În continua mea căutare a celor care prețuiesc trecutul și pun o parte din viața lor în folosul valorificării amprentelor, dovezilor sale, drumul m-a adus printr-o întâmplare (căci nu există coincidențe, nu-i așa, ci doar clipe tainice predestinate, în care dumnezeu ne face cu ochiul…) în apropierea unei artiste care trăiește la Londra, are rădăcini evreiești-românești și este o interesantă plasticiană.

Să spun pictoriță, să spun desenatoare sau graficiană sau autoare de ”instalații”, cum e la modă acum?

Greu de spus. De la ea am învățat că tenacitatea poate da roade surprinzătoare și felul ei de a fi mi-a întărit convingerea că încăpățânarea în a apăra ceea ce credem (simțim!) e importantă uneori și că poate lăsa o urmă a vieții noastre în acest vast peisaj al vieții în care, nu o dată, ne simțim rătăciți.

Dar ce anume face ea?

Beverley-Jane Stewart s-a documentat cu minuție și pasiune, a plonjat în adâncurile culturii evreiești din România vreme de câțiva ani de zile, cufundând-se în istorie și reinterpretând plastic toată profuziunea de informație, dar și de impresie subiectivă a acestei documentări. Tablourile ei sunt o reconectare între trecut și prezent, între istoria în ansamblul ei, cumva semnele vieții evreiești pe teritoriul românesc și experiența personală a familiei sale.

Această actualizare plastică remarcabilă lasă loc pentru contemplație, dar și reflecție.

Cu o carieră internațională plastică de renume, trăitoare în Londra și revendicându-și cu noblețe rădăcinile evreiești, ea face un fel de arc de cunoaștere prin imagine a unor episoade de istorie evreiască românească pe care noi poate le știam, dar nu ne aplecaserăm suficient asupra lor. Sunt peisaje felurite în picturile ei, structuri antice alături de turnuri înalte, moderne, interioare de sinagogă, sate de munte pe versanți care coboară spre o întindere de apă albastră cu bărci mari cu pânze și scene care par a fi din manuscrise de demult. Este, de fapt, peisajul românesc desfășurat, orașele pe care ea le-a vizitat și observat cu atenție, prezentând apoi o carte de vizită înainte de toate a României și, desigur, a unei bogate vieți evreiești care a fost odinioară, iar acum a rămas mai mult amintire conservată în sinagogi și în cărți de bibliotecă.

Britanica Stewart aduce în expozițiile sale o tematică românească-evreiască pe simeze, în diferitele mari focare de cultură europeană și nu numai. Este interesant cum pătrunde informație despre România prin glasul artistic și evident cultural al celor care nu sunt trăitori în România. Noi ne-am obișnuit oarecum cu instituțiile create și mânuite de politica românească de-a lungul multor ani, căci așa a fost și înainte și așa e și acum. Un joc de biliard politic aduce în prim plan un personaj care ”conduce” la un moment dat difuzarea imaginii României culturale, fie că are vocație, fie că nu are, un joc al politicii și intereselor nu întotdeauna curate: asta ni se pare a fi imaginea României de care, cică ne-ar păsa…

Imaginea României se construiește însă bucățică cu bucățică și ea e mai verosimilă atunci când e creată extrainstituțional, chiar și prin filiera ori discernământul unui artist – cum e cazul acesta. Iată un fragment din prezentarea din străinătate a expoziției artistei: Romanian Heritage

Evreimea românească, a treia comunitate evreiască ca mărime din Europa înainte de al Doilea Război Mondial, reprezintă o comunitate veche, splendidă și importantă, cu un impact evident asupra surselor și asupra vieții și spiritului cultural bogat. Evreii din România au contribuit de-a lungul secolelor la economia țării și au format un strat important de populație.

Există documente despre prezența evreilor în România de secole; printre descoperiri se numără pietre funerare din timpul cuceririi romane decorate cu simboluri evreiești și litere ebraice gravate. Orașul București are dovezi ale existenței unei comunități evreiești începând cu secolul al XVI-lea. Relația dintre populația locală și conducătorii din diferite epoci și dintre comunitățile evreiești din satele și orașele care au înflorit a cunoscut suișuri și coborâșuri, afectată de circumstanțe sociale, invazii și cuceritori (Imperiul Otoman, Germania nazistă, regimul sovietic). Alături de dezvoltare, integrare, înflorire a culturii, evreii au suportat pogromuri și răzbunări sângeroase.

Evident lucrările lui Stewart sunt o interpretare originală a legăturilor sale cu rădăcinile ei din Europa de Est și a dialogului constant pe care îl menține cu acestea.

Așadar asta e litera scrisă a catalogului prezentării expoziției și așa ajunge țara să fie cunoscută ori simțită de privitorul din te miri ce oraș, din ce muzeu al lumii.

Beverley-Jane Stewart face așadar mai mult decât nu știu câți activiști culturali adunați la un loc, căci pentru ea aceasta e o credință și nu o sinecură.

Ar fi multe de spus în ce privește stilul artistei care și el se adaptează în funcție de moment, de ciclu tematic. Evoluând de la un fel de reprezentare cu accente vădit naive, ostentativ didactică aproape, de felul: ”asta ar cam fi de reținut, privitorule!” și ”cam asta ar fi de învățat din lecția mea”) până la crochiuri excelente desprăfuite de timp, viziuni abstracte în care se strecoară ici și colo câte un simbol care revendică tema.

Fie că e vorba despre o sinagogă activă (cum e de pildă în București, Cluj, Oradea sau Timișoara) ori una abandonată, lăsată în tăcere azi, mai cu seamă din lipsa numărului suficient de credincioși, fie că se oprește asupra unui mare oraș sau ajunge în unul mai mic, dar martor al vieții evreiești de-a lungul vremii, Beverley-Jane Stewart pune în lucrare aceeași minuție, același interes adeseori artizanal și marchează apartenența culturală, plasează în tablouri sinagoga în inima orașului. Este aici o viziune și o declarație care evident nu respectă geografia, topografia locului. Este o metaforă. În pictură, în desen și crochiu, în gravură, pe lemn și Perspex (acest material acrilic extrudat, dovadă de adaptare a artistei la mediile noi de lucru), ea își este fidelă, recognoscibilă printr-o amprentă personală, ceea ce în lumea artistică de astăzi nu e puțin lucru. Și așa o întâlnim la expoziții prestigioase de la Ierusalim sau Londra, de la Birmingham, Torino, Tel Aviv sau Alba Iulia.

Definindu-se ea însăși ca o credincioasă practicantă, Stewart înfățișează compozițiile de tip colaj care dezvăluie o țesătură urbană și care vin din trecut și până în prezent: teatrul idiș din București, sinagogi, clădiri laice, urbane și rurale – toate sunt împletite, mărturisind schimbările sociale și comunitare din comunitatea românească, istoria și traumele evreilor români care au suferit atacuri și discriminări încă din secolul al XIX-lea și nu este uitat de fel numărul mare de evrei români deportați în lagăre de concentrare, uciși în al Doilea Război Mondial – dacă e să ne referim la zona transilvană aflată sub consecințele nefaste ale Dictatului de la Viena, sau la deportații în Transnistria, dacă e să facem referire la restul teritoriului românesc prins în conflagrația mondială.

Arta londonezei evreice și puțin românce Beverley Jane Stewart e o pledoarie pentru respectarea originilor, a rădăcinilor, pentru comprehensiune și toleranță, într-un secol în care neînțelegerea și ignoranța pot să nască monstruozități. Este o artă nu doar întru istorie și emoție ci și întru înțelegere și toleranță, umanism.

Cleopatra Lorințiu