Număr vizualizări 49 ori

În noaptea de 16 mai 2021, deținutul X s-a sinucis în celula sa din închisoarea militară Neve Țedek, în timp ce își aștepta procesul. Așa suna comunicatul laconic al armatei israeliene, difuzat în cerc restrâns la câteva zile după tragicul eveniment. Am fost mirat de acest comunicat. Era destul de neobișnuit ca cineva să fie numit „deținutul X” într-un comunicat oficial – de parcă ar fi făcut parte din enunțul unei probleme de algebră. Mă gândeam că în spatele acelui X se ascundea o taină. Am început să caut material. Am intrat și într-un grup pe Facebook care se ocupa de subiect. Așa am aflat că deținutul X avea nume și chip, dar ele nu puteau fi publicate nici atunci, nici cu câțiva ani mai târziu. Abia ieri, la cererea jurnalistului Omri Assenheim de la canalul de televiziune 11, interdicția a fost ridicată.

Deținutul X se numea Tomer Eiges și era din Haifa. Fusese un elev cu o minte strălucită, un geniu al computerelor. La 16 ani a fost admis la Universitatea din Haifa, la știința calculatoarelor și într-un an a terminat ceea ce alții fac în trei. La 17 ani a fost angajat de o firmă de hi-tech. „La interviu i-am dat o problemă la care și ingineri cu experiență transpiră și a rezolvat-o cât ai bate din palme. Ca să mă conving, i-am dat încă una. A rezolvat-o și pe aceea. Am înțeles că am în fața mea un diamant”, spune patronul firmei care l-a angajat.

Diamantul nu a lucrat acolo multă vreme, căci se apropia de vârsta încorporării. Fără dificultate a fost admis la celebra unitate 8200 (care analizează date și informații secrete), unde se concentrează tinerele genii ale Israelului, viitorii fondatori de start-up. Chiar și printre aceștia, Tomer a fost remarcat. A lucrat la unele dintre cele mai secrete proiecte în domeniul războiului informațional. Am avut ocazia să cunosc astfel de băieți. Ceea ce îi caracterizează este în primul rând gândirea neconvențională. Oricât ai încerca, nu-i poți închide într-o cutie, ei vor găsi întotdeauna o ieșire. Așa era și Tomer. În caracterizarea sa, psihologul unității îi lăuda calitățile analitice. Singurul său defect – era cam prea individualist (dar nu-i nimic, se va adapta, cam toți sunt așa – asta nu apare în raport, dar se subînțelege.)

Tomer avea încă o calitate: era foarte ambițios, voia ca proiectul lui să fie cel mai bun și pentru asta căuta defecte în proiectele celorlalți. Dar calitățile lui au fost recunoscute, a fost avansat în grad, a ajuns căpitan – nu la 15 ani, ca în Jules Verne – ci la 24. Dar tocmai când se apropia de Everest, Tomer s-a prăbușit.

„La 2 noaptea am auzit bătăi în ușă”, povestesc părinții lui Tomer, Dr. Ron Eigis, cercetător principal la Rafael, marea firmă din industria militară, și Ronit, profesoară la Universitatea din Haifa. „Au intrat în casă vreo cinci ofițeri de la unitatea de contrainformații. Aveau mandat de percheziție. Au luat calculatorul lui Tomer și alte dispozitive tehnologice din camera lui. Ne-au spus că Tomer a fost arestat, dar fără a preciza pentru ce. Am simțit că ne cade cerul în cap.“

Nici astăzi, după peste cinci ani, nu se spune pentru ce l-au arestat. În cazul lui, necunoscutele sunt mai multe decât ecuația. Armata a dezvăluit doar cauzele care au fost eliminate: Tomer NU a lucrat pentru vreun serviciu de informații străin și NU a avut motivații financiare. Comunicatul purtătorului de cuvânt al armatei a lăsat să se înțeleagă că motivul lui a fost dorința de a se afirma. Noi, oamenii de rând, folosim Facebook, Tik-tok sau Instagram. Ei, softiștii, au GitHub. Una din presupuneri este că Tomer, oricât de genial, avea o minte de copil și nu a înțeles că acele coduri ultrasecrete pe care le scrisese în serviciile de la 8200 nu pot fi divulgate numai pentru a se lăuda. Repet, este doar o presupunere, una din multe, unele de-a dreptul fanteziste, luate parcă din filmele de spionaj de pe Netflix.

