Număr vizualizări 1117 ori
În noaptea de 16 mai 2021, deținutul X s-a sinucis în celula sa din închisoarea militară Neve Țedek, în timp ce își aștepta procesul. Așa suna comunicatul laconic al armatei israeliene, difuzat în cerc restrâns la câteva zile după tragicul eveniment. Am fost mirat de acest comunicat. Era destul de neobișnuit ca cineva să fie numit „deținutul X” într-un comunicat oficial – de parcă ar fi făcut parte din enunțul unei probleme de algebră. Mă gândeam că în spatele acelui X se ascundea o taină. Am început să caut material. Am intrat și într-un grup pe Facebook care se ocupa de subiect. Așa am aflat că deținutul X avea nume și chip, dar ele nu puteau fi publicate nici atunci, nici cu câțiva ani mai târziu. Abia ieri, la cererea jurnalistului Omri Assenheim de la canalul de televiziune 11, interdicția a fost ridicată.
Deținutul X se numea Tomer Eiges și era din Haifa. Fusese un elev cu o minte strălucită, un geniu al computerelor. La 16 ani a fost admis la Universitatea din Haifa, la știința calculatoarelor, și într-un an a terminat ceea ce alții fac în trei. La 17 ani a fost angajat de o firmă de hi-tech. „La interviu i-am dat o problemă la care și ingineri cu experiență transpiră și a rezolvat-o cât ai bate din palme. Ca să mă conving, i-am dat încă una. A rezolvat-o și pe aceea. Am înțeles că am în fața mea un diamant”, spune patronul firmei care l-a angajat.
„Diamantul” nu a lucrat acolo multă vreme, căci se apropia de vârsta încorporării. Fără dificultate a fost admis la celebra unitate 8200 (care analizează date și informații secrete), unde se concentrează tinerele genii ale Israelului, viitorii fondatori de start-up. Chiar și printre aceștia, Tomer a fost remarcat. A lucrat la unele dintre cele mai secrete proiecte în domeniul războiului informațional. Am avut ocazia să cunosc astfel de băieți. Ceea ce îi caracterizează este în primul rând gândirea neconvențională. Oricât ai încerca, nu-i poți închide într-o cutie, ei vor găsi întotdeauna o ieșire. Așa era și Tomer. În caracterizarea sa, psihologul unității îi lăuda calitățile analitice. Singurul său defect – era cam prea individualist (dar nu-i nimic, se va adapta, cam toți sunt așa – asta nu apare în raport, dar se subînțelege.)
Tomer avea încă o calitate: era foarte ambițios, voia ca proiectul lui să fie cel mai bun și pentru asta căuta defecte în proiectele celorlalți. Dar calitățile lui au fost recunoscute, a fost avansat în grad, a ajuns căpitan – nu la 15 ani, ca în Jules Verne – ci la 24. Dar tocmai când se apropia de Everest, Tomer s-a prăbușit.
„La 2 noaptea am auzit bătăi în ușă”, povestesc părinții lui Tomer, Dr. Ron Eigis, cercetător principal la Rafael, marea firmă din industria militară, și Ronit, profesoară la Universitatea din Haifa. „Au intrat în casă vreo cinci ofițeri de la unitatea de contrainformații. Aveau mandat de percheziție. Au luat calculatorul lui Tomer și alte dispozitive tehnologice din camera lui. Ne-au spus că Tomer a fost arestat, dar fără a preciza pentru ce. Am simțit că ne cade cerul în cap.“
Nici astăzi, după peste cinci ani, nu se spune pentru ce l-au arestat. În cazul lui, necunoscutele sunt mai multe decât ecuațiile. Armata a dezvăluit doar cauzele care au fost eliminate: Tomer NU a lucrat pentru vreun serviciu de informații străin și NU a avut motivații financiare. Comunicatul purtătorului de cuvânt al armatei a lăsat să se înțeleagă că motivul lui a fost dorința de a se afirma. Noi, oamenii de rând, folosim Facebook, Tik-tok sau Instagram pentru a primi validare . Ei, softiștii, au GitHub. Una din presupuneri este că Tomer, oricât de genial, avea o minte de copil și nu a înțeles că acele coduri ultrasecrete pe care le scrisese în serviciile de la 8200 nu pot fi divulgate numai pentru a se lăuda. Repet, este doar o presupunere, una din multe, unele de-a dreptul fanteziste, luate parcă din filmele de spionaj de pe Netflix.
