Număr vizualizări 686 ori
Săptămâna aceasta, adică luni 26 ianuarie 2026, în Israel a avut loc un eveniment deosebit: ultimul ostatic, sergentul erou Ran Gvili, luat prizonier de teroriștii Hamas din zona Gaza în 7 octombrie 2023, s-a întors acasă. Mai precis, corpul lui neînsuflețit a fost identificat și adus acasă pentru a fi înmormântat în Israel, în conformitate cu tradiția evreiască, după 843 zile de prizonierat, în care fusese luat după ce fusese ucis.
Cine este – respectiv, cine a fost – Ran Gvili? Era sergent de poliție, născut în 1999, deci în vârstă de 24 de ani atunci când a căzut eroic. În 7 octombrie 2023, ziua atacului terorist Hamas asupra Israelului și a măcelului care a costat viața a 1200 israelieni, Ran Gvili se afla acasă, în așezarea Meitar de lângă Beer Șeva. Era în concediu medical, după o fractură la umăr, căpătată într-un accident. În două zile urma să fie operat. Nu era obligat să se prezinte la luptă. A făcut-o voluntar, atunci când a aflat ce se petrece. A spus părinților că nu vrea să-i lase pe prietenii lui să lupte singuri. S-a prezentat la poliția din Beer Șeva și a fost trimis în zona din jurul Gazei. Împreună cu un prieten și coleg, a ajuns în kibuțul Alumim. Acolo, cei doi au acționat sub ploaia de gloanțe, reușind să salveze viața a zeci de participanți la festivalul Nova. A lichidat 14 teroriști din organizația Hamas. A fost rănit grav și totuși a reușit să-și păstreze calmul, dar a murit din cauza rănilor primite. Trupul lui neînsuflețit a fost răpit de teroriști și dus în Fâșia Gaza. La început, în Israel se credea că el mai trăiește, dar ulterior, la 30 ianuarie 2024, a fost declarat decedat, constatându-se că nu primea îngrijire medicală pentru rănile sale.
În ziua masacrului, teroriștii Hamas au luat 251 de ostatici – bărbați și femei, tineri, vârstnici și copii, civili și militari. Unii ostatici au fost uciși, de pildă copiii familiei Bibas, printre care și un bebeluș. Presiuni militare și politice asupra organizației teroriste au silit-o să accepte un schimb de prizonieri: să elibereze ostaticii în schimbul câtorva mii de teroriști arestați în Israel, unii condamnați pe viață pentru crime odioase în cadrul unor atentate teroriste. Guvernul israelian a acceptat, în etape. Eliberarea ostaticilor era considerată unul din obiectivele războiului. Întâi au fost eliberați ostatici vii cu cetățenie străină, apoi femei, copii și vârstnici și în cele din urmă bărbați considerați apți de luptă. Au fost și câțiva ostatici eliberați cu forța de către Armata de Apărare a Israelului. Cum organizația Hamas tărăgăna lucrurile, încercând să obțină cât mai multe avantaje, și eliberarea ostaticilor dura mai mult decât era de așteptat, au apărut persoane care cereau ca guvernul israelian să facă mai multe concesii organizației teroriste. Unii politicieni din opoziție, ca și unii manifestanți, l-au acuzat pe premierul Benjamin Netanyahu cum că ar fi fost vina lui, el tărăgăna lucrurile pentru a-și menține poziția politică. Premierul Netanyahu, înțelegând durerea familiilor ostaticilor, precum și interesele opoziției, nu a ripostat, ci a repetat că scopurile războiului sunt eliberarea ostaticilor, dezarmarea organizației Hamas și demilitarizarea Fâșiei Gaza. Primul scop a reușit; urmează celelalte două.
Donald Trump, președintele SUA, a intervenit personal pentru eliberarea ostaticilor. În cele din urmă, după eliberarea ostaticilor vii, a venit rândul celor decedați. Treptat au fost eliberați aproape toți, inclusiv Hadar Goldin și Oron Shaul, soldații israelieni căzuți în luptă în 2014 și rămași în mâinile teroriștilor. Probabil că Hamas voia să-i convingă pe locuitorii Gazei că… ar fi câștigat războiul, nevrând să-și recunoască înfrângerea.
Ultimul rămas în mâna organizației teroriste era Ran Gvili. Conducerea Hamas spunea că nu știe unde se află – afirmație făcută și cu privire la alți ostatici, eliberați în cele din urmă, mormintele fiind găsite…
În privința lui Ran Gvili, serviciul israelian de informații a făcut mari eforturi, dar a reușit. Întâi de la un terorist luat prizonier, apoi de la locuitori din nordul Fâșiei Gaza s-a aflat că Ran Gvili fusese transferat de câteva ori dintr-un cimitir în altul, ultimul loc fiind o groapă comună într-un cimitir din nordul Fâșiei Gaza. În acea groapă au fost descoperiți 250 de decedați. Ran Gvili a fost recunoscut pe baza situației lui dentare, de către doi medici stomatologi. Era decedatul numărul 187 din 250.
Descoperirea, identificarea şi aducerea lui în Israel au dat naştere unei stări de euforie. O înmormântare este un lucru trist, dar în acest caz a avut loc și o răbufnire de bucurie: era ultimul ostatic decedat, ceea ce simboliza sfârșitul războiului, sau cel puțin a primei faze. Mama lui Ran Gvili a afirmat că este mândră de fiul ei, un viteaz, un erou, cel care a plecat primul și se întoarce ultimul. Ceasul care funcționa permanent în Piața Ostaticilor din Tel Aviv a fost oprit pentru totdeauna în clipa în care Ran Gvili a fost adus în Israel. Ultimul ostatic, erou, a revenit acasă, chiar dacă nu mai trăia.
S-a dovedit că tactica premierului Netanyahu și a președintelui SUA Trump au fost corecte. Nimeni nu mai poate spune că Netanyahu ar vrea să sacrifice ostaticii pentru interesele lui politice – cel puțin, deocamdată.
Acum urmează realizarea celorlalte obiective ale războiului: dezarmarea Hamas, demilitarizarea Gazei, situația ei viitoare. Să vedem ce se va putea face.
Sursa imaginii de frontispiciu: ceremonie a poliției israeliene în memoria fiului lui Itzik Gvili, sergentul-major Ran Gvili, ucis în timpul unei luări de ostatici, la baza Nahal a Armatei Israeliene, în 26 ianuarie 2026. (Foto Poliția Israeliană) via Times of Israel https://www.timesofisrael.com/im-proud-of-you-my-son-family-of-ran-gvili-reunite-with-him-for-final-journey/
Lucian-Zeev Herşcovici
41 Comments
Multumiri D-nei Ghita care a initiat si lui Dr.Herscovici care a scris un articol interesant si documentat despre un subiect principal si la ordinea zilei .
De asemenea multe aprecieri pentru comentariile
sincere aduse de cititori.
Adaug cateva concluzii :
– Inmormantarea eroului Ran Gvili , care a fost
inaintat la gradul de plutonier major, poate incheie capitolul de santaj al organizatiilor teroriste dealungul anilor :”ostateci” contra concesii disproportionate .
O dovada in fata lumii ca israelienii pretuiesc viata umana mai mult decat orice pe cand palestinienii pretuiesc moartea,razbunarea si sacrificiul vietii (shahidim ) ca idealul lor E vorba de doua mentalitati si doua ideologii opuse si nu numai de un conflict teritorial .
Referitor la cercetarea obiectiva a evenimentelor de la 7 octombrie 2023 pana astazi :
Dupa razboiul de Yom Kipur ( 1973) si dupa razboiul din Liban (1982) dupa manifestaii publice tumultoase, cercetarea a fost facuta de un Comitet de cercetare statal ( format din judecatori si personalitati publice apolitice ) si nu din un Comitet de cercetari parlamentar ( adica politic ) .
In 1973 si in 1982 cocluziile Comitetelor de cercetatare au fost recunoscute ca obiective , si au contribuit la cunoasterea adevarului si la repararea lacunelor.
Trebuie avut in vedere ca intro democratie legea de aur este : Nu aste Autoritate fara Responsabilitate precum : Nu este Responsabilitate fara Autoritate ).
Eu cred si sper ca pana la urma ( cand? ) adevarul va iesi la lumina spre binele tuturor.
D- le Herscovici, va multumesc ca ati scris cu admiratie , apreciere si compasiune despre eroul Ran Gvili, z”l , care s- a prezentat voluntar sa apere granitele țării si pe oamenii atacați monstruos de hamas.
Am citit undeva, ca inca de mic, Ran era un suflet generos si nobil. In acea zi, acum citiva ani, se serba virsta de 12 ani, adica bat – mițva la 2 colege de clasa, una din ele in scaun cu rotile. Ran a convins toti baieții sa participe la petrecerea organizata in onoarea colegei cu probleme de sanatate. Ce durere ca lui Ran Gvili ii aducem un pios omagiu, in loc sa fie viu printre noi, sa- si intemeieze o familie , sa se bucure de tinerețe! Adaug ca rămăşiŧele pămîntesṭi ale lui Ran, ultimului ostatic, au fost aduse in Israel pe 26 ianuarie, seara, cind incepe comemorarea Zilei Internaționale a Holocaustului, eliberarea Auchwitzului de catre Armata Roșie.
Sa fie clar pentru toata lumea. Eu nu sunt ofensata. Eu ascult zilnic stiri si citesc ziare. Parerea mea este convingerea mea. chiar daca altii o numesc patima, pumn in piept, antiguvern.ireal…deci minciuni.
Si daca voi fi singura din Israel care sustine alta parere o voi face.
Patima mea la, 82 de ani, este pentru problemele familiei mele dar nici ceea se intampla in Israel nu mi-e indiferent.
Si DA :DORESC SCHIMBAREA ACESTUI GUVERN! Sper sa nu ia vreo decizie ca nu vor mai fi alegeri decat dupa multi ani.Sper pentru copiii si nepotii nostri!
Da, ai dreptate Andrea, Eva Grosz a fost ofensata, ceea ce nu este identic cu atacata.
Eva a fost ofensata, de opozitia (mea si a altora) la opiniilesale in drept, dar care sustin evenimente ireale, pe care patima “anti-bibi si anti-guvernamentala” au facut-o sa nu ia in consideratie ceea ce i-am scris, considerand ca am ofensat-o. Nimeni nu poate sa conteste sentimentul pe care l-a avut, incerc doar sa explica ca nu este justificat.
Dreptul la opinie e una si a afirma cu “pumnul in piept” si cu certitudine, lucruri care nu s-au intamplat este cu totul altceva.
De unde ofensa….ca dovada ca practic nimeni nu a fost de parerea lui Eva Grosz in afara Havei, care rareori si-a spus parerea despre cele intamplate in Israel in ultimii doi ani si trei luni. Dar foarte bine ca a spus-o acum identificandu-se cu cel ofensat.
Toți care cred că vorbesc de fapte cunoscute și nu am inventat, nici nu am jignit cu nimic spunând adevărul așa cum l-am înțeles eu ar putea adăuga un cuvânt . Pentrucă știu că sunt mulți.
Mulțumesc pentru înțelegerea comentariului meu de către Andrea și Tibi.
După opinia mea, comentariul Evei Grosz expune foarte clar opiniile ei, după cum şi comentariile preopinenţilor expun părerile şi convingerile lor. Mai neplăcut este atunci când combaterea unor idei se îndreaptă împotriva persoanei care a emis-o şi nu întotdeauna în modul cel mai politicos. Cred că am mai scris despre nevoia de a ne concentra asupra principiilor, ideilor, faptelor, şi nu asupra oamenilor . Altfel, riscăm să-i ofensăm şi, din păcate, nu e prima oară când persoanele, care comentează, argumentează sau combat, se trezesc sub un tir ofensator, nominalizate şi interpelate la persoana a doua singular (la “per tu”). Cred că e mult mai adecvat să se atenueze impulsurile nervoase şi să se utilizeze apelativele de politeţe care nu lipsesc din limba română.
Perfect adevărat . În privința aceasta D-l Herscovici susține părerile lui într-un mod respectuos și lasă loc și pentru părerea altuia.
Chiar pentru acest lucru îl apreciez foarte mult.
Și eu am gândit altfel, altădată, dar acum circumstanțele m-au făcu să îmi pierd încrederea și uneori speranța.
Este mai mult decat neavenit, precum faci tu, sau altii sa va adresati in persoana a doua plural atunci cand doriti sa exprimati o idee negativa asupra persoanei adresate, in timp ce la toate celelalte adresari adresarea se face la pesoana a doua singular.
Alegerea adresarii catre unii sau altii depinde exclusiv de legatura dintre acele persoane, legatura care s-a putut crea in timp si in situatii diverse.
Alegerea pe care o propui si folosesti o gasesc ipocrita, si nerelevanta. Oamenii pot avea pareri opuse si atunci cand se combat reciproc, dar nu este nici o nevoie sa se adreseza in plural.
Am observat cu stupoare nu de mult cum Andrea si Tibi Ezri care se tutuiau de obicei , au inceput sa se adreseze la persoana a II-a plural atunci cand au avut unele divergente de pareri.
Fiind verișoara soției mele, o cunosc pe Eva Grosz foarte bine. Ea este modelul omului drept care spune ce are pe inimă. Lucrurile se leagă logic. Printre altele de cei trei extremiști de dreapta care l-au influențat pe primul ministru susținând că eliberarea ostaticilor nu este prioritară. Evi pur și simplu nu suportă minciuna și nedreptatea și sunt sigur că nu este mai puțin patrioată decât oricare din noi. Dreaptă și grijulie așa cum a fost ca medic. Cât de bun ar fi directorul unei școli, rezultatele elevilor depind de ce profesori a ales directorul.
Cu toate greutățile, avem norocul că poporul ne ține la suprafață, un popor deosebit! Am Israel Hai!
Tiberiu Ezri M.D. – Mare păcat că ați simțit nevoia de a sublinia caracterul pozitiv al doamnei Eva Grosz – eu nu-l pun la îndoială. În comentarii se simte nervozitatea israelienilor, amplificată de evenimente. Nu știu dacă d. E.G. scrie mai extensiv din această cauză dar sigur cine nu scrie succint e mai vulnerabil la păreri contrare. În apărarea dînsei dvs. uitați ce a spus Napoleon – politica nu are inimă ci numai cap. Eu mă refer la unele afirmații despre situația din Israel, afirmații care îmi par incorecte. Observați cuvintele “îmi par”. Aceste cuvinte lipseau cînd dînsa ( sau alții ) s-a referit la evenimente de departe, mai exact din America ( caz Minesota ), unde Media e inacurată și realitatea depășește imaginația. Dau un exemplu care m-a făcut “să cad în fund” : see 21:34 – “our policies allow the city to work with federal administration if anyone has been convicted of more than 170 serious crimes”
Extended Interview: Mayor Mamdani discusses NYC agenda, Trump & ICE operations
Adică ce spune primarul New York – că el, adică poliția N.Y., nu va colabora cu autoritățile federale care încearcă să îndepărteze din America cu prioritate pe imigranții ilegali cunoscuți ca fiind criminali/violatori/hoți etc., decît dacă acesta are la activ mai mult de 170 ( !!!??? ) de crime serioase.
Domnule Klein – Mare păcate este să nu spui adevărul despre cineva pe care îl cunoști și a fost jignit pe degeaba.
Imi pare rau verisoara ta E.G u a fost jignita. Daca un om spune lucruri fantasmagorice si aceasta chestiune ii este aintita, nu este jignit omul ci opiniile neavenite, opinii ireale, in parte neadevarate si PATIMA, oricum ar fi, nu e cel mai simpatic lucru de a fi expus in public, alaturi de afirmatii NEADEVARATE.
Deci eu nu cred ca e pacat ca ai facut comentariul, pe care l-ai facut, ba chiar e foarte frumos, ca au fost asa de putini care s-au identificat cu parerea Evei. Nici macar tu n-ai facut-o, pentru ca cele scrise de tine au cu totul alta conotatie. Cine s-a identificat a fost doar Andrea, ulterior pe scurt fara multe vorbe si Hava. In rest cred ca majoritatea s-au identificat cu articolul (si tu de altfel i-ai multumit si apreciat).
Faptul ca exista in articol o tenta “bibista” nu il face propaganda electorala, iar de restul nu mai am ce sa spun 🙂
Cred că e nevoie de o precizare. D-na Rozenberg spune mai sus că ” Cine s-a identificat (cu părerea Evei Grosz) a fost Andrea”. Eu nu mă pot identifica cu vreo părere, eu doar apăr dreptul de a se exprima o părere şi asta am şi făcut, scriind: “Comentariul Evei Grosz e bine-venit pentru că prezintă şi un alt punct de vedere, al celor care au contestat politica guvernului în ceea ce priveşte situaţia de după 7 octombrie 2023. Şi au fost foarte mulţi.” D-na Eva Grosz a fost într-adevăr ofensată. Oare de cine?!
Și ca să mă exprim mai clar;
– pe locul 1 Poporul fără cei care refuză să servească în armată.
– pe locul 2 armata.
– pe locul 3 Netanyahu.
– pevlocul 4 guvernul lui de yesmen.
– Pe ultimul loc – extremișții din guvern care nu considerau întoarcerea ostaticilor prioritară și prin asta l-au influențat negativ pe Netanyahu.
Atacul in acest caz a fost al Evei Grozs, nu al meu, iar daca ma numesti Dna Rozenberg, asta nu va schimba realitatea.
Deci imi mentin parera, un atac la adresa unui articol bine venit. Nu e vorba de nici o neintelegere si de nici o contestare a drepturilor de a scrie, este vorba doar de o lipsa de logica deranjanta.
“Nu a existat strategie. Guvernul nu a căutat și nu a găsit, în mod intenționat, o organizație care să înlocuiască Hamasul.”
Asta e chiar culmea ridicolului, guvernul intr-adevar sau mai bine zis cei implicati direct nu au fost pedepsiti si ar fi trebuit, dar ca sa faci o asemenea afirmatie, mi se pare o exagerarea nelalocul ei.
Adica guvernul israelian terbuia sa gaseasca pe cineva care sa conduca Gaza? Poate te gandesti la WWI, cand familia Hohenzollern a venit sa conduca Roamania, si poate ca si Israelul trebuia – dupa parreea ta – sa gaseasc vreo dinastie de principi europeni ca sa conduca Gaza, sau eventual riviera pe care Trump o va construi in viitor?
Veronica – Și eu am părerea că fraza citată nu are nimic comun cu realitatea. Exemplul istoric pe care l-ai ales sună în felul următor – în 1866 cei care l-au îndepărtat pe domnitorul Cuza au căutat și găsit ca înlocuitor pe principele Carol de Hohenzoller. Cererea a pornit din interiorul Principatelor Unite. Scenariul acesta, o solicitare pornită din interior, era de neconceput cu Hamas intact, iar acum cu un Hamas slăbit dar înarmat, reeditarea unui așa scenariu ar însemna aducerea cuiva agreat de Hamas și mai ales îndatorat Hamas.
Nu numai fraza, intreaga ura nestapanita pe care a dorit in drept sa si o exprime Eva Grosz, aplaudata de Andrea, care mi a declarat ca nu inteleg ce e scris, ba mai mult atac autorii. De ex pe Vigdorovici, care a turnat minciuni cu carul, si pe care nu le a condamnat, ba din contra, probabil au mai fost cativa “atacati”.
De altfel nu cred ca am avut ceva de spus impotriva Evei, pe care o respect si o admir, cum am facut o adesea. Cele scrise de mine erau adresate comentariului facut, despre care intre timp si intelept, a scris autorul.
Veronica Rozenberg – mulțumesc pentru comentariile și răspunsurile date corecte și obiective la articolul meu. Tu, ca doctor în istorie, specialistă apreciată în istoria contemporană a poporului evreu, ești totdeauna în măsură să dai replici serioase și obiective, pentru care te felicit. Să sperăm că replicile tale vor fi înțelese și respectate de cititori.
Adaug faptul că articolul de față l-am scris la rugămintea și solicitarea doamnei Andrea Ghiță, care înțeleg că a căutat o anumită obiectivitate pentru prezentarea realității israeliene în publicația pe care o conduce. Andrea știe care sunt părerile subsemnatului. Sunt convins că știe și care sunt părerile lui Veronica Rozenberg, ale domnului Ivan Klein – și ale doamnei Eva Grosz. Eu respect părerile tuturor, cu condiția ca și alții să respecte părerile mele.
Toate cele bune, din nou mulțumiri și aprecieri,
Lucian-Zeev Herșcovici
D. Lucian-Zeev Herșcovici – V-am citit articolul pe nerăsuflate și mi-a plăcut mult ( v. comentariu scurt Jan. 29 ). Mi s-a părut scris bine, concis, obiectiv – chiar fiind departe am dreptul la o părere. Nu-i găsesc articolului nici-un cusur. Din cauza comentariilor diferite l-am recitit de cinci ori și nu mi-am schimbat părerea. ( cel mult am găsit o nepotrivire – citiți cu atenție cele scrise după “A lichidat 14 teroriști… ” – bănuiesc că la vremea respectivă se dădeau informații contradictorii)….În final, vă așteptați să sune așa comentariul meu? ( Mă amuză afirmația dvs. că Andrea știe părerea mea. Vă anunț că sînt prieten cu Patrocle, dar sînt mai prieten cu adevărul.)
Articolul seamănă cu o propagandă de alegeri pentru Bibi Netaniahu.
Câte se ascund în spatele acestor afirmații, doar în parte adevărate!
Trasul timpului acestui război care a măcinat întreaga țară a fost făcut de Domnul Netaniahu și asociații lui de extremă dreapta.
Războiul putea fi terminat cu mult înainte de termenul final, acela fiind numai datorită presiunii lui Trump. Majoritatea ostaticilor au fost eliberați tot în urma presiunii lui Trump. Au fost peroade lungi în care armata noastră a stat pe loc fără a avea program acceptat de guvern, guvernul fiind veșnic în contradicție cu armata care a explicat că ostaticii nu pot fi eliberați prin forță. Așa au murit ostatici tineri împușcați, când armata se apropia de tunelele în care erau ţinuţi captivi.
Nu a existat strategie. Guvernul nu a căutat și nu a găsit, în mod intenționat, o organizație care să înlocuiască Hamasul. Astfel Hamasul încă domină Gaza și guvernul e dispus la un nou război pe contul vieții tinerilor soldați, care sunt eroi , dar nici unul nu vrea să-și piardă viața.
Și DA: TOTUL din INTERESE POLITICE și pentru a-și salva pielea de judecata, de care vor să-l salveze Trump și președintele Herzog .
Nu au murit numai copii familiei Bibas. A murit cu ei tânăra lor mamă, în prinele săptămâni, în brațe cu copii ei ,când poate era de făcut ceva.
Singurii cărora le datorăm siguranța țării sunt armata și poporul care a demonstrat zi de zi pentru eliberarea ostaticilor și împotriva schimbării sistemului judiciar. Nu “UNII MANIFESTANȚI “, cum spune autorul, ci mai mult de jumătate din poporul Israelului a fost împotriva deciziilor guvernamentale care au tărăgănat și au sacrificat vieți.
Adevărul nu poate fi mușamalizat. Da, Hamasul ,Hizbala, hutii …în frunte cu Iranul sunt dușmanii noștri. Dar un guvern trebuie să știe să conducă strategic, și în același timp diplomatic, o situație dificilă, o criză existențială din care nici acum nu am ieșit. Nu orbește și nu în rezonanță cu interesele proprii.
Noi nu vrem să fim eroi, noi vrem să fim cetățeni, care să trăiască în coexistență pașnică cu vecinii noștri!
EXAGEREZI PROFUND,
Sunt in total dezacord ce spui si mi se pare foarte urata exagerarea pe care o faci !!!
Comentariul Evei Grosz e bine-venit pentru că prezintă şi un alt punct de vedere, al celor care au contestat politica guvernului în ceea ce priveşte situaţia de după 7 octombrie 2023. Şi au fost foarte mulţi.
Stimată Doamnă Eva Grosz,
Am citit comentariul Dvs. Personal, respect punctul de vedere al fiecăruia și al fiecăreia. Este o condiție sine qua non într-un regim democratic, al libertății de expresie. Am totuși unele observații, deși nu sunt adeptul polemicilor pentru o părere politică. Sunt de principiul că, la un proces, la care fiecare parte are avocatul ei, cei doi avocați pot fi prieteni; pentru aceasta există formula ”Suntem de acord că nu suntem de acord”.
