Viitor învăluit în ceață – Ce ne așteaptă după pandemie?

Imagine fotografiată de Zohar, nepoata noastră mijlocie în vârstă de opt ani, într-o dimineață cețoasă la Rehovot, Israel

Pandemia COVID 19 ne-a schimbat viața în mod radical. Iată doar o listă incompletă de probleme create de această pandemie:

Primordiale sunt problemele de sănătate, cum ar diagnosticul, carantina, vaccinarea și tratamentul complicat al bolnavilor gravi. Lipsa de personal medical, echipament și medicamente, precum și lipsa de paturi spitalicești complică și mai mult situația. Sindromul post-corona se manifestă prin sechele trupești și mintale ale bolii. Economia slăbește, cauzând lipsă de produse, sărăcirea populației și a statelor. Serviciile sociale se închid sau încetinesc, la multe servicii oamenii au acces numai prin internet, ceea ce îi defavorizează pe vârstnici. Poșta întârzie foarte mult, sau scrisorile pur și simplu se pierd. Unele servicii și ajutoare sociale s-au anulat. Concursurile sportive s-au anulat sau amânat, la fel spectacolele, programele festive și nunțile. Nu se fac excursii peste hotare. O mare problemă este întreruperea învățământului la toate nivelurile, inclusiv amânarea examenelor de bacalaureat și de admitere în învățământul superior.

Problemele psihologice sunt poate cel mai greu de rezolvat, de vindecat. Distanțarea față de prieteni și chiar de familie poate avea repercusiuni psihologice nefaste și de lungă durată. Simplul fapt că ne-am dezobișnuit să ne atingem reciproc și să ne îmbrățișăm poate dăuna.

Psihologii susțin că o îmbrățișare poate șterge distanța dintre noi. Oamenii au nevoie esențială de atingeri reciproce, îmbrățișări, săruturi, fiindcă acestea le dau siguranță, încredere și confort. Contactul fizic este esențial și la animale, în special la maimuțele antropoide. Este ceva instinctiv și necesar sănătății sufletești.

Cu toate acestea, pandemia a adus cu ea și schimbări binevenite în climat, inclusiv scăderea poluării. Sateliți ai NASA și ai European Space Agency (ESA) raportează o scădere semnificativă a emisiei atmosferice de dioxid de azot, gaz despre care se crede că agravează diferite patologii pulmonare, în special astmul.

Efectele pozitive ale carantinei

De când a apărut corona, planeta noastră este în curs de vindecare, apa și aerul se purifică. Unii consideră virusul corona ca fiind “vaccinul pământului”.

Printre alți factori, scăderea poluării aerului se datorează faptului că sunt mult mai puține călătorii aeriene, iar marile industrii care nu sunt “verzi”, funcționează la un nivel mai redus, producând mult mai puțină poluare. Aerul New Yorkului este mai puțin poluat, iar apele Veneției sunt mai curate. Emisia planetară de CO2 scade continuu, iar animalele, mai ales păsările, abundă în orașele care altădată nu aveau condiții favorabile înmulțirii lor. Mult mai multe flori înfloresc în orașe, pe câmpii și în păduri. Consumul de produse (în afară de mâncare și băutură) a scăzut. Din păcate, oportuniștii au crescut prețurile alimentelor și ale bunurilor casnice. Oamenii au mult timp să reflecteze și să se gândească (și să scrie articole la Baabel!)

https://www.newsweek.com/coronavirus-major-impact-environment-co2-air-quality-animals-1493812

Pe străzile orașului Haifa, turmele de mistreți se simt ca acasă…

Conferința Climatului din Paris își va atinge în sfârșit ținta!

În schimb, creșterea consumului de pungi de plastic și scăderea prețului petrolului au efecte dăunătoare. Israel, care excelează la nivel mondial în vaccinarea masivă și eficace a populației, excelează” și în poluarea solului și a mării. Peste tot vezi pungi de plastic, măști și mănuși aruncate pe străzi, excremente de câini, resturi de mâncare și tot ce ne putem imagina, lucruri mai mult sau mai puțin discrete…

Imagine fotografiată lângă spitalul Kaplan din Rehovot, Israel.

Imagine fotografiată lângă spitalul Kaplan din Rehovot, Israel.

Dar ce ne rezervă viitorul post pandemic?

Când vom fi “după”? În 2022? În 2023? Nu se știe. Dar se pare că felul cum trăim, ne comportăm, circulăm, ne distrăm, ne întrunim, comunicăm, toate se vor schimba radical.

Vor fi mai multe piste pentru bicicliști, dar în același timp se va circula mai mult cu autoturismele, pentru că oameni vor fi reticenți să circule cu trenul sau autobuzul de teama unei eventuale contaminări. Se prezice și scăderea numărului de construcții luxoase, magazinele se vor împuțina și numărul celor luxoase va scădea. În schimb, artiștii și muzicienii supraviețuitori își vor regăsi drumurile spre artă, poate în stiluri noi și deosebite. Toți vânzătorii, poștașii, șoferii de autobuze, controlorii etc. vor continua să poarte măști. Vor fi mai puține întruniri publice, iar la rândurile cu oameni distanțați vor fi un lucru obișnuit în fața magazinelor, a muzeelor și a sălilor de spectacole. Numărul de restaurante și cafenele va scădea, iar cele care vor rămâne vor avea mai puține locuri. Vor dispărea scaunele de la baruri; băuturile se vor servi la mese. Teatrele mari și locurile de muncă se vor rearanja pentru a scădea densitatea oamenilor pe unitate de suprafață. Se va continua măsurarea temperaturii tuturor celor care intră în instituții, magazine etc. Toate firmele de telefonie vor avea o aplicație comună care va depista dacă cineva are febră. Din punct de vedere economic, salariile se vor reduce, cel puțin la început, iar șomajul va crește în continuare. Este greu de prevăzut ce alte probleme economice ne așteaptă.

https://www.bloomberg.com/news/features/2020-06-25/the-new-normal-after-the-coronavirus-pandemic

Medicina va cheltui mai puțin pe gimmick-uri costisitoare, cum ar fi robotul chirurgical Da Vinci, în schimb se va investi mai mult în medicină publică preventivă. Cu timpul, se va încuraja industria locală, readucând acasă multe dintre industriile transferate în China datorită mâinii de lucru ieftine.

Dar ce se va întâmpla cu noi înșine?

S-ar putea ca lumea să devină din ce în ce mai divizată și mai distanțată, în schimb este probabil că viața familială va înflori. Drepturile omului vor fi periclitate timp de generații, fiindcă restricțiile legate de pandemie se vor extinde sub pretextul de a controla situația. Unii spun că Post COVID este o oportunitate unică de a remodela natura și lumea în general spre una mai bună, mai curată și mai “verde” din punct de vedere ecologic. Oare vom fi mai puțin pretențioși unii față de alții, mai răbdători, mai toleranți, mai blânzi, mai buni, mai dornici să ajutam, să dăm sau să donăm, mai sociabili, mai buni familiști, mai buni colegi de clasă și de muncă și mai buni cetățeni? Toate acestea sunt greu de prevăzut și depind de mulți factori, mai ales de siguranța noastră financiară și de sănătatea noastră fizică și mintală.

Există totuși riscul ca în viitor să uităm de corona și să ne comportăm din nou în mod neglijent, mânați de un eventual boom economic.

Cu toate cele afirmate mai sus, viitorul nostru este învăluit în ceață – nimeni nu știe când se va termina pandemia și ce se va întâmpla după ea.

Tiberiu Ezri

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

4 Comments

  • Viorel Nicolaescu commented on March 14, 2021 Reply

    Nu stiu daca este pre sau postpandemic,dar ma întreb ce ne rezerva viitorul aici in US,dar foarte curând și in alte părți ale lumii,dacă stanga extremista continua sa ne controleze viata și sa ne impună reguli total împotriva celui mai elementar bun simt.Din grădinița copii sunt educați sa nu mai spună tata sau mama,la 8 ani își pot determina singuri sexul,transgenderii aleargă la competiții impreuna cu fetele biologice și multe altele…Dărâmarea statuilor ,ardea cartilor neconcordante cu ideologia stângistă îmi reamintește vag de vremuri cumplite,sper sa nu ajungem acolo…

    • Tiberiu Ezri commented on March 15, 2021 Reply

      Ceea ce descrieti este de speriat si seamana mai mult cu anarhia decat cu democratia.

  • Tiberiu Ezri commented on March 12, 2021 Reply

    Multumesc Evi.

  • Eva Grosz commented on March 12, 2021 Reply

    Un articol scris cu înțelepciunea medicului care prezintă posbilitățile schimbării omului și al mediului în care trăiește. Finalul este neprevăzut. Așa cum se întâmplă deobicei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *