In memoriam Robert Schwartz (1944-2023)

A încetat din viaţă Robert Schwartz, preşedintele Comunităţii Evreilor din Cluj, aflat la al treilea mandat. Născut în 1944, a supravieţuit Holocaustului ascuns în pivniţa casei, împreună cu mama lui.

Robert Schwartz a fost doctor în chimie, un apreciat cercetător în domeniul farmaciei.

După pensionare, timp de peste 12 ani, începând din 2010 şi până când a părăsit această lume,  a condus destinele evreilor din Clujul natal, reuşind cel mai fructuos mandat de preşedinte din istoria postbelică a acestei comunităţi.

Printre rezultatele activităţii sale se numără inaugurarea Monumentului Memorial al Martirilor Holocaustului din Cluj, renovarea Templului Memorial al Deportaţilor Evrei, inaugurarea Centrului Cultural Evreiesc şi organizarea a şapte ediţii ale simpozionului File din istoria evreimii clujene.

A fost un om corect, demn şi discret, dedicat comunităţii sale şi spiritului multicultural specific Oraşului Comoară, o persoană stimată şi apreciată. Absenţa sa este resimţită puternic de către evreimea clujeană. Fie-i memoria binecuvântată!

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

25 Comments

  • Dub Laszlo commented on March 24, 2023 Reply

    Spre regretul meu, nu l-am cunoscut, pe cat ar fi meritat acest om realmente plăcut, amabil, modest și inteligent.
    Cu siguranță ii vom simți lipsa.
    Odihnească-se în pace!

    Dub László

  • Laci Nussbaum commented on March 22, 2023 Reply

    Cu deosebită durere am aflat că ai plecat dintre noi. Dragă Robert, vei rămâne veșnic în memoria si sufletele noastre!
    Odihnește – te în pace dragă prietene.
    Cele mai sincere condoleante familiei.
    Laci, Pöty, Andrei si Gerlinde Nussbaum

  • Zilahy Levente Barna commented on March 22, 2023 Reply

    Condoleante familiei, prietenilor si celor care i-au fost aproape!

  • Andrei schwartz commented on March 22, 2023 Reply

    Odihneasca- se in pace !Condoleante familiei !

  • Székely Sebestyén commented on March 21, 2023 Reply

    Odihnească-se în pace!

  • Lucian-Zeev Herscovici commented on March 21, 2023 Reply

    ברוך דיין האמת. זכרונו לברכה
    Dumnezeu să-l odihnească în pace, să-i fie amintirea binecuvântată. Condoleanțe familiei, prietenilor și Comunității Evreilor din Cluj-Napoca.

  • Veronica Rozenberg commented on March 21, 2023 Reply

    Imi pare foarte rau pentru disparitia acestui om deosebit, odihneasca-se in pace si condoleante celor apropiati !

    Veronica de la Oradea

  • Eva Galambos commented on March 21, 2023 Reply

    îmi pare nespus de rău. Oamenii valoroși se duc mai întâi.

  • Muresan Judit commented on March 21, 2023 Reply

    Un presedinte al comunitatii noastre absolut remarcabil, al carui realizari deosebite contrasteaza cu modestia lui caracteristica.
    Pentru mine pierderea este insa mult mai mare de atat. E sfasietoare pierderea prietenului apropiat, al fostului student drag, al sotului iubit al lui Aniko, alta fosta studenta si prietena.
    Scumpa mea Aniko ,iti doresc sa ai multa putere! Stiu din proprie experienta, ca vei avea mare nevoie. Caci nu ajung 45 de ani pentru a nu mai simti durerea pierderii pertenerului iubit. Ma doare cumplit ca trebuie sa treci prin asta.

  • zador andrei commented on March 21, 2023 Reply

    A fost un om cu o mare voință,dovadă numeroasele realizări comunitare amintite în articol.Și-a asumat cu demnitate unele probleme de sănătate.Comunitatea îi va simți lipsa.
    Sincere condoleanțe soției.
    Odihnească-se în pace!

  • George Farkas commented on March 21, 2023 Reply

    Condoleante familiei si întregii comunitāti

  • Iolanda seinberg commented on March 21, 2023 Reply

    Este o mare pierdere atât pentru familie cât si pentru Comunitatea Evreilor. Sincere condoleanțe familiei

  • Tiberiu ezri commented on March 21, 2023 Reply

    Odihnească-se în pace.

  • JOHANAN VASS commented on March 21, 2023 Reply

    UN OM DEOSEBIT MODEST CU TOATE CA A REALIZAT MULT ATIT PE PLAN STINTIFIC CIT SI CA PRESEDINTE DE COMUNITATE.AM AVUT MULTE DE POVESTIT IMPREUNA CACI TATII NOSTRI AU LUCRAT O PERIOADA LA ACELASI SPITAL.O S-A LIPSEASCA ATIT EVREILOR DIN CLUJ CIT SI CELOR ORIGINARI DIN ORASUL COMOARA.SINCERE CONDOLEANTE FAMILIEI

  • Eva Grosz commented on March 21, 2023 Reply

    Fie-i memoria binecuvântată !

  • Carmen Stoianov commented on March 21, 2023 Reply

    Z” L.! Condoleante familiei și întregii comunități evreiești din Cluj! Fie-i amintirea luminată!

  • Ivan Truter commented on March 21, 2023 Reply

    Dumnezeu sa l odihneasca in pace!
    Sincere condoleante familiei!

  • Daniel A. Lowy commented on March 21, 2023 Reply

    Pe Robi îl cunoșteam și îl admiram de foarte mulți ani. Constituia pentru mine un model al cercetătorului bine pregătit și riguros. Citez biografia sa publicată în monografia mea: De la Calvarie la tragedie (Editura Koinónia, Cluj, 2005.):
    Dr. Robert Schwartz (1944-2023) chimist, organician, angajat în cercetare farmaceutică, politician, publicist, supraviețuitor al Holocaustului, și-a terminat studiile la Universitatea Babeș-Bolyai (1968), între 1970 și 1973 a fost chimist la fabrica de medicamente Terapia din Cluj, iar din 1973 a fost cercetător în sinteza steroizilor la Institutul de cercetări farmaceutice de pe platforma fabricii Terapia. Și-a susținut teza de doctorat în chimie în 1985, iar în 1987 a fost distins cu Premiul Nicolae Teclu al Academiei Române de Științe. A fost coautor a douăzeci de publicații și a 11 invenții înregistrate. Între 1988 și 1989, a lucrat pentru publicația samizdat Kiáltó Szó. Din 1990 a fost membru al comitetului județean UDMR, iar timp de cinci ani a fost președintele al secției de chimie a Societatea Maghiară Tehnico-Ştiinţifică din Transilvania – EMT (Erdélyi Magyar Műszaki Tudományos Társaság). A scris o carte despre o perioadă de tristă amintire din istoria orașului de pe Someș: Epoca Funar la Cluj (coautor: Sándor Balázs).
    În calitatea sa de președinte al Comunității de la Cluj, nu deținea noțiunea de imposibil, ceea ce a dus la realizările remarcabile enumerate în articol. Ca om părea mereu echilibrat, își găsea timp pentru toate, fiind accesibil la orice oră. Ținea ușa biroului său mereu deschisă. Se întâmpla să purtăm o convorbire de 20 de minute timp de mai bine de o oră, fiind întrerupți, fie de angajați, fie de persoane din afară, ceea ce Robi tolera cu multă răbdare și seninătate.
    Realizările sale vor rămâne cu noi și vom duce lipsa atât a persoanei, cât și a personalității sale.

  • Alexandru Marinescu commented on March 21, 2023 Reply

    Sa ii fie amintirea binecuvantata!
    Condoleante familiei, prietenilor si tuturor celor care i-au fost aproape!

  • Hava Oren commented on March 21, 2023 Reply

    Odinhească-se în pace!

  • Maria Roth commented on March 21, 2023 Reply

    Regret foarte mult dispariția din viață a presedintelui comunității. Sincere condoleanțe soției.

  • Judith Vari Krausz commented on March 21, 2023 Reply

    Sincere condoleante Familiei ! Z” L.!

  • Serena Adler commented on March 21, 2023 Reply

    Este o mare pierdere si transmit familiei si Comunitatii Evreilor din Cluj multă putere in acest moment al despărțirii de un om atât de respectat. Dumnezeu să îl odihnească! Z”L.

  • Ivan Schwartz commented on March 21, 2023 Reply

    Sincere condoleanțe familiei și întregii comunități evreiești din Cluj.

  • Dezső Éva commented on March 21, 2023 Reply

    Odihnească-se în pace!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *