Cântecul Somewhere Over the Rainbow (Dincolo de curcubeu), în interpretarea clasică a lui Judy Garland este probabil una din melodiile cele mai cunoscute ale secolului XX.  Ea a fost scrisă pentru filmul-basm Vrăjitorul din Oz, apărut în anul 1939.  Vreau să-i mulțumesc lui George Kun, care mi-a atras atenția că acest cântec ascunde mai mult decât s-ar părea.

Atât compozitorul, cât și textierul au fost evrei.  Compozitorul, Harold Arlen, era fiul unui cantor originar din Lituania.  Iar textierul, Yip Harburg, a crescut la New York, într-o familie de evrei ortodocși, proaspăt veniți din Rusia și vorbitori de idiș.  Citit cu atenție, textul cântecului pare să aibă implicații mult mai largi decât să ilustreze un film pentru copii.

Dincolo de curcubeu

Dincolo de curcubeu,

Sus de tot,

Am auzit de o țară

Într-un basm de demult.

Dincolo de curcubeu

Cerul e senin

Și tot ce-ndrăznești să visezi

Se va împlini.

Cândva voi zbura spre stele,

Lăsând în urmă norii grei.

Unde necazurile se topesc ca bomboanele,

Departe, peste acoperișuri,

Acolo mă vei găsi,

Dincolo de curcubeu,

Cu pasărea albastră.

Păsările zboară peste curcubeu,

De ce, de ce nu pot și eu?

Dacă pasărea albastră

Zboară peste curcubeu,

De ce, de ce nu pot și eu?

Cei doi, Arlen și Harburg aveau în comun memoria colectivă a pogromurilor suferite de înaintașii lor și fără îndoială că știau despre „norii grei” care îi amenințau pe evreii din Europa în anii consolidării nazismului.  Citind versurile în acest context, nu mai este vorba de un basm, ci de supraviețuire.  Din cuvintele lor răzbate dorul pentru o țară minunată, unde „necazurile să se topească ca bomboanele”, o țară care poate că nici nu se află atât de departe, e doar „dincolo de curcubeu”.  O, dacă cei oropsiți ar fi putut să fugă, să zboare peste curcubeu, alături de pasărea albastră și să ajungă în țara despre care auziseră într-un basm de demult!  Trebuie numai să îndrăznești să visezi!  Astfel cei doi au compus o melodie de neuitat și cuvinte de-a dreptul profetice: țara minunată, unde evreii vor scăpa în sfârșit de chinuri și umilințe, avea să fie întemeiată în mai puțin de zece ani.

Îmi dau seama că aceasta este doar o interpretare, nu pretind să mă aflu în posesia adevărului absolut.  Totuși am câteva argumente în sprijinul teoriei mele.

Ideea de dor pentru patria pierdută este aproape tot atât de veche precum poporul evreu însuși.  În anul 587 î.e.n. împăratul Nabucodonosor al II-lea a distrus Ierusalimul, înrobind populația și exilând-o în Babilonia.  Evenimentele sunt relatate în Vechiul Testament, la sfârșitul Cărții a Patra a Regilor  (după Biblia Ortodoxă).  Iar urmarea este Psalmul 137, o elegie pentru patria perdută:  „Pe malurile râurilor Babilonului şedeam jos şi plângeam, când ne aduceam aminte de Sion. (Ps. 137: 1)  De altfel aceste cuvinte au intrat în cultura universală, apărând de exemplu în opera Nabucco de Verdi. 

Același psalm continuă: „Dacă te voi uita, Ierusalime, să-şi uite dreapta mea destoinicia ei!” (Ps. 137: 5)  (Eu l-aș fi tradus literal: „Dacă te voi uita, Ierusalime, să mi se usuce mâna dreaptă!”)  Acest verset face parte din ceremonia nunții evreieși, mirele sparge un pahar în amintirea distrugerii templului, și, pronunțând cuvintele psalmului, el afirmă că nu își va uita niciodată patria.

Să facem un salt de vreun mileniu și să poposim la sfârșitul antichității și în evul mediu timpuriu, când practica religioasă evreiască a luat forma pe care o cunoaștem astăzi.  Vom observa că în cele mai mari sărbători ale anului Pesah (Paștele) și Iom Kipur (Ziua Ispășirii), rugăciunile se încheie cu urarea Leșana habaa beIerușalaim! (La anul la Ierusalim).  Acest dor de patria pierdută a rămas viu în inima evreilor timp de nenumărate generații, iar urarea, transformată în cântec, o învață fiecare copil încă de la grădiniță.

La începutul sec. XX limba ebraică „renăștea” și intra în uz curent, însă probabilitatea ca evreii să trăiască în siguranță într-o țară proprie părea încă tot atât de îndepărtată cum fusese de secole.  Unul din primii poeți ai limbii ebraice moderne, Shaul Tchernichovsky, dă glas acestor sentimente în poezia Se spune că este o țară, scrisă în 1923. 

   Poezia s-a bucurat de o mare popularitate, Naomi Shemer a pus-o pe muzică și în zilele noastre a devenit unul din cântecele „clasice”, pe care israelienii, oameni de rând, le cântă în cor pentru propria lor plăcere.

Iată textul, în traducerea mea:

Se spune că este o țară

Se spune că este

O țară divină

Și plină de soare

Unde-o fi oare?

Se spune că țara-i

Pe șapte coloane

Și-n vârf șapte stele

Pe fiece deal.

Unde e țara

Cu stele pe dealuri?

Cine ne-drumă

Pașii spre ea?

Am trecut marea,

Am mers prin pustie,

Deja puterea

Ni s-a sfârșit.

De ce-am greșit drumul?

Și țara-nsorită

De ce n-am găsit-o?

De ce n-am ajuns?

(Traducerea este numai parțială.  Întreaga poezie împreună cu traducerea ei engleză se află aici: http://hebrewsongs.com/?song=omrimyeshnaeretz)

Este greu de știut dacă Yip Harburg a cunoscut poezia lui Tchernichovsky – este posibil, în orice caz asemănarea e evidentă.  Chiar dacă nu a cunoscut-o, probabil că amândoi s-au inspirat din aceeași sursă, pentru că aceste sentimente se aflau în inima multor evrei.  Îmi amintesc că bunicul meu obișnuia să citeze dintr-o poezie germană care exprimă exact același sentiment: dorul de o țară îndepărtată, unde înfloresc lămâii, unde portocalele sclipesc ca aurul prin frunziș, unde adie zefirul sub cerul senin, unde crește mirtul și dafinul… „Acolo aș vrea să plec, iubitul meu, cu tine…”  Este poezia lui Goethe Cunoști țara unde înfloresc lămâii?  Bineînțeles că Goethe avea în vedere cu totul altceva, probabil călătoria în Italia pe care o făcuse în tinerețe, dar bunicul meu o interpreta în felul lui… Parcă mai aud vocea bunicului, declamând cu însuflețire:

Kennst du das Land, wo die Zitronen blühn,

Im dunkeln Laub die Goldorangen glühn,

Ein sanfter Wind vom blauen Himmel weht,

Die Myrte still und hoch der Lorbeer steht?

Kennst du es wohl? Dahin!

Dahin möcht’ ich mit dir,

O mein Geliebter, ziehn. 

De aceea eu tind să accept interpretarea sionistă a cântecului Dincolo de curcubeu, dar fiecare poate să-și formeze propria sa părere.

Hava Oren