărat diverse mici zorzoane. Magazinul te făcea să crezi că intri tu însuți într-un cristal. Vizitele mele se legau de povestea unor strasuri (nume inițial al cristalelor) ale bunicii mele Magda, un șirag care îi fusese foarte drag și care îi punea perfect în valoare rochia de mătase verde pe care o purta de obicei în Ajun de Crăciun. Războiul a risipit șiragul strălucitor, la fel cum a risipit vieți și destine, dar Magda îl evoca adesea pe vremea când devenisem adolescentă și ea îmi povestea despre timpuri trecute. În memoria ei mi-am dorit să văd locul de producție al cristalelor fermecate.Read more…

Mar 6, 2025 13 comments

Banalitatea notelor de călătorie

Mar 6, 2025By

Oare și alții au ajuns, ca mine, la concluzia că incidentele neplăcute în viața omului sunt semnificativ mai multe atunci când ne aflăm în afara casei? Bineînțeles, e ceva banal, știut de toți. Atunci cum să justific ideea de a aduce la cunoștința cititorului seria de momente neplăcute dintr-o călătorie nu mai lungă de o săptămână, prea multe pentru o singură călătorie și mai ales pentru un individ aflat în a noua decadă a vieții? Pe undeva răspunsul e similar cu ceea ce spuneam pe vremuri familiilor celor internați în secția mea de terapie intensivă: pregătiți-vă pentru ce poate fi mai rău, ca să vă bucurați pentru veștile bune la sfârșit!
Din păcate, optimismul meu are și găuri: atunci când e vorba de un proiect cu multe necunoscute sau elemente care nu țin de mine, am întotdeauna senzația că nimic nu poate fi 100% pozitiv. Și când apare ceva neprevăzut, mă enervez, dar de cele mai multe ori țin totul în mine, în loc să-mi revărs furia pe cel care (în ochii mei) e de vină, când, de fapt, vinovatul e adesea cel care semnează aceste rânduri.
O mică povestioară.Read more…

Mar 6, 2025 11 comments

Porumbelul

Mar 6, 2025By

De mic copil am avut ocazia să fiu aproape de un adolescent diferit de alți copii și am fost impresionată de aspectul și de neputința lui cauzată de un probabil malpraxis. Băiatul avea o dizabilitate evidentă și nu se putea descurca singur decât cu mare dificultate. Pichi era cu vreo opt ani mai mare ca mine. Era fiul unor vecini și din ce am înțeles de la părinții mei, când era bebeluș a căpătat un fel de tremur al întregului corp, urmare a unei injecții intramusculare. Mergea foarte greu și avea tot timpul mișcări necontrolate ale întregului corp. Desigur, nu a mers niciodată la școală. Fiind printre cei mai mici, eu eram spectator la joacă și stăteam rezemată de gard ca să fiu protejată de vreo mișcare bruscă a celor care se jucau. Deseori, Pichi mi se alătura. Îi plăcea să privească joaca puștilor din cartier. Avea pe față un zâmbet ciudat, împietrit, dar aspectul lui nu mă speria, pentru că îl știam de mică. În acele momente îl priveam îndelung și, câteodată, eram surprinsă de reușita lui spasmodică de a opri vreo minge sau vreo țurcă venită spre noi din jocul copiilor. Cu siguranță, mama lui și cei din familie îi interpretau mimica feței ca pe un limbaj. Scotea și sunete pe care familia sa le înțelegea, dar eu nu pricepeam ce spune. Știu doar că mă privea blând și parcă protector, ca un frate mai mare. Făcea și cumpărături familiei și se îngrijea, pe cât putea, de un frate mai mic pe care îl iubea foarte mult. Deci Pichi avea judecată, înțelegea ce se întâmplă în jurul lui, dar tremurul său continuu și dificultățile de vorbire au fost frâne în dezvoltarea lui normală. După demolarea cartierului Mărgeanului din București, locuitorii s-au împrăștiat și nu am mai știut nimic de Pichi.Read more…

Mar 6, 2025 5 comments