O prietenie care dăinuie peste generații

Pe Shoshana Palmor o cunosc de când lumea.  Când eram încă la grădiniță și locuiam la Arad, ea era studentă.  În 1958 părinții mei au organizat un bal mascat de Purim și au invitat-o în mod special din Cluj. 

(Shoshana este în rândul din spate, în centru – iar eu sunt pe genunchii mamei.)  Mi-o amintesc încă de atunci.  Se cheamă că suntem rude, tata o numea verișoara lui, dar cum anume ne înrudim este un mister care nu a fost elucidat nici până azi.  Cert este doar atât: că amândouă aveam numele de fată Schaffer și familiile noastre sunt originare din Bistrița.  Shoshana mi-a povestit unele lucruri despre familia ei, pe care le dorea publicate în Baabel.  Iată-le.

         Actul I

Părinții Shoshanei erau amândoi farmaciști, tatăl studiase la Cluj, iar mama la Iași.  La început au locuit la Cluj.  Tatăl Shoshanei era foarte bun în meseria lui și pe deasupra un om simpatic.  Își servea clienții nu numai cu medicamente, dar și cu sfaturi.  Crema de față pe care o prepara pentru primadonna operei, Ana Roja Vasiliu, a devenit vestită și clientele „săteau la coadă” pentru ea.  Așa se face că în scurt timp farmacistul Yoel Schaffer a devenit cunoscut la Cluj și și-a făcut o sumedenie de prieteni, mai ales printre profesorii de la Universitatea Ferdinand: prof. Virgil Galea de la toxicologie, prof. Angheluță de la matematică, dr. Goina și alții.  Soții au economisit și în 1937 și-au deschis propria farmacie la Vatra Dornei, la distanță egală de părinții lui din Bistrița și de părinții ei de la Câmpulung Moldovenesc.  Farmacia lor a avut mult succes.  După cum spune Shoshana: „Tata era și farmacist, și doctor, și asistent social…”

Farmacia Hygea de la Vatra Dornei.

În septembrie 1939 farmacistul Schaffer a fost concentrat cu grad de locotenent și trimis… la Cluj!  Acolo domnea o atmosferă de neliniște din cauza situaţiei tensionate dintre Ungaria şi România. În toamna lui 1940, după cedarea Transilvaniei de Nord s-a hotărât ca o parte a universităţii să fie transferată la Sibiu.  Dar organizarea lăsa de dorit, profesorii nu aveau mijloace să-și transporte cărțile.  Cei trei profesori, vechii prieteni ai farmacistului Schaffer, i-au cerut ajutorul.  El a obținut un camion al armatei și a dus la Sibiu toate materialele necesare.

Familia Schaffer în 1939, cu cele două fetițe, Shoshana și sora ei mai mică.

Actul II

Shoshana a făcut școala elementară la Vatra Dornei, dar foarte curând au venit legile rasiale și ea a fost exmatriculată.  Shoshana îmi povesteşte: „La 10 Mai 1940,  la festivitatea străjerilor, învățătoarea mi-a spus: «Fugi acasă, Schaffer, asta nu e pentru tine!»”.  Eu m-am cutremurat.  M-am simțit pentru o clipă în locul ei – la școală, la Arad, și mie mi se spunea Schaffer. 

În continuare a învățat la școala evreiască, dar nici asta nu a durat mult, pentru că în octombrie 1941 toți evreii din Bucovina au fost deportați în Transnistria.  Adică aproape toți.  Primarul, prefectul, biserica, toți erau convinși că orașul nu putea funcționa fără farmacia Schaffer și au reușit să obțină ca ei să fie exceptați.  Li s-a impus domiciliu forțat într-o căsuță din spatele farmaciei, domiciliu pe care nu aveau voie să-l părăsească sub niciun motiv.  Dar până la urmă viața a continuat aproape normal: părinții lucrau în farmacie, Shoshana și sora ei mai mică se jucau în curte, iar aprovizionarea o făcea femeia de serviciu.

