Iată un articol despre vremea tinereții mele. Deși pare elogios, poate chiar bombastic la adresa modestei mele persoane, aparent doritoare de publicitate, vă rog să-l interpretați ca pe o parte din istoria presei din vremurile de demult și a ceea ce a fost odată Uzina 1 Mai din Ploiești, unde mi-am petrecut jumătate din viață.

Anii ’60.

În politica de atunci se practica popularizarea intensivă a realizărilor tehnice mai mult sau mai puțin importante și adeseori a celor implicați. Dacă autorii de inovații (mai rareori de invenții) erau muncitori, ingineri proveniți din rândul muncitorilor sau membri de partid, popularizarea era excesivă.

Proiectele mele, odată realizate, au început să fie mediatizate de presa și televiziunea timpului. Inițial au apărut în gazetele de perete ale fabricii. Următorul pas a fost ziarul întreprinderii, Metalurgistul. Acest ziar, de circulație internă, publicat într-un format redus, relata toate succesele locale, inclusiv ale mele.  

.

Extrase din ziarul Metalurgistul al uzinei 1 Mai

Publicitatea numelui se oprea însă la poartă fabricii! Popularizarea proiectelor mele fără a se menționa autorul mă întrista pe bună dreptate. Problema a devenit realmente acută când produse proiectate de mine au fost categorisite ca invenții. Legea stipula clar cu privire la drepturile autorilor: de câte ori se menționează o invenție, trebuie adăugat și numele inventatorului.

M-am gândit că ar trebui să-mi revendic dreptul. Am început cu ziarul local, Flamura Prahovei. Publicația reda permanent, cu amănunte, tot ce se petrecea în întreaga regiune (desigur numai ceea ce se putea publica și în conformitate cu “indicațiile de partid”). M-am prezentat la locuința redactorului șef și am început o discuție amicală:

– Ziarul dvs., Flamura Prahovei, publică frecvent știri despre proiectele și invențiile mele realizate la întreprinderea unde lucrez. Acest lucru mă bucură și vă mulțumesc. Dar cum se face că niciodată nu ați adăugat și numele meu? Trebuie să știți că legea stipulează că la menționarea unei invenții trebuie amintit și numele inventatorului! Oare ziarul Flamura Prahovei își permite să încalce legea?

Am plecat fără un rezultat concludent.

Televiziunea relata subiectul în același mod. Am presupus că erau indicații precise în acest sens. Numele care nu păreau “neaoșe”, cei care nu erau “membri” sau aveau rude în străinătate nu trebuiau să apară. Mă linișteam, amintindu-mi zicala englezească: “Don’t take it personally”!

Culmea a fost când la solicitarea conducerii politice a fabricii am acordat reporterilor Televiziunii Române un interviu de circa 15 minute, despre un nou tip de prevenitor de erupție, stând alături de el. Interviul fost redat integral într-o emisiune de noutăți științifice, sub titlul “Un robinet uriaș”, fără a se aminti numele inventatorul “robinetului”! 

Am lăsat orgoliile și naivitățile la o parte și mi-am văzut de treabă. Într-una din zile, aflându-mă în București, am intrat totuși în clădirea televiziunii de pe Calea Dorobanți, pentru a mă lămuri. Am fost îndrumat spre sediul redactorului șef al emisiunii cu pricina. Era renumitul dr. A. B., cunoscut pentru redarea aselenizării lui Armstrong din 1969…M-am prezentat și am solicitat explicații pentru emisiunea cu “robinetul uriaș”. Dr. B. m-a ascultat cu multă bunăvoință și mi-a dat unele explicații și promisiuni… La ieșire m-a condus pe culoar unde m-a întrebat:

– Mă, tu de ce nu pleci?

Au trecut decenii de atunci și amintirea orgoliilor și naivității tinereții mă face să zâmbesc.

***

A trecut un timp de la peregrinările mele cerând respectarea legii privind conexarea numelui autorului cu denumirea invențiilor. Nu am amintit aceste frustrații la locul de muncă sau prietenilor, le-am comentat numai în cadrul familial, cu soția și părinții. Ulterior am presupus că organele Securității erau informate de comentariile mele, prin elementele de ascultare plantate în locuințele familiei noastre.

Exemple? Câte doriți!

*Se anunță că Instalația HT-13 5/6 x 350 a obținut Medalia de Aur. Semnează: Diaconescu, corespondentul nostru la Leipzig. Atât.

*Seara, la TV se anunță evenimentul cu lux de amănunte. Semnează: Ing. șef P.R. Atât.

*Se prezintă o instalație de prevenire a erupțiilor și premierului sovietic Alexei Kosîgin exclamă:

– În acest domeniu ați depășit principalele industrii producătoare din lume!

Ziarul Scânteia dădea doar numele autorilor articolului. Atât.

Probabil că eram foarte orgolios, deoarece lipsa numelui meu în articolul de mai sus, citit la Mamaia, mi-a afectat o parte din plăcerea concediului!.

Anul 1972. O mutație a mass mediei!

După ratificarea contractului cu sovieticii pentru 3000 de instalații hidraulice CH6U și omologarea prototipului, numele meu a apărut în sfârșit în presa centrală! Ziaristul Petre Mihai Băcanu a scris elogios despre mine în ziarul România Liberă.

***

Într-una din zile, la uzină, se prezintă Rodica Rarău de la Televiziunea Română și mă anunță că dorește să realizeze despre mine o emisiune Prim Plan. Inițial am fost nedumerit, dat fiind prestigiul emisiunii Prim Plan, dar apoi mi-am dat seama că niciun alt inventator nu avea proiecte de un succes comercial similar.

Am informat imediat cei trei șefi ai Serviciului Proiectări. Ing. Victor Săvulescu a acceptat cu amabilitate să mă prezinte în preambulul emisiunii și ing. Ștefan Diaconescu m-a felicitate cu căldură. În schimb, ing. Ion Munteanu, ostil ca întotdeauna, m-a amenințat că îmi taie ziua de lucru(!), deși emisiunea a avut loc în uzină.

Împreună cu Rodica Rarău am planificat desfășurarea emisiunii, lista produselor care vor fi filmate, lista întrebărilor și textul răspunsurilor.

A început realizarea emisiunii. În sala de proiectare, la planșetă, m-am relatat biografia și motivația realizărilor. În continuare am acordat microfonul câtorva colaboratori, printre care proiectantul Constantin Cojocaru, care a contribuit la realizarea desenelor de execuție și ing. Constantin Lambă, care a conceput tehnologia de turnare a corpurilor de prevenitoare. S-a filmat medalia de aur de la Leipzig, echipamentul HT-13 5/8 x 350 care a obținut medalia și prototipul noii comenzi hidraulice CH6U, în stare de funcționare. S-a înregistrat prezentarea activității mele de către Dl. ing. Victor Săvulescu.

Apoi întreaga echipă, inclusiv tânărul George Stinea, care a filmat evenimentul, s-a deplasat la locuința noastră unde a continuat filmarea interviului. Soția a pregătit câteva tăvi cu sandviciuri, gustare binevenită pentru oaspeții neobișnuiți. Cu această ocazie George Stinea a înregistrat pe peliculă și pe copii cu mama lor. La început s-au filmat întrebările, urmând ca răspunsurile să fie intercalate ulterior, prin montaj.

***

Rodica Rarău mi-a promis că emisiunea va fi transmisă în două sau trei săptămâni, dar a trecut o lună, două și emisiunea nu a apărut. Să fi fost anulată datorită afirmațiilor mele extremiste? După o vreme emisiunea a fost totuși anunțată în programul de radio:

Nu voi reda întregul interviul, dar trebuie să amintesc câteva lucruri. O parte din răspunsurile mele au atins probleme controversate, nefiind în concordanță cu linia politică a perioadei. Unele erau legate de faptul că nu am fost trimis în străinătate. Am arătat că în multe țări produsele mele au fost însoțite de diverși “protecționiști”, inclusiv la Leipzig unde au primit medalia de aur. În materie de sport mi-am exprimat admirația pentru comentatorul Cristian Țopescu, mai puțin acceptat pe atunci.  Până la urmă aceste fragmente nu au fost difuzate.  

Spre satisfacția mea au fost difuzate totuși atacurile mele virulente împotriva nivelului exagerat al matematicii cerute la admitere, ceea ce a împiedicat numeroase talente tehnice să urmeze studiile superioare. Am atacat și programa analitică a multor facultăți, cu discipline abundând în ecuații diferențiale, fără a indica modul cum formula rezultată trebuie aplicată… Am criticat și promovarea cadrelor didactice în baza articolelor teoretice la diverse publicații și nu în baza aportului lor la economia națională.

Emisiunea a avut efecte contradictorii.

*Familia, îndeosebi mătușile, a fost entuziasmată. Rudele din București mi-au relatat că numeroase cunoștințe și-au telefonat reciproc: – Vezi că este “unul de-ai noștri” la TV!

*Toți colegii și salariații din eșalonul inferior al ierarhiei administrative m-au felicitat. Printre cei care mi-au strâns mâna a fost și recepționerul sovietic, care a urmărit emisiunea fără să cunoască limba română!

*Cadrele didactice de la Institutul de Petrol și Gaze (unde predam seara), inclusiv conducătorul meu de proiect la doctorat, au reacționat cu o oarecare severitate, admonestându-mă cu degetul arătător. În rest la IPG nu am avut de suferit cu nimic. Profesorul K., cel care mi-a rezolvat pe vremuri necazurile cu “repartiția la facultate”, m-a felicitat călduros, afișând un zâmbet complice…

*Foștii colegi de la liceul I. L. Caragiale, unde învățau odraslele elitei orașului, care mult timp se făceau că nu mă cunosc, mă opreau pe stradă și întinzându-mi mâna, mă întrebau sec: – Ce mai faci?

*Urmările negative ale emisiunii m-au afectat însă sensibil la serviciu. Multă vreme salariul meu a rămas blocat la o valoare minimă și nu am fost trimis peste hotare. Poziția mea s-a rezolvat abia după câțiva ani, când serviciul uzinal de proiectare a fost inclus în IPCUP (Institutul de Proiectări și Cercetări de Utilaj Petrolifer).

***

Atunci încă nu aveam mijloacele tehnice pentru a înregistra emisiunea. În urmă cu câțiva ani, la cererea mea, conducerea Televiziunii Române a avut amabilitatea să-mi trimită la Haifa înregistrarea emisiunii Prim Plan din ’72. Familia și nepoții au urmărit cu emoție figurile noastre, așa cum arătau în urmă cu aproape o jumătate de secol și au constatat nivelul tehnic elevat din Dacia Felix, în vremea bunicului…

***

M-a afectat pozitiv scrisoarea primită de la dl. Ec. Florin Bratu, pe atunci director la Industrialexport.

Am fost profund impresionat când Dl. ing. Alin Tomozei din Ploiești, (nepotul regretatului director Dimitrie Tomozei), talentat istoric al orașului și a ceea ce fost odată Uzina 1 Mai, mi-a transmis prin e-mail fotografiile medaliei de aur și diplomei primite la Leipzig de instalația de prevenire a erupțiilor HT-13 5/8 x 350.

Theodor Toivi