A trecut peste o lună de la acea sâmbătă neagră, când s-a întâmplat dezastrul de neînchipuit. De atunci armata israeliană luptă cu vitejie pentru a anihila Hamasul, iar populația civilă face mari eforturi pentru a-i sprijini pe cei care au fost traumatizați, care au pierdut rude și prieteni, care au fost nevoiți să-și părăsească locuințele aflate deodată într-o zonă de război. Și peste toate acestea plutește întrebarea: care va fi soarta celor peste 240 de ostatici? Înainte de a lua orice decizie se pune întrebarea ce influență va avea ea asupra ostaticilor. Și iată că nimeni altul decât ministrul tradițiilor (sic!) declară că Gaza trebuie distrusă cu o bombă atomică!
Știu, nu toți locuitorii Gazei sunt teroriști. (De fapt nu prea știu cum se poate deosebi un terorist de un cetățean pașnic. Ca să-l parafrazez pe președintele Herzog: oare vreunul dintre cititori ține bombe sub pat sau rachete în salon? Este aproape imposibil de stabilit dacă „bombele de sub pat” sunt puse acolo de locuitori din convingere, sau dacă ei sunt exploatați în mod cinic de Hamas, ca scuturi umane.) Dar nu despre asta vreau să vorbesc aici, ci despre ostaticii aflați în Gaza. Trebuie să-i sacrificăm și pe ei chiar așa, fără niciun scrupul? Ministrul tradițiilor ar trebui să fie primul care să știe că răspunsul este NU, pentru că la această situație se aplică două principii fundamentale ale iudaismului.
*Kol Israel arevim ze leze. (Întregul neam al lui Israel este răspunzător unul pentru celălalt.) Fiecare răspunde pentru aproapele său și trebuie să facă tot ce îi stă în puteri să-l ajute la nevoie. Mai mult, fiecare membru este răspunzător pentru comunitate, iar comunitatea răspunde pentru fiecare din membrii săi. (Poate că cititorilor le va fi mai cunoscută deviza celor Trei Mușchetari: „Toți pentru unul și unul pentru toți”. Este exact același lucru!) (1)
*Pidyon șvuim (răscumpărarea ostaticilor) este o poruncă pe care fiecare evreu trebuie să facă tot ce îi stă în putință ca să o îndeplinească. Ea se bazează pe diverse citate din Biblie precum:
Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. (Lev. 19:18)
Să nu-ţi împietreşti inima şi să nu-ţi închizi mâna înaintea fratelui tău celui lipsit. (Deut. 15:7)
Izbăveşte pe cei târâţi la moarte şi scapă pe cei ce sunt aproape să fie înjunghiaţi. (Prov. 24:11)
Talmudul consideră că a-i răscumpăra pe ostatici are prioritate față de a-i ajuta pe nevoiași, pentru că ostaticii nu numai că suferă de foame și de lipsuri, dar însăși viața lor este în pericol, deci răscumpărarea ostaticilor este una din poruncile cele mai importante. Mai mult, răscumpărarea lor trebuie făcută cât mai repede, pentru că orice amânare poate să-i coste viața.
Nu e vorba numai de ostatici, ci și de prizonieri de război, de oameni care au fost răpiți de tâlhari sau de pirați și riscă să fie vânduți ca sclavi și chiar de oameni întemnițați pe nedrept. Poate că în zilele noastre tâlharii și pirații nu mai sunt relevanți și nici târgurile de sclavi, dar sunt convinsă că printre cititori se vor găsi nu puțini evrei care au putut pleca din România comunistă numai datorită banilor plătiți de coreligionarii lor – eu însămi mă număr printre aceștia. Se cunosc chiar „prețurile” plătite, iar Ceaușescu ar fi afirmat că „petrolul, germanii și evreii sunt cele mai importante dintre produsele noastre de export”. (2)
De fapt, revista Baabel a publicat deja o poveste legată de răscumpărarea prizonierilor de război. Când cruciații au cucerit Ierusalimul, ei i-au luat în captivitate pe localnici, printre ei și pe evrei. Coreligionarii lor din cetatea Ascalon (azi Așkelon) au adunat bani ca să-i răscumpere, dar nereușind să facă rost de suma necesară, au cerut ajutorul comunității din Alexandria, una dintre cele mai prospere ale vremii. Scrisoarea, găsită în Gniza din Cairo și datând din anul 1099, este păstrată la Biblioteca Universității din Cambridge. https://baabel.ro/2020/01/o-scrisoare-din-timpul-cruciadelor-gasita-in-gniza-din-cairo/
Dacă răscumpărarea prizonierilor evrei din timpul Primei Cruciade este adevăr istoric perfect documentat, povestea următoare este mai degrabă o legendă care circula prin Spania medievală; prima versiune scrisă a apărut în Sefer hakabala (Cartea tradiției) compusă de Abraham Ibn Daud pe la 1160, deci cu aproape un secol după presupusa desfășurare a evenimentelor.
Se spune că patru înțelepți evrei din Babilon au plecat în lume să adune bani în folosul academiei lor. (După alte surse au plecat să adune bani în scopuri filantropice.) În timpul unei călătorii pe Marea Mediterană, corabia lor a fost atacată de pirați și ei au fost prinși, urmând să fie vânduți ca sclavi. Fiecare dintre ei a fost răscumpărat de câte una din marile comunități evreiești ale vremii, astfel că primul a ajuns în Alexandria (Egipt), al doilea la Kairouan (Tunisia), al treilea la Cordoba (Spania). Despre al patrulea nu se menționează nimic precis, dar se presupune că ar fi fost adus la Narbonne (Franța). Fiecare dintre ei a ajuns să ocupe un loc de frunte în comunitatea sa de adopțiune, aducând cu sine lumina învățăturii din Babilon. (3)
Cei trei înțelepți menționați cu numele (Șmaria ben Elhanan, Hușiel și Moșe ben Hanoch) sunt figuri cât se poate de reale și ei s-au numărat printre conducătorii comunităților lor. Fiul celui din Kairouan, Hananel ben Hușiel, este recunoscut până astăzi ca unul din marii învățați ai vremii sale; el a scris unul din primele comentarii sistematice ale Talmudului. În schimb alte amănunte par inventate. De exemplu s-a păstrat o scrisoare semnată de Hușiel, în care acesta spune că a plecat din Italia spre Egipt și a hotărât să rămână la Kairouan – deci nu e vorba de niciun fel de pirați. Iar Șmaria ben Elhanan era conducătorul comunității evreiești din Egipt încă înainte de presupusa sa răpire. Mai sunt și alte amănunte care contrazic faptele istorice și cronologia acceptată.
Dar ca orice legendă, are și ea un sâmbure de adevăr. În acea perioadă, pe la sfârșitul secolului al X-lea, academia rabinică din Babilon se apropia de sfârșitul activității ei și tradiția a fost într-adevăr preluată de marile comunități din Spania, Franța și nordul Africii. (4) Iar „morala fabulei” este că cei care îi răscumpără pe prizonieri vor fi răsplătiți din belșug.
Hava Oren
Bibliografie:
1. https://www.myjewishlearning.com/article/all-of-israel-are-responsible-for-one-another/
2. https://en.wikipedia.org/wiki/Pidyon_shvuyim
3. https://en.wikipedia.org/wiki/Ibn_Rumahis#Four_Captive_Rabbis
4. https://www.jewishvirtuallibrary.org/four-captives-the
32 Comments
Documentele pe care le am la dispozitie imi dau o stare de îngrjorare, căci nu se bazeaza pe realitati ci pe presupuneri, comentarii la întâmplare.
PAUL
Nu explicati despre care documente e vorba, daca le aveti la dispozitie, nu inseamna ca si altii stiu la ce va referiti !
Nu știu cum se va rezolva problema ostaticilor, când și cum se va termina războiul actual Pentru noi israelienii nu poate fi doar victorie . Poate ,după încheierea războiului , trebuie să ne gândim să stăm de veghe pentru ca guverne viitoare să nu adopte politica concepției care sprijină hamasul sau alte organizații teroriste al căror scop este ditrugerea Israelului .Hudna nu e rezolvarea problemei palestiniene . După război la ora șase mult mai mulți oameni decât au fost în primăvară trebuie să manifeste pe străzi până când guvernul criminal actual va fi schimbat!!!
nu cred că guvernul actual al Israelului este criminal și nu cred că merită ACEST ATRIBUT,, CRMINALII SUNT ÎN HAMAS, ÎN IRAN, ISRAELUL TREBUIE SĂ LUPTE CU MULȚI CRIMINALI. DIN PĂCATE MOR NEVINOVAȚI, DAR NU DIN VINA ISRAELULUI.
De data asta sunt de părerea lui Boris Mehr: criminalii sunt cei din Hamas. Acuma trebuie să terminăm cu ei. Pentru răfuielile interne avem destul timp după război!
D-le Boris Mehr, va impărtăşesc intru totul opinia. Acum luptăm simultan pe cîteva fronturi: Gaza, in nord cu Hizbollah si Siria, in Cisiordania si cu gruparea Houthi din Yemen. Bataliile au loc terestru, in aer, pe mare. Se lucreaza 24 de ore din 24 la identificarea cadavrelor, medici legisti, arheologi, personal ZAKA, etc, si in pauze tot personalul plınge. Recuperarea soldatilor si a ranitilor va dura ani.
In aceste conditii, atacam guvernul?
Modesta mea parere personala: daca nu erau manifestatiile perpetue de ură acerbă impotriva Coalitiei, nu se ajungea la fatidica zi de 7 octombrie 2023.
Fiecare are dreptul la propria sa părere, dar în prezent ea nu poate fi nici confirmată, nici infirmată. Poate că aveți dreptate și poate că nu. După război se va face ancheta și sper că atunci vom afla adevărul. Dar acum avem lucruri mai importante de făcut decât să ne ciondănim și să căutăm cine e vinovat.
De Shabat ,patru nepoți au fost la noi azi la masă.
Al cincelea nu.
Are 20 de ani și e unul din cei care se luptă în Gaza.
Orice război este groaznic.
Ura omului față de semenul său este motorul.
Să-l păzească Dumnezeu să se întoarcă teafăr!
Amen .
D- na Eva, va doresc din inima ca la urmatoarea masa de Shabbat sa- i aveti pe toti 5 nepoti cu dvs, sanatoşi si bucurosi de a fi impreuna cu intreaga familie!
Recunostinta mea față de toți tinerii combatanți este nemărginită!
Draga Eva, desigur ca URA este mobilul care a facut posibil macelul din 7 octombrie, dar nu numai. Si nu ma refer la neputintele de ani ale celor care n-au inteles situatia, lipsa pazei in atat de multe locuri si serbarea organizata cu 3000 de suflete la granita cu niste monstrii, fara pic de gandire si cu o speranta desarta in ceva inexistent. NImeni nu isi poate inchipui cum s-a putut ajunge la o durere atat de nesfarsita.
Dar privind in urma, am mai spus-o categoria aceasta de oameni, milioane nu si-au cautat vreodata – si poate ca statul Israel ar fi trebuit sa se amestece – sa gaseasca oocupatie, sa aiba un venit minimal, care sa-i intereseze, sa-i co-intereseze intr-o munca, intr-o ocupatie care sa nu-i duca la disperare, la ura la crima, la ….Poate pare naiv ce spun, poate absurd, dar exista niste principii de baza ale existentei, pe care si oamenii care traiau in epoca de piatra si le-au insusit – asa cum existau atunci.
Va pun la dispozitie un filmulet documentar, care poate ca ilustreaza -de departe si intr-o alta lume, ceea ce spun.
https://vimeo.com/9597926
In momentul de fata tristul transfer de populatie se desfasoara sub conducerea armatei israeliene, adica exista o paza si o orientare astfel incat populatia civila sa poate ajunge la locurile in care exista ajutorul umanitar si mai ales, teroristii nu ii pot impiedica sa evacueze zona de razboi. Asta nu inseamna ca transferul acesta de populatie este o “bucurie”, este inca o rezultat trist al neputintei de a ajunge la o intelgere prin convorbiri si ratiune.
Citeste articolul lui Andrei Cornea din dilema veche. Un punct de vedere inradacinat intr-o realitate nu prea departata.
Dacă lumea se va îndrepta spre o lume războinică de “care pe care”, răzbunarea statului Israel va fi omagiată și slăvită cu lauri. Dacă, din contră, vocile care spun că răspunsul nu trebuia să fie de “ochi pentru ochi” vor fi covârșitoare, atunci alegerea a fost greșită, fie și dacă pentru multe gândiri a fost justificată. Numai Dumnezeu știe unde e adevărul, dar așa cum în rai i-a dat lui Adam libertatea să aleagă calea pe care s-o urmeze, la fel și acum Conducătorul Israelului a făcut alegerea. Tare mi-e teamă că va începe o eră nebună, nebună pentru toți.
Pot să vorbesc numai în numele meu, dar eu văd actualul război nu ca pe un act de răzbunare („ochi pentru ochi”), ci ca pe o încercare de a preveni încă un masacru de acest fel. De aici și diferența: „ei” au ucis și au luat ostateci pe cine au găsit și până astăzi trag rachete la întâmplare, în populația civilă, iar „noi” îi căutăm pe făptași și infrastructura lor, chiar dacă este foarte greu de recunoscut cine e criminal și cine e om de rând care suferă și el de pe urma Hamasului. Iar dacă conflictul se va amplifica, să ne păzească Dumnezeu pe toți!
Majoritatea lumii înțelege că Israelul nu a vrut acest război, că Israelul nu este un popor războinic, nici răzbunător, nici măcar conducătorul lui actual nu este.
Dacă o țară ca Israelul are în vecinătate terorismul islamic care, împreună cu coaliția sa,a re ca scop ștergerea Israelului de pe fața pământului, ceea ce și declară, ce părere aveți, D-ne Elena Stoican? Israelul duce un război de “care pe care” sau își apără propria existență? Dacă asta s-ar fi întâmplat unei alte țări, ce credeți că ar fi făcut ea? Ar fi lăsat ca toți cetățenii ei să fie uciși? Israelul nu permite un alt holocaust. Unul a avut loc în 7.Oct.2023. Amănuntele se știu.
Draga Lenus, nu exista adevar, exista insa o ura inradacinata prin educatie a unui numar – nimeni nu stie cat de mare a celor impotriva carora se indreapta astazi Israelul, in urma atacului miselesc din 7 octombrie.
Israelul, nepregatit pentru aceasta cale, nu a avut o alta solutie decat cea pe care o implineste acum.
In cadrul razboiului pentru distrugerea Hamasului sunt omorati mii de civili. O parte au fost in imposibilitatea de a parasi locuintele, o alta parte au fost ucisi chiar de Hamas in incercare de a parasi teritoriul nordic al Fasiei. In momentul de fata tristul transfer de populatie se desfasoara sub conducerea armatei israeliene.
In momentul de fata, si nu de acum Gaza a fost condusa de o organizatie terorista impinsa de o ura seculara ale carei dimensiuni nu cred ca au mai fost intalnite vreodata, faza unor “convorbiri” a fost exclusa de mul timp. Conflictul exista, iar de la alegerile in urma carora Hamasul a invins ca putere locala, in acest moment este paroxistic si Israelul are datoria – ca si orice Stat independent – sa-si apere cetatenii. Cu pretul pe care il plateste orice populatie pentru care pacea nu are nici valoare, dar care in primul rand a fost lipsita de norocul de a-si putea gasi un drum. Si probabil ca la aceasta situatie, Israelul a avut contributia sa de-a lungul deceniilor.
Vedem aici talentul Havei de a privi în perspectiva “zborului” situația tragică actuală, a cărei rezolvare o caută aducând la cunoștiința cititorului principii fundamentale ale iudaismului și unele exemple din istorie.
Principiile iudaismului proslăvesc viața și ajutorul reciproc, pe când terorismul islamic proslăvește moartea și în scopul ei orice atrocitate este permisă.
Cât privește istoria, citatul meu preferat este al lui Voltaire: “Toată istoria este o acumulare de nebunii, crime și dezastre.” Ceea ce lipsește în acest citat, spune filozoful Leibowitz, este că în fiecare generație, în fiecare eră istorică s-au ridicat indivizi sau grupuri de oameni care au încercat să lupte împotriva acestor crime și atrocități.
Nu cunoșteam citatul din Voltaire cu nebuniile, crimele și dezastrele. Și Leibowtz are dreptate: dacă nu ar exista în fiecare generație oameni care să lupte împotriva acestora, lumea noastră ar fi prea îngrozitoare, nu s-ar mai putea trăi!
Un articol prin excelenta uman si foarte bun, care pune victimele pe prim plan, intr-un fel care ar trebui sa fie model pentru ministrul traditiilor (e firesc ca militarii sa urmeze alte modele, sa se ghideze si dupa alte “traditii”.
Exista un minimum de empatie exprimat in cuvinte de “profesoare de limba romana”, la care m-as si astepat, chiar si la un articol, uscat si erudit 😉
Foarte bun articolul și documentat. Intr-adevăr acel ministru al “traditiilor ” a uitat intenționat cele două importante tradiții ale poporului evreu pe care le amintiți aici-pidayon shvuim(recuperarea ostatecilor) si Kol Israel Arevim ze lze (Intregul neam al lui Israel e raspunzator unul pt celălalt). Nu sunt adeptul vreunei teorii a conspirațiilor dar mă gândesc că poate atunci cand face asta, el se gandeste ca majoritatea acelor ostateci sunt fie kibutnici, fie tineri care au participat la festivalul de muzica de shabbat- deci nu dintre confrații ministrului respectiv, ca atare ar putea fi sacrificați cu mai multa ușurință
Dacă aţi amintit deja “confraţii ministrului”, interesant lucru ca teroristii, intr-adevar au atacat kibuturile laice si tineri care au participat la festivalul de muzica si n-au atacat asezarile religioase din jur, desi o puteau face cu usurinta. Oare care ar fi explicatia?
Vreți o explicație? Vă dau eu una. Cunosc o familie (religioasă) care locuiește în sudul țării. Teroriștii s-au oprit în fața casei lor. Dar cum casa are două intrări și ei o folosesc numai pe cea din spate, ușa din față era încuiată. Văzând lacătul, teroriștii și-au închipuit că nu e nimeni în casă și au plecat. Se poate spune că a fost un miracol sau se poate construi o teorie a conspirației. Eu zic că a fost pur și simplu o întâmplare norocoasă.
Asta nu explica de ce n-au intrat in asezarile religiosilor, Puteau s-o faca cu usurinta. Explicatia mea e, ca hamasul e o organizatie religioasa, mult mai mult î-i deranjeaza liberalismul, alcoholul, destrabalarea, homosexualitatea, muzica trans, vedem cum au actionat. Au venit cu harti in care au stiut in fiecare casa din kibut cine sta. Pe 7 octombrie, palestinienii l-au ucis pe evreul care credea cel mai mult în a trăi unul lângă altul. Cel care a susținut cel mai pasional dreptul palestinian la un stat independent. Cel care credea că istoria s-a încheiat cu adevărat și că nu vor mai exista războaie între evrei și arabi. Kibutznikul care le-a dat de lucru, care a transportat bolnavii din Gaza la spitalele israeliene cu o bunăvoință naivă, care a eliberat baloane de pace în vacanțe este jumătate din Centura. Picnicerii, hipioții, boemii care petreceau dezinteresat fără arme lângă o graniță la care visau ca o graniță a păcii.
Un vis s-a pierdut împreună cu acest evreu naiv și cosmopolit. Israelul ca visul unei noi Atene evreiești
Așa o inepție nu merită un răspuns!
Am învățat multe din acest articol, însă cei de la care se răscumpărau ostaticii, chiar și pirații aveau ceva uman, voiau bani. Hamasul nu are nimic comun că termenul uman și de aceea nu negociază și nu poți avea încredere în ei chiar dacă spun că vor să negocieze. Celora care nu le pasă de propria viață și de viața poporului lor, de ce să le pese de viața ostaticilor? Una dintre cele mai controversate organizații, din pepiniera antiisraelismului predicat de ONU este Crucea Roșie. Ei nu fac nimic măcar să obțină informații despre ostatici, ceea ce nu e de mirare având în vedere că ei sunt prieteni la cataramă cu Semiluna Roșie. Astăzi va avea loc la Tel Aviv, în fața reședinței Crucii Roșii în Israel, o demonstrație a personalului medical din toată țara. La demonstrație se va exprima nemulțumirea față de ceea ce (nu) face Crucea Roșie în privința obținerii de informații despre ostatici și eventual rolul acestei organizații ca negociatoare. Deocamdată Crucea Roșie nu face nici un efort în această direcție.
Ai dreptate, atât despre Hamas, cât și despre Crucea Roșie. Din păcate!
O remarca excelenta Prizonierii de razboi si ostaticii in timpul antichitătii, evului mediu, pirateriei, puteau fi rascumparati , scopul răpirii erau banii,
Dar acum? Doar o ura patologica, boala psihica, cruzime si violenta.
Se intımplă In secolul XXI, cınd in paralel se călătoreşte in spatiu.
Articol super erudit, si documentat, dar din pacate, intentionat, sau nu, nu are nici o legatura cu realitatea celor 2xx de ostatici nici cu starea de spirit a celor ramasi pe cealalta parte a baricadei, nici cu rationamentele deosebit de complexe care s ar presupune ca ar trebui facute de carmacii, care au ratat directia in care sperau unii ca navigheaza tara lui Israel in secolul XXI.
Cred că întotdeauna există conexiuni pe care autorul le lasă la latitudinea cititorului sau pe care cititorul le descoperă prin catalizatorul care este articolul. Pe de altă parte, e imposibil ca intenţia autorului să se suprapună cu aşteptările fiecătui cititor. De fapt, citind orice articol putem spune că “nu are legătură” cu cutare şi cutare subiect pe care autorul nici nu a avut intenţia să-l abordeze.
Este intenționat.
Despre starea de spirit a celor rămași se vorbește atât de mult, încât nu mai am ce adăuga. Iar la raționamentele complexe ale cârmacilor nu mă pricep – dacă aș fi crezut că mă pricep, aș fi candidat la alegeri. Singurul lucru pe care pot să-l fac este să pun fenomenul în perspectivă și să arăt că este firesc să facem toate eforturile posibile pentru a-i elibera pe ostatici.