Eu nu am scris acest articol pentru propaganda electorală a domnului Netanyahu. Nu știu ce vă determină să faceți o asemenea afirmație. Pot doar menționa că orientarea comentariului Dvs este … kaplanistă, incluzând lozinci care se aud la demonstrații violente anti-Netanyahu. Cred că violența verbală nu-și au locul într-o revistă de cultură.
Da, am spus ”unii manifestanți”, nu ”mai mult de jumătate din poporul Israelului”, deoarece în prezent sondaje de opinie arată că majoritatea cetățenilor Israelului susțin că dacă ar fi alegeri acum, ar vota cu partidele din coaliția guvernamentală. Desigur, eu nu pot fi profet cu privire la alegerile care vor avea loc în acest an, dar menționez rezultatele unor sondaje de opinie de astăzi.
Trebuie să vă răspund că afirmațiile după care războiul putea fi terminat cu mult înainte de termenul final; că guvernul nu a căutat și nu a găsit o organizație care să înlocuiască Hamasul, din interese politice proprii – și din interese politice pentru a-și salva pielea de judecată; că nu a existat strategie; că deciziile guvernamentale au tărăgănat și au sacrificat vieți – nu sunt corecte și trebuie revizuite. Manfestații violente la care au fost făcute afirmații antiguvernamentale și ”antibibiste” nu au început după 7 octombrie 2023, ci mai înainte, deși pe altă temă, împotriva modificării sistemului judiciar, cerând înlăturarea guvernului. Dar organizatorii lor au uitat că este vorba de un guvern majoritar, de coaliție, ales în mod democratic.
Da, aveți dreptate că adevărul nu poate fi mușamalizat. Dar adevărul este că guvernul Israelului, în relații strânse cu președintele american Trump, a făcut tot ce era posibil pentru eliberarea ostaticilor. Au fost și câteva cazuri de ostatici eliberați cu forța armelor; din păcate, nu s-a putut mai mult. Au fost și câteva cazuri de ostatici care au reușit să fugă și au fost uciși din greșeală de armata israeliană, din nenorocire. Aranjamentul, schimbul pe prizonieri, a fost făcut cu greu nu din cauza guvernului israelian, ci din cauza conducerii Hamas, care voiau un preț tot mai mare. Din păcate, unii ”kaplaniști” cereau – și strigau – să se dea Hamasului tot ce vrea, sperând că astfel se va termina războiul. Ar fi fost bine, dar era imposibil. Să ne remintim că o parte dintre prizonieri au fost uciși în detenție, alții au fost ținuți în condiții groaznice, au fost și cazuri de viol sau de convertire forțată la islam, sub amenințare.
Nimeni nu vrea să fie erou, ci să trăiască în coexistență pașnică cu vecinii. Dar se poate? Nu Israelul a început războiul, ci organizația Hamas. Nu căutați pricină guvernului Israelului, ci vinovaților adevărați – dușmanii Statului Israel.
Închei, cu mult respect,
Lucian-Zeev Herșcovici
Am tot respectul față de Dvs și dreptul de a gândi al fiecărei persoane în parte.
Demonstrațiile KAPLANISTE un cuvânt folosit ca ETICHETĂ jignitoare sutelor de mii de oameni care au demonstrat înainte de 7 Oct.23 împotriva legilor antidemocratice prin care guvernul și-ar fi asumat toată puterea asupra oricărei decizii aduse, fără să fie controlat de Curta Supremă . Ceea ce după izbucnirea războiul și-a urmat traseul.
Dreptul la demonstrație este al FIECĂRUI OM indiferent dacă guvernul a fost ales în majoritate sau nu.
Dar după 7 Oct. oamenii nu puteau demonstra pentru democrație şi au urmat demonstrațiile pentru ostatici. Era urgent!
În tot timpul războiului reprezentații securitîții, inclusiv armata, au cerut să fie făcute și demersuri diplomatice pentru a stabili o conducere străină de Israel în Gaza care să înlocuiască Hamasul.
Guvernul nu a propus și nu a acceptat pe cei propuși. Coalița de dreapta extremă a dorit cucerirea și stăpânirea Gazei.
Între timp, totul s-a complicat.
Ostaticii au rămas, au murit chinuiți și înfometați, fără ajutor medical.
EU NU AM FOLOSIT VIOLENȚĂ VERBALĂ am spus ce cred eu.
Faptul că tot articolul este scris în favoarea lui Nataniahu, aduce pentru mine un iz de propagandă. Părerea mea. Probabil intenția Dvs. nu a fost asta, dar tot ce ați scris este vădit în sprijinul lui Nataniahu. Inclusiv speranța că sondajele înclină spre alegerea partidului actual.
Susțin în continuare că lipsa de hotărâri luate de guvern, amânarea multor ședințe pe tema securității, au dăunat și nu au adus perspectiva unui final de înțelegere.
Toți cei care au criticat guvernul au fost destituiți, indiferent de importanța postului pe care îl aveau. Atât pacea cât și democrația au importanță capitală pentru Israel. În măsura în care este posibil.
Am fost de acord și sunt de acord privind cine sunt adevărații dușmai ai poporului evreu.
Dar diplomația care a adus la înțelegeri cu țările arabe cu politică moderată a dus la legături, pe care nici nu le puteam visa.
Aceste legături puteau fi întărite și folosite împotriva extremiștilor islamici pentru că și ei au acest scop.
În consecință, nu am atacat, nicicum pe DVS.
Am criticat greșeli făcut de un guvern extremist de dreapta, în care Nataniahu, care era moderat în alte etape, a trebuit să asculte de Ben Gvir, Smotrici… pentru a salva existența propriului guvern și propriilor interese.
Cu respect Eva Grosz
Răspuns dat D-lui Lucian -Zeev Herscovici !
Dar după 7 Oct. oamenii nu puteau demonstra pentru democrație şi au urmat demonstrațiile pentru ostatici. Era urgent!
În tot timpul războiului reprezentații securitîții, inclusiv armata, au cerut să fie făcute și demersuri diplomatice pentru a stabili o conducere străină de Israel în Gaza care să înlocuiască Hamasul.
Guvernul nu a propus și nu a acceptat pe cei propuși. Coalița de dreapta extremă a dorit cucerirea și stăpânirea Gazei.
Între timp, totul s-a complicat.
Ostaticii au rămas, au murit chinuiți și înfometați, fără ajutor medical.
Trebuie sa ai un curaj special si o mare indrazneala sa scrii aceste idei, in parte necorespunzatoare realitatii, pentru a scoate in evidenta fapte adunate si rastalmacite, pe care le emiti ci o asemenea patima.
Din amintirile mele privind razboiul
1. Netanyahu nu a destituit oe nimeni, ministrii ce s au alaturat, au parasit singuri guvetnul, doar Galant a fost destituit. Si nu cred ca poti tu, eu si nimeni de aici de la baabel dat nu numai, sa stie daca era mai bine sau nu. Impresia mea de ex esta ca noul ministru n a avut tangente cu functia primita si dupa venirea lui au fost facute, precum am aratat multe greseli.
2. Povestea cu conducerea straina in Gaza, mi se pare precum am scris deja nu numai o fantsmagorie, dar a arunca acest lucru ca pe o posibila varianta evitata de guvern este ireal.
3. Cu toate acuzatiile care pot fi aduse lui Netanyahu, din pacate Israelului ii lipsesc oameni de conducere si NIMENI dintre figurile care s ar dori inlocuitori, nu ar fi putut sa faca nimic din cele ce i se pot numara lui N ca realizari.
Cat privesc noile alegeri, la toate sondajele vazute de mine la canalul 11, coalitia de dreapta, in forme diferite de acum are majoritate electorala.
Comentariile tale, bazate pe ura, poate justificata si pe sentimentalisme nu pot decat sa i dea dreptate lui Tibi in comentariul sau cald la adresa ta.
Din pacate viata nu merge astfel, iar daca tragedia s a produs, vinovatii nu sunt inca pusi pe tapet, vorbele mari fara fundament faptic in realitate, pot doar sa puna jaratec pe foc, in nici un caz sa l stinga.
Oameni care au sentimentul de ură în ei, cred că și alții urăsc. Eu nu simt ură față de nimeni. Doar doresc să reamintesc ceea ce s-a spus de nenumărate ori la știri, de către personalități recunoscute, ca foștii oameni ai securității, fostul ministru al apărării, Galant, unul din cei mai curajoși oameni, care a prevenit guvernul înainte de 27 Oct, ministrul Eizenckot și nenumărate personalități ,care au avut legătură cu Nataniahu.
Nu doream să răspund la acuzaţiilor tale obraznice, dar m-ai presat, ca întotdeauna.
Este ultimul meu răspuns pe care ţi-l mai dau. Numai bine!
Nu trebuia sa folosesc cuvantul urs, este patima de a ti scoate naduful la baabel, facand abstractie de tot ce am spus eu in trecut (5 articole) si cu siguranta de specialist, dand verdicte, enuntand fapte ireale.
Un articol foarte bun cu resume de cele petrecute pàna acum. Ultimul ostatic s-a intors. Ràzboiul ìncà Nu s-a terminat. Au mai ràmas incà douà obiective, dezarmarea Hamasului si demilitizarea Gazei. Cine crede cà toate aceste obiective s-ar fi putut obține intr-o perioadà mai scurtà, nu este realist. Hamasul,organizație fundamentalist religioasà, militarà, organizat ìn scopul distrugerii Israelului, nu-si va depune niciodatà armele nesilit de nimeni. Numai armata israeliana poate s-o facà.
Sunt cu totul de părerea ta, Eva.
Mulțumesc Hava !!
S-a încheiat un coșmar. Să dea Dumnezeu ca de acum încolo să nu mai fie ostatici!
Pentru asta vinovatii inca nu au fost pedepsiti cu adevarat !
In plus, nu se fac serbari pentu mii de oameni, la 2-3 km de o granita cu un dusman atat de nociv si violent, care din vina Guvernului s-a dovedit si imprevizibil.
Si eu am fost si inca sunt impotriva politicii acestui guvern, doar ca de la asta si pana la absurditatea scrisa de E.G. drept comentariu la articol este inca o mare distanta.
Iar faptul ca vii tu, Andrea cu afirmatiile privind opinia baabelienilor
nu justifica cu nimic, exprimarea Nepotrivita la adress articolului, scoasa din context, exagerata, ba chiar ridicola.
Daca E.G. are opinii politice ferme, pe care le doreste sa fie exprimate, are tot dreptul sa scrie un articol nu sa emita critici nejustificate, pe care sa i le apere Andrea.
Imi pare rau pt com cu greseli, care mi a fugit de sub mana. E
Nu cred că cineva aici, la comentarii, poate contesta “dreptul” altcuiva de a comenta sau de a “apăra”. Fiecare dintre comentatori şi autori îşi asumă oportunitatea de a-şi exprima opinia, ceea ce şi Dvs. d-nă Rozenberg aţi făcut de-a lungul timpului şi comentariilor. Mă tem că sunteţi cam repezită la citirea textelor, nu înţelegeţi întotdeauna ceea ce citiţi şi atunci (sper că numai atunci) atacaţi autorii.
Impresionant. Mă gîndesc la Israel, mă gîndesc la pasărea Phoenix.
Suflet nobil.
A decedat din cauza lipsei asistenței medicale.
Odihnească-se în Pace!
Mulțumim pentru articolul frumos scris. Toți cei care au căzut au fost patrioți, inclusiv autorul acestui articol să trăiască Ad Mea Ve Esrim!
Aș dori să adaug că și mama copiilor Bibas a fost ucisă în Gaza de către teroriștii Hamas.
Cu tot optimismul manifestat de domnul Herșcovici sunt de acord cu tot ce a comentat doamna Ghiță.
În plus, nu eu, un amator în ale politicii, ci mulți comentatori politici experimentați afirmă că ultima eliberare de ostatici a fost în primul rând meritul președintelui Trump, bineînțeles cu aprobarea premierului Netanyahu și că acest lucru putea fi realizat cu mult timp în urmă. Dar important este faptul că toți au fost până la urmă aduși acasă și nu mai avem încă un Ron Arad a cărui urme s-au pierdut cu zeci de ani în urmă în Liban.
În plus nu înțeleg fraza dumneavoastră “Era decedatul numărul 187 din 250”.
Iată datele prezentate în media israeliană:
251 de răpiți
168 s-au întors vii, inclusiv cei doi răpiți de ani de zile: un bediun și un evreu care sufereau de boli psihiatrice și au trecut din greșeală granița.
87 de cadavre ale eroilor noștri au ajuns în țară, inclusiv Hadar Goldin și Oron Shaul.
251+ 2+2 = 255.
https://www.kan.org.il/lobby/kidnapped/
Lucian, vreau să-ţi împărtăşesc sentimentul meu de apreciere petnru iniţiativa de a scrie despre acest eveniment major, în primul rând cred pentru simbolistica pe care o are în faţa poporului israelian.
M-am gândit însămi să relatez acest eveniment, lucru pe care l-am făcut printr-un comentariu la articolul “Doi ani de agonie”. Eforturile făcute de armata israeliană au fost uriaşe, gândindu-ne la situaţia atât de complexă care s-a creat prin neputinţa de a găsi locul în care acest soldat EROU fusese depus în timpul anilor de război. Ulterior, căutările au fost masive şi dureroase, pentru a căpăta certitudinea identificării.
Nu am văzut în aceşti doi ani în care au pierit atâţia soldaţi, o ceremonie atât de impresionantă la care În linişte şi cu pioşenie au asistat la această despărţire sute sau chiar mii de oameni veniţi pentru a aduce un ultim onor luptătorului poliţist.
Am observat cu înfrigurare, acum şi în multe alte dăţi, cum situaţii fundamentale de viaţă şi de moarte se intersectează într-un mod aproape de necrezut. Venirea acasă este relatată de părinţi şi membrii de familie, într-o formă cutremurătoare, chiar în situaţiile de limită când întoarcerea este a unui trup neînsufleţit.
Sacrificiul de sine a devenit forma supremă de patriotism a multor tineri israelieni.
https://www.youtube.com/watch?v=oCMjI8G5mxo
Tragedia declanşată la 7 octombrie 2023 şi traumele majore cauzate de ea încă nu s-au încheiat. Eliberarea ultimului ostatic are o importantă simbolică, dar rămân celelalte obiective al căror orizont pare să se îndepărteze tot mai mult. Probabil încă nu s-au găsit căile pentru că totul e în mişcare, e fluid, e întortocheat… Eu cred că protestele masive care au avut loc în aceşti doi ani au avut un rol covârşitor realizarea obiectivelor propuse. Din păcate, societatea israeliană, la fel ca cea mondială, la ora asta, este mai scindată ca niciodată. Habar nu am cum şi când se va detensiona…