Locuiesc într-un bloc de pe (vestita) stradă Donáth din Cluj (vezi şi articolul Invitaţie pe strada Donath https://acum.tv/articol/29146/) şi – spre norocul meu – fereastra camerei de zi dă către (la fel de vestitul) deal Hoia şi îmi pot clăti ochii cu priveliştea schimbătoare a anotimpurilor proiectată pe fundalul pomilor din grădinile de pe versantul lui.

Cu câteva zile în urmă am surprins toamna furişându-se discret, îngălbenind câteva frunze răzleţe şi ridicându-le în stol, deşi încă vremea e caldă şi însorită, de vară…Mai exact de „vara babelor” aşa cum se numeşte acest răstimp de sfârşit de septembrie-început de octombrie în limbile germană: Altweibersommer , maghiară vénasszonyok nyara sau rusă бабье лето (bab’ye leto).

Unii spun că denumirea acesta – deloc măgulitoare (zic eu) – provine de la obiceiul babelor friguroase de a adăsta mulţumite pe laviţa din faţa porţii, în aceste zile calde de toamnă. Alţii zic că această ultimă zvâcnire de vară este asemeni perioadei de graţie a ultimei iubiri de care se bucură o femeie trecută. În tălmăcirea rusească, limba în care cuvântul „baba” este mai degrabă muiere sau ţărancă, decât o femeie bătrână, această denumire face trimitere la faptul că în miez de toamnă muncile agricole sunt terminate şi ţărăncile se pot bucura în tihnă de  zilelor însorite.

Aceste zile blajine şi senine – în care mă mai pot răsfăţa cu mâneci scurte deşi castanii sălbatici dau în pârg şi vara târzie se îngână cu toamna timpurie – mă  predispun la reflexie.

Şi pentru că tot mă intrigă denumirea de „vara babelor” încerc să reflectez asupra …condiţiei de babă. Dar când începe ea? Poate atunci când nu ţi se mai spune „ce bine arăţi!” ci „văd că te ţii bine!”, atunci când chipul tău din oglindă pare a semăna izbitor cu una dintre bunici sau – mai rău – când auzi comentându-se în preajma ta ( să spunem stând la un râd): „Ce se tot mocăie baba aia din faţă?!” şi, privind în jur, vezi numai oameni tineri.

Bun şi ce-i cu asta?! Care e problema cu babele? Păi, trecând în revistă proverbele şi zicalele: Văzut-ai copii buni şi babe frumoase?, Ţara arde şi baba se piaptănă! sau personajele unor poveşti şi legende: Baba-Cloanţa, Baba-Hârca, Baba Iaga nu găseşti nimic încurajator, ci dimpotrivă! Babele sunt urâte şi rele. Nişte scorpii, ce mai! Ca să nu spun că până şi Fata Babei e mult mai rea decât Fata Moşului.

De fapt nu mă sperie atât  îmbătrânirea în sine, cu tot disconfortul ei fizic, cât acreala, ursuzenia şi răutatea care o însoţesc.

Din exprienţa străveche, populară, reiese că transformarea în babă e un proces ireversibil şi destructiv. care te face tot mai nesuferită. Poţi încerca, eventual, să-l încetineşti uzând de arsenalul produselor moderne de antiîmbătrânire  sau cu de metode… băbeşti.

Hopa, metoda băbească, leacurile băbeşti nu par a avea vreo conotaţie peiorativă, ci dimpotrivă, fac referire la înţelepciunea populară în oblojirea bolilor.

Dar Baba Dochia? Potrivit legendelor ( https://www.traditii-superstitii.ro/baba-dochia-legenda-babei-dochia-traditii-si-obiceiuri/ ) ea nu e în mod univoc o babă rea (deşi apare şi astfel) ci uneori e o babă bună la suflet, alteori chiar o fată de împărat sau o ciobăniţă transformată în babă.

Deci e posibil ca o fată de împărat – un suflet tânăr, plin de năzuinţe, un spirit arzător şi fără astâmpăr – să fie încorsetată în trupul stafidit…de babă.

Eu cred, sper, că un suflet cu adevărat tânăr, capabil de iubire, un spirit efervescent, poate găsi calea de a sparge carapacea bătrâneţii şi de a spulbera „condiţia de babă”.

Aceste gânduri le aştern în ajunul Zilei Vârstnicilor, fixată la 1 octombrie, în plină vară a babelor sau – ca să mă exprim mai exotic – vară indiană. O zi când lumea îşi aminteşte de vârstnici şi bifează diverse acţiuni care le sunt dedicate. Aş putea glosa şi pe marginea termenului de vârstnic sau mai elegant senior şi m-aş încumeta să demonstrez că sunt suflete tinere, spirite neliniştite, încorsetate în carapace îmbătrânite, pe care le pot străpunge cu ajutorul celor care le descoperă tinereţea şi îi susţin constant (nu numai de 1 octombrie) să şi-o păstreze, să şi-o valorifice.

Andrea Ghiţă