Cert este că de atunci, accesul lui Tomer la informații a fost îngrădit. Îngrădit a fost și accesul altora la Tomer. L-au plimbat prin diverse închisori militare sub numele de „Ofițerul X”. Despre el nu se vorbea, nu i se permitea să iasă din celulă, la masă era așezat mereu într-un colț, pentru a intra în contact cu cât mai puține persoane. I s-au prescris medicamente împotriva depresiei și el a devenit dependent…
Documentarul jurnalistului Omri Assenheim aduce lumină asupra zilei de 16 mai 2021, ultima zi a lui Tomer pe pământ. De fapt, documentarul începe cu trei săptămâni mai devreme: Tomer se simte rău și e dus la spitalul Rambam din Haifa, dar nimeni din personalul închisorii nu catadicsește să îi informeze pe părinți. Tomer are dificultăți la mers, îi este greu să-și țină echilibrul, uneori e buimac, se pare că doza de medicamente este prea mare. Dar nici aici, nimeni din personalul închisorii nu pare să ia vreo măsură.
Ziua de 16 mai 2021 ar trebui să fie o zi veselă. Este ajunul sărbătorii de Șavuot – sărbătoarea înmânării Torei pe Muntele Sinai. Tomer mai are doi colegi de celulă, tot soldați răzvrătiți – dar sunt cazuri mai puțin grave, lor li se permite să iasă pentru programul zilnic. Tomer rămâne pe patul supraetajat și citește, dar mai ales doarme. Spre seară sunt scoși la masa festivă în cinstea sărbătorii de Șavuot. În sala de mese, Tomer se așează în colțul său și nimeni dintre deținuți nu-l bagă în seamă. Către ora 21, Tomer se întoarce în celulă, pe la ora 23 vin și ceilalți doi. La un moment dat, pe la 23:30, ei aud horcăituri dinspre patul lui Tomer. Se duc la el, speriați, și văd că are spume la gură. Cei doi încearcă sa-i alerteze pe gardieni. Deși celula lor e filmată 24 de ore din 24, se pare că niciunul din gardieni nu este la postul de observație. Trec minute bune, în care poate că viața lui Tomer ar mai fi putut fi salvată. În sfârșit, după vreun sfert de oră, ușa celulei se deschide, dar nimeni nu știe ce să facă. Paramedicul unității este la duș. După aproape o oră este chemată ambulanța. Filmarea se încheie cu Tomer inconștient, transportat pe targă la spitalul Laniado din Natania și în scurt timp se anunță moartea lui. Cei doi colegi de cameră sunt sfătuiți să „uite” acea noapte.
În curând, opinia publică din Israel ia cunoștință de aceste fapte. Se pun întrebări, se cer răspunsuri. Au trecut vremurile când armata e vaca sfântă a societății israeliene. Sub presiunea opiniei publice, armata recunoaște că Tomer Eigis NU s-a sinucis. Post-mortem este reinstaurat în drepturi ca ofițer. Poate că nu vom afla niciodată care a fost natura infracțiunilor sale, dacă Tomer Eigis a fost un nou Edward Snowden sau doar un Edmond Dantès care a stat în calea cuiva. Cert este că el a plătit cu viața. Nimeni dintre cei care s-au făcut vinovați de moartea lui nu a fost sancționat. Dacă Israelul a avut ceva de câștigat din tragica zi de 7 octombrie 2023, este că încrederea publicului în sistem, atât cel politic cât și cel militar, s-a clătinat. Vechiul slogan, securitatea națională, nu mai este acceptat fără crâcnire. „Vrem răspunsuri”, spune Ronit Eigis, mama lui Tomer, „pentru ca alte mame să-și poată trimite liniștite copiii la unitatea 8200 și nimeni să nu mai treacă prin ce am trecut noi. Vrem să avem certitudinea că sistemul militar din Israel este pregătit să se confrunte cu toate tipologiile de soldați, chiar și cu cei care nu sunt chiar ca în tipare.”
George Uri Schimmerling
42 Comments
Facem o gresala. Intotdeauna cand vorbim de IDF avem in minte o armata tare, bine echipata si bine organizata. Ne gandim imediat la Aviatia Israeliana, Unitatile de Comando, 8200….
Ca o persoana care care a petrecut in aceasta organizatie trei ani de serviciu ca combatant, oblatoriu plus ani si ani ca rezervist ( inclusiv Razboiul de Sase Zile, Razboiul de Yom Kipur) pot aduce cateva modificari acestei concepții. IDF-ul nu e o armata de elita, cu toate unitatile sale de elită. Serviciul obligatoriu aduce in randurile armatei oameni nemotivati, neinteresati, care fac seviciul militar fara interes si motivație si i-si fac “datoria ” in mod superficial cautand tot timpul locul si timpul unde se pot eschiva, fara a-si indeplini misiunea. Acestia sunt paznicii care dorm in post si le scapa anumte situatii, paramedicii care nu sunt la post la momentul necesar. In IDF in momentul când nu esti apt din motiv de boala sau lte motive, esti imediat considerat un chiulangiu. Armata este plina de cazuri de neglijenta medicala .
Asa ca nu trebuie sa vedem in orice caz de pura neglijenta o actiune de contraspionaj…..
“Facem o gresala. Intotdeauna cand vorbim de IDF avem in minte o armata tare, bine echipata si bine organizata. Ne gandim imediat la Aviatia Israeliana, Unitatile de Comando, 8200….”
Nici acele unitati nu mai sunt, ceea ce poate au fost. Imi place comentariul dvs, care apropie de realitate pe cei care traiesc cu iluzii. Numai ultimul razboi nenorocit, a aratat cate greseli s-au facut, cate hotarari nereusite care au determinat moartea nejustificata si nu doar o data. Ca sa nu mai vorbim de unde a fost Aviatia la inceput, ceea ce nu are tocmai legatura cu lipsa de perfectiune
D.Michael Lavi – Consider că aprecierea IDF, făcută de dvs., e corectă. CV-ul dvs. vă permite s-o exprimați direct.
Trist , tulburător, îngrijorător conținutul acestui articol. Mulțumesc Gyuri. Chiar dacă este teribil de deprimant, lumea trebuie să știe cât mai mult. Din păcate tot ce se întâmplă în ultimii ani în Israel este derutant ți îngrijorător.
Din câte am înțeles eu , Tomer a fost genial iar oamenii superdotați (precum se știe )nu au un comportament standard. Asta nu denotă autism și oricum acesta este ușor de depistat deja din copilărie.Ceea ce este sigur ( concluzie la care s-a ajuns după insistenele unei investigații deși în prealabil s-a popularizat ideea trădării și a sinuciderii ) este că nu a divulgat informații unor agenții străine și nici nu s-a sinucis. Probabil că Tomer nu a înțeles că trebuie să se lase controlat și dirijat de armată și a devenit incomod. Filmele văzute demonstrează o neglijență crasă și o lipsă totală de profesionalism care ar trebui să pună pe gânduri organele responsabile ale armatei și…opinia publică. În momentul în care copilul tău este înrolat (știu din proprie experiență , ambii copii ai mei, fiu și fiică au fost combatanți ) responsabilitatea revine armatei. Nu ai posibilitate să intervii. Oricum ești o prezență colaterală.
Din cele descrise, se pare că moartea lui Tomer nu a fost accidentală, probabil a fost otrăvit sau pur și simplu a fost un act de neglijență din partea gardienilor. Într-o închisoare ca aceasta, nu există numai un singur paramedic. Din câte știu eu, niciunul dintre gardieni nu a fost luat la răspundere. Întrebarea incă este de ce, post-mortem, este repus în drepturi ca ofițer. Ce a făcut de-și enervează atât de mult superiorii. Încă două lucruri, oricine este acceptat în această unitate este inițial supus unui control de securitate foarte strict, iar în timpul procesului i se mai face și un test poligraf. Pe de altă parte, o unitate ca aceasta, are un sistem de apărare cibernetică bine pus la punct și foarte sever. Mulți tineri visează să fie înrolați în unitatea 8200. Rezerviștii din această unitate lucrează în companii precum Google, au fondat companii precum Wix, Waze, Wiz, NSO Group și multe altele. Mai vedem si alții punând mai mult accent pe securitatea apărării informatice. Cazul fostului analist de informații al Marinei, Jonathan Jay Pollard, care a furnizat guvernului israelian peste 800 de documente extrem de clasificate pe o perioadă de 17 luni. Pollard a furat și a vândut informații sensibile din domeniul informațiilor militare, memorii de un an de la ofițeri de informații din Flota a Șasea a Marinei SUA, care înregistrau observațiile lor asupra avioanelor, navelor și submarinelor sovietice din Marea Mediterană, documente despre modul în care serviciile de informații ale Marinei au urmărit submarinele sovietice și materiale care dezvăluie capacitățile unuia dintre cei mai clasificați sateliți de fotorecunoaștere ai Americii. Patru foști directori de informații navale au remarcat că Pollard „a furnizat informații clasificate altor trei țări înainte de a lucra pentru israelieni și că și-a oferit serviciile unei a patra țări în timp ce spiona pentru Israel”. Agenții FBI l-au arestat pe Pollard la Washington pe 21 noiembrie 1985, după ce a solicitat azil politic la Ambasada Israelului din Washington. El a pledat vinovat pentru divulgarea de documente clasificate și a fost condamnat la închisoare pe viață în 1987, cu o perioadă obligatorie de eliberare condiționată de 30 de ani. A fost eliberat pe 20 noiembrie 2015. Cazul 1000 din procesul Netanyahu este legat de cazul Pollard.
În zilele noastre, în Israel, se pare că, dacă aparții castei corecte, poți comite încălcări mult mai mari ale legii și nu ți se va întâmpla nimic. Vezi cazul „Ofițerului Impostor” – Assaf Shmuelevich, care a oprit operațiunea de eliberare a tuturor răpitorilor în viață în primele ore ale atacului asupra Gazei. Al șefului Parchetului Militar, Tomer Irusalmi, ale cărui activități au oprit ajutorul militar american. Beni Gantz, care a vândut întreaga bază de date a poliției către Qatar prin intermediul companiei „A cincea Dimensiune” și mulți alții. Păcat de băiat, ar fii ajuns departe.
In bună tradiție konigiană , dumneata faci o intreagă divagație și aduci niște asociații care nu au nici o legătură. Cazul acestui băiat este destul de grav și tragic ca sa ne limităm doar la el și să discutăm strict pe cazul lui .
Poate că aveți dreptate, domnule Schimmerling, dar lucrurile din lume nu se întâmplă în vid, ci sunt legate între ele, iar eu am făcut paralele cu alte fapte similare, cu alte persoane, în alte vremuri. Aveți dreptate, cazul este grav și tragic. Întrebarea care se pune, este de ce a fost rezolvat în acest fel.
Întâmplările relatate în articol sunt cumplite. Cred că dacă s-ar fi pus accent pe evaluarea psihologică a tânărului supradotat, poate nu s-ar fi ajuns aici. Cred că s-ar fi constatat că nu era potrivit să lucreze pentru armată, pentru un departament cu reguli atât de stricte. Dincolo de asta, se întrevede modul inuman de tratare a deţinuţilor militari şi lipsa totală de empatie. Sfârşitul tânărului era previzibil, ca într-o tragedie antică… ÎNGROZITOR!
Ai dreptate, e greu de crezut ca nu s a facut
o evaluare psihologica pt ca, examenele de intrare in acele
unitati de elita sunt si ele multe, dificile, iar candidatii
de asemenea multi, relativ. Desi stari psihologice deosebite, ca de ex otismul se pot identifica si la varste
ale adolescentei, este ciudat cum de parintii nu au fost
mai implicati ca sa urnareasca evolutia unui copil f. intelugent, dar on acelasi timp diferit de ceilalti dpdv al comportamentului social.
Ce i s a facut, rapirea, arestul, conditiile care aduc aminte
de ce scriam inainte, sunt de a dreptul criminale, si
au mai fost situatii neibisnuite, dar parintii in ziua d
de azi pot fi implicati si nu trebuie sa stea pe bara. E greu
de inchipuit cum s a putut desfasura, timp.destul de
lung, o asemenea grozavie indiferenta, rautate, lipsa,de raspundere, medicamente fara implicarea parintilor.
Aproape de imaginar si este meritul jurnalistului
pentru scoaterea la lumina a celor intamplate.
Nu ştiu în ce măsură puteau interveni părinţii. Ce puteau face? Să-l scutească de armată? Nu cred că eludarea stagiului militar e populară în Israel. În schimb, armata avea o dublă responsabilitate: faţă de ea însăşi şi faţă de recrut. Mai ales în domeniul ultra sensibil al serviciilor de informaţii. Ca să nu mai acuz procedurile inumane şi oribile pe care le-au aplicat apoi tânărului. Nu cred că e un caz singular, trauma stagiului militar într-o unitate specială este tratat şi într-un roiman al Zeruyei Shalev, pe care l-am citit de curând: Destin.
De ani de zile , parintii pot cere socoteala si informatii privind copilul lor. Despre acest subiect s-a vorbit in trecut destul de mult si cred ca nu gresesc in ceea ce spun. O parere din apropiere imi spune, ca poate au fost amenintati, nu pot sa cred. Exista ziare, televizor si jurnalisti, nu pot sa accept ca asa ar fi fost.
In momentul in care acest copil a fost arestat, pare-se ca au pierdut legatura cu el, altfel il puteau vizita la inchisoare. Nu exista sa nu poti fi in legatura cu propriul copil, mai ales, daca – si daca nu, atunci exista o mare problema in famile – nu erau constienti de faptul ca tanarul are unele dificultati de comunicare cu cei din jur,
Daca nu le avea, atunci opacitatea cazului este si mai dramatica.
Ben Zygier (“Prisoner X”)
Who he was: An Australian-Israeli (born in Melbourne) who is widely reported to have been working for Israel’s intelligence service, Mossad.
Connection to Beirut/Lebanon: According to media investigations (not officially confirmed by Israeli authorities), Zygier was involved in operations that inadvertently led to the arrest of Lebanese informants by Hezbollah — reportedly after he gave information to a Hezbollah contact that compromised them
Noi avem o singură armată în lumea asta grea pentru israelieni în general și pentru evrei în particular. Să fie binecuvântată amintirea Căpitanului Tomer 🙏
While riding his bicycle home from his base, a van pulled up and essentially kidnapped him off the street. Not even his parents knew where he was for some time.
Asa face aceasta armata. Aminteste nici mai mult nici mai putin de Afacerea Ioanid, de rapirea de pe strada de catre Securitate a marelui sociolog Golopentia.
Tomer, in orice situatie ar fi fost , unica responsabilitate, si atentie asupra viitorului sau o aveau parintii.
Daca el ar fi fost otisti (ceea ce poare sa rezulte din scenele filmate in reportajul televizat, scene in care Tomer era deja sub influenta drogurilor/pastilelor) erau in mod UNIC parintii sai de la care a fost luat.
De asemenea, daca era cu adevarat otist, probabil ca ar fi fost identificat, testele din armata sunt foarte serioase. Si aici parintii ar fi putut avea un cuvant de spus.
Soarta lui Tomer Eiges m-a intristat. Articolul mi-a plăcut. Mi-a permis să-mi fac o părere despre caz. Totuși aș semnala un articol care publicat în urmă cu 4+ ani ( ??!! ) ne informează despre caz, numele real al lui X și unele detalii suplimentare.
https://www.richardsilverstein.com/2022/01/27/tomer-eiges-is-dead-and-no-one-is-accountable/
Am citit articolul și văd că și alții s-au gândit că e posibil ca Tomer să fi fost autist. Dar, în esență, nu sunt de acord cu concluzia articolului. „Înlăturarea” lui Tomer a fost criminală, dar a fost de așteptat. Un spion care pune în primejdie întreaga rețea este eliminat – asta se întâmplă peste tot în lume. Nu aici văd eu tragedia, ci în faptul că Tomer a fost admis într-o unitate ultrasecretă fără să i se facă un profil psihologic adecvat, mai ales că ar fi existat motive de suspiciune. Și, ceea ce îmi place și mai puțin, este faptul că tragedia lui Tomer dă apă la moară unor elemente antisioniste – vezi încheierea articolului: Anti-Zionist, Anti-genocide, Pro-Palestine.
Inrolarea in orice armată se face cu excluderea profilelor psihopatologice. Autismul, inclusiv formele mai puţin grave, nu sunt greu de identificat. Mi se pare exclus ca inrolarea in armata israeliană să fi sărit peste evaluarea psihologică şi să fi omis un diagnostic precum autismul. In al doilea rând, autismul nu apare la adolescenţă, e o boală care apare în fragedă copilărie şi însoţeşte persoana de-a lungul dezvoltării.
Tocmai aici e misterul. Dacă acest profil se face la înrolarea în armată, atunci la admiterea într-o unitate atât de sensibilă, el trebuie să se facă cu atât mai amănunțit. Și totuși se pare că Tomer avea unele tulburări de personalitate. Sau poate că psihologii nu pot descoperi absolut totul?
Citez din articol. Jurnalistul care l-a scris este cunoscut in Israel, ca fiind cineva “neconventional”. Asta nu place nimanui.
“The reason I was the first journalist to name Tomer, his military unit, and his rank is because his death reveals the systematic corruption at the heart of the Israeli security apparatus. ”
Dar nu numai:
“While as a parent I am loath to say how a bereaved parent should mourn such a crippling loss, it’s unfortunate that Tomer’s parents have done little more than express concern and heartache for their loss.
Unless you are willing to take your case to the media and make a huge stink, the IDF will ignore you, which is exactly what has happened here. Perhaps because of his father’s employment within the Israeli defense industry, he feels conflicted and cannot act. Perhaps there are other reasons. Whatever they might be, without the protest of his parents, the army feels under no obligation to expose the truth.”
Da si pe mine m-a surprins în debutul filmului cand părinții lui Tomer s-au dus sa primească raportul procuroarei militare și tatăl lui Tomer a spus că vor doar să treacă și peste asta . Cum poți fi atat de împăciuitor ? Sa fie oare acel gen de supunere față de sistem care ii caracterizează pe sioniștii din garda veche că armata are intotdeauna dreptate ? Sau poate sunt acolo lucruri pe care noi nu le știm
Cum se poate accepta ideea ca Tomer a fost detinut, iar parintii nu au stiut ce se intampla? Poate am scapat ceva din reportajul lui Eisenheiim?
Nu cred că nu au știut chiar nimic. Dar au fost împărtiti intre dragostea părintească și loialitatea față de sistem.. Au luat de bun tot ce armata le-a livrat .. Despre spitalizarea la Rambam , chiar nu au știut nimic..
Gyuri eu personal nu cred ca in sec XX1 si la varsta acelor parinti, loialitatea fata de sistem poate sa depaseasca loialitatea fata de propriul copil. Asta desigur aminteste de Stalin.
Personal, cred ca nu erau constienti (facand abstractie, sau ignorand din motive neclare) situatia suflteasca, personalitatea lui Tomer.
Da , si eu stiam numele lui Tomer, dar dacă aș fi publicat articolul meu acum o săptămână , riscam să mă complic cu cenzura militară . Foarte bun articolul dlui Silverstein -de care nu am avut cunostință – eu rezonez cu fiecare cuvant din el (inclusiv cu concluziile-aici poate am un mic diferend cu Hava , in rest suntem de acord) . Revenind la Tomer , eu am simțit ca un pumn in plex cand l-am văzut cum se târa noaptea neputincios catre baie fără ca nimeni să intervină- cu cateva sapt inainte de a muri. N-am mai putut dormi noaptea după acea inregistrare. Si eu ca si Hava- cred tot mai mult că armata a dorit ca Tomer să fie eliminat – căci după spusele lor deținea niște secrete de stat adanci pe care risca să le dea in vileag. Mie toata aceasta mi-a provocat repulsie
E interesant ca doar te-a intristat, dar nu te-a revoltat, precum este ATAT DE REVOLTAT impotriva imigratiei ilegale in SUA si a impuscarii pe nedrept a diferitilor cetateni. Nu spun ca e mai rau, sau mai bine, sau ca in general comparabil.
Remarc ce te intristeaza, versus ce te revolta!
Veronica ambele. Am simțit și intristare si revoltă , nu stiu care din ele a fost mai puternică. Intristarea că moare incă un mit-Tzahal – care a lăsat un băiat atat de capabil pe mâna unor dobitoci. Bineințeles ca am simțit si revoltă – că de prea multe ori ascundem lucrurile sub preș , de aceea am și scris articolul
Scuze Veronica , acum vad ca raspunsul tau era pt dl Klein. Dar afirmatia e valabilă și in cazul meu
Desigur ca pt Ivan Klein, la care de ani revolta pt imigrarea ilegala este light motiv, al aproape tuturor comentarilor sale, doar aici a fost doar intristat. Tu Gyuri ai punctat excelent asupra neincrederii populatiei care s a inzecit in urma tragediei de la 7 oct 2023. Am auzit ca 80000 de persoane au parasit tara. Unde se duc?
Din păcate am și eu in familia mai indepărtată câteva cazuri. Ai mei au ales Europa (cea de Vest)
Imi vine in minte ce a scris Dr. Szylagi
Naționalismul este, în esență, îndreptat împotriva națiunii: limitează și închide o comunitate, deși tocmai deschiderea o face mai mare — așa cum a fost America …
Plecarea si schimbare locului de trai a devenit de mult un obicei/deprindere internationala.
Fraza de mai sus citata vorbeste impotriva unui dintre elementele esentiale care au dus in arc XIX la formarea statelor natiune, si probabil sub forme mai putin stabile s a manifestat in primavara araba. Contrarul s a dovedit neputinvios, chiar agresiv. Diasporele dupa 1990 sunt multinationale, de voie, sau de nevoie cum se intampla in ultimii ani. Dar pt evrei problema e mult mai complexa integrarea, dpdv al societatii gazda, mai ales astazi, problematica.
Scuze pt divagatii…🙂
Veronica – #A – Mă consideri obsedat pe subiectul imigrare. Sincer,sincer, de la tine venind, nu mă supăr. Chiar mă simt onorat căci mă pui într-o categorie foarte elevată, împreună cu Casandra ( v. Homer, războiul Troian ), cu de Gaulle ( a murit îngrijorat că în viitor localitatea în care s-a retras numită Colombey două mănăstiri se va numi în viitor Colombey două moschei ). Pe de altă parte, mi-ar pare bine ca tu (și alții) să vizionezi cu atenție cele două youtube menționate de mine în comentarii la articol d. Szilagyi și dacă apoi – 1 – nu o să înțelegi viitorul ca mine – 2 – nu o să consideri cazul Pretti drept tragedie ci împușcat pe nedrept, eu ridic mîinile. – #B – Interpretarea mea a cazului relatat, interpretare baztă pe articol și pe o anumită experiență personală. E o vorba de o tragedie. Tomer, în esență un copil retras, închis, și-a dat drumul/s-a lăudat fără să realizeze gravitatea faptului. De aici începînd, sistemul s-a pus în mișcare, regulamentul cerînd izolare dar nu pus în izolare absolută care e deosebit de grea. L-au ținut mult în închis deoarece avocații celor două părți n-au putut să se înțeleagă cît de mare să fie pedeapsa și cum să decurgă judecata ca să nu fie o posibilitate suplimentară de scurgere de informații. Sistemul din închisoare, probabil neobișnuit cu cazuri ieșite din comun, a finalizat tragedia – tineri care nu urmăresc camerele de luat vederi, soldată/cadru medical cu o pregătire medicală minimală, doctori superficiali. Eu nu am nici-o pregătire ca să fac vre-o apreciere legată de tratamentul medical totuși nu pot să înțeleg cum nu s-a putut determina concentrația în sîngele decedatului a unuia din cele două medicamente folosite. ( cum poate fi acceptat/pus în circulație un medicament pe care nu poți să-l urmărești ).
Mă bucur foarte mult Gyuri că ai făcut cunoscută o situație care ne zdruncină mintea și inima. Sunt de acord cu fiecare cuvânt . Oricât de dureros ar fi, trebuie să știm cât mai mult. Chiar și așa colcăie sub preș multe, prea multe murdării și manipulații
Aveți aici detalii exacte despre acest alt prisoner X
🌍 Ben Zygier (“Prisoner X”)
• Who he was: An Australian-Israeli (born in Melbourne) who is widely reported to have been working for Israel’s intelligence service, Mossad. 
• Connection to Beirut/Lebanon: According to media investigations (not officially confirmed by Israeli authorities), Zygier was involved in operations that inadvertently led to the arrest of Lebanese informants by Hezbollah — reportedly after he gave information to a Hezbollah contact that compromised them
Nu încape îndoială că a fost o tragedie și că „rezolvarea” ei a fost criminală.
Eu cred că tragedia a început atunci când sistemul nu a înțeles că Tomer nu era un tânăr ca toți ceilalți. Din film aflăm că în copilărie nu a avut prieteni. Poate că geniul lui era compensarea unui ușor autism? Dacă acest lucru ar fi fost înțeles și nu i s-ar fi încredințat o răspundere prea mare pentru el, tragedia ar fi putut fi evitată?
Au mai fost cazuri de sinucidere a unor membrii din serviciile secrete. Un caz, din memorie, acum mai mulți ani, poate zece, un tânăr australian agent al mosadului, a fost în misiune în Beirut în contact cu hezbolah. Din neglijență i-a scăpat o informație din cauza căreia o sursă a mosadului din conducerea hezbolah, a fost compromisă. Mosadul l-a arestat și după un timp s-a sinucis în închisoare. Vag mi-aduc aminte și de alt caz.
Asa este . Acela – se pare, nu mai putem fi siguri- chiar s-a sinucis in urmă cu câțva ani. Aici a fost vorba despre o neglijență gravă. Nu vreau să mă gândesc că ar fi fost mai mult
În caz trist. Sunt perfect de acord cu ce scrie Havs Oren.
Te felicit Gyri Schimerling ca ai adus aceasta problema tragica a mortii lui Tomeri Eigis in fata celor care isi mai fac iluzia ca Israelul este o tara curata de crima, de rasism, o tara in care umanismul si corectitudinea fac parte din viata social-politica. Daca au facut vreodata, nici de asta nu sunt sigura.
Programul ziaristului Omri Eisenheim l-am urmarit cu sufletul la gura, caci nici eu nu auzisem cu mult inainte de acest prizonier. A fost un program exceptional, jurnalistul a reusit sa patrunda in meandrele sistemului coercitiv care l-a dus pe acest tanar ilustru, dintr-o famile echilibrata la finalul tragic. Impresia lasata de acest reportaj , cauza mortii a fost determinat de pilulele luate de Tomer pentru a putea dormi. Cat de real este nu stiu, nu sunt sigura ca cineva va stii vreodata.
Luati cunsostinta cei care credeti ca Israelul anului 2021 este Eret hahalav si hadvash !! -Tara unde curge laptele si mierea…
Una din nebuloase istoriei recente
Caracterizare cu totul nepotrivita !
Ce istorie tristă, tragică. Nu pot să îmi închipui cum părinţii îşi vor găsi liniştea. Un tânăr genial sacrificat pentru ca secretele să fie păstrate. Merci pentru relatare!
Eu mi-as dori ca cei de la sectia de Inteligenta, si celilati membrii ai armatei care au fost in apropiere sa nu-si gaseasca niciodata linistea, ci sa poarte asupra lor vinovatia acestei crime indirecte pe toata viata !!