La 17 septembrie a.c. în Israel s-au desfășurat alegeri parlamentare, a doua oară în acest an, după ce în  urma alegerilor din aprilie, Benjamin Netanyahu nu a reușit să formeze un guvern. De fapt, atunci el ar fi trebuit să-i permită  președintelui Reuven Rivlin să-l învite pe contracandidatul său din opoziție, generalul Benny Ganz, liderul blocului Albastru-alb să încerce același lucru, dar nu a procedat așa, ci a dizolvat Knesset-ul și a fixat noi alegeri pentru septembrie. Principalul obstacol în calea formării unui guvern de dreapta, alcătuit din Likud și partidele religioase, a fost Avigdor Liberman, liderul partidului Israel Beitenu (Casa noastră) care și-a condiționat participarea prin punerea în aplicare a legii care i-ar obliga pe tinerii haredim (ultra-ortodocși) să facă armata. Fără deputații lui Liberman nu se putea forma guvernul iar Netanyahu l-a refuzat și a preferat revenirea la urne. El a crezut că răgazul de cinci luni va fi suficient să mobilizeze alegătorii Likud și să-i atragă pe indeciși sau pe simpatizanți din alte partide și, în acest fel, să obțină o majoritate fără Israel Beitenu. Netanyahu s-a angajat într-o campanie electorală viguroasă, a jucat cartea securității, desigur foarte importantă pentru populația Israelului, chiar dacă prin măsurile pe care dorea să le introducă a stârnit și mai mult furia palestinienilor și a comunității internaționale deoarece s-ar fi pus punct ideii formării a două state, cel palestinian alături de Israel. Netanyahu, propunând anexarea unor teritorii din Cisiordania, ar fi lipsit palestinienii de aproximativ 25 la sută din teritorii. Premierul miza în acest demers pe sprijinul Statelor Unite, al președintelui Donald Trump care anterior a acceptat anexarea de către Israel a înălțimilor Golan.

Numai că, în pofida acestor inițiative, unele dintre ele esențiale pentru securitatea statului, alegătorii nu au rezonat așa cum a crezut și ar fi dorit Netanyahu. Poate au intervenit și alți factori:  erodarea popularității lui, cu toate că la ora actuală rămâne cel mai carismatic lider, problemele lui cu justiția, respectiv convingerea  multor alegători că va încerca să întroducă legi care să-i asigure imunitatea sau să invalideze decizii ale Tribunalului Suprem. Netanyahu consideră că justiția, poliția și presa sunt dușmanii lui personali. Dar mai mult decât atât, în cele cinci luni dintre alegeri, a ajuns pe prim plan problema religioasă în condițiile în care partidele religioase din coaliția guvernamentală au pretins din ce în ce mai multe măsuri care ar risca să modifice caracterul laic al statului. Conflictul Netanyahu-Liberman este doar unul dintre aspectele acestei probleme.

Chiar dacă alianța Alb-albaștrilor nu a venit cu reforme radicale și, în mod firesc, se pronunță de asemenea pentru întărirea securității Israelului prin menținerea suveranității asupra văii Iordanului, programul ei are caracter secular, nu refuză ideea reluării procesului de pace şi nici chestiunea celor două state. Are relații civilizate, menține un dialog cu populația arabă, cu reprezentanții partidelor politice arabe și nu-i consideră ”trădători”, așa cum i-a etichetat liderul Likud. În consecință alegerie din 17 septembrie au stabilit un scor aproape egal al celor două mari blocuri, cu un mic avans al formațiunii lui Ganz. (Dar, atenție, ambele tabere au pierdut locuri comparativ cu aprilie!) Oricum, niciuna dintre ele nu a reușit să obțină sprijinul a 61 de deputați, cât ar fi necesar pentru formarea guvernului.

Care sunt opțiunile? Foarte dificile. Pe hârtie totul este posibil, dar nu și în realitate. Cheia, cel puțin în ce privește dreapta, se află la Avigdor Liberman. Fără el, Likud poate forma guvernul doar dacă reușește să convingă cinci-șase ”traseiști”, deputați din tabăra adversă, să treacă de partea lui. Puțin probabil… Dar nici soluția Liberman nu este viabilă, deoarece el a declarat că nu vrea să intre în alianță cu partidele religioase, iar acestea nu vor accepta condiția cu privire la serviciul militar al tinerilor ultrareligioși.

De partea cealaltă situația este și mai complicată. Ganz poate strânge 56 de deputați numai împreună cu partidele arabe, care au cunoscut un succes imens, devenind cea de a treia putere politică. Dar niciun guvern israelian nu i-a invitat vreodată pe arabi la conducere. Iar Liberman a spus răspicat că nu dorește să facă parte dintr-un guvern cu arabii.

Soluția ar fi un guvern de uniune națională, propusă imediat după terminarea scrutinului, de către Liberman, din care să facă parte Likud, Alb-albaștri și Israel Beytenu. Ca susținere ar fi unul puternic. Ganz, care nu se împotrivește ideii, vrea să colaboreze cu Likud dar… fără Netanyahu și cel puțin deocamdată Likud nu este gata să renunțe la liderul său. Un astfel de demers ar fi o adevărată tragedie pentru Netanyahu în perspectiva formulării unor acuzații împotriva lui.

O sarcină deosebit de dificilă îi revine președintelui Reuven Rivlin în alegerea persoanei pe care să o invite să încerce să formeze guvernul. Rivlin nu dorește un al treilea tur de scrutin, de aceea a și precizat că, potrivit prerogativelor sale, are dreptul să numească orice membru al Knessetului care se simte capabil să formeze un guvern. Începând de săptămâna viitoare, vom vedea cum se concretizează această idee.

Eva Galambos