După cele câteva zile petrecute la Mississauga și împrejurimi, așteptând să depășesc problemele create de diferența de fus orar, am pornit spre marea aventură – o excursie de vreo 10 zile în care urma să vizităm Québec, Montreal și Ottawa. Începutul l-am hotărât eu, adică i-am spus nepoatei mele Andreea că vreau neapărat să vizitez Quebec. După ce a luat la cunoștință de dorința mea, ea a completat programul, astfel încât mă pot lăuda că am vizitat principalele orașe canadiene, inclusiv capitala. Desigur, erau orașele de pe coasta de est, dacă aș fi vrut să ajung la Vancouver, pe coasta Oceanului Pacific, ar fi însemnat să renunț la tot restul. Poate next time, dacă va mai fi, ceea ce nu cred. A fost un periplu minunat, cu avionul, trenul, autocarul, taxiul și pe jos; a lipsit doar vaporul, dar nu am avut când. Și acum să le luăm pe rând.

Québec, unde era să mor de frig, deși era de-acum început de mai, este o mică bijuterie europeană, aș zice. Aduce puțin cu Sighișoara, dar este un oraș dominat de apă, de râul Saint Laurent. De fapt, în Canada apa este pretutindeni, culminând cu cele patru râuri din Ottawa. Ne-am plimbat pe străduțele cu piatră cubică, am citit istoria clădirilor, toate renovate, și am făcut cunoștință cu istoria orașului, cu rolul Franței și cu puternica prezență a culturii franceze. Am fost la muzeu, la expoziția inuiților, la restaurante cu specific local (care nu mi-a plăcut), am fost prin magazine, am văzut și partea nouă a orașului, cel puțin atât cât s-a putut vedea în patru zile. M-a încântat că toată lumea vorbea franceza. Vremea a fost nițel vitregă, dar am avut și soare. Am părăsit cu părere de rău hotelul, cel mai vechi din oraș (doar pe dinafară, interiorul era renovat) și ne-am îndreptat spre gară.

Trenul spre Montreal a fost o adevărată surpriză. Era curat și comod, până aici nimic special, dar, în călătoria care a durat de dimineață (nu foarte devreme) și până spre prânz, ni s-a servit o masă caldă, copioasă, cu două meniuri la alegere și cu un pahar de vin. Nu știu dacă acest lucru este valabil și la clasa a II-a, noi eram la clasa I, dar se pare că au introdus acest aranjament pentru a încuraja oamenii să călătorească cu trenul. Mi-am amintit că imediat după 1990, călătorind la Budapesta în vagonul de dormit al unui tren particular, ni s-a servit micul dejun – dar aceasta a fost o excepție.

Cele patru zile petrecute la Montreal am avut un program intensiv. Am văzut marea diversitate a orașului, șes, munte (ca la Brașov și Poiana Brașov) și râu, o minunată expoziție cu Henry Moore și Georgia O’Keeffe la Montreal Museum of Fine Arts, un concert de jazz cubanez într-o atmosferă încântătoare, cartierul evreiesc cu deli-ul lui Schwartz, unde se servea în primul rând pastramă de vită. Bineînțeles că Schwartz nu mai există, dar locul este foarte căutat, înfățișarea a rămas nemodificată și e mereu rând la intrare. Când am fost noi, tocmai venise un grup de chinezi – oare ce știau ei de Schwartz și de evrei? Orașul e dominat de impresionanta Bazilică, o ilustrare concretă a faptului că și arhitectura modernă îți poate oferi harul divin. În sfârșit, am văzut un șir întreg de restaurante cu specific național – polonez, francez, italian și rusesc (Ermitaj), unde am găsit chiar vodcă originală.

Am fost foarte mulțumită de tot ce am văzut, de bogatul program pregătit de Andreea cu multă grijă și documentare. Am continuat spre Ottawa, capitala, ca urmare a invitației făcute de Delia și Dudu, copiii bunului meu prieten Andrei[1] care, din păcate, a plecat dintre noi. Recunosc, în afara faptului că este capitala Canadei, nu știam nimic de Ottawa.