Cert este că de atunci, accesul lui Tomer la informații a fost îngrădit. Îngrădit a fost și accesul altora la Tomer. L-au plimbat prin diverse închisori militare sub numele de „Ofițerul X”. Despre el nu se vorbea, nu i se permitea să iasă din celulă, la masă era așezat mereu într-un colț, pentru a intra în contact cu cât mai puține persoane. I s-au prescris medicamente împotriva depresiei și el a devenit dependent…

Documentarul jurnalistului Omri Assenheim aduce lumină asupra zilei de 16 mai 2021, ultima zi a lui Tomer pe pământ. De fapt, documentarul începe cu trei săptămâni mai devreme: Tomer se simte rău și e dus la spitalul Rambam din Haifa, dar nimeni din personalul închisorii nu catadicsește să îi informeze pe părinți. Tomer are dificultăți la mers, îi este greu să-și țină echilibrul, uneori e buimac, se pare că doza de medicamente este prea mare. Dar nici aici, nimeni din personalul închisorii nu pare să ia vreo măsură.

Ziua de 16 mai 2021 ar trebui să fie o zi veselă. Este ajunul sărbătorii de Șavuot – sărbătoarea înmânării Torei pe Muntele Sinai. Tomer mai are doi colegi de celulă, tot soldați răzvrătiți – dar sunt cazuri mai puțin grave, lor li se permite să iasă pentru programul zilnic. Tomer rămâne pe patul supraetajat și citește, dar mai ales doarme. Spre seară sunt scoși la masa festivă în cinstea sărbătorii de Șavuot. În sala de mese, Tomer se așează în colțul său și nimeni dintre deținuți nu-l bagă în seamă. Către ora 21, Tomer se întoarce în celulă, pe la ora 23 vin și ceilalți doi. La un moment dat, pe la 23:30, ei aud horcăituri dinspre patul lui Tomer. Se duc la el, speriați, și văd că are spume la gură. Cei doi încearcă sa-i alerteze pe gardieni. Deși celula lor e filmată 24 de ore din 24, se pare că niciunul din gardieni nu este la postul de observație. Trec minute bune, în care poate că viața lui Tomer ar mai fi putut fi salvată. În sfârșit, după vreun sfert de oră, ușa celulei se deschide, dar nimeni nu știe ce să facă. Paramedicul unității este la duș. După aproape o oră este chemată ambulanța. Filmarea se încheie cu Tomer inconștient, transportat pe targă la spitalul Laniado din Natania și în scurt timp se anunță moartea lui. Cei doi colegi de cameră sunt sfătuiți să „uite” acea noapte.

În curând, opinia publică din Israel ia cunoștință de aceste fapte. Se pun întrebări, se cer răspunsuri. Au trecut vremurile când armata e vaca sfântă a societății israeliene. Sub presiunea opiniei publice, armata recunoaște că Tomer Eigis NU s-a sinucis. Este reinstaurat post-mortem în drepturi ca ofițer. Poate că nu vom afla niciodată care a fost natura infracțiunilor sale, dacă Tomer Eigis a fost un nou Edward Snowden sau doar un Edmond Dantès care a stat în calea cuiva. Cert este că el a plătit cu viața. Nimeni dintre cei care s-au făcut vinovați de moartea lui nu a fost sancționat. Dacă Israelul a avut ceva de câștigat din tragica zi de 7 octombrie 2023, este că încrederea publicului în sistem, atât cel politic și cel militar, s-a clătinat. Vechiul slogan, securitatea națională, nu mai este acceptat fără crâcnire. „Vrem răspunsuri”, spune Ronit Eigis, mama lui Tomer, „pentru ca alte mame să-și poată trimite liniștite copiii la unitatea 8200 și nimeni să nu mai treacă prin ce am trecut noi. Vrem să avem certitudinea că sistemul militar din Israel este pregătit să se confrunte cu toate tipologiile de soldați, chiar și cu cei care nu sunt chiar ca în tipare.”

George Uri Schimmerling