Această situație a durat până în iunie 1942, când toate permisele speciale au fost revocate și familia a fost totuși deportată.  Și aici povestea este neobișnuită: de la Vatra Dornei la Cernăuți familia a călătorit cu trenul obișnuit, doar sub paza unui jandarm.

La Cernăuți se aflau încă destul de mulți evrei, datorită permiselor speciale obținute de primarul Traian Popovici. (Eforturile lui de a salva evreii de la deportare au fost recunoscute de Yad Vashem, care i-a conferit titlul de Drept Între Popoare.)  Toți evreii au fost adunați într-o piață publică și ținuți acolo trei zile sub cerul liber, în arșiță.  Apoi au fost încărcați în vagoane de vite.  Au ajuns întâi la Ataki, au trecut Nistrul și și-au continuat drumul în alt tren arhiplin, care i-a dus până la o carieră de piatră de pe malul Bugului.

Condițiile erau groaznice;  2500 de oameni erau înghesuiți în patru barăci și aveau o singură fântână.  De mâncare nu era.  Copiii erau trimiși pe câmpuri să încerce să fure cartofi sau orice se putea mânca.  

După o vreme a venit în inspecție un medic, colonel al armatei române.  Din întâmplare era clujean, tatăl Shoshanei îl cunoștea pentru că locuiseră pe aceeași stradă.

„– Am onoarea să vă salut, domnule colonel. 

– Jidanii nu au onoare!!!

         – Domnule colonel, vă rugăm să ne ajutați, nu ne ajunge apa, avem o singură fântână pentru 2500 de oameni.”

         Colonelul, care era însoțit de patru soldați, le-a ordonat acestora să urineze în fântână.

Shoshana nu mi-a povestit toate greutățile prin care a trecut ea și familia ei.  Știu doar că pe la sfârșitul anului 1943, când șansele Germaniei de a câștiga războiul deveniseră destul de îndoielnice și Antonescu începea să fie neliniștit de eventualele repercusiuni pentru faptele sale, a dat ordinul de repatriere a copiilor evrei orfani din Transnistria.  Shoshana și sora ei au pretins că erau fiicele unui unchi decedat, numit tot Schaffer.  Așa au ajuns în România.  După război au venit și părinții; întreaga familie s-a reunit la București.

E drept că scăpaseră cu viață, dar nu aveau nici de unele.  Un unchi i-a găzduit provizoriu, iar tatăl Shoshanei a găsit de lucru ca agent al unei firme de medicamente.  Într-o bună zi l-a întâlnit pe stradă… pe unul dintre prietenii lui de la Cluj, dr. Goina.  Bucuria revederii a fost foarte mare.  Dr. Goina tocmai se întorcea la Cluj și, cum avea o locuință la București, i-a dat cheia.  Dar mai important, i-a sugerat să vină și el la Cluj și să-și deschidă o farmacie.  Bine, dar cu ce?  Dr. Goina i-a promis că îl va ajuta.

Deci familia s-a întors la Cluj și Shoshana a urmat întâi Liceul Evreiesc, iar când acesta a fost desființat, a ajuns la Liceul de Fete nr.1.  Drept colegă de bancă i-a fost repartizată o fată înaltă.  Când i-a auzit numele de familie, Shoshana a întrebat-o pe loc:

– Nu cumva tatăl tău e medic militar?

– Sigur că da, e colonel.

– Și nu cumva stați pe strada…?

– Ba da.

Era fiica colonelului din Transnistria, cel care le stricase apa din fântână.  Cutremurată, Shoshana s-a dus la directoarea școlii, d-na Elena Pelin, i-a povestit cine era tatăl colegei de bancă și a declarat că refuză să stea lângă ea.  Ba mai mult, dacă o mai vede, merge la partid și îl denunță!  Directoarea, care se temea de scandal, a încercat să aplaneze conflictul: „Schaffer, nu tot ce ai pe inimă trebuie să fie și pe limbă!”

Prietenii de la Universitate l-au sfătuit pe farmacistul Schaffer să caute un local pentru farmacie.  A găsit ceva potrivit, dar un local gol nu era de ajuns.  Iar acum, marea surpriză: cei trei prieteni au făcut rost de un camion, au încărcat întregul inventar al farmaciei din Vatra Dornei, mobilier, sticlărie și toate cele necesare și le-au adus la Cluj.  În sfârșit totul era pus la punct și farmacia a fost un succes.

Interludiu

Totul a mers bine… până în aprilie 1949, când farmacia a fost naționalizată și din nou au rămas din fără nimic!  Au continuat ca salariați la Centrofarm, Shoshana a studiat chimia, s-a căsătorit și în 1960 au emigrat cu toții în Israel.  S-au stabilit întâi la Natania, iar mai târziu părinții Shoshanei au deschis o farmacie la Tel Aviv.  Contactul cu prietenii din Cluj a fost întrerupt, pentru că în perioada comunistă scrisorile din străinătate ar fi putut periclita situația celor din România.  Dar prietenia nu a fost uitată.

Soții Schaffer în fața farmaciei lor din Tel Aviv. Fotografie de la sfârșitul anilor 60.

Soțul Shoshanei, Eliezer Palmor, a intrat în corpul diplomatic și cuplul a petrecut mulți ani peste hotare, în diferite misiuni.

Eliezer şi Shishana Palmor în misiune displomatică

Actul III

În 1993, în timpul unui sejur la Paris, întâmplarea le-a scos în cale pe fiul profesorului Virgil Galea din Cluj.  Ce surpriză!  Doctorul Florin Romeo Galea era la Paris cu o bursă de specializare în chirurgie.  În continuare mă bazez pe amintirile lui, publicate în Revista Română de Istorie a Medicinei, în 2013.

Dr. Florin Romeo Galea

Într-o duminică, pe când dr. Galea se plimba prin pădurea Vincennes, s-a întins pe iarbă și deodată a văzut alături „o kipa evreiască aproape nouă, neagră, cu căptușeală albastră”…  De unde o fi apărut?  Trebuia să fie o minune, un semn.  Și într-adevăr, nu mult după aceea a avut o întâlnire emoționantă, care i-a schimbat viața: la o recepție de la centrul cultural român a întâlnit-o pe Shoshana Palmor.  Astfel a început următorul capitol al prieteniei dintre famila Galea și familia Schaffer/Palmor.

Situația economică de la începutul anilor 90 era grea.  Shoshana și Eliezer l-au ajutat să-și prelungească șederea la Paris și să aprofundeze tehnicile de chirurgie vasculară.  Apoi i-au propus să facă încă o specializare în Israel, ajutându-l să obțină o bursă.  La spitalul Wolfson din Holon Prof. Galea a învățat o tehnică modernă de tratament al obezității morbide printr-o operație a stomacului.  El a fost primul care a aplicat-o în România, efectuând cu succes peste o mie de operații.  A publicat și o carte pe acest subiect, în colaborare cu fiica sa, Adriana Florinela Cătoi:

Un exemplar l-a dăruit lui Eliezer și Shoshanei, cu următoarea dedicație:

Ofer această carte prietenilor mei speciali, Shoshana și Lezu Palmor.  Prietenia lor care dăinuie peste generații mi-a netezit calea vieții spre un nou orizont profesional, de pionierat în chirurgia bariatrică din România.  Fără voi, minunații mei prieteni, cartea nu ar fi văzut lumina tiparului.  Vă voi purta veșnic în sufletul meu.

Iar fiica lui continuă tradiția familiei atât în ocupația ei, cât și în strânsa legătură pe care o păstrează cu familia Palmor din Ierusalim.

Hava Oren

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

3 Comments

  • Tiberiu Ezri commented on September 21, 2019 Reply

    O poveste speciala despre o familie deosebita.
    Presupun ca la Wolfson dr. Galea jr. a fost discipolul Prof. Ilan Charuzi, cu care am lucrat si eu ca medic anestezist.

  • KLEIN IVAN commented on September 20, 2019 Reply

    EU CRED CA ERA CAZUL DE MENTIONAT NUMELE COLONELULUI

    • Hava Oren commented on September 20, 2019 Reply

      Se prea poate. Dar Shoshana a ținut să menționeze cu numele numai pe acele persoane de care o leagă amintiri plăcute.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *