În spatele blocului meu, cred că de când ne-am mutat, odată cu darea lui în folosință, acum 37 de ani, a crescut un arbore, chiar în dreptul apartamentului nostru. E un cenușer sau oțetar fals, cum i se mai spune. Poate a fost plantat de vreun locatar sau poate a supraviețuit, nu a fost rupt accidental pe șantierul creat pentru ridicarea blocului. Noi locuim la etajul patru. După ce arborele a depăşit, pe rând, înălţimea primelor trei nivele, a ajuns și în dreptul apartamentului nostru, de la patru.

Ramurile lui ne băteau în ferestre la orice adiere mai puternică a vântului. Foșnetul său ne aducea în urechi o mică parte din foșnetul plăcut pe care îl auzeam prin parcuri sau când hălăduiam prin vreo pădure. În perioada de înflorire, nu vă pot descrie ce mireasmă împrăștia și cu ce bucurie deschideam fereastra ca să intre în casă acel parfum! Se dovedea că este, într-adevăr, un arbore melifer iubit mult de albine.

De-a lungul anilor, printre frunzele copacului nostru multe păsări și-au găsit nu numai adăpost, ci și perechea. La orice rafală mai mare de vânt, priveam cu îngrijorare ca trunchiul, aparent firav, să nu se rupă. După vijelie, constatam însă că trunchiul era ca și cum nu se abătuse asupra lui nimic periculos. Și copacul nostru a tot crescut. Acum e dincolo de nivelul 7 al blocului cu 8 etaje, cu toate că a prins o toaletare cam brutală comandată cu ani în urmă de primărie. Dar a avut forță și și-a revenit nesperat de repede, spre bucuria tuturor.

E prietenul nostru, chiar dacă ne mai supără primăvara și vara, când lasă urme lipicioase – deh, e melifer! – adică, un strat greu de spălat pe mașinile parcate cu plată chiar sub el, printre care și mașina noastră. Putem spune că pe lângă alte avantaje aduce și venituri la bugetul primăriei de sector. Este deci un pom lucrativ.

Dar, în urmă cu vreo doi ani, am observat cum copacul rămâne golaș, fără coroana abundentă de frunze din anii precedenți, lipsit de frunziș mai ales pe ramurile dinspre apartamentul nostru. Anul trecut, copacul nostru a traversat primăvara, vara și toamna fără nicio frunză pe ramurile dinspre ferestrele noastre. Ne-am spus că dragul nostru copac va muri treptat-treptat și că va deveni un pericol pentru mașinile parcate sub el sau în imediata lui apropiere.

Administrația blocului a solicitat primăriei aviz pentru tăierea pomului. O persoană autorizată a venit, a verificat, dar n-am știut ce decizie a transmis mai departe. E drept că înspre partea cu mult soare mai crescuseră rămurele cu frunze și chiar flori. Am crezut că mai durează până ce o echipă va veni să-l taie și să ajungă surcele atât partea vizibil uscată, cât și cea încă vie.

Dar au trecut săptămâni bune și copacul a rămas la locul lui. Iarna a fost blândă și nu am traversat niciun episod nedorit în care vântul să-l încline periculos. Apoi a venit primăvara și ce credeți? Copacului nostru, pe ramurile care primesc mai multă lumină în timpul zilei, i-au dat rămurele cu frunze mai multe ca în anul anterior. Semn de viață, dar numai pe jumătate. În partea dinspre ferestrele noastre nu i-au mai dat frunze și nici nu au crescut alte rămurele. „Doctorul” care îl consultase îi pusese diagnosticul de sănătos și nu l-a înscris pe lista copacilor care trebuie sacrificați. A fost un doctor priceput, iubitor de pomi, și i-a pus un diagnostic corect.

Chiar dacă ramurile sunt aparent uscate, fără frunze care să hrănească arborele, asta nu înseamnă că nu mai au niciun rost pe lume. Ele dau echilibru întregului copac, iar partea cu adevărat vie își poate vedea de viață, suplinind în siguranță partea neaducătoare de hrană.

E drept, ramurile fără frunze nu-mi mai aduc prin fereastră nicio melodie și nici păsările nu se mai așază în zborul lor pe ele, pentru că acestea nu pot mângâia mătăsos, cum o face frunza. Acestor ramuri le-a rămas doar rostul de a face parte din ceva numit copac. Dar nici ramurile vii, tinere, nu ar rămâne într-un ansamblu echilibrat, dacă cele fără frunziș ar fi tăiate, pentru că întreg copacul s-ar prăbuși la un vânt mai puternic. Rafala de vânt împinge partea de coroană cu frunze spre peretele blocului, iar primele ajutoare pentru frunze sunt chiar ramurile fără frunze, ramuri care le îmbrățișează și domolesc vântul năpustit peste copac.

Dumnezeu ne arată că în astfel de exemplare vegetale se întâmplă la fel ca în comunitățile umane. Bătrânii aduc echilibru și ajută la viața armonioasă a tuturor membrilor unei familii, aceasta din urmă fiind unitatea de bază a oricărei societăți. În marea lor majoritate, bătrânii nu mai sunt producători nemijlociți de bunuri, dar aportul lor, mai ales în ajutorul dat la creșterea și protejarea vlăstarelor familiei, nu este de ignorat.

Mesajul meu de final pentru crenguțele tinere, dacă citesc textul, este acesta:

Vlăstare ale aceluiași trunchi, nu vă doriți ca ramurile uscate să ajungă vreascuri într-un ultim și sublim sacrificiu de a sfârși aducând o firavă căldură! Sunteți un întreg frumos și în echilibru doar împreună!

Foto credit: Elena Stoican

Elena Stoican, 4 iulie 2025