Am fost pur și simplu uluită de frumusețea orașului, pot să spun că m-am îndrăgostit de el, de atmosferă, așezare, bogăția de verdeață, de flori… Am ajuns și în anotimpul potrivit: vremea era frumoasă și orașul era invadat de lalele de toate felurile și culorile, un cadou din partea familiei regale olandeze care s-a refugiat la Ottawa în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Le-am felicitat pe gazde că și-au ales acest oraș ca domiciliu, la care mi-au răspuns, spulberându-mi oarecum entuziasmul:

– Da, e frumos între 10 mai și 10 octombrie, în rest e ger vreo cinci luni.

De fapt, în afara zonei Mississauga / Toronto / Niagara, iarna este cu 5 – 10 grade mai frig. La Montreal există un adevărat oraș subteran unde te duci iarna, îți faci cumpărăturile, te plimbi, te duci la restaurant și nu trebuie să ieși deloc pe stradă. Dar cum eu am fost la Ottawa în mai, totul a fost încântător.

Orașul în sine are puternice influențe britanice. Muzeul pe care l-am vizitat, Parlamentul și celelalte clădiri vechi se armonizează destul de bine cu noile construcții care, inerent, nu pot lipsi. Gazdele noastre ne-au dus în locurile cele mai frumoase, cu parcuri, flori și apă peste tot, râuri cu cluburi nautice, ambarcațiuni, oamenii au caiace cu care ies la sfârșit de săptămână… Aceste locuri mi-au amintit de copilăria și tinerețea mea, petrecute la Arad, și de Mureșul care oferea aceleași plăceri ca râurile din Ottawa.

După trei zile ne-am întors la Mississauga. Mai aveam aproape o săptămână pe care Andreea și Dan mi-au umplut-o cu vizite în orașele istorice de lângă Toronto, cu o plimbare pe malul lacului Ontario care părea o mare, cu un spectacol antrenant la un teatru din Toronto.

Timpul a zburat pe neobservate, mi se părea că abia am ajuns și deja trebuia să plec. Pe drumul de întoarcere am avut un episod foarte neplăcut. Din cauza unei defecțiuni tehnice, avionul companiei British Airways a plecat cu aproape trei ore întârziere. Am pierdut legătura spre București și a trebuit să aștept vreo zece ore. Noroc că aveam business class, le-am petrecut într-o sală de așteptare cu toate facilitățile, fotolii comode, mâncare, băutură, dar eram atât de nervoasă, încât nu am putut să mă bucur cu adevărat de aceste oferte.

Aș mai vrea să amintesc de un aspect interesant. Cum am ajuns în Canada tocmai în săptămâna de Pesah, am fost de câteva ori la sinagoga comunității reformate de care aparțin Andreea și Dan. Ea este condusă de o femeie rabin. Ea mi-a povestit că, în urmă cu 50 de ani, membrii acestei comunități au ales varianta reform și viața evreiască se desfășoară conform acestor principii care respectă, cu mici diferențe, toate tezele religiei mozaice.

Nu cred că voi mai ajunge încă odată în Canada, deși mi-a plăcut foarte mult, în primul rând datorită rudelor mele care m-a primit cu inima deschisă. Chiar dacă nu mă voi mai duce, amintirea acestei călătorii o voi păstra ca pe unul dintre cele mai frumoase visuri împlinite. Mulțumesc Andreea, mulțumesc Dan.

Eva Galambos

---

[1] Andrei Banc – jurnalist de radio şi presă scrisă, autor al Revistei Baabel de la înfiinţarea ei  şi până în ultimele luni de viaţă. https://baabel.ro/2019/01/ramas-bun-prieten-drag-andrei-banc-1938-2019/