Adesea am citit în Baabel despre istoria medicinei.  De data aceasta vă propun o incursiune în istoria microbiologiei.

La începutul lui iulie 1819, în Italia era o căldură înăbușitoare, aerul era umed și apăsător.  În satul Legnaro de lângă Padova s-a semnalat un fenomen ciudat.  În casa unui țăran s-a pregătit un ceaun mare de mămăligă (polenta), familia a mâncat pe săturate și restul l-au pus deoparte.  A doua zi mămăliga era roșie ca sângele!  Fenomenul a apărut apoi și în alte case.  Oamenii erau speriați: era desigur o manifestare a Satanei!  Nu îndrăzneau să stea sub același acoperiș cu “mămăliga însângerată” și l-au chemat pe preot să facă neîntârziat o ceremonie de exorcism și să alunge spiritele rele.  Mai mult, familiile unde apăruse „mămăliga însângerată” erau privite cu suspiciune: poate că acolo se petreceau lucruri necurate?  Agitația a fost atât de mare, încât a fost chemată poliția, iar aceasta a trimis o comisie de anchetă formată din mai mulți profesori ai Universității din Padova. 

Printre cei care au studiat fenomenul a fost și farmacistul Bartolomeo Bizio din Padova.  El a făcut o serie întreagă de observații și de experimente, publicând un articol în 1823.  Oare cum arăta știința de acum 200 de ani?  Articolul (tradus mai târziu în engleză) e captivant! https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC379088/?page=1

Iată concluziile lui:

– Culoarea roșie de pe mămăligă apare după 24-30 de ore la căldură (26^oC) și umezeală și mai ales în aer viciat sau în apropierea unor ape stătătoare. 

– Ea apare de fiecare dată, chiar și când experimentul e repetat în alte locuri.  Deci nu e un „miracol”, ci un fenomen natural, doar că atunci când condițiile sunt mai puțin propice, el apare mai încet.

– Dacă punem o bucată de mămăligă proaspătă lângă una roșie, chiar fără să se atingă, culoarea este preluată rapid – deci cauza se transmite prin aer.

– La început apar puncte roșii, ca niște gămălii de ac, care se înmulțesc – deci sunt vii, dar după câteva ore dispar și rămâne numai o mâzgă roșie. 

– Aceste organisme rezistă la temperaturi foarte înalte, aproape de 150^oC.

Deci animale nu puteau fi. Niciun animal nu suportă asemenea temperaturi.  Să fie plante?  Puteau fi ciuperci, pentru că se știa deja că sporii ciupercilor rezistă la temperaturi foarte înalte.  Lui Bizio punctele roșii îi aminteau de pălăriile unor ciupercuțe (funguli) și așa le-a și descris.  (Punctele roșii erau de fapt colonii formate din milioane de microbi, dar microscopul din vremea lui nu era destul de puternic ca să-i distingă individual.  Cu microscopul de pe vremea lui se puteau vedea animale unicelulare, dar microbii sunt mult mai mici, cam cât o gămălie de ac pe lângă o monedă, astfel încât microbii au fost descoperiți abia cu vreo 50 de ani mai târziu.)  El i-a numit Serratia marcescens – Serratia în amintirea lui S. Serrati, cel care a construit primul vapor cu aburi din Italia, și marcescens = care se descompune repede.  Numele dat de el este folosit și astăzi, fiind cel mai vechi din lumea microbilor.

***

Povestea este însă mult mai veche.  Deja în secolul al VI-lea î.e.n. fenomenul e amintit de Pitagora.  Și soldații lui Alexandru Macedon (secolul al IV-lea î.e.n.) au povestit că atunci când se pregăteau să asedieze cetatea Tir din Fenicia, pâinea pe care au primit-o părea pătată cu sânge și ei au luat-o drept o prevestire a victoriei.  Se cunosc zeci de referințe istorice la pâine însângerată, dar cea mai impresionantă este cea despre Miracolul de la Bolsena, Italia, în 1263. 

Se spune că preotul care oficia liturghia avea îndoieli asupra transsubstanțierii (schimbarea pâinii în Trupului lui Cristos și a vinului în Sângele Lui).  Și atunci s-a produs miracolul.  Hostia, pâinea pregătită pentru împărtășanie, a început să sângereze, iar picăturile de sânge căzute pe șervetul de pe altar au format o cruce.  Bineînțeles că îndoielile preotului s-au spulberat.  În amintirea acestui miracol, papa a decretat o nouă sărbătoare catolică, Corpus Christi.  Pentru a păstra șervetul pătat cu sânge, el a dat poruncă să fie construită catedrala din Orvieto (unde se afla atunci reședința papilor).  După vreo 250 de ani, Raphael a inclus această scenă în picturile murale ale Palatului Apostolic din Vatican.

Nu odată, profanarea hostiei a fost pretextul care a declanșat persecuții contra evreilor.  Un caz celebru a avut loc la Paris în 1290.  După legendă, un evreu a primit ca amanet o hostie și când a pus-o pe foc, aceasta a început să sângereze.  Sângele a curs până în stradă, dând în vileag presupusa crimă a evreului, care a fost prins și pedepsit cu cruzime.  Legenda a fost pictată de Paolo Uccello.

***

Cine crede în miracole, să trăiască fericit în credința lui!  Totuși, o explicație plauzibilă pentru toate aceste legende ar fi că pâinea a fost contaminată cu Serratia.  Dacă a fost pregătită dinainte și păstrată într-o încăpere umedă, cu igrasie, acest lucru este perfect posibil.

În zilele noastre Serratia este cunoscută ca un microb în formă de bastonaș care se găsește cam peste tot, inclusiv în spații închise, unde nu este aer.  Preferă căldura, dar se descurcă și la rece, doar că crește mai încet.  Se hrănește din te miri ce, de exemplu din resturile de săpun de pe pereții cabinelor de duș, care uneori primesc o culoare roșie.  Structura pigmentului roșu a fost elucidată și el a fost numit prodigiozină (de la prodigy = minune).

Când e vorba de microbi, se pune întotdeauna întrebarea: e periculos?  Mda… Serratia poate produce îmbolnăviri la corali, la unele plante, la albine sau la viermi de mătase, dar de obicei pentru om nu prezintă niciun pericol.  Uneori apare în placa microbiană de pe dinți, în intestinul sugarilor (și atunci scutecele sunt pătate cu roșu) și chiar în laptele de mamă!  

Pornind de la premisa că Serratia nu este periculoasă pentru om, ea a fost folosită ca indicator, de exemplu pentru a verifica aerisirea clădirii Parlamentului Britanic.  S-a introdus în sistem Serratia, iar alături de gurile de aerisire s-a plasat mediu nutritiv.  Dacă mediul se înroșea, înseamnă că aerisirea funcționa, dar acolo unde nu apărea culoare roșie era semn că sistemul de aerisire era blocat.

Dar au existat și experimente mai sinistre.  Armata americană dorea să afle dacă arme biologice răspândite de pe vapor pot ajunge pe coastă și pot pune în pericol populația.  În acest scop au răspândit Serratia înspre coasta Californiei și unde se formau pete roșii pe mediul nutritiv era semn că Serratia a ajuns și armele biologice vor ajunge și ele.  Numai că atunci s-a dovedit că Serratia nu este chiar atât de nevinovată precum se credea: în toată zona unde s-a făcut experimentul s-a observat o creștere bruscă a numărului de infecții…

Adevărul este că Serratia este un patogen oportunist: când găsește o oportunitate, atunci se dezlănțuie!  Oameni slăbiți de boli, mai ales cei aflați în spitale, după operații, cu sistemul imunitar slăbit se pot infecta, rezultând pneumonii, infecții urinare, infectarea unor răni etc.  Acestea sunt foarte greu de tratat, pentru că microbul este rezistent la majoritatea antibioticelor.  Mai mult, fragmentul de ADN care dă rezistența la un antibiotic se transmite de la un microb la altul și dacă unul e rezistent, în scurt timp vor fi toți.  Colonii de Serratia pot apărea în tuburile care îi conectează pe cei grav bolnavi la aparate.  Au fost și cazuri când Serratia a contaminat preparate injectabile și chiar dacă problema a fost depistată la timp și preparatul nu a fost folosit, pagubele materiale au fost însemnate. 

Cel mai bun mijloc de prevenire a infecției este păstrarea igienei și dezinfecția cu clor.

Hava Oren