În 9 octombrie, Ziua Naţională de Comemorare a Holocaustului, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei – o gazdă primitoare pentru toate minorităţile transilvănene şi nu numai – a avut loc vernisajul expoziţiei Între lagăr şi artă, cuprinzând creaţii artistice care evocă memoria detenţiei din Transnistria. Expoziţia, organizată din iniţiativa lui Andrei Klein, fotograf şi colecţionar clujean, născut în lagărul de la Moghilev, în aprilie 1942, a fost îngrijită de Tekla Tötszegi, muzeograf şi director adjunct al MET.

Andrei Klein nu-şi aminteşte nimic din primii doi ani de viaţă, în care a trăit la Moghilev, însă trauma detenţiei i-a marcat întreaga existenţă. Supravieţuitor, dar şi fiu al unor supravieţuitori ai Holocaustului, şi-a asumat – asemeni altora din generaţia G2 – păstrarea memoriei grozăviilor pe care părinţii le-au trecut sub tăcere (pe de o parte pentru a reuşi să-şi refacă viaţa, pe de alta pentru a-şi scuti copilul de suferinţă) şi să militeze împotriva antisemitismului, xenofobiei şi rasismului care, din păcate, se fac tot mai simţite în spaţiul public.

Expoziţia prezintă lucrări de intarsie, pictură şi grafică create de doi artişti supravieţuitori ai lagărului de la Moghilev: Ernő (Ernest) Klein şi Rózsa (Rózsika) Gottlieb, ambii strâns legaţi de Andrei Klein, din momentul venirii sale pe lume.

Ernest şi Rózsika Klein, Elemér şi Rózsika Gottlieb, cu fetiţa lor Katica, de un anişor, împărţeau aceeaşi odaie în lagărul de la Moghilev. Curând s-a născut şi copilul familiei Klein. Andrei, aşteptat timp de şase ani, a văzut lumina zilei în condiţiile sumbre ale detenţiei din Transnistria.

Cele şase suflete au supravieţuit datorită tenacităţii, sârguinţei şi inventivităţii celor doi taţi de familie: Elemér Gottlieb şi Ernő Klein. Ingeniozitatea celui dintâi de a găsi surse de hrană, pe un tărâm al foametei, a fost completată de abilitatea celui de al doilea de a confecţiona obiecte de lemn potrivite pentru a fi schimbate pe mâncare.

Ernest Klein[1], născut în 1912, la Reghin, era de tâmplar de mobilă, o meserie în care a excelat datorită îndemânării şi simţului estetic. A lucrat mai întâi la Cluj, unde în 1935 s-a căsătorit cu Rozalia Berla. Ambii erau angrenaţi în mişcarea de stânga şi în 1940, după cel de al Doilea Arbitraj de la Viena, s-au refugiat la Bucureşti. Aici Ernő Klein a lucrat la o fabrică de mobilă, deprinzând şi munca cu furnirul, care avea să fie marea sa pasiune. În urma aplicării legilor antievreieşti din România, familia Klein s-a mutat la Vatra Dornei, unde existau posibilităţi de angajare. De la Vatra Dornei au fost deportaţi în Transnistria. Timp de aproape şapte ani cuplul nu a avut copii şi tocmai acum, Rózsika Klein rămăsese însărcinată…

În lagărul de la Moghilev, Ernest Klein a reuşit să obţină lemnul necesar pentru a realiza mici obiecte din lemn: albume pentru fotografii, cutii de diferite dimensiuni şi, mai ales, lupe care înlocuiau cu succes ochelarii (imposibil de găsit în acele condiţii). Toate acestea le schimba pe mâncare cu localnicii şi, uneori, le vindea pe bani mărunţi (dar foarte necesari), militarilor români din administraţia lagărului. Câteva dintre aceste obiecte, pe care familia le-a adus acasă după eliberarea din 1944, constituie memoria palpabilă a perioadei de detenţie. Andrei Klein nu-şi aminteşte nimic din primii doi ani de viaţă, dar aceste obiecte şi cele câteva poze realizate de fotograful din Moghilev (cel care-i furniza tatălui său lentilele necesare pentru lupe) ţin locul amintirilor absente şi stau mărturie pentru acel răstimp întunecat.

Aceste câteva artefacte vechi de opt decenii (de o mare valoare documentară) sunt expuse la loc de cinste, dar grosul expoziţiei este format de obiectele de artă decorativă din lemn realizate de Ernő Klein după revenirea din Transnistria şi stabilirea la Cluj.

Alături de casete, tăvi, vaze şi tablouri cu modele sofisticate, compuse din esenţe de lemn de consistenţe şi nuanţe diferite prin tehnica intarsiei, se află şi câteva obiecte foarte ingenioase, precum calendare permanente şi truse de birou sofisticate care făceau furori la vremea aceea. Una dintre ele a fost trimisă în dar chiar lui… Gheorghe Gheorghiu Dej.

În 1972 Ernest Klein s-a înscris în cenaclul Atelier 11, participând la expoziţiile de grup ale acestuia, dar s-a prezentat publicului şi cu expoziţii personale atât la Cluj, cât şi în alte oraşe din Transilvania. Munca sa a fost distinsă cu mai multe premii la nivel naţional. Ernest Klein s-a stins din viaţă în 1995, la Cluj.

Începând din această toamnă, în urma generoasei donaţii a fiului său, Andrei, majoritatea covârşitoare a creaţiilor sale a intrat în patrimoniul Muzeului Etnografic al Transilvaniei.

Picturile şi lucrările de grafică semnate de Rózsika Gottlieb constituie cea de a doua parte a expoziţiei Între lagăr şi artă, vernisată la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, în 9 octombrie, de Ziua Naţională a Comemorării Holocaustului.

Rózsika Gottlieb, mama lui Katica, fetiţa cu câteva luni mai mare decât Andrei, a ajutat în mod esenţial la creşterea băieţelului, a cărui mamă (Rózsika Klein) era foarte slăbită după naştere.

Rózsika Gottlieb (n. Kohn) a văzut lumina zilei în 1913[2]. A fost pasionată de desen încă din copilărie şi după terminarea liceului a urmat cursuri de desen la Târgu Mureş (cu Aurel Ciupe) şi apoi la Budapesta, la celebrul „Atelier” (Atelier Művészeti Tervező és Műhelyiskola), sub îndrumarea lui Dezső Orbán şi Gyula Beron şi în paralel desena pentru o agenţie de publicitate. Adoptarea legilor antisemite din Ungaria a determinat-o să revină acasă şi să-şi încerce norocul la Bucureşti, unde s-a angajat desenatoare, tot la o agenţie de publicitate. În capitală l-a cunoscut pe Elemér Gottlieb, un tânăr comunist, cu care s-a căsătorit în 1940. Soţul fiind urmărit de Siguranţă, cuplul s-a refugiat la Cernăuţi, oraş aflat sub administraţie sovietică, în urma Pactului Ribbentrop-Molotov. Acolo s-a născut fetiţa lor, în 1941. Curând însă, trupele române au reocupat oraşul şi familia Gottlieb, împreună cu mulţi alţi evrei, a fost deportată în Transnistria. După doi ani de detenţie, îngrijorată de posibila agravare a situaţiei din lagăr, odată cu apropierea frontului, în august 1943, Rózsika a evadat din lagăr, împreună cu fetiţa ei, trecând Nistrul înot.[3]

Nu ştim dacă Rózsika Gottlieb – în condiţiile cumplite ale lagărului de la Moghilev – a avut dispoziţia şi mijloacele de a desena. În orice caz nu s-a păstrat nicio lucrare, nicio schiţă din acea perioadă.

După război, Rózsika Gottlieb a absolvit cursurile Institutului de Arte Plastice din Cluj, la clasa lui Sándor Mohi. Treptat numele ei a devenit tot mai cunoscut în mediul artiştilor plastici clujeni. Între 1975 şi 1988 a avut câteva expoziţii personale bine primite de critică. Tema detenţiei din lagăr domină lucrările ei de grafică şi de pictură din prima perioadă, impresionând prin chipurile transfigurate de suferinţă ale femeilor şi copiilor.

Cu timpul artista şi-a găsit calea originală, într-un univers senin în care linia şi culoarea se îmbină aproape liric. Şi nu e de mirare, pentru că Rózsika Gottlieb nu a fost doar pictoriţă şi graficiană, ci şi poetă şi eseistă. Aceste calităţi au ieşit la iveală în anii binecuvântaţi ai vârstei a treia. Stabilită în Germania, unde fiica ei era medic, a pictat, a publicat poezii, eseuri şi mai multe volume de memorii în limbile maghiară, română şi germană. Rózsika Gottlieb a încetat din viaţă în 2015, la vârsta de 92 de ani.

Andrei Klein îşi dorea de mult timp să realizeze o expoziţie care să reunească lucrările de intarsie ale tatălui său, Ernő Klein, şi picturile şi desenele lui Rózsika Gottlieb (aflate în colecţia sa). Doi supravieţuitori ai lagărului de la Moghilev, doi oameni sensibili, cu constituţie fragilă, dar de o mare putere sufletească şi o incredibilă tenacitate, care, în ciuda suferinţelor îndurate, au reuşit să se afirme pe tărâmul artei. Acest proiect l-am prezentat într-un film realizat în urmă cu un an.

Cei care trec pragul expoziției Între lagăr şi artă (deschisă până în 6 noiembrie), au prilejul să înţeleagă, cât de cât, ce a însemnat Transnistria, Holocaustul din România, atât prin vederea documentelor de lagăr şi obiectelor confecţionate acolo, cât şi prin recepţionarea reverberaţiilor artistice ale acelui timp de prigoană şi moarte, care răzbat din picturile şi desenele expuse.

Andrea Ghiţă

---

[1] Informaţii preluate din textul prezentat la vernisaj, de către Tekla Tőtszegi, director adjunct al MET

[2] Informaţii preluate din textul prezentat la vernisaj de către Tekla Tőtszegi, director adjunct al MET.

[3] Povestea impresionantă a acestei evadări şi a solidarităţii umane care a făcut-o posibilă este relatată într-un articol mai vechi al subsemnatei: Omenie în vremuri guvernate de neomenie – evadare din Transnistria https://acum.tv/articol/10436/