Nepoatele mele merituoase, studente şi totodată angajate part time, m-au anunţat că doresc să-şi petreacă noaptea la mine. Azi e sâmbătă, iar ele vor merge la o petrecere organizată de anii lor de studiu, la un club din centru. Aceasta nu trebuie să producă prea multe valuri acasă. După un timp am primit telefon de la mama celor două odoare, care m-a rugat cu ton de comandă să supraveghez ţinuta celor două petrecăreţe şi să nu le permit să se întoarcă la ore mici…
Nepoatele mele merituoase, studente şi totodată angajate part time, m-au anunţat că doresc să-şi petreacă noaptea la mine. Azi e sâmbătă, iar ele vor merge la o petrecere organizată de anii lor de studiu, la un club din centru. Aceasta nu trebuie să producă prea multe valuri acasă. După un timp am primit telefon de la mama celor două odoare, care m-a rugat cu ton de comandă să supraveghez ţinuta celor două petrecăreţe şi să nu le permit să se întoarcă la ore mici. “De ce nu o faci chiar tu, ai autoritate asupra lor ?”. “O să te rog să procedezi cu diplomaţie !” După un timp, m-a sunat tatăl: “Te rog, te implor, învaţă-le să nu bea, acolo la crâşmă !’’. “ De ce n-o faci chiar tu, ai experienţă, eu am uitat numele băuturilor”. “Te rog să procedezi prin persuasiune.’’
După o vreme au apărut nepoatele: “Tanti, ce-o să mai petrecem !”. “ Dacă spuneţi voi… dar ia să vă văd toaletele ! Ce rochie interesantă ! Tu ţi-ai făcut-o ?“. ’’Nu, mama, nu-ţi place ? “ . “ Ce-i cu valurile astea ? ’’ “ E tiv asimetric, crezi că trebuie îndreptat ? “. “CRED CĂ TREBUIE REDUSE VALURILE ! AI TĂI AU VĂZUT DECOLTEUL ĂSTA ?’’ MĂ RĂSTESC LA A DOUA NEPOATĂ “ MM… NU”. Cu o maşină de cusut vertical şi un fier de călcat multifunctional, am remediat tivul asimetric, încurajând-o pe purtătoare, că acum iese din valuri ca Afrodita. Cu cealaltă nepoată a fost mai greu, să-i anin de gât prin persuasiune, o eşarfă, ca să-i mascăm decolteul generos. Am convenit cu un vecin, posesor de taximetru, să ducă petrecăreţele la club, apoi să le aducă înapoi nevătămate, la apel. Partea cea mai grea a rămas discuţia despre băutură: “Tanti, parcă erai mai simpatică. Dacă ştiam, nici nu veneam !’’ .“Acum sunteţi aici şi o să luăm o gustare, discutând despre băuturi !”. “Dar noi nu vrem să fim îngreunate !’’ “Pe vremea mea, se bea un pahar de ulei înainte de petreceri ca să absoarbă alcoolul, fiţi mulţumite că vouă vă dau un degetar de cafea, o felie de brânză grasă şi pâine prăjită, n-o să păţiţi nimic din asta ! Iar acum spuneţi-mi ce se bea acolo”. “ Vor fi râuri de şampanie’’ “Hmm ! Eu nu beam mai mult de un pahar. Niciodată nu m-a durut capul ! “. “ Aşa se laudă şi tata, dar ştim noi !’’ “Ce ştiţi voi ?”. “ Noi vrem cocteiluri cu şampanie, e unul Bellini, cu suc de piersici, mm ! ’’. “ O să te doară burta, nu numai capul !”. “Eu vreau Mimosas şampanie cu portocală!“. ’’Atenţie mărită cu cocteilurile de şampanie, îţi dă un pahar mare şi poţi trage de el toată seara, o tânără deşteaptă aşa face ! “O tanti, crezi că pe toate le ştii !”. “ Nici pe departe, dar mai ştiu ce trebuie şi ce nu trebuie făcut !’’.
După ce am văzut plecate odoarele, am vrut să mă relaxez, dar a sunat din nou telefonul : “Au plecat ? Cum se întorc dă-ne de veste”. Şi tot aşa din oră în oră. Pe la două noaptea, mi-au sosit petrecăreţele, vesele nevoie mare. “Ei cum a fost ?’’ “Bestial de bine !”. “Cum vă simţiţi ?’’. “Nemaipomenit !”. “ Bravo, la culcare acum ! Baia e aici, iar în congelator aveţi două pungi cu gheaţă şi cuburi la nevoie’’. “O, nici pomeneală !” Mi-am tras sufletul un pic, apoi am început pregătirile.
N-a trecut nici jumătate de oră şi au apărut nepoatele disperate : “Tanti, îmi plesneşte capul de durere…’’ .“ Mă doare când mişc ochii !”. “ Da, câte pahare aţi băut ?’’. “ Nu ştiu, fă ceva !”. “ De ! Uite cafeaua asta amară, luaţi cu linguriţa. Beţi şi asta cu înghiţituri mici !’’. “ Ce este ? “. “Nu vrei să ştii !’’. (Dumneavoastră care n-aţi fost la petrecere, pot să vă spun că sunt ouă crude de prepeliţă, amestecate cu miere şi polen). “ O să ne treacă ?“. “Cu timpul şi răbdare !’’ Dau să mă aşez, dar sună telefonul: “Ce fac fetele ?“ .“A, bine, se odihnesc, vă trimit complimente’’. “Când vin acasă ?“ “După ce se mai odihnesc puţin!“. Închid şi le spun : “Ai voştri doresc să mergeţi acasă !”. “Tanti ce facem, ameţesc chiar când deschid ochii’’. “De ! Bea încet cafeaua, ia remediul şi cu timpul îţi trece.“ Ne chinuim aşa vreo două ore şi lucrurile încep să se îndrepte. Mă ia gura pe dinainte şi întreb: “Aveţi planuri pe deseară ?’’. “Trebuie să mergem la club !”. “ Nu v-a ajuns astă seară ?’’. “ Tanti, trebuie să ne faci bine repede !”. “ Din păcate asta merge cu încetul, iar pe urmă trebuie odihnă şi cruţare. Ai uitat că mâine aveţi şi scoală şi serviciu ?’’. “Tanti, parcă eşti tata, ameţesc şi când te aud !”. “Las că-ţi trece, dar eu dacă aşi fi în locul tău, aş posti deseară.’’. “ Dar nu eşti !”. “ Te mai doare capul ?’’. “ Da, când îmi aduci aminte !”.
Ostilităţile au mai ţinut o oră bună, până când nepoatele au reuşit să scape de durerea de cap, pe care mi-au lăsat-o cadou şi au plecat în pas săltat spre casă. “Ei acum să-mi trag sufletul.’’, mi-am zis dar a sunat soneria şi la uşă erau părinţii odoarelor pe care tocmai le vindecasem. “Ce faceţi aici ? Nu ne-a fost vorba că supravegheaţi regimul de odihnă şi cruţare al odraslelor voastre ?“. “Ne întrebam dacă să ne dregem cu Martini-vodka, cu shoturi de tequila, dar preferam până la urmă bauturi autohtone cu fructe de pădure. Când să ne relaxăm mai bine, sună telefonul. Un glas plângăreţ spune “Tanti, tata şi mama au fugit de acasă !” .“ Hmm ! Să ţii minte asta când pleci pe nevăzute de acasă ! Părinţii tăi sunt aici. Tocmai vă lăudam cât de antialcoolice sunteţi’’, închid şi mă întorc spre musafiri “ E vremea să mergeţi acasă !“. “Dar ne distram aşa de bine !’’. “ Sunteţi aşteptaţi, iar eu am treabă !”. “Ce anume ?’’. “ Sunt foarte ocupată. Am o sesiune de comunicări cu sfinţii mei protectori, cărora mă voi ruga fierbinte, ca odraslele voastre şi doi tineri studioşi să-şi cadă cu tronc, în mod reciproc.”. “ De acum înainte să se întâlnească la bibliotecă, la laborator, unde, unde sună stingerea cel târziu la zece seara ! Dacă mai petrecem multe nopţi ca asta, nu mai scăpăm de migrenă